„E mai eficient să investești inteligent în prima șansă“ - dialog cu Șerban IOSIFESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 612 din 5-11 noiembrie 2015
„E mai eficient să investești inteligent în prima șansă“   dialog cu Șerban IOSIFESCU jpeg

În ceea ce privește abandonul școlar, v‑am auzit afirmînd că credeți mai degrabă în „prima șansă“ decît într-o „a doua șansă“. Cum motivați?

Este nevoie de „A doua şansă“ atunci cînd alți factori externi (sărăcia, discriminarea, dizabilitatea) împiedică participarea la „prima șansă“ și/sau, dacă această „primă șansă“ este de slabă calitate. În plus, a doua șansă este o cheltuială suplimentară considerabilă (ca și repetenția, de altfel). Fără să contest necesitatea acestei „a doua șanse“, pentru cei care din motive obiective și subiective nu au avut „prima șansă“ a unei educații de calitate, consider că este mult mai firesc și mai eficient să investești (mai mult și mai „inteligent“) în „prima șansă“.  

Totuși, ce schimbări pot produce pe termen lung programe de tipul „A doua șansă“ în societatea noastră? E doar o soluție pentru alfabetizare sau poate fi mai mult de atît?

Proiectele de tip „A doua șansă“ ar trebui să urmărească nu doar o alfabetizare primară (absolventul să știe să citească, să scrie și să socotească), ci o alfabetizare funcțională. Competențele dobîndite  trebuie să fie funcționale: să citească un prospect, condițiile unui contract de muncă, un program electoral etc.; să sintetizeze, într-o declarație scrisă, condițiile în care s-a întîmplat, de exemplu, un accident de circulație; să socotească cele mai avantajoase condiții ale unui împrumut la bancă. În plus, programele de tip „A doua șansă“ oferă și o calificare profe¬sio¬na¬lă – deci oferă șansa găsirii unui loc de muncă și, implicit, de autonomie personală (adică de a nu mai fi la mila unui stat care te poate abandona, la un moment dat, sau ai cărui reprezentanți pot condiționa acest ajutor pe considerente mai mult sau mai puțin morale). 

Pe termen lung, acest program poate „repara“ problemele „primei șanse“ în educație, dar, mai important, poate transforma un asistat social într-un contribuitor și o persoană dependentă într‑una autonomă.

Cine sînt beneficiarii proiectelor „A doua șansă“? 

Beneficiarii acestui program sînt, desigur, cei care nu au avut „prima șansă“. Din motive obiective: sărăcia, accesul dificil la o unitate școlară, boala sau dizabilitatea, lipsa familiei sau migrația (internă sau externă). Dar și din motive subiective sau conjuncturale: nivelul scăzut de educație sau dezinteresul părinților sau al comunității, discriminarea explicită sau implicită sau hărțuirea (este vorba, de exemplu, de copiii romi sau de cei cu dizabilități), caracterul vetust, neprietenos și nemotivant al învățării în școală. Și nu în ultimul rînd, din motive culturale: lipsa de încredere în educație, în general, și în școală, în special.

Indiferent de motivul părăsirii „primei șanse“, devin tot mai evidente diferențele de statut, de venituri, de prestigiu social între persoanele educate și cele fără educație. Chiar dacă societatea română de azi oferă (destul de) numeroase exemple de personaje foarte bogate, foarte influente politic și social, dar cu un nivel redus de educație, a început, cred eu, un proces de „trezire la realitate“ în acest sens. 

Care sînt factorii ce au influențat în mod constant și decisiv abandonul școlar în România după 1990? 

Factorii care determină abandonul școlar și/sau părăsirea timpurie a școlii (le voi trata împreună, deși este nevoie de o discuție specială) sînt arhicunoscuți și, în linii mari, sînt cei enumerați mai sus (obiectivi, subiectivi și – categorie de mijloc – culturali). Din această ultimă categorie, aș menționa, pentru perioada de după 1990, dispariția constrîngerii și a fricii – amîndouă omniprezente în societatea totalitară comunistă – și deschiderea societății: au apărut noi modalități de informare, de distracție și, în general, de petrecere a timpului. A contribuit la acest lucru, zic eu, și o înțelegere greșită a „democrației“ în registru anarhic – „Fac ce vreau!“ – în absența unei gîndiri pe termen lung și a preocupării pentru consecințele propriilor acțiuni, ambele moștenite din comunism („statul tătuc“ le gîndește pe toate pentru noi…).     

Cum comentați ceea ce se întîmpla înainte – copiii erau menținuți forțat în „sistem“, profesorii închideau ochii și-i treceau clasa „din milă“, pentru a nu „se face de rîs“ și din frica de a raporta abandonul școlar? Oare ce s-a ales de acei copii?

Aici se pot comenta multe aspecte: menținerea în sistem nu e rea, în sine, chiar cu forța, zic eu. Multe sisteme de învățămînt, inclusiv cele mai democratice, abordează foarte serios și sancționează drastic abandonul școlar – chiar și pe părinții care nu își trimit copiii la școală. Motivul este simplu: nu se discută, aici, dreptul părintelui de a-și crește cum vrea copilul, ci „interesul superior al copilului“, deci dreptul lui la educație și șansa de promovare socială prin educație. 

„Trecutul din milă“ era și nu era: eu, de exemplu, am fost profesor de școală generală în ultimii zece ani ai comunismului. „Lăsam“ mulți corigenți și, cu toate că am fost chemat de cîteva ori „la Partid“, cum  se zicea – deși nu eram membru! –, nu am fost amenințat, nu mi-a fost diminuat calificativul, nu mi s-a tăiat salariