⬆
Tema săptămînii
Pagina 78
Poveste de dragoste cu năbădăi
„Acuma, pe criză, e foame, e foame mare, nu? Lasă, că dacă ne înţelegem, o să mai aveţi de lucru! Dacă e, vă recomand şi la alţii, că aşa se face, din recomandare în recomandare, nu?“
Omul sfinţeşte locul
Există case confortabile fără a fi luxoase şi case luxoase fără a fi confortabile. România de azi e plină de vile contemporane, costisitoare, care nu sînt nici luxoase, nici confortabile. Căci nu e lux să ai baluştri de ipsos, acoperiş Lindab, balustrade de inox, după cum nu e confort să ai 14 camere pe trei niveluri.
Acasă la bloc
Fie că eşti doar în trecere prin Bucureşti sau locuieşti în Capitală, n-ai cum să nu observi redundanţa standardizată a unui model ideologic de locuire care îndeamnă la egalitate: de spaţiu, de clasă, de structură familială, stil de viaţă, intimitate sau număr de camere.
Acasă cu miros de Occident
În ultimul deceniu, Bucureştiul s-a extins tentacular, schimbînd geografia urbană a locuirii şi reinterpretînd valoarea simbolică şi economică a spaţiului. Construcţiile noi de la periferie, destinate locuirii, îmblînzesc şi apropie spaţii care pînă nu de mult erau puncte albe în relaţia noastră cu harta socială a oraşului.
Reţeaua
După stilul în care păşesc, am intuit că vecinele de deasupra sînt bulimice. Seara, înainte să adorm, îmi imaginez cum ar fi dacă s-ar rupe tavanul în două şi ar cădea peste mine. Senzaţia că o greutate cărnoasă şi călduţă mă poate sufoca mă face să dorm mereu pe-o parte, cu faţa spre perete.
Casa pe roţi
De doi ani dormim pe alei, prin diverse curţi, lîngă parcuri sau aproape de centrele pietonale ale oraşelor. Căutăm mereu o stradă liniştită, cu un singur sens, unde să ne parcăm autorulota. În noiembrie 2013, eu şi fotograful Cosmin Bumbuţ ne-am mutat într-un camper după ce am cîştigat o bursă de jurnalism.
Viaţa în zero gravitaţie
E foarte amuzant să trăieşti în gravitaţie zero. Poţi să faci tot felul de acrobaţii şi să profiţi de întreg volumul navetei spaţiale. Dar sînt şi unele dezavantaje. Lucrurile au tendinţa s-o ia din loc dacă nu sînt legate (cu arici, de pildă) de o structură stabilă.
Haiti, după cutremur
Haiti, Caraibe: cea mai săracă ţară din emisfera vestică. Din pădurea care acoperea odată munţii insulei a mai rămas 1%, restul a fost defrişat, întîi de coloniştii spanioli, apoi de cei francezi şi la urmă de propriul guvern, pentru a face loc trestiei de zahăr.
Oamenii se mobilizează pentru probleme concrete – interviu cu Oana PREDA
Locuinţa e, prin excelenţă, spaţiu privat. Locuim însă în egală măsură şi în spaţiul public, în oraş, pe care îl învestim cu propriile noastre reprezentări ale bunei locuiri. Uneori, aceste reprezentări intră în conflict. Sau nu sînt înţelese ori asumate de autorităţi.
„Accesibilizarea începe, dar nu se termină cu o rampă“ – interviu cu Alexandru MĂNĂILĂ
Deşi legea obligă statul să accesibilizeze spaţiile publice, persoanele cu dizabilităţi locomotorii se deplasează în continuare cu dificultate. Legea nu s-a aplicat pentru că nu există sancţiuni. Dacă ai un handicap, e greu să locuieşti în România.
Locuim într-o utopie
Cum locuim? Am lansat această întrebare provocatoare unor arhitecţi, antropologi, manageri culturali, activişti sociali şi specialişti în economie. Am primit o mulţime de variante de răspuns. Locuim scump şi prost, pentru că autorităţile locale sînt corupte şi cetăţenii nu au influenţă asupra măsurilor luate de politicieni.
Dreptul la acoperiş
A avea un loc unde să ne simţim în siguranţă şi să ne odihnim pare a fi un lucru pe care moralitatea îl promovează. Credem că nu este în regulă ca oamenii să nu aibă un acoperiş deasupra capului. Această aşteptare morală a fost fixată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948
Elveţienii sînt bogaţi. Noi sîntem proprietari
În România, o pată gri pe harta nivelului de trai din Europa, rata proprietarilor de locuinţe depăşeşte 95% din totalul populaţiei. În Elveţia, campioana globală a nivelului de trai, aceeaşi rată este doar de 44%. Sîntem cei mai săraci europeni aşezaţi pe la casele lor. Sau sîntem săraci pentru că avem case?
Rate fără dobîndă
Familiile selectate în programul Habitat for Humanity sînt familii cu venituri modeste, al căror viitor este grav afectat de condiţiile în care trăiesc. Locuiesc în spaţii prea mici, care nu au fost izolate corespunzător şi pot avea igrasie, care nu au toate utilităţile, sau care toată viaţa au schimbat diverse locuinţe cu chirie.
Cum plătim mult ca să trăim prost
Valul de scandaluri de corupţie în primăriile din Bucureşti şi din alte oraşe trage un semnal de alarmă: dacă ne bazăm doar pe procurori şi aşteptăm să facă doar ei toată curăţenia, aleşii locali şi funcţionarii corupţi din primării vor continua nestingheriţi să facă exact cum au făcut şi pînă acum.
Dulce şi amară chestiunea locuirii
Invitaţi la masă în locuinţa unui arhitect, ne-am aşezat ca oaspeţi de onoare la masa de zece persoane, ce domina un spaţiu generos, integrat însă fără complexe… bucătăriei. Într-un anume fel, nu‑mi era neobişnuit: şi în apartamentul de acasă mîncam la masa de patru persoane înghesuite, din bucătărie.
Sînt oraş. Pierdut muzeu. Găsitorului recompensă
Vă puteţi închipui oraşul Amsterdam fără muzeele sale, sau Parisul, sau Londra, sau New York, sau Bucureşti, de ce nu? Îşi poate închipui vreun copil momentul cînd Muzeul Antipa nu ar mai exista? Cum ar fi oraşul fără promenadele prin Muzeul Satului sau fără agitaţia intelectuală?
Cultură şi locuire sau cultura locuirii
Ultimele zece luni au fost o premieră pentru multe oraşe din România: s-au făcut politici locale în domeniul culturii. Competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 a fost un test. Administratorii oraşelor candidate au fost puşi în situaţia – unii, pentru prima dată – să conceapă strategii culturale pe termen lung.
Casa: astăzi ca oricînd
Pentru ca să apară un spaţiu privat împrejurul fiinţei noastre, trebuie să avem la dispoziţie cel puţin şansa de a ne izola de jur-împrejur de orice posibilitate de a fi văzuţi (alta decît decizia noastră de a ne expune în chip deliberat).
Dincolo de cifre
Calitatea unui sistem de educaţie este reflectată prin două categorii de indicatori. Primul este cel de participare, iar aici intră, ca indicatori negativi, absenteismul, abandonul şcolar şi rata de părăsire timpurie a şcolii, iar ca indicatori pozitivi, rata de supravieţuire într-un ciclu şcolar, rata de trecere de la unul la altul etc.
A doua șansă pentru părinți înseamnă prima șansă pentru copiii lor - interviu cu Daniela VIŞOIANU
Este vorba despre persoane adulte care au părăsit şcoala cu cel puţin trei ani în urmă şi care au dorit să se reintegreze, să parcurgă un nivel de şcolarizare acceptabil, astfel încît să aibă cel puţin un document de studiu relevant ca identitate socială.
Alo, Guvernul? Aici „A doua şansă“!
Adeseori, cînd merg în şcoli sau citesc analize şi statistici, mă cuprinde un gust amar. Da, dacă ne uităm că sîntem în fruntea Europei la analfabetism şi abandon şcolar, e clar că sîntem departe de ceea ce ne-am propus.
Cum se-ntorc nişte oameni realizaţi la şcoală, ca să devină şi mai realizaţi
Sîntem la marginea oraşului Călăraşi, în Oborul Nou. Aici sînt romii săraci şi romii turciţi. Greu de spus cum devine tradiţia cu turciţii şi cum de, la intrare, a apărut o moschee nouă, cu minaret. Mai simplu de explicat e tradiţia cu săracii…
Cît ne costă abandonul şcolar
De zece ani încoace, fiecare Guvern promite 6% din PIB pentru Educaţie. Pentru că nu s-a întîmplat astfel, un ministru şi-a dat demisia, iar toţi ceilalţi au promis că vor obţine mai mulţi bani pentru învăţămînt la fiecare rectificare bugetară.
„E mai eficient să investești inteligent în prima șansă“ - dialog cu Șerban IOSIFESCU
Este nevoie de „A doua şansă“ atunci cînd alți factori externi (sărăcia, discriminarea, dizabilitatea) împiedică participarea la „prima șansă“ și/sau, dacă această „primă șansă“ este de slabă calitate. În plus, a doua șansă este o cheltuială suplimentară considerabilă (ca și repetenția, de altfel).
Luminiţe
La sfîrşitul lui octombrie, am participat la acţiunea „Profesor pentru o zi“, parte din programul „Fiecare copil în grădiniţă“, ce are ca misiune să îi aducă la grădiniţă pe cei mai săraci copii din România. Am mers, împreună cu fetiţa mea de 10 ani, la o grădiniţă din satul Ticuşu Nou, şi am petrecut acolo cîteva ore cu copiii.
Legile lui Kepler sau murături? - altfel, despre… şcoala motivantă
„Decît să le spun de legile lui Kepler sau despre alte formule abstracte, mai bine aş face lucruri practice cu ei. De exemplu, le-ar prinde mai bine să le arăt cum se combină substanţele între ele, ori să le spun de reacţiile care apar cînd pui murături."
Omul şi funcţionarul
Pe la jumătatea anilor 2000, am primit de la banca Raiffeisen din Bucureşti un card nou Visa electron. Ajuns cu el într-un sat din Austria, m-am gîndit să încerc să-mi văd soldul la mica agenţie a băncii existente în acea localitate.
„Noi ne luăm rolul de facilitatori“ - interviu cu Corina VASILE
Totul porneşte de la strategia de afaceri, după aceea, facem studii similare cu cele de piaţă, prin care încercăm să cunoaştem publicurile cu care interacţionăm. Aşa am aflat care sînt priorităţile lor sau care cred ei că sînt priorităţile comunităţii.
Raportul de Responsabilitate Corporativă
Considerăm că transparenţa este una dintre cele mai eficiente metode de combatere a corupţiei şi promovare a unor practici etice în afaceri. Printre principalele grupuri cu care dialogăm în mod activ – pe lîngă clienţi, angajaţi, acţionari, autorităţile publice, mediul de afaceri – sînt şi comunităţile locale din care facem parte.
Fenomenul SoNoRo
Expresia „fenomenul SoNoRo“ am auzit-o pentru prima dată acum cîţiva ani, cînd cineva povestea cu bucurie despre festival. Abia după ceva timp am început să realizez profunzimea acestei remarci: pe parcursul anilor, SoNoRo s-a dezvoltat treptat într-un mod care depăşea graniţele unui festival de muzică.
Un parteneriat dincolo de marcă
Peste 2500 dintre cei mai renumiţi artişti şi patru dintre cele mai bune orchestre ale lumii în acest moment au făcut parte din programul Festivalului Enescu în ediţia 2015. 22 de lucrări de George Enescu, în interpretări contemporane ale marilor orchestre ale lumii, au răsunat pe scenele Festivalului.
„Am vrut să facem teatru“ - interviu cu Marcel IUREŞ
"Ideea că puteai face orice era mai tare decît orice. Asta e principala motivaţie. Că faci ce vrei, cînd vrei, pe propria-ţi inspiraţie, pe propriul risc. Sigur, cu o mînă de oameni care se presupunea că vor acelaşi lucru, adică să-şi ia lumea în cap. Aceste lucruri s-au adeverit pe toată lista criteriilor."
„Fără calitate nu ai cum să faci un eveniment sănătos“
Anul 2016 va fi un an în care vom explora această zonă atît de interesantă a interferenţei dintre muzică, teatru şi artele spectacolului de circ, a zonei de stradă cu zona de circ, a zonei de biserică cu zona emoţiei.
Cei mai mulţi bani într-o singură zi
Asociaţia Bucharest Running Club a fost prima care a demarat această mişcare de sport de masă, acum opt ani. Noi credem într-un stil de viaţă sănătos, în nevoia oamenilor de a-şi depăşi limitele pe toate planurile şi în dorinţa lor de a-şi creşte capacitatea fizică, psihică, intelectuală, emoţională.
Voluntar la Tăşuleasa
Sînt în Pasul Tihuţa, la Hotel Castel Dracula, popas popular printre şoferi şi amatori de kitsch vampiresc şi arhitectural. E o seară friguroasă, afară viscoleşte, iar eu îl aştept pe Alin Uhlmann Uşeriu de la Tăşuleasa să vină să mă ia, pentru că urmează un drum forestier care nu prea e practicabil iarna.
„Eu aduc bicicliştii, dumneavoastră faceţi pistele“ - interviu cu Raluca FIŞER
I’Velo este primul proiect de bike-sharing şi cel mai mare din România. A început în 2009, cînd, să ne aducem aminte, în Bucureşti, bicicliştii erau un fel de kamikaze. Cînd vedeai că unii se aventurau în trafic, ziceai: „Ori sînt curajoşi, ori sînt nebuni“.
Cancerul tiroidian şi digitalizarea
Am venit cu propunerea să facem o analiză de statistică matematică prin care să elucidăm nişte date de epidemiologie a cancerului tiroidian în România. În cazul acestuia, există un trend special. Îl fac mai mult femeile decît bărbaţii. Mai mult femeile între 35-40 de ani.
Profesori altfel şi copii încrezători
Teach for Romania recrutează, pregăteşte şi susţine învăţători şi profesori-model, pe care-i trimite în şcolile unde nu s-au putut ocupa toate posturile, cu scopul de-a transforma educaţia, oferind o experienţă diferită de predare/învăţare, care s-a dovedit că valorifică mai bine potenţialul învăţătorilor şi profesorilor, dar şi pe cel al copiilor.
Cînd o fetiţă vrea să fie doamnă
„Da’ nici atunci nu se lasă săraca femeie! Îşi cară copiii în spate, prin nămeţi, şi tot îi aduce la grădiniţă.“ „Ea-i aduce?“ „Păi, ea-i aduce, că bărbatu-său zice că ce le trebuie grădiniţă…“
Educator pentru o zi
Am fost educator pentru o zi la Budila, în judeţul Braşov. O experienţă marcantă. Nu că aş fi genul care vede săraci la televizor, ci pentru că săracii pe care îi văd şi îi ajut eu sînt săraci din Bucureşti sau săraci din satul meu din Dîmboviţa – răspîndiţi printre familii mai înstărite, au mai multe şanse să fie ajutaţi sau să găsească de lucru cu ziua.
Omul cu şopîrla
Se făcea că mă aflam într-o drumeţie la munte cu nişte prieteni; ne opriserăm să ne tragem sufletul într-o poieniţă însorită cînd, dintr-un pîlc de copaci, a apărut pe o potecă şi a traversat poieniţa, trecînd chiar prin mijlocul grupului nostru, însuşi Toma Caragiu cîntînd la chitară, ca un trubadur, varianta acustică a piesei „Happy Man“ a trupei Chicago.
Viaţa & opera - în date, cifre şi citate
1925 – Toma Caragiu se naşte la 21 august, în localitatea din Macedonia grecească Hrupisti (Argos Orestiko), într-o familie de aromâni care se va refugia în 1928 în Cadrilaterul românesc la Silistra. („Pe linie de familie am fost ciobani… E adevărat, ciobani cu Homer în traistă.
Un lucru mai degrabă misterios
4 martie 2002 a căzut într-o zi de luni. Era pe vremea cînd nu doar că Facebook-ul nu se născuse, dar nici măcar accesul la Internet nu era o treaba uşoară. Şi totuşi, cumva, am aflat că în seara acelei zile, la sala Teatrului „Bulandra“ care îi poartă numele, Toma Caragiu urma să fie comemorat.
Un om al poporului
Nouă ne plac mimica lui, acele du-te-vino ale privirilor, histrionismul cu care-şi încleşta mîinile a indecizie (să spun, am voie, n-am voie?), un fel de transparenţă a fricii, care anula frica şi-l făcea să semene cu un cetăţean român din anii dezgheţului, la limita de sus a expresivităţii.
„Mediocritatea se apără genial!“ - interviu
Oamenii au avut nevoie de comedie dintotdeauna. Din prima zi, cred. Altfel viaţa şi-ar fi pierdut de mult tot hazul. Comedia face parte din noi… Numai dacă parcurgi strada, aşa, de la un capăt la altul, şi tot te distrezi; descoperi un miliard de situaţii hazlii, de prilejuri de amuzament.
În rol de poet
Cele treizeci şi patru poeme ale lui Toma Caragiu recuperate postum de Ion Cocora în 1979 vorbesc despre adevăr, moarte, viaţă, înviere, sensul existenţei şi alte chestiuni asemenea, toate la fel de grave şi de urgente.
Gri cu maro, cu verde şi cu bleu
„Superb, superb!“, se îmbărbătează şi personajul lui Toma în faţa oglinzii, cu alura unui dandy urban. Dacă ar fi să mă gîndesc la regulile de atunci, aş spune că cea mai mare porcărie pe care o poţi face ar fi să porţi o cravată albastră la un costum negru.
Un sălbatic înzestrat ca un paradis
Printre puţinele legende strict contemporane, eu o păstrez pe aceea a unei nopţi de la începutul anilor ’60, cînd, pe la orele trei, Caragiu – actor încă neajuns la Bucureşti – a deschis în taină porţile teatrului său la Ploieşti, ca să le arate lui Teodor Mazilu şi lui Lucian Raicu, în sala pustie, cum joacă el piesa prin care s-a statutat strigătul cel mare al pendulării deasupra abisului: „Eu am ridicat problema, eu o bagatelizez!“
Chestionar cu Toma
Aş dori ca într-un film să joc un erou autentic, contemporan. În teatru n-am jucat niciodată personaje de dimensiunea lui Romeo. Eu am fost mereu ori rău, ori insidios, ori tendenţios. Tipurile mele, în general, sînt mult mai aproape de Daumier, Caragiale, Kafka, Ionescu, de satiră…