„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum...”

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 28 mai - 3 iunie 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Pe 21 februarie, seara, cu șase zile înainte de a se anunța oficial primul caz de COVID-19 din România (tînărul din Gorj care a fost „tratat” cu ciorbă la „Matei Balș”), mă întorceam de la micul coafor din cartier, proaspăt tunsă și vopsită, cînd, pe drumul spre casă, am simțit o puternică usturime în gît. N-am băgat-o în seamă, nu aveam nici un motiv să intru în panică, virusul încă nu începuse să facă ravagii prin Italia, teoretic era departe de țara noastră (oare?). N-am intrat în panică nici peste cîteva ore, cînd a început să mă doară capul (deși fac parte din categoria acelor norocoși care nu au dureri de cap nici măcar la mahmureală, după ce amestecă băuturile), am ridicat din umeri, „m-o fi tras curentul”. Însă toată noaptea m-am simțit rău, cu frisoane și dureri musculare, simțeam că o gripă îmi dă tîrcoale. Mi-am luat temperatura de mai multe ori, un decent 36,7, cu care în zilele noastre te lasă să intri și la supermarket. A doua zi trebuia să primim niște parteneri slovaci care s-au tot codit înainte să zboare de la Viena la București (unul dintre ei suferă de o boală autoimună, așa că-l înțeleg perfect), însă i-am lămurit că (încă) nu aveam cazuri confirmate de coronavirus. N-am fost la întîlnirea de lucru, am stat acasă. L-am sunat pe doctorul de familie și i-am zis: cred că am un soi de gripă. Mi-a zis: „Stai liniștită, să vedem cum evoluează... dacă faci temperatură îți dau să iei Tamiflu”. N-am stat liniștită, spre seară m-am dus totuși la tradiționala cină de protocol de la Carul cu Bere, deși mi-era în continuare rău, însă după două țoiuri de țuică, parcă mi-a mai revenit cheful de viață – o falsă impresie! În noaptea care a urmat n-am prea dormit, mi-a fost rău, temperatura crescuse la 37,2. Mă simțeam „virusată” într-un mod ciudat, pe care nu-l mai trăisem, mă durea tot corpul și simțeam că mă descompun. De vreo două ori am fost tentată să chem Salvarea (bine, eu sînt și ipohondră și anxioasă), iar dacă m-aș fi gîndit la COVID-19, cu siguranță că aș fi chemat-o, însă nu m-am gîndit nici o clipă. Am luat Paracetamol și am rămas toată săptămîna în casă. Cînd mi-era deja mai bine, am început să ies, vremea se încălzise și era plăcut afară, mi-am propus într-o zi să merg pe jos pînă în Cișmigiu. Am mers tot drumul ca prin apă, mă simțeam slăbită, mi-am zis că trebuie să iau niște vitamine, însă am ajuns în parc, unde era un soare blînd, pomii deja înfrunziseră, m-am oprit pe terasa de „la păuni” care era deschisă, m-am așezat la o masă și mi-am luat o bere a casei la pahar care era foarte bună, exact așa cum prima bere din an băută la o terasă trebuie să fie, am zăcut acolo vreo oră, m-am uitat la oameni – ocupația mea preferată – și am fost în al nouălea cer. Cred că e singura mea amintire frumoasă din primăvara asta care a trecut pe nesimțite la propriu, adică nimeni n-a simțit-o, a trecut pe lîngă noi, nu prin noi, firesc și discret. A doua zi, boala a revenit, iar dureri în gît și de cap, iar frisoane, din nou fără febră, încă vreo săptămînă. Iar în casă, însă nu mi-a mai păsat, toți erau deja în casele lor, nimeni pe stradă, doar păsări și magnolii înflorite.

