Minunea de la Castel

Publicat în Dilema Veche nr. 753 din 26 iulie – 1 august 2018
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Se întîmplă în fiecare vară, de vreo șase ani încoace. Între dealurile – obligatoriu molcome, că nu poți rata clișeul ăsta – ale centrului Transilvaniei. În inima și în jurul unui castel, a cărui poveste începe prin secolele XV-XVI. Castelul Bánffy, de la Bonțida, la vreo treizeci de kilometri de Cluj. Satul are și el, la rîndul lui, o poveste care începe prin secolul al XIII-lea. Un spațiu încărcat de istorie și de gesturile bruște pe care aceasta le face uneori. Pe-aici au trecut vremuri de război, dar și de liniște și de nespusă frumusețe a tihnei. Șapte sute de ani mai tîrziu, locurile astea devin martorele unuia dintre cele mai fascinante fenomene culturale din partea asta de Europă. Electric Castle.

Ai zice că muzica e elementul central pentru un asemenea eveniment. Nu e. Sau nu mai e, așa cum înțelegem lucrurile acum, la grămadă. Adică lipești negreșit numele manifestării la care te duci de „cine vine să cînte“. Și nu calitatea muzicii e în discuție aici, ci numele majore care apar – sau nu – pe afiș. Pentru un eveniment de succes, sonoritatea numelor care onorează evenimentul e o dimensiune esențială. În cazul de față, lucrurile s-au întîmplat altfel. În doar șase ani, legenda Electric Castle a cîștigat un grad atît de mare de consistență și de concretețe, încît muzica – deși face parte din fibra intimă a ceea ce se petrece aici – devine un soi de fundal pe care se întîmplă tot ceea ce ține de acest fenomen cultural. Pentru că Electric Castle e un fenomen cultural în toată puterea acestei sintagme. Iar dacă Dimitrie Gusti ar mai trăi, e sigur că ar fi trimis aici, încă de la început, o armată de cercetători, de toate meseriile, să descrie această întîmplare.

Prezența și concretețea încep de la gestul elementar pe care-l face atît de multă lume, atunci cînd își planifică ce are de făcut în vara următoare, în funcție de perioada în care e programat Electric Castle. Pentru că, odată descoperită, e greu să renunți la povestea asta. Nu doar pentru că ai pierde nu știu ce nume de pe afiș, ci pentru că există ceva anume care te leagă de tot universul uman prezent aici, în fiecare an. Acest fel de solidaritate – mai mult sau mai puțin exprimată – vine, în primul rînd, din ceva care se detașează net de gusturile muzicale ale fiecăruia dintre noi. Vine dintr-un tip de vibrație după care tînjim în viața obișnuită, cea de zi cu zi, cea în care ne dorim, uneori cu disperare, să avem o existență comunitară așa cum am văzut la alții, prin alte țări. Un tip de coagulare a societății, o consonanță a indivizilor care o alcătuiesc, nu în vreo formă ridicolă de unanimitate, ci în împărtășirea unei energii, a unei direcții comune de deplasare, în care fiecare își poate găsi locul. Absența acestui tip de energie în spațiul public în care respirăm și ne deplasăm cu toții e una dintre marile frustrări, profund erozive, la care ne supunem zilnic. O absență care se soldează cu unul dintre cele mai traumatice sentimente pe care le poți trăi – lipsa de apartenență.

Imensul concert de detalii din care e construit fenomenul Electric Castle creează un anumit fel de spațiu, unde simți că te poți manifesta altfel decît în spațiul public de zi cu zi. Chiar dacă nu ai nimic în comun cu muzica de aici, poate chiar cu felul de lume care se adună anual la așa ceva, odată ajuns, s-ar putea să ai o mare surpriză. Să simți că, deși, poate, ceea ce se-ntîmplă aici nu e genul tău deloc, totuși, într-un anume fel, chestia asta nu numai că nu-ți e străină, dar te și reprezintă cumva. E ceva cu tine, despre tine, deși nu știi să pui cu orice chip în vorbe așa ceva. Pentru că, la început, pare un spațiu dedicat doar „puștimii“. Ce om matur, normal la cap, și-ar pierde cîteva zile aici, în noroi crunt, în ploaie, pe un cîmp dintre dealurile – obligatoriu molcome! – ale Transilvaniei? Ce om cu scaun la cap s-ar opinti să-și împingă mașina într-o parcare transformată în mlaștină universală, noaptea, tîrziu, într-un week-end în care ar putea să boierească acasă? Cine-ar sta la coadă, la autobuz, să meargă la așa ceva sau să plece, în creierii dimineții, de-acolo?

Marea poveste a detaliilor care fac lumea acestui fenomen cultural poate să-nceapă tocmai de la cozile de sute de oameni care așteaptă, într-o ordine perfectă, să ia autobuzul. E ordinea aia pe care-o povestești cu obidă, cînd vii din concediu, de prin alte țări. Ordinea aia în care totul funcționează impecabil. De-aici încolo începi să vezi, dacă ai un pic de bunăvoință, și dacă Divinitatea nu te-a lăsat hater pe vecie, cum se articulează o lume pe care ți-ai dori-o prezentă, în esența ei, și în viața de zi cu zi. Pentru că asta creează, în afară de muzici, vibrația acestui fenomen cultural. Sentimentul de apartenență. Un sentiment care vine din temeinicia cu care sînt așezate lucrurile. Din coerența unui discurs. Din limpezimea cu care sînt articulate toate detaliile. Din tot ce alcătuiește, pînă la urmă, lumea Electric Castle. Ca oriunde pe planeta asta, poți să și cîrîi, să mîrîi, să ai ceva critic de spus. E absolut firesc să fie așa. Dar imaginea concentrată a acestui fenomen e o adevărată machetă a modelului civilizațional pe care ni l-am dori – și nu-l avem! – în viața de zi cu zi. Iar acum, de cînd călătorim liber, avem ocazia să comparăm direct, deseori dureros pentru noi, ceea ce vedem prin alte părți cu ce avem pe la noi, pe-acasă. Odată ce calci la Castel, nu te mai gîndești la comparația asta dureroasă. Uiți, pur și simplu. Ești într-o lume care, poate fără să-ți dai seama cum, te reprezintă într-un anume fel. Lucruri care funcționează bine, un discurs estetic limpede, limite precise, dar trasate cu delicatețe, un spațiu în care încape enorm de multă lume, dar unde nu te deranjează că mai există și alții. Ești la Castel.

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

vladimir putin shutterstock
Greșelile lui Putin, aflat în criză de timp: Liderul de la Kremlin îi imită pe ultimul țar și pe Stalin, dar ar putea ajunge ca Hitler
Vladimir Putin, la fel ca mulți alți lideri autoritari, se bazează pe o imagine a invulnerabilității personale, așa că se teme pe bună dreptate de riscurile politice ale înfrângerii militare în Ucraina.
Shaun Pinner FOTO Profimedia jpg
Rușii au torturat un prizonier britanic cu muzică pop: „Nu vreau să mai ascult niciodată ABBA”
În timpul captivității, prizonierul a fost obligat să asculte coloana sonoră a filmului Mamma Mia și i s-a dat să consume doar pâine veche și apă murdară.
Razvan Oana dulciuri vegane (4) jpg
Delicii raw vegane făcute de un concurent MasterChef la Galați. Răzvan este inginer hidrotehnist și pasionat de bucătărie
Răzvan Oană, un tânăr din Sulina stabilit la Galați, s-a impus pe piață cu un nou concept de prăjituri. Produsele lui au arome inedite, pornind de la mango cu ghimbir și până la caramel cu brânză și nucă.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.