Înfrîngerea învingerii

Sînt de două săptămîni secretar de stat la Ministerul Muncii. Am un şofer – un pic şocat de faptul că îl folosesc foarte rar, nu de alta, dar metroul este mult mai rapid. Peste cîteva săptămîni o să renunţ de tot la serviciile lui, aflînd sumele uriaşe care se duc din banul public pe şoferii din ministere.

Muncesc ca un tîmpit cam 14 ore pe zi, fac de vreo cinci ori mai puţini bani decît am făcut în ultimii cinci ani şi, în plus, donez o bună parte a lor, mi-am adus o mulţime de prieteni să facă voluntariat, ca să nu plătească statul zeci de milioane aiurea firmelor lui Ghiţă, aşa că întrebarea mă bucură nespus.  

Un alt statut al funcţionarului public care să permită ca oamenii să fie angajaţi pe merit şi nu pe pile, o procedură de evaluări corecte care să măsoare eficienţa profesională şi nu abilităţile indiscutabile de a arde gazul de pomană sînt primele gînduri care îmi trec prin cap.  

Nu vreau să îi provoc un infarct, mai ales că, evident, şi el e rezultatul unei pile meşteşugite a partidului – cum, de altfel, sînt majoritatea oamenilor din minister. În plus, stau şi pe scaunul mortului.  

Mă fac că nu am auzit întrebarea. Acum, de cînd am anunţat că o să fiu în viitorul partid Ro+, am redevenit peştişorul de aur. Multă lume mă chinuie cu întrebări de genul: ce o să fac eu pentru ei? Întrebarea vine de la oameni care, culmea, sînt foarte convinşi că vor o schimbare. Noi, tăticu’, vrem o Românie altfel!  Altfel cum?   

Una care să se potrivească ascultătorilor lui Florin Salam, ai lui Fuego, ai Loredanei, sau celor care se îngrămădesc la Festivalul Enescu de la Ateneu?  

România pentru fanii lui Gâdea, Badea, Ciutacu, Prelipceanu, Rareş Bogdan, Ghiţă, Udrea, Mazăre sau pentru cei care au încredere în reprezentanţii, mai mult sau mai puţin pe faţă, ai fostei Securităţi de tip Tăriceanu, Meleşcanu, Năstase şi Dan Voiculescu?   

Care Românie? România pro-Kövesi sau pro-Firea? România părinţilor şi bunicilor noştri sau cea a generaţiei #rezist? România din Ferentari sau cea din Pipera? România pentru care Viorica este competentă, neconflictuală şi premier, sau cea în care ea e un fel de secretară prostovană a lui Livache, care tace senzaţional şi vorbeşte îngrozitor?  

Oameni care, întrebaţi fiind ce fac ei ca să schimbe România în bine, răspund supăraţi foc: Lasă, mă, să schimbe România ei, ăştia pe care îi plătim noi, din Parlament!  

Da, bre, că Nicolicea, Codrin Ștefănescu, Şerban Nicolae, Dragnea, Tăriceanu, Mitralieră, Olguţa şi fraţii, nevestele sau alte pile ale lui Pandele şi ale baronilor locali şi-au făcut averile alea de milioane de euro economisind cîteva mii de ani din salariile lor de amărăşteni angajaţi la stat.   

În fapt, pe marea noastră majoritate ne doare în paişpe cine ne conduce atîta timp cît ne măresc un pic salariul, ne dau un mic, o găleată, nişte circ şi ceva zile libere. Dacă adăugăm nişte moaşte, nişte televiziuni dedicate glorificării partidului şi o paradă militară, am rezolvat aşteptările pentru aproximativ 50% din compatrioţii noştri. România care să se schimbe pentru mine în timp ce noi o ardem la meci, concert, băută, grătărel nu există.   

O să învingem! România noastră, băi! Că noi „e“ talentaţi, dăştepţi şi plini de frumuseţuri!  

Doamna Viorica Vasilica 20-20, doamna aia megacompetentă de zicea că Iranul şi Pakistanul sînt state membre ale Uniunii Europene, tanti care a stat nouă ani la Bruxelles şi a devenit fluentă în dat din mîini, în he-he şi zîmbit în engleză şi franceză, este premierul României. Grindeanu şi Tudose au fost înaintea ei şi mai premieri. Oprea, semianalfabetul ăla de conducea doctorate, a fost şi el la un moment dat cel mai important om din România. România a fost a lui Vanghelie, a lui Vadim şi a celui mai sănătos primar dacopat, Funar.  

Gigi Becali, aşa, fost hoţoman, misogin, rasist şi dus cu capul, rupe audienţele în două comparativ cu Andrei Pleşu sau cu Liiceanu. Capatos şi Bianca Drăguşanu sînt vedete!  

O mare parte a talentaţilor şi a deştepţilor au plecat de mult din România şi, dintre cei rămaşi, destui vor să plece. Şi chiar dacă s-ar întoarce toţi şi ar vota în loc să o ardă la munte sau la yoga, tot minoritari ar fi. România bună, educată, profesionistă nu prea există. Trebuie construită.

Foto: Cosmin Bumbuţ