Desigur că acum, privind retrospectiv, sînt convinsă că am avut virusul și că am scăpat ușor (și „binecuvîntez” nicotina care nu l-a „lăsat” pe nenorocit să-mi atace plămînii, „Vezi, măi Adino, că pînă la urmă fumatul te-a ajutat la ceva?”, o teorie care-mi convine de minune, nici nu mă mai interesează dacă e adevărată sau nu). Și odată cu mine, la fel de convinsă e jumătate din populația țării. Cu toții își amintesc că prin ianuarie au avut o viroză nasoală și neobișnuită, o tuse „măgărească” ce i-a ținut inadmisibil de mult, o gripă pașnică, un muc, ceva... ba chiar unii au fost bolnavi prin noiembrie, pentru că, se știe doar, virusul își făcea de cap prin Europa cu mult timp înainte de confirmările oficiale. Iar unii care nu au avut nimic – oricît și-ar screme memoria nu pot găsi nici un indiciu, nici o paloare, nici un strănut, au fost sănătoși tun –, tot sînt convinși că au avut deja boala și că au fost asimptomatici, că doar și băiatul ăla din Gorj tot asimptomatic era, a mîncat o ciorbă și i-a trecut și, iar se știe, nația română e specialistă în ciorbe de tot soiul. Așadar, pentru că sîntem în general un popor optimist, se pare că am avut-o cu toții, am trecut cu bine împreună și prin această pandemie, cu toții sîntem acum „imunizați colectiv”, am da iama pe terase, pe plajă la Vama Veche și pe Valea Prahovei, fără măști și mai ales fără distanțare socială, doar că nu ne lasă ăștia de la guvern. Dincolo de glumă, înțeleg logica (într-o pandemie care oricum încă nu are nici o logică), doar am picat și eu atît de ușor în aceeași capcană, de regulă oamenii încearcă să se apare mental prin orice mijloace de un pericol invizibil, necunoscut, e o formă de terapie care apare la toate ședințele de la psiholog – ți-e frică să zbori cu avionul, imaginează-ți că pleci liniștit de acasă, ajungi la aeroport, te urci în avion și zbori, ce poate să ți se întîmple? Ți-e frică de boală, imaginează-ți că ai avut-o!

Ce nu înțeleg însă este o altă „logică” colectivă care are, de fapt, tot un rol de pavază personală, de proptea: nimeni n-a murit, de fapt, de COVID-19, a murit din cauza bolilor asociate, a comorbidităților, cum se zice acum (imposibil cuvînt!). Moare cîte unul, sar zece „sănătoși” speriați – păi, avea diabet, avea insuficiență cardiacă, avea cancer, avea obezitate, oricum murea! Mai lăsați-ne cu COVID-ul! Întîmplător, am prieteni doctori și am văzut radiografii ale pacienților cu COVID-19 – sînt ireale, fantomatice, plămînii devin străvezii, ca de fum, „se usucă”, o dovadă pentru mine cel puțin că virusul ăsta, odată ce a pus stăpînire pe organism, își face de cap. Însă „sănătoșii” comentatori pot insista și îmi pot spune că ce am văzut eu sînt radiografii contrafăcute și că virusul, de fapt, nici nu există, iar aici intrăm pe un teren al teoriei consipirației care pe mine, una, nu mă interesează. Dar chiar și așa... cît de cinic pot să fii, cît de lipsit de empatie și de „umanitate” în fond ca să spui atunci cînd moare un om, de covid, de necovid, că oricum murea? Cum poți tu să apreciezi cît de prețioase sînt zece minute în plus din viața unui om, a unui semen de-al tău? Zece minute, un an, zece ani  (cu un cancer bine tratat se poate trăi și douăzeci de ani, despre diabet nu mai zic, poți să prinzi lejer suta, diabetic fiind). Cine ești tu să dai asemenea verdicte?

Așadar, dacă prima „teorie” – am avut cu toții COVID-19 și n-am știut – mă amuză, pentru că nu afectează pe nimeni, fiecare are dreptul să-și pună diagnostice singur, a doua, în schimb, mă întristează profund. Și mă face să cred că n-am învățat nimic, ca specie, din această experiență de viață, poate doar să facem pîine, fiindcă la un moment dat ne-am repezit să golim rafturile cu făină și drojdie, de frică să nu murim de foame. Sînt un om anxios, credeți-mă că încă din copilărie am trăit toate formele de frică, de la frica socială la frica de moarte, mai ales frica de moarte, dar nu m-a ajutat cu nimic, frica e o pacoste, nu înveți nimic din ea, îți îngheață cele mai profunde simțăminte umane, ca în 1984 a lui Orwell, dacă vreți. Dar chiar și așa, mi se pare că acest COVID-19 este încă o încercare blîndă pentru noi și mă gîndesc de multe ori dacă chiar merită să supraviețuim sau să ne oprim aici.

Foto: Ema Cojocaru

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.