Cei care au trăit zilele revoluției din 1989 pot povesti despre conspirații mai serioase decît glumițele vehiculate zilele astea. Bătrîne care ascundeau arme în colivă, ape otrăvite, iminentă invazie ungurească sau sovietică și, preferata mea, teroriștii arabi de prin scările de bloc. Imaginea unor bătrînei vigilenți în pijamale verificînd judicios umbrele de pe palier în fiecare seară va rămîne pentru totdeauna cu mine ca simbol al confuziei acelor zile. 

Orice perioadă istorică v-ați alege, o să observați, la o privire mai atentă, că și-a avut conspirațiile ei. Teorii care mai de care mai bizare ne însoțesc în drumul nostru, iar diferența dintre ele, de la o țară la alta, obișnuia să țină seama de specificul cultural. O face în continuare, însă într-o măsură mai mică. Globalizarea a adus cu sine nu numai libertatea de a face comerț și de a călători, ci și libertatea de a specula aiuristic pe aceleași coordonate în Flint, Michigan și Popești-Leordeni, Ilfov. 

Conspirațiile sînt seducătoare pentru că oferă celui care le vehiculează senzația că păstrează controlul asupra narațiunii. Adoptînd o teorie oarecare, indiferent de cît de lipsită de argumente, omul care crede în ea are ca principal beneficiu senzația că poate influența evenimentele din jurul său. La fel ca în cazul unui comunist sau al unui habotnic, omul acesta va folosi raționamente circulare din care e aproape imposibil să ieși. 

Explicați-i unui antivaccinist că discuția este despre protecția celor mici, nu despre profiturile Big Pharma și că pentru cele din urmă există instituții care reglementează, instituții care impozitează ș.a.m.d. Foarte probabil nu va funcționa. Nu imediat. Credința lui a fost construită în ani de zile. O expediere rapidă nu îi va schimba convingerile. Probabil i le va întări.

Conspirația e confortabilă. Identificarea unui inamic care stă în umbră așteptînd prilejul potrivit pentru a face rău îi oferă celui care o vehiculează un fel de superioritate morală derivată din vigilență. Superioritatea morală generează endorfine. E relativ greu să renunți la ea. În același timp, amploarea percepută a răului îi oferă acestui om și o explicație la îndemînă pentru eșec. Dacă există națiuni a căror poveste e construită pe o structură de autovictimizare, nu e greu să înțelegi de ce există și oameni care se raportează la lume în același fel. 

Un om care adoptă o conspirație e un om care se teme. Teama este singura legătură verificabilă dintre Bill Gates, „dictatura medicală” și tehnologia 5G. Dincolo de enervări, amuzament și diverși cinici care se suie pe valul de confuzie, cu sau fără sparanghel în mîini, atunci cînd ajungem să vedem teorii halucinante ocupînd dezbaterea publică e, pe undeva, o greșeală care trebuie îndreptată. Sînt acolo niște oameni pe care nimeni nu s-a obosit să îi asculte. Prezumția că toți sînt iraționali, incapabili să se orienteze în lumea modernă e, măcar pe alocuri, arogantă. Înainte de a avea răspunsuri, oamenii au întrebări. Conspirațiile sînt un răspuns la o întrebare la care nu s-a răspuns suficient. 

Altfel spus, dacă generalizăm întrebările pe care unii dintre ei și le pun o să descoperim că sînt aceleași pe care și le pune oricine altcineva: „E un risc în medicamentul ăsta?”, „Poate tehnologia să îmi facă rău?”, „E suficient de clară decizia politică ce mă va afecta de azi înainte?”. Sînt greșite întrebările astea? 

Altfel, pentru o țară care aude adesea că are de recuperat în termeni de civilizație modernă e aproape reconfortant să observi că, spre deosebire de Birmingham sau Rotterdam, în nici un oraș românesc nu a fost  incendiată vreo instalație care ajută companiile de telefonie să funcționeze. Deocamdată. Poate e vorba de un retard istoric la scară mică sau, pur și simplu, românii au simțul ridicolului un pic mai mare. 

Cert este că, lăsate să prolifereze, teoriile conspirației pot produce pagube și victime reale. E suficientă o privire înapoi în istorie. Arderea  „vrăjitoarelor” pe rug e bine documentată. Mai aproape de noi, teoria „cuțitului înfipt în spate” și antisemitismul justificat prin falsuri ca „Protocoalele Înțelepților Sionului” au provocat cea mai mare tragedie a istoriei moderne. 

La baza combaterii lor ar trebui să stea mai puțin rapoartele confuz-alarmiste ale cîte unui think-tank de stat care descoperă inamici în debara, cît studierea mai atentă a profilului oamenilor care se bat cu Bill Gates de dincolo de tastatură și cu termometrele la intrarea în magazin. Cine sînt? Ce îi sperie? Ce nevoi au și în cine au încredere? Cum li se poate cîștiga încrederea? Cum pot fi aduși înapoi în societate?

Ignorați și ridiculizați, vor fi împinși și mai departe în afara consensului general, iar radicalizarea lor e după colț așteptîndu-și momentul și liderul. Nu ducem lipsă de candidați la postul de profet, avantajul momentan e că sînt mai toți incompetenți. Nu e obligatoriu însă ca lucrurile să rămînă așa. Consecința firească va fi că vom vedea nenumărate mirări în spațiul public: „De unde apar oamenii ăștia?”.

Erau aici. Au fost tot timpul aici.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.