Drumul spre iad

Publicat în Dilema Veche nr. 751 din 12-18 iulie 2018
Comunismul se aplică din nou jpeg

Felul în care o grozăvie politică se dezvoltă nestingherit atunci cînd o serie de oameni aflați în poziții cheie și personalități importante preferă să închidă ochii, să cedeze, să se ascundă în spatele politeții diplomatice, să se acomodeze, să profite sau să-și păstreze mai micile ori mai marile agremente de moment ale vieții în loc să se opună, face tema cărții Ordinea de zi (L’ordre du -jour) a lui Éric Vuillard, pentru care scriitorul a fost distins cu premiul Goncourt pe anul 2017. (La noi a fost publicată de Editura Litera.)

E, de fapt, o carte cu subiect istoric, un fel de literatură non-fiction, am putea spune, care reface și analizează unele dintre întîlnirile, deciziile și evenimentele din timpul ascensiunii naziste în Europa. Totul începe cu reuniunea a 24 de mari industriași și finanțiști germani din 20 februarie 1933, care acceptă să susțină și să finanțeze în alegeri partidul nazist. Cine erau ei? Numele indivizilor sînt mai mult sau mai puțin cunoscute astăzi, dar autorul ne sugerează că mai relevante sînt denumirile companiilor din spatele lor, dintre care multe fac parte și în prezent din viețile noastre: BASF, Bayer, Agfa, Opel, IG Farben, Siemens, Allianz sau Telefunken. „Cotidianul nostru le aparține. Ei au grijă de noi, ne îmbracă, ne luminează, ne transportă pe drumurile lumii, ne leagănă“, observă Vuillard. Poate că finanțarea unei formațiuni politice nu era ceva neobișnuit, dar, spune autorul, respectivele firme au continuat să i susțină pe naziști și chiar să profite de forța de muncă din lagărele de concentrare pe care acest partid le-a creat ulterior.

Invadarea pașnică a Austriei din 1938 este un alt pas ale cărui culise sînt refăcute de scriitor cu acribia unui om de știință, dublată de un talent de tip gazetăresc, aș spune. Descrierea întîlnirii de la Berghof dintre cancelarul Schuschnigg („micul despot austriac“, cum îl numește Vuillard) și intimidantul Adolf Hitler îți dă pur și simplu fiori. Ar fi putut oare Schuschnigg să reziste? Din felul în care e prezentată scena, e greu de crezut că era posibil un alt deznodămînt. Dar la acea dată naziștii doar blufau. Nu aveau puterea cu care erau creditați. Mecanismele lor nu erau unse. Dovadă, pana generală care a lovit șirul de blindate intrate în Austria pentru invazia-defilare, acel stupid blocaj complet pe care l a suferit un întreg corp de armată german, spre disperarea Führer-ului. Din întreaga istorie a Anschluss-ului (anexarea Austriei), Vuillard spune că „trebuie reținut un aspect: lumea cedează în fața blufului. Chiar și lumea cea mai serioasă, cea mai rigidă, chiar și vechea ordine, dacă nu cedează întotdeauna în fața exigențelor Justiției, dacă nu se înclină întotdeauna în fața poporului răsculat, se înclină în fața unui bluf“.

A urmat celebra conferință de la München, intitulată „de pace“, prin care premierii britanic și francez, Chamberlain și Daladier, i-au permis lui Hitler să anexeze Sudeții. Au făcut-o în numele unei păci în care, după cum spune Vuillard, nici ei nu mai credeau. Dar, observă din nou scriitorul, „în acest imens bric-à-brac al suferinței, unde se pregătesc deja cele mai grave evenimente, domină un respect misterios pentru minciună“. Autorului nu-i scapă micile amănunte de genul celui prin care Chamberlain îl găzduise confortabil pe Ribbentrop în reședința sa din Eton Square, pe vremea cînd acesta era ambasador la Londra (încă nu fusese numit ministru de Externe al Germaniei naziste), „în schimbul unei anumite sume“.

Vuillard descrie micile plăceri ale vieții din acele timpuri (și din toate timpurile) la care unii dintre protagoniștii evenimentelor nu vor să renunțe și care, pe moment, pot avea o importanță mai mare decît deciziile istorice pe care ar trebui să le ia. Iar obrăznicia nazistă cîștigă teren cu fiecare asemenea ezitare sau lașitate. „Cele mai mari catastrofe se apropie adeseori cu pași mici“, constată autorul. Asemănările dintre acele vremuri repuse „în scenă“ de Éric Vuillard și tot ce se întîmplă astăzi în Europa (și în România) nu pot fi ignorate. Sînt momente anume în istorie în care pare că toate micile abateri ale unora sau altora se aliniază ca niște pietre pe un rîu, într-un fel de pod tot mai umblat, care duce însă spre malul care nu trebuie.

Și probabil că Matei Vișniec are dreptate să spună că această carte n-ar fi primit premiul Goncourt dacă Europa de azi nu s-ar fi aflat într-o situație tulbure.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Alexandru Arşinel (79 de ani) joacă în mai multe spectacole, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” jpeg
Scandalul demiterii lui Alexandru Arșinel. Nicușor Dan l-a înlocuit din funcția de director al Teatrului „Constantin Tănase“
Alexandru Arșinel a condus Teatrul „Constantin Tănase“ din 1998, dar, la începutul acestui an, primarul Nicușor Dan nu i-a prelungit actorului mandatul de director.
ludovic orban jpeg
Orban: Cîmpeanu a demisionat din iniţiativa altcuiva, zic eu
Fostul lider liberal Ludovic Orban (deputat Forţa Dreptei) susţine că Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcţia de ministru al Educaţiei „din iniţiativa altcuiva" şi nu „din proprie iniţiativă".
Viktor Orban FOTO EPA-EFE
Ungaria nu va susține noile sancțiuni împotriva Rusiei. Condiția pusă de Viktor Orban
Ungaria se va opune noilor sancțiuni planificate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, dacă acestea conțin sancțiuni în domeniul energiei, a declarat joi șeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.