Chipuri ale presei

Publicat în Dilema Veche nr. 750 din 5-11 iulie 2018
simeon stalpnicul png

De curînd, a apărut la Editura Humanitas jurnalul german al lui Denis de Rougemont din anii 1935-1936. E un text esențial pentru înțelegerea perioadei de consolidare a regimului hitlerist și pentru analiza metabolismului politic și social al totalitarismelor în general. Inevitabil, ni se prezintă și informații despre presă. Cititorul român care a apucat să citească ziarele din vremea comunismului nu va fi surprins să regăsească un „portret“ al jurnalismului comun celor două tipuri de extremism politic. Iată, în rezumat, imaginea presei naziste, așa cum apare ea în descrierea lui Denis de Rougemont. Mai întîi, ca orice presă instrumentalizată strict propagandistic, e vorba de o presă cît se poate de plicticoasă. Fenomenul „breaking news“ – cum am spune astăzi – lipsește cu desăvîrșire. Nu se relatează crime, nu se practică bîrfa și calomnia decît prin excepție (și numai pentru rațiuni de stat, niciodată din rațiuni personale). Fiecare pagină conține mult mai mult text decît imagine. Nu se dau „fake news“ decît atunci cînd sînt utile strategic (pentru defăimarea „dușmanilor“) și nu se denigrează niciodată propria națiune și conducătorii ei. Se cer articole mai degrabă de la scriitori și savanți acomodanți, decît de la actori și cicliști (cf. op. cit., p. 28). Pe scurt, totul e previzibil, nesărat, „serios“ în cheia ședințelor de partid. (Îmi amintesc cum, la noi, România liberă a „epocii de aur“ era frecventată mai ales pentru pagina de „mică publicitate“, orișicît mai picantă și mai „realistă“…)

Prin contrast, presa din țările cu regim democratic (cum era, de pildă, presa franceză interbelică) este infinit mai zglobie. „Trebuie să recunoaștem – spune Denis de Rougemont – că cei mai mulți oameni nu pretind de la cotidiene decît un foileton tragicomic“. În aceste condiții, pentru jurnaliști, criteriul decisiv devine rating-ul (cu rezultatul unei nestăvilite proliferări a știrilor false). Aproape orice este permis, sub acoperirea, „corectă politic“, a „libertății de expresie“. Informația cu pondere reală vizînd problematica globală și autohtonă este expediată rapid sau absentă. În schimb, cititorul e ținut la curent cu viața privată a unor mari, dar mai ales mici vedete de film sau televiziune: divorțuri, adultere, boli, decese, decolteuri, fîțîieli mondene etc.

Avem, deci, pe de o parte, controlul absolut și acru asupra paginii de gazetă, iar de partea cealaltă – euforia lucrativă a hîrjoanei publice, a papotajului de cafenea (sau, mai rău, de bodegă): totul e permis, publicul e întreținut generos, fără „fasoane“, cu „bombe“, dezvăluiri șocante, presimțiri apocaliptice, indiscreții zemoase, poze provocatoare. Plictiseala e „înfrîntă“ prin țopăială veselă, dezinhibiție, scandal.

Nu vom trage concluzia că presa totalitară e mai „sobră“, mai „cuviincioasă“, mai „demnă“ decît cea „liberă“. Vom spune doar, pornind de la Denis de Rougemont, că libertatea poate fi și ea sursă de derapaj, capcană populistă, divertisment ieftin. Sigur că e mai bine să rîzi ca prostul decît să faci pe tine de frică sau să mori de plictiseală. Plus că, în țările civilizate, există mari cotidiene de excelentă ținută, care au îndemînarea să combine tonul destins cu bunul gust, permisivitatea echilibrului democratic cu rigoarea morală și profesională.

Cum stau lucrurile la noi? Din punctul meu de vedere, nu sîntem încă nici pe departe „așezați“. (Și nu numai în domeniul gazetăriei.) Nu e cazul, acum, să intru în detalii pretențios analitice. Îmi îngădui doar să propun cititorului cîteva teme de reflecție, bazate pe experiența cotidiană a contactului cu mediile naționale. Asistăm, în general, la o confuzie a „vocațiilor“: ziariștii se comportă des ca niște politicieni angajați, în vreme ce politicienii au ceva din nonșalanța unor ziariști. Primii judecă aspru, sînt partizani pînă la furie, „luptă“ vitejește pentru binele patriei, ceilalți sînt șugubeți, fac glumițe evazive, cultivă polemica nărăvașă, privind șmecher spre galerie. Ziariștii sînt autoritari, politicienii sînt bășcălioși. Ierarhic, gazetarul pare a se situa cu mult peste miniștri și parlamentari. Are tonul unui diriginte sever, al unui procuror neînduplecat. Nu exclud, firește, stilul ofensiv, îndrăzneala eficace, curajul investigator. Ceea ce mă deranjează este suficiența agresivă, parada (neacoperită) de „competență“, obrăznicia de reprezentant (neales!) al poporului. Moderatorul-plutonier, moderatoarea nevricoasă, „analistul“ providențial mă scot din minți. La fel, discrepanța înșelătoare (și batjocoritoare) dintre titlu și conținut (titlu alarmant, conținut bleg), răfuielile private transformate în spectacol național, limbajul adeseori barbar, injuria grobiană, tupeul golănesc și cîte și mai cîte. Așa arată profilul gazetăriei noastre de-acum, eliberată de ingerințele ideologice ale partidului-stat. Înflorim sub zodia bramburelii: partide bezmetice, comentatori bezmetici, instituții confuze, școli obosite, spitale dezosate. Singurul motiv de optimism este că lumea întreagă pare lovită, de la o vreme, de un incontrolabil acces de bîlbîială…

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

meghan markle 1 jpg
Meghan Markle a amenințat că se va despărți de Prințul Harry dacă el nu ar fi confimat public relația lor
Într-un nou reportaj realizat de Valentine Low de la Times, două surse anonime au declarat că Meghan i-a dat un ultimatum lui Harry în ceea ce privește relația lor, făcându-l pe acesta să intre în panică.
Matteo Salvini și Giorgia Meloni FOTO EPA-EFE
Alegeri anticipate în Italia. Coaliția de dreapta, condusă de Giorgia Meloni, favorită
Pe 25 septembrie, italienii votează în alegeri anticipate și își vor alege un nou Parlament, după destrămarea coaliției de guvernare conduse Mario Draghi.
Intrarea în muzeul CIA / Foto CENTRAL INTELLIGENCE AGENCY
CIA are un muzeu top secret, care poate fi vizitat doar de propriii agenți. Ce exponate cuprinde
Muzeul secret al CIA-ului este poate cel mai neobișnuit — și exclusivist — muzeu din lume, plin de artefacte care au dat formă istoriei — ca arma găsită lângă Osama bin Laden când a fost ucis sau geaca de piele a lui Saddam Hussein. Însă ușile muzeului sunt închise pentru public.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?