Ce nu le putem ierta

Sînt destule lucruri, la urma urmelor, pe care, cu ceva mai multă îngăduință, i le-am putea ierta lui Liviu Dragnea și comilitonilor lui, gen Florin Iordache, Șerban Nicolae, Carmen Dan, Niculae Bădălău etc.: în fond, se spune că trebuie să știm să iertăm. Am putea, deci, la nevoie, să le iertăm acestor politicieni corupția, aroganța, duplicitatea, mentalitatea de vătaf cu cei mai mici și de slugă cu cei mai mari: căci spiritul liber – s-o recunoaștem – a devenit o floare rară, și nu numai la noi. Ceva mai greu, dar am putea să le iertăm totuși și vocația profund antieuropeană, disprețul pentru democrație, ca să nu mai vorbim despre cel pentru statul de drept – o bazaconie pentru ei. Multe dintre aceste trăsături rele de caracter provin dintr-o educație precară, din modele rele asimilate în copilărie și adolescență. Au intrat în politică cei mai mulți dintre ei în anii ’90 și s-au format în mediul cinic și conspiraționist al unui partid postcomunist, care avea în gene un apetit insațiabil pentru putere și corupție, considerînd o ofensă faptul că nu toată țara îi căzuse încă la picioare și că s-a mai întîmplat și să intre în opoziție. Un asemenea mediu formativ nu putea să nu-i ticăloșească, să nu alunge de la ei orice umbră de decență. Obsedați de înavuțirea personală, acești politicieni au învățat de mici ceea ce, de altminteri, știu foarte mulți români: că nu te poți bizui decît pe clan, neamuri și clienți. Ei au trădarea în sînge (amintiți-vă cum au fost „executați“ Năstase, Geoană ori Ponta) și de aceea știu perfect că oricînd pot fi ei înșiși trădați.

Ceva mai greu ne vine să le iertăm uriașa incompetență. Viorica Dăncilă nu i decît o suprafață, o peliculă de ignoranță deasupra unui ocean de întuneric. În actuala guvernare, aproape că nu mai vedem miniștri sau secretari de stat care să știe ce au de făcut și care să fie în stare de acțiuni coordonate, planificate și rezonabile. Pesediștii actuali au reușit performanța de a fi mai nepricepuți chiar și decît străbunii lor comuniști, în ultima fază a ceaușismului. Sînt, desigur, destui șmecheri printre ei, buni la diversiuni și intrigi. Dar o țară nu se poate conduce, cît de cît satisfăcător, fără un aparat tehnic și birocratic acceptabil și fără ca oamenii politici să aibă anumite calități de minte și inspirație, capabili să înțeleagă pe ce lume trăiesc. Uitați-vă la Viktor Orbán, premierul iliberal, naționalist, autocrat al Ungariei; oricît i-am detesta poziția și acțiunile, nu se poate să nu-i apreciem flerul politic, abilitatea, știința comunicării. Dragnea, în comparație cu el, care îl imită în destule poziționări politice, e un saltimbanc jalnic.

Și totuși, propun ca, la limită, să avem mare bunăvoință, să le găsim scuze și la acest capitol și să repetăm și noi, chiar dacă nu foarte convinși, „fericiți cei săraci cu duhul“.

Ceea ce însă ni se pare cu adevărat de neiertat este că oamenii ăștia – cu toate isprăvile și schemele lor neroade – ne irosesc viețile, ne distrug nervii, ne îmbolnăvesc mințile; pe scurt, ne fac țăndări pacea sufletească zi de zi și seară de seară. Nu ne mai culcăm decît cu gîndul ce-o să facă mîine Dragnea, ce-o să mai zică Tăriceanu și ne sculăm de dimineață întrebîndu ne ce șmecherii vor mai descoperi Iordache și Nicolicea. Nu mai sîntem normali! Lumea e agitată, nervoasă, cerul e sumbru și din cînd în cînd tună: vine mîine – sau nu vine – decizia de suspendare a președintelui? Nu-i iertăm că din cauza lor am fost obligați să facem cu toții pe experții în drept, că ne luăm la întrecere în astuții constituționaliste, că pariem numai pe revocarea Laurei Codruța Kövesi. La masă servim numai politică, și ea ne îmbolnăvește de stomac, iar casa – cu televizorul, Internetul, radioul într un etern breaking news – e pe punctul să devină un ospiciu.

Chiar și bancurile noastre au căpătat o culoare lividă și se învîrt în ultimul timp mai ales în jurul analfabetismului funcțional al doamnei prim-ministru. Cu alte cuvinte, nici măcar un rîs sănătos nu ne mai stă la îndemînă, ce să mai spunem de un concediu pe o plajă însorită! Cum să-ți mai priască soarele, marea, muntele, cerul, chiar atunci cînd pe Dragnea îl trec năbădăile și taie cu toporul Codul Penal? Nici amorezii – aud – nu se mai pot săruta în pace, cînd tocmai află că s-a dezincrimnat abuzul în serviciu.

Iată, așadar, care ne este poziția, după o temeinică considerație: că inșii respectivi sînt incompetenți, corupți, nedemocrați, grosolani – treacă meargă, s-a mai văzut! Să le fie de bine cu necuviințele și prostiile lor! I-am iertat. Dar nu le vom ierta în veci că s-au vîrît tiranic în viața, în mintea noastră și în stomacul nostru, unde ne chinuie și de unde pare-se că nu-i mai putem scoate nici cu forcepsul, nici cu Constituția. Dacă nu ne-am ține așa de intelectuali fini, mai că ne-am adresa vreunei Mame Omida ca să-i descînte să iasă din noi ca niște duhuri rele!