De la Franţa-Croaţia la Dinamo-Chiajna

Publicat în Dilema Veche nr. 753 din 26 iulie – 1 august 2018
Un sport la Răsărit jpeg

Ca telespectatori, cum suportăm trecerea bruscă de la Franţa-Croaţia la Dinamo-Chiajna? 

Păi, cum suportă şi francezii trecerea de la finala mondială la un Nice Amiens. Credeţi că lor le va fi uşor? Dar hai să vorbim drept: nu e nici o nenorocire. Meciul care a desemnat campioana lumii a lăsat mulţi cetăţeni ai planetei nelămuriţi despre ce se întîmplă cu fotbalul. A fost o partidă excepţională, dar în acelaşi fel în care îţi iei bilet la operă şi nimereşti peste un spectacol fascinant şi bizar de sunet şi lumini din care ieşi cu ochii plini şi sufletul gol. Să nu ridicăm statui de carton! Franţa a predat o lecţie despre cum disciplina şi munca în comun, dublate de o valoare bine ţinută în frîu ca să nu prăbuşească sub greutatea ei fundaţia, pot construi un succes aşa cum construieşti un Airbus, optimizînd planificarea şi diminuînd riscurile. Acolo a fost ştiinţă spaţială. La noi e lăutărie inspirată. Atenţie! Lăutăria ţine şi ea de un sistem. De aceea propun să nu cedăm clişeelor: există frumuseţe şi în lumea cîrtiţelor. Şi chiar am văzut-o. În prima etapă a noului campionat, în care trei nocturne au cedat, gazonul n-a rămas în întuneric. A existat tensiune, au fost surprize, mai multe ca oricînd, şi chiar o sumă de fotbal, certamente naiv în multe momente, care i-a prins pe curioşi. Pînă la urmă, nu despre asta e vorba? Necazul vremurilor noastre globalizate e că, dacă ni se tot flutură prin faţa ochilor bijuterii de miliarde, avem senzaţia că le şi putem purta. Avem pretenţii. Noi de ce nu? Păi, e simplu. Noi sîntem consumatori. La asta sîntem buni, foarte buni. Campioni mondiali. La consum şi la bancuri, care tot un fel de consum sînt, de aer cu aere de inteligenţă. Prin urmare, să nu ne plîngem. Dimpotrivă. Trăim în cea mai bună dintre lumi, căci e singura pe care ne-am făcut-o.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
Ringo Starr mănâncă de zeci de ani același sandviș. Are doar două ingrediente
Ringo Starr, legendarul baterist al trupei The Beatles, are un obicei culinar care a stârnit curiozitatea fanilor din întreaga lume: de zeci de ani, artistul mănâncă același sandwich simplu, făcut din doar două ingrediente - pâine și brânză de capră.
Transfăgărășan  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (6) jpg
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Autostrăzile construite în ultimii ani au eliberat de trafic și au redus riscurile pe mai multe șosele aglomerate din România. Totuși, mai multe drumuri naționale continuă să provoace temeri multor șoferi, mai ales după lăsarea serii.
Elevi mici la scoala/rezultate PISA/elevi saraci la scoala
„Piața reală a meditațiilor ar putea depăși 1 miliard de euro”. Părinții atrag atenția asupra controalelor deficitare
În anul 2025, doar 5% dintre profesorii din învățământul preuniversitar au declarat la ANAF venituri provenite din meditații, activități încadrate la două coduri CAEN. Față de anul precedent, numărul acestora a scăzut de la 12.772 la 12.503, ceea ce indică o tendință inversă celei așteptate.
Podul de la Cernavoda jpg
14 septembrie, ziua când România s-a îmbrăcat militărește și a devenit Stat Național Legionar
La 14 septembrie 1940, Regele Mihai I a semnat Decretul regal prin care România a fost proclamată „Stat Național-Legionar”. Tot pe 14 septembrie s-a născut cântăreața Dida Drăgan și a murit Grace Kelly, prințesă de Monaco.
Georgia Meloni FOTO Profimedia
Georgia Meloni: „Nu am susținut Ucraina de dragul Kievului. Am susținut Ucraina de dragul Romei”
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a respins ipoteza potrivit căreia, înaintea alegerilor din 2027, ar putea încheia o alianță cu forțe politice care se opun sprijinului militar acordat Ucrainei.
01 CORVINUL HUNEDOARA UNIVERSITATEA CRAIOVA, SUPERLIGA SUPERBET (13 09 2026) jpg
Oltenii au obținut primul lor succes în deplasare și au urcat pe locul 3
Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0, duminică seara, la Arad, în meciul cu Corvinul Hunedoara contând pentru etapa a 9-a din Superligă. Într-un alt meci al zilei, FC Botoșani a remizat, 1-1, cu FC Argeș, la Mioveni.
fericire
De ce vara trece mai repede decât celelalte anotimpuri
Vara pare să treacă mai repede decât celelalte anotimpuri, mai ales atunci când se apropie sfârșitul lunii august și zilele de vacanță rămase pot fi numărate. Deși vara are aceeași durată în fiecare an, percepția asupra timpului se schimbă în funcție de experiențele pe care le avem.
mancare avion istock jpg
De ce nu trebuie să mănânci de pe măsuța din avion. Avertismentul unei însoțitoare de zbor
O însoțitoare de zbor din Texas a stârnit reacții puternice online după ce a explicat, într-un videoclip devenit viral, de ce măsuțele rabatabile din avion sunt printre cele mai murdare suprafețe la bord.
Blocul Magdalenei Andersson ar fi în frunte, potrivit exit poll urilor jpg
Alegeri în Suedia: exit‑polluri arată că stânga ar fi în frunte. Democrații, în scădere pentru prima dată de la intrarea în Parlament
Primele exit‑polluri publicate la închiderea secțiilor de votare la alegerile parlamentare din Suedia arată că opoziția de stânga ar conduce în fața alianței dintre dreapta și extrema dreaptă, aceasta din urmă pierzând teren.