EDITORIALE ȘI OPINII

Nu întîmplător, fostul secretar de stat Henry Kissinger s-a referit la Trump ca la unul dintre acei conducători care „încheie o eră“. Să fi avut în minte celebrul om politic și teoretician ca termen de comparație tocmai pe Gorbaciov care „încheiase“ și cu care se încheiase era comunistă?

Gigi Becali, aşa, fost hoţoman, misogin, rasist şi dus cu capul, rupe audienţele în două comparativ cu Andrei Pleşu sau cu Liiceanu. Capatos şi Bianca Drăguşanu sînt vedete!

„Maladii, guturaiuri, viroze?…“, a întrebat îndrumătorul de doctorate nedumerit. „Da“, a zis Tarz Ana netulburată, „voi explora în profunzime fiziologia basmului! Să nu vă faceți griji deci! Sînt responsabilă și dedicată. Exact ceea ce este necesar într-un asemenea nobil și, deopotrivă, sofisticat demers…“

Trei mari puteri, precum şi una mijlocie, par să aibă un interes comun în acest sens: Statele Unite, Rusia, China şi Turcia. Fiecare dintre ele doreşte să-şi extindă sfera de influenţă în Europa în cazul unei erodări în profunzime a Uniunii Europene.

Am susţinut cu putere alegerea lui Iohannis, în 2014. L-am criticat dur, în răstimpuri. L-am elogiat cînd mi s-a părut că acţionează lăudabil. Nu el, ci regimul Dragnea poartă vina pentru dezastrul democraţiei.

În cazul cuvîntului fonfleu, prudenţa dicţionarelor noastre pare destul de justificată: nu l-au înregistrat încă, dar nici nu prea aveau cum să o facă, de vreme ce şi sensul, şi forma substantivului sînt destul de instabile, ca ale unor improvizaţii fonetice, ale unor accidentale deformări familiar-argotice. Frecvenţa termenului este însă destul de mare, în primul rînd cu sensul „ştire falsă“, „exagerare jurnalistică“, oarecum similară formulei internaţionale – foarte la modă azi – fake news.

27% din elevii care au susținut examenul nu au reușit să ia note peste 5. Să-i adăugăm celor care nu s-au prezentat. Rezultă un procent de aproximativ 40% din totalul elevilor care s-au aflat în clasa a VIII-a, aproximativ 73.000 de elevi. O fi mult? O fi puțin?

În ultima vreme, totuși, ceva rău se întîmplase. În vocea lui Marius Ancuța, aceea cu care așa de mult ne obișnuiserăm, se ghicea suferința. Am sperat să fie doar o bănuială sau ceva trecător, dar n-a fost așa. O boală nenorocită l-a luat. Daniel Bontea a rămas să ne anime de unul singur nopțile din fața mesei cu postav verde.

Meciul care a desemnat campioana lumii a lăsat mulţi cetăţeni ai planetei nelămuriţi despre ce se întîmplă cu fotbalul. A fost o partidă excepţională, dar în acelaşi fel în care îţi iei bilet la operă şi nimereşti peste un spectacol fascinant şi bizar de sunet şi lumini din care

Soluția era să-ți faci casă lîngă un cimitir al mamuților – un fel de IKEA al vremii –, unde te aștepta o gamă variată de oase.

„Ne-am întors iarăși în situația de atunci“. A reapărut rațiunea de a exista a postului Radio Europa Liberă, dispărută odată ce România a ieșit din comunism și a luat-o pe drumul Occidentului?

Construită special pentru a proteja locuitorii de invaziile străine, cetatea Rîșnov a reușit să își atingă cu succes acest scop de-a lungul vremii, prima mențiune documentară a cetății datînd din anul 1335, cînd a reprezentat refugiul locuitorilor din Țara Bîrsei în fața invaziei tătarilor.

Castelul Bánffy, de la Bonțida, la vreo treizeci de kilometri de Cluj. Satul are și el, la rîndul lui, o poveste care începe prin secolul al XIII-lea. Un spațiu încărcat de istorie și de gesturile bruște pe care aceasta le face uneori. Pe-aici au trecut vremuri de război, dar și de liniște și de nespusă frumusețe a tihnei. Șapte sute de ani mai tîrziu, locurile astea devin martorele unuia dintre cele mai fascinante fenomene culturale din partea asta de Europă. Electric Castle.

Altfel nu s-ar putea înțelege pirueta lui Tudorel Toader care, în calitate de judecător, a îndemnat ca CCR să nu fie atrasă în „conflicte ce au ca sursă dispute politice“, pentru ca apoi, ca ministru, să obțină pronunțarea unei soluții într-o speță construită tocmai pe așa ceva.

„M-am săturat de derbedei și de țoape!“, „Opriți-vă!“, „Lăsați țara în pace!“ și să semnezi apoi, istovit și fără mari iliuzii?

Cetățenii n-aveau latitudinea să se sustragă apelului cetății și nu era convenabil să rămîi un simplu om privat, care își ducea viața așa cum dorea, eventual interesat de „alte patrii“ (știința, filozofia, religia) decît de cea în care locuia.

Raluca Turcan i-a promis preşedintelui Iohannis că, dacă dumnealui aranjează condamnarea mea, ea garantează că dă guvernul jos a doua zi.

Se părea că, în ciuda dorinței lor, Fleașcă și Îmblănilă se înscuscriseră de vreo doi ani. Băiatul lui Augustus și fata lui Deceneu, studenți la Greacă, s-au îndrăgostit iremediabil și, romeojuletian, au hotărît să se căsătorească, deși tații lor nu se puteau suferi.

Poate că acesta a şi fost mesajul ploii de la Moscova, care i-a surprins şi i-a spălat în cîteva minute şi pe preşedinţi, şi pe jucători, şi pe arbitri, şi pe patronii de cluburi, şi pe jurnalişti, şi pe agenţii de pază, şi pe sponsori, ba chiar şi pe suporteri… Sigur, foarte repede au apărut cîteva umbrel

În dicţionarele de argou, scame apare şi cu sensul de „bani“ (Volceanov, 2007), ceea ce nu este tocmai surprinzător: există o întreagă serie argotică în care banii sînt metaforizaţi ironic şi depreciativ, prin elemente lipsite de importanţă şi valoare (de exemplu, prin echivalenţa cu păduchii).

Maria și-a strîns într-o zi lucrurile pe care le avea în apartamentul lui Paul. L-a anunțat printr-un mesaj: m-am îndrăgostit. A aflat apoi, un medic, estetician. Paul își trimite problema cu rezolvare la Gazeta matematică, duce anul școlar pînă la sfîrșit, pregătește elevii pentru Bac și nu se mai gîndește la vacanță.

Croaţii au ieşit mult mai mulţi pe străzi pentru finala pierdută a Naţionalei lor decît au ieşit sîrbii pentru cea cîştigată a lui Djokovic.

De cîte ori e vreun campionat de fotbal, european sau mondial, „insula pensionarilor“ se transformă în „insula suporterilor“. Cît despre insula care se cheamă a trandafirilor sau a pescarilor sau cine mai știe cum, de la o vreme e mereu închisă cu o panglică întinsă între balustradele podului

Să publici, aproape simultan, Cei trei muschetari și Contele de Monte Cristo dovedește oarecare talent și putere de muncă. Ce nu știa Dumas era că, vreo 15 ani mai tîrziu, el urma să devină director al șantierului arheologic de la Pompei, și de-abia atunci cu adevărat interesant – cel puțin pentru rubrica noastră.

Zdravko Mamici. N-a jucat fotbal niciodată, dar a anturat mereu fotbaliști. Tupeist, violent în limbaj și în atitudine, implicat într-o grămadă de porcării, cultivînd aerul acela de mafiot balcanic și învîrtind bani suspecți, Mamici a devenit președinte al clubului de fotbal Dinamo Zagreb

Următoarea oprire: la standul companiei Pepsi-Cola. Cu ajutorul ghizilor ruși de la stand, care i-au servit pe toți cei prezenți cu celebra răcoritoare, organizatorii au reușit să îl facă și pe șeful de stat sovietic să ia o înghițitură „sceptică“ (așa cum a descris-o presa vremii) de Pepsi-Cola.

S-a dus peste Kim și l-a spulberat la nivelul imaginii în întreaga lume, prin impetuozitate și simplitate. Una și cu una fac două. Bifat. A rezolvat-o și p-asta. A mutat ambasada americană la Ierusalim, cu curaj, fără să clipească, arătînd că nu se glumește cu el și că e, totuși, cel mai puternic om din lume. A tras o tură prin Europa, lăsîndu-i pe toți ca la dentist, luîndu-le banii și făcînd din -NATO o alianță mai puternică și mai bogată. Pînă și criticii cei mai îndîrjiți se cam bîlbîie uneo

Mihai Șora e rău. El e problema! Ne strică „mizanplasu’“! Admit că, din punctul meu de vedere, dl Șora ar fi fost mai inspirat dacă-și petrecea anii venerabilei sale senectuți scriindu-și memoriile. Ar fi un document istoric aparte și o foarte interesantă analiză autobiografică.

Am putea să le iertăm acestor politicieni corupția, aroganța, duplicitatea, mentalitatea de vătaf cu cei mai mici și de slugă cu cei mai mari: căci spiritul liber – s-o recunoaștem – a devenit o floare rară, și nu numai la noi. Ceva mai greu, dar am putea să le iertăm totuși și vocația profund antieuropeană,

Ultima modă a hipsterimii e să nu te mai duci la proteste. Protestele sînt passé! Meditaţia transcendentală în şlapi bio din plastic adunat din branhiile delfinilor salvaţi sub curcubeu în Zanzibar schimbă România şi nimic altceva.

Chirurgul a spus că-i emite hîrtie doar dacă-l taie, fie și puțin. În caz contrar, comitea fraudă. Au convenit să-i elimine o bucățică din lobul urechii stîngi, cu motivația existenței acolo a unui melanom în formă incipientă. L-a executat rapid.

Apetisantă intră într-o serie mai largă de termeni, dintre care unii familiar-argotici, care denumesc sau descriu femeile prin metafore alimentare: trufanda, prospătură, bucăţică bună, poamă, mandarină, pralină etc. Cred că astăzi adjectivul este mai marcat stilistic decît în trecut, mai contrastant cu sensibilitatea contemporană şi mai surprinzător prin nonşalanţa cu care apare în titluri de presă.

Accesul la oportunități e enorm de diferit între urban și rural, atît în ce-i privește pe elevi, cît și în ce-i privește pe profesori. Cine sînt cei bogați? Cu siguranță, nu profesorii.

Se întîmplă ca de obicei la o Cupă Mondială: echipele „bune“ devin anoste şi „anostele“ devin bune. Să încercăm să înţelegem. Ce a fost bun la Germania, marea campioană prinsă cu posteriorul gol în văzul lumii ca un copil surprins că face pipi la gard? C

Invadarea pașnică a Austriei din 1938 este un alt pas ale cărui culise sînt refăcute de scriitor cu acribia unui om de știință, dublată de un talent de tip gazetăresc, aș spune. Descrierea întîlnirii de la Berghof dintre cancelarul Schuschnigg („micul despot austriac“, cum îl numește Vuillard) și intimidantul Adolf Hitler îți dă pur și simplu fiori.

Nu e rentabil să ai idei. E valabil în multe domenii. Inclusiv în cercetare, așa cum e așezată ea acum. Iar asta, deși ea este prin definiție locul unde ce ți se cere, mai mult ca orice altceva, să vii cu idei, de tot soiul – unele cuminți, dar multe bizare, imposibile, în răspăr cu sistemul și sponsorii. Pentru că numai așa se va găsi, să zicem, un vaccin pentru malarie (200 de milioane de îmbolnăviri pe an). Totuși, în cercetarea de azi, probabil cea mai sigură cale spre succesul academic e să

Cine ar trebui să ridice steagul acestei lupte? Președintele însuși, căci el e cel dintîi chemat să apere statul. Dar este președintele Iohannis un luptător în apărarea statului român, un vizionar dotat cu inteligență politică și curaj în stare să-l scoată din colții hienelor? Iată o întrebare care cade în gol.

Colegiul Regal de Heraldică la care apelase Regele George al V-lea pentru a găsi un nou nume Casei Regale a lansat propuneri precum „Guelph“, „Wipper“ sau „Wettin“ – nici unul nu suna suficient de britanic. S-au luat în considerare și variante precum „Tudor-Stewart“, „York“ sau „Lancaster“, pînă cînd Lordul Stamfordham a avut ideea cîștigătoare. Un toponim și în același timp numele palatului preferat al regelui: „Windsor“.

Ai zice că renunțarea și seninătatea nu prea se potrivesc, una lîngă alta, în registrul ăsta de cuvinte. Dar dacă, totuși, nu ești chiar tu în situația asta, dacă nu ai prieteni apropiați care au plecat în ultimii ani din România, tot găsești prin cercul larg de cunoscuți pe cineva care să se potrivească acestui portret. Cineva despre care poți să spui că a cedat și că a mărturisit o cu seninătate, lăsînd în urmă totul, aici, și alegînd să trăiască în altă parte.

Nu cred că salvarea politică a domnului Iohannis e esențială pentru democrația românească. Însă, cîtă vreme domnia sa ocupă cea mai înaltă funcție în stat, e obligat nu numai să se ridice la înăl-țimea speranțelor pe care oamenii și le pun în el, ci și să dea dovadă de un pic de umilință.

Un „deal“ (o afacere) UK – UE menit să asigure un acces limitat la piață comună, dar din care sînt excluse libertatea de circulație și serviciile. A fost o negociere dură pentru un Brexit „soft“.

Divorțuri, adultere, boli, decese, decolteuri, fîțîieli mondene etc. Cititorul e ținut la curent cu viața privată a unor mari, dar mai ales mici vedete de film sau televiziune.

Ni se spune că e bine să „avem experiențe“, să „comunicăm“ – dar nu și dacă experiențele au vreo valoare, ori comunicările – vreun tîlc. Dar a „comunica“ și „a avea experiențe“ numai de dragul comunicării și al experienței – fără o destinație –, iată poate forma supremă a mișcării moderne desprinse de scop.

Ei sînt fericiți. Sîntem într-unul dintre cele mai complicate locuri din București, facem teme cu copii care trăiesc în condiții pe care mulți nu și le pot imagina și totuși sîntem foarte bine împreună.

Mi-am contemplat inteligența. M-am minunat, extatic, de frumusețea ei. Nu am mai avut ceva de spus lumii, odată ce am înțeles-o!“

Astăzi, Africa numără un miliard două sute cincizeci de milioane de locuitori. Iar la orizontul anului 2050, acest număr, dacă tendinţele demografice actuale continuă, se va dubla. Africa a cunoscut ceea ce unii experţi numesc o explozie demografică.

În corpusurile de română vorbită actuală se poate observa că simplul da continuă să fie foarte folosit; pare totuşi să se schiţeze o diferenţiere între da şi da da da: folosit o singură dată, da este mai ales semnal de contact, de confirmare

Sîntem în anul Marelui Centenar al Marii Uniri și, iată, chiar și pentru un asemenea act de elementară bună-cuviință și respect față de predecesorii noștri e nevoie să se apeleze la mila publică. Unde e Marele Comitet care își asuma, cîndva, Marile Proiecte legate de Centenar?