Arde America. Note despre degradare

Publicat în Dilema Veche nr. 843 din 4 - 10 iunie 2020
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

Statele Unite n-au mai fost scena unor manifestații de o asemenea amploare de la agresiunea poliției din Los Angeles asupra lui Rodney King. King, ca și George Floyd din Minneapolis, era un cetățean de culoare care a avut ghinionul să dea peste niște polițiști ultrazeloși. La fel ca acum 30 de ani, incidentul a fost filmat. Spre deosebire de Floyd însă, King a supraviețuit.

Faptul că, după atîtea zeci de ani, tratamentul minorităților continuă să fie un subiect major de discuție în societatea americană contribuie probabil într-un mod semnificativ la intensitatea protestelor. Pînă cînd mapamondul a putut urmări moartea lui Floyd sub genunchiul polițistului din Minneapolis, presa americană încerca să lămurească un alt incident, măcar la fel de sinistru. Un jogger de culoare din Atlanta ucis de doi „justițiari” înarmați, tată și fiu. Victima era bănuită că a pătruns pe o proprietate care nu îi aparținea. Civilii care își fac singuri dreptate nu sînt un semn de civilizație, ci de abandon al ei. Aceste incidente continuă să apară indiferent de administrația de la Casa Albă sau de tot felul de gesturi simbolice menite să asigure pacea rasială. După fiecare dintre ele apar promisiuni că situația se va schimba. Nu se întîmplă niciodată.

Mai mult, retorica belicoasă a președintelui Trump și a unora dintre sprijinitorii săi nu ajută nici ea la mare lucru. Ca șef al guvernului, președintele reușește inabil să proiecteze imaginea unui politician insensibil și confuz. Precizarea că ar putea folosi armata pentru a restaura liniștea în orașele americane e mai degrabă sfidătoare decît inteligentă. De altfel, militarizarea poliției e probabil unul dintre motivele pentru care incidentele violente în relația cu comunitățile pe care ar trebui să le protejeze nu vor înceta prea curînd.

Sigur, președintele, și nu numai el, are dreptate să se plîngă că protestele sînt însoțite în unele locuri de jafuri și distrugeri. Inclusiv liderii comunităților de afro-americani au avertizat asupra riscului ca demonstrațiile să ia o turnură care nu are nimic de-a face cu intențiile organizatorilor. Retorica oficială merge însă în direcția unei ample conspirații care amestecă de-a valma organizații inexistente (Antifa) și state străine interesate în destabilizarea Americii.

Sînt străinii interesați de așa ceva? Probabil că da. Însă nici un stat străin nu va putea vreodată să inspire o asemenea furie neputincioasă cum o fac imaginile cu George Floyd agonizînd sub greutatea unui polițist din Minneapolis.

E calcul politic în atitudinea președintelui? Ar fi absurd să nu fie. Problema cu acest calcul e că el nu ia în considerare motivul principal pentru care acei oameni sînt în stradă. Nici o soluție nu vine de la vîrful administrației americane. Combinația de PR formal și teorii ale conspirației menite să mute responsabilitatea în altă parte decît pe masa guvernului federal și a celor locale nu face decît să contribuie la enervarea crescîndă a manifestanților. Violența naște violență și amînările – frustrări.

Sînt destui observatori care încearcă să calculeze efectele acestor manifestații asupra alegerilor prezidențiale din toamnă. Faptul că tot mai multe comunități descoperă dimineața magazine sparte, autoturisme incendiate și bunuri publice distruse poate contribui inclusiv la o trezire a bazei de alegători a actualului președinte. Iar Trump are nevoie disperată de așa ceva. Aproape nici un sondaj dat publicității în ultimele două luni nu îi dă șanse reale de a obține un al doilea mandat. Contracandidatul său, Joe Biden, urcă constant după un scenariu de tip Ion Iliescu în România anului 2000 – Biden tace, sau e foarte puțin băgat în seamă de media, care nu mai are timp și de declarațiile unui politician fără o influență nemijlocită asupra executivului. Vorbind foarte puțin, greșește foarte puțin, astfel încît pentru alegătorii nedeciși candidatura sa devine din ce în ce mai atrăgătoare.

Trump poate spera într-o nouă surpriză în noiembrie, însă, dincolo de manifestațiile de zilele acestea, el mai are de dat răspunsuri și pentru felul în care America s-a comportat sub pandemie și, mai ales, pentru starea economiei americane. Alt ritm de recuperare în afară de unul foarte rapid îl trimite pe actualul președinte în istorie.

Cine are răbdare să urmărească presa internațională a observat probabil că manifestările de solidaritate cu demonstranții de pe străzile Americii sînt numeroase. De la fotbaliști din Bundesliga și pînă în Congo apar voci care cer dreptate pentru Floyd. Ele se aud și în Canada, Marea Britanie sau nenorocita Sirie – țară care suferă de ani de zile efectele unui sîngeros război civil. Sigur, neprietenii Americii au intervenit și ei – Iran, China, pînă și Coreea de Nord au intrat în acest joc de „grămada cere vîrf” în care se încearcă demontarea ascendentului moral al principalei democrații liberale a lumii.

Problema în aceste zile este că administrația Trump nu are un răspuns la ceea ce din ce în ce mai mulți oameni, din lumea liberă, nu din China, percep ca pe o degradare a rolului de lider al Statelor Unite. Dacă auziți un pilot de Formula 1 protestînd pe același ton ca un pastor african, ambii de la mii și mii de kilometri depărtare de Minneapolis, o să descoperiți că sînt uniți și de altceva decît de revolta în fața unei crime – teama de o lume fără America.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

minodora 44 jpg
Ce a pățit Minodora după ce a apelat la bisturiu! Artista a dezvăluit detalii mai puțin știute despre recuperare
Minodora a vorbit în podcastul lui Teo Trandafir despre operația de îndepărtare a gușei, recuperare și teama de alte intervenții estetice.
Jan Glazewski  foto Jan Glazewski jpg
Comoara îngropată de o familie de polonezi înainte de a fugi în România, descoperită după 80 de ani
Înainte să fugă din calea Armatei Roșii în România, o familie de polonezi și-a ascuns bijuteriile și argintăria într-o pădure din vestul Ucrainei de astăzi. 80 de ani mai târziu, Jan Glazewski a plecat în căutarea lor, având drept indiciu o hartă desenată de tatăl său din memorie.
cheloo jpg
Cheloo, așa cum nu l-au mai văzut telespectatorii. Ce făcea artistul la „Asia Express” după ce se închideau camerele
Cheloo, dat de gol de reporterul său de la Asia Express. Dan Haiducul, reporterul emisiunii, a dezvăluit ce se întâmpla în spatele camerelor.
image png
Momentul în care un preot este doborât de o cruce care s-a prăbușit peste el. Lovitura i-a fost fatală
Un preot catolic a murit după ce o cruce de mari dimensiuni s-a desprins de pe peretele bisericii și l-a lovit în timpul unei slujbe transmise în direct pe Internet.
image png
Emma Răducanu, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Novak Djokovic. Cum a abordat-o sârbul: „Îmi amintesc perfect!”
Emma Răducanu traversează o perioadă dificilă din punct de vedere sportiv. Emma Răducanu, abordată de Novak Djokovic. Mărturisire emoționantă despre dialogul cu sârb
Design fără titlu (7) png
Cap de porc la poarta casei lui Marius Lulea. Cofondatorul AUR a sesizat poliția
Marius Lulea a depus plângere după ce soția sa ar fi găsit un cap de porc la poarta casei. Politicianul spune că l-a nominalizat pe George Simion în fața anchetatorilor.
andreea raicu si mama ei jpg
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Mama Andreei Raicu a împlinit 87 de ani, dar are un spirit tânăr. Mesajul care i-a emoționat pe fani.
image png
Simona Radiș, dezvăluiri sincere despre momentele în care a vrut să se retragă din canotaj: „Nu mai eram în stare de nimic!”
Simona Radiș, una dintre cele mai valoroase canotoare ale României, a traversat momente dificile în carieră.
Întâlnirea prim-ministrului desemnat, Luca Niculescu, cu reprezentantii USR, în București, 12 octombrie 2026
Trei ore de discuții între Luca Niculescu și viitorii miniștri la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”. La întâlnire a participat și Eugen Tomac
Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit duminică, la Vila Lac, cu miniștrii propuși pentru viitorul Cabinet, în cadrul unei reuniuni de aproape trei ore în care au fost analizate principalele provocări economice și prioritățile guvernării.