„E mai eficient să investești inteligent în prima șansă“ - dialog cu Șerban IOSIFESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 612 din 5-11 noiembrie 2015
„E mai eficient să investești inteligent în prima șansă“   dialog cu Șerban IOSIFESCU jpeg

În ceea ce privește abandonul școlar, v‑am auzit afirmînd că credeți mai degrabă în „prima șansă“ decît într-o „a doua șansă“. Cum motivați?

Este nevoie de „A doua şansă“ atunci cînd alți factori externi (sărăcia, discriminarea, dizabilitatea) împiedică participarea la „prima șansă“ și/sau, dacă această „primă șansă“ este de slabă calitate. În plus, a doua șansă este o cheltuială suplimentară considerabilă (ca și repetenția, de altfel). Fără să contest necesitatea acestei „a doua șanse“, pentru cei care din motive obiective și subiective nu au avut „prima șansă“ a unei educații de calitate, consider că este mult mai firesc și mai eficient să investești (mai mult și mai „inteligent“) în „prima șansă“.  

Totuși, ce schimbări pot produce pe termen lung programe de tipul „A doua șansă“ în societatea noastră? E doar o soluție pentru alfabetizare sau poate fi mai mult de atît?

Proiectele de tip „A doua șansă“ ar trebui să urmărească nu doar o alfabetizare primară (absolventul să știe să citească, să scrie și să socotească), ci o alfabetizare funcțională. Competențele dobîndite  trebuie să fie funcționale: să citească un prospect, condițiile unui contract de muncă, un program electoral etc.; să sintetizeze, într-o declarație scrisă, condițiile în care s-a întîmplat, de exemplu, un accident de circulație; să socotească cele mai avantajoase condiții ale unui împrumut la bancă. În plus, programele de tip „A doua șansă“ oferă și o calificare profe¬sio¬na¬lă – deci oferă șansa găsirii unui loc de muncă și, implicit, de autonomie personală (adică de a nu mai fi la mila unui stat care te poate abandona, la un moment dat, sau ai cărui reprezentanți pot condiționa acest ajutor pe considerente mai mult sau mai puțin morale). 

Pe termen lung, acest program poate „repara“ problemele „primei șanse“ în educație, dar, mai important, poate transforma un asistat social într-un contribuitor și o persoană dependentă într‑una autonomă.

Cine sînt beneficiarii proiectelor „A doua șansă“? 

Beneficiarii acestui program sînt, desigur, cei care nu au avut „prima șansă“. Din motive obiective: sărăcia, accesul dificil la o unitate școlară, boala sau dizabilitatea, lipsa familiei sau migrația (internă sau externă). Dar și din motive subiective sau conjuncturale: nivelul scăzut de educație sau dezinteresul părinților sau al comunității, discriminarea explicită sau implicită sau hărțuirea (este vorba, de exemplu, de copiii romi sau de cei cu dizabilități), caracterul vetust, neprietenos și nemotivant al învățării în școală. Și nu în ultimul rînd, din motive culturale: lipsa de încredere în educație, în general, și în școală, în special.

Indiferent de motivul părăsirii „primei șanse“, devin tot mai evidente diferențele de statut, de venituri, de prestigiu social între persoanele educate și cele fără educație. Chiar dacă societatea română de azi oferă (destul de) numeroase exemple de personaje foarte bogate, foarte influente politic și social, dar cu un nivel redus de educație, a început, cred eu, un proces de „trezire la realitate“ în acest sens. 

Care sînt factorii ce au influențat în mod constant și decisiv abandonul școlar în România după 1990? 

Factorii care determină abandonul școlar și/sau părăsirea timpurie a școlii (le voi trata împreună, deși este nevoie de o discuție specială) sînt arhicunoscuți și, în linii mari, sînt cei enumerați mai sus (obiectivi, subiectivi și – categorie de mijloc – culturali). Din această ultimă categorie, aș menționa, pentru perioada de după 1990, dispariția constrîngerii și a fricii – amîndouă omniprezente în societatea totalitară comunistă – și deschiderea societății: au apărut noi modalități de informare, de distracție și, în general, de petrecere a timpului. A contribuit la acest lucru, zic eu, și o înțelegere greșită a „democrației“ în registru anarhic – „Fac ce vreau!“ – în absența unei gîndiri pe termen lung și a preocupării pentru consecințele propriilor acțiuni, ambele moștenite din comunism („statul tătuc“ le gîndește pe toate pentru noi…).     

Cum comentați ceea ce se întîmpla înainte – copiii erau menținuți forțat în „sistem“, profesorii închideau ochii și-i treceau clasa „din milă“, pentru a nu „se face de rîs“ și din frica de a raporta abandonul școlar? Oare ce s-a ales de acei copii?

Aici se pot comenta multe aspecte: menținerea în sistem nu e rea, în sine, chiar cu forța, zic eu. Multe sisteme de învățămînt, inclusiv cele mai democratice, abordează foarte serios și sancționează drastic abandonul școlar – chiar și pe părinții care nu își trimit copiii la școală. Motivul este simplu: nu se discută, aici, dreptul părintelui de a-și crește cum vrea copilul, ci „interesul superior al copilului“, deci dreptul lui la educație și șansa de promovare socială prin educație. 

„Trecutul din milă“ era și nu era: eu, de exemplu, am fost profesor de școală generală în ultimii zece ani ai comunismului. „Lăsam“ mulți corigenți și, cu toate că am fost chemat de cîteva ori „la Partid“, cum  se zicea – deși nu eram membru! –, nu am fost amenințat, nu mi-a fost diminuat calificativul, nu mi s-a tăiat salariul din acest motiv. Deci, pînă la un punct, era și o problemă de verticalitate, de rezistență la astfel de presiuni, plus acceptarea faptului că nu vei ocupa „funcții de răspundere“ (unde ajungeau, de regulă, cei obedienți, nu neapărat cei competenți). Pe de altă parte, eu, ca profesor, nu eram format, nu eram pregătit să fac lecția atractivă, plăcută pentru elevi – de unde și dezinteresul lor. 

În plus, și atunci se dădeau și se luau bani, cadouri, servicii în schimbul notelor și al promovării. Să nu ne închipuim că mesele întinse și cadourile pentru directori, inspectori sau controlori, condiționarea promovării cu bani sau servicii sexuale, fondul clasei și „împroprietărirea“ cu bunul public au apărut, peste noapte, în 1990. Dimpotrivă, din acest punct de vedere societatea românească (inclusiv sistemul de învățământ) a fost incredibil de coerentă cu sine…

Șerban Iosifescu este președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar – ARACIP. 

a consemnat Adina POPESCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.