Un Lego mamut
Cînd îți construiești singur casa, simți o mîndrie aproape preistorică. Doar că n-o faci chiar singur, pentru că un craniu de mamut, chiar fără fildeși, tot are 2 m lungime și 1 m lățime și e cam greu de urnit.
Mai toate siturile arheologice cu un fel de iurte preistorice făcute din oase de mamut s-au descoperit în stepele fără păduri dintre Carpați și Urali. Cele mai cunoscute de felul ăsta sînt pe Nipru și afluenții lui, deci erau o specialitate ucraineană. Fundațiile caselor, circulare, sînt făcute din cranii. Pentru pereți, materialul de construcție preferat sînt mandibulele. În schemă apar și oase lungi (femur, humerus) și oase plate (omoplat, pelvis). Acoperișul, probabil boltit, era completat cu piei de animale sau brazde de către acești teoreticieni de forță ai materialelor naturale în arhitectură. Un șantier-cheie este Mejirici, cam la jumătatea drumului între Harkov și Odessa. În anii ’60 s-a găsit acolo o tabără folosită în cele nouă luni de sezon rece, cîndva acum 15.000 de ani, de niște vînători-culegători(-povestitori) de la sfîrșitul paleoliticului.
La Locuința 1 de la Mejirici, pereții sînt făcuți doar din mandibule, toate cu bărbia în jos. Dacă aveai șansa să stai aici, erai înconjurat de 95 de fălci de mamut. Aceste oase au o formă pronunțată de V, se așază stabil unele într-altele, ca scaunele de la terasă, și sînt de o maximă onestitate funcțională: cîte un singur molar mare pe fiecare parte. Dorința de a scoate un bețigaș și de a-l freca de-a lungul zimților unui molar scoțînd un sunet plăcut e irezistibilă. Arheologii au găsit o coloană care încă mai are cinci mandibule una peste alta. Asemenea coloane, una lîngă alta, creează zigzaguri vizibile pe fațadă. În fața intrării sînt înfipte vertical oase de la picioarele mamuților, iar din spatele lor te întîmpină, cu ospitalitate tradițională, un craniu (evident, tot de mamut) pictat cu un fel de arbore de ocru. Fiecare din casele de la Mejirici are propriul model. Locuința 4, mai ales, fost înălțată de artiști: între două coloane de mandibule cu bărbia în jos, apare o coloană cu bărbia în sus. E nașterea unei avangarde! Într-un segment de zid, un craniu este flancat, zice unul din rapoartele arheologice, de două secvențe identice omoplat-omoplat-pelvis. Spațiile libere sînt frumos completate cu vertebre. Nimic macabru în acest Lego cu mașina de locuit.
În zidul exterior al unei locuințe preistorice de la Gonțîi, recent descoperite, oasele sînt puse în operă așa: omoplat – mandibulă cu bărbia în sus, cu un os lung vertical trecut printre molarii unei a doua mandibule cu bărbia în jos – a treia mandibulă – craniu – mandibulă cu bărbia în jos în care e plasat un craniu de pui de mamut – omoplat. Craniul de pui de mamut se află la capătul unui zigzag de mandibule, a căror formă, pentru acești arheologi, le face să fie simboluri sexuale
feminine, creînd coduri „socio-simbolice“. Imposibil nu e – într-o viață simplă, toate lucrurile mari se leagă între ele. Poate că fertilitatea era înscrisă cumva în fațadă, mai ales că turma de mamuți e alcătuită doar din femele. În plus, zigzaguri similare apar pe statuete feminine și pe unelte găsite în aceste case sau pe situri înrudite. Dar poate e doar faptul că nimic nu-ți pune mintea în mișcare mai mult decît a trebui să construiești ceva care să stea frumos în picioare. Pe situl Mezin, un femur pictat și decorat cu tot felul de incizii e înfipt vertical în pămînt în centrul casei. În epifiza lui e făcută o gaură în care a fost potrivit un alt os lung, mai subțire, probabil un rest al sistemului interior de susținere, sau poate doar o formă, perfect competitivă, de artă modernă.
Un articol mai vechi, sovietic (apărut în engleză), declară că distribuția gropilor de provizii din jurul caselor ne arată că unele gospodării erau mai înstărite decît altele și dispuneau de un surplus, și că deci pe aceste situri au apărut inegalitățile sociale. Chiaburii vremii stăteau, de pildă, într-o locuință cît o garsonieră de azi, cu multe vetre interioare, făcută din aproape 600 de piese oase zdravane de mamut, cu cinci gropi de provizii în jur (pentru carne), fiecare de 2 m diametru și suficient de adîncă încît să ajungă la permafrost. Carnea păstrată acolo era în principal tot de la acest binevoitor animal; dar, judecînd după oase, se consumau și somon, știucă, rață, ptarmigan etc., toate bio. L ocuința 1 de la Mejirici e construită din 21 de tone de oase, locuința 4, din 15 tone. E clar însă că, pentru a face o asemenea casă, nu îți suflecai mai întîi mînecile (sau echivalentul în moda vremii) și vînai 50 sau 100 de mamuți. Soluția era să-ți faci casă lîngă un cimitir al mamuților – un fel de IKEA al vremii –, unde te aștepta o gamă variată de oase. E dovedit, de altfel, arheologic că toate siturile cu asemenea locuințe sînt în apropierea unor depozite naturale de oase de mamuți. Casele paleolitice din oase erau vizibile de departe și orice ar fi reprezentat decorația lor, ea, ca orice arhitectură, nu doar exprima ce era în capul constructorilor, dar și forma ce era în capul copiilor. Mă gîndesc că o asemenea decorație putea replica parțial forme din peisajul în care trăiau locuitorii lor. Mai tîrziu, deși cu alte instrumente, templul lui Hatșepsut va oglindi stîncile de la Deir el-Bahri și Piramida Lunii de la Teotihuacán – forma vîrfului Cerro Gordo din apropiere. Oricum, dacă fiecare copil crește în Medelenii lui, atunci în preistoria Ucrainei (și urmînd forma din rusă și ucraineană) era vorba de „La Mamuți“.
Foto: wikimedia commons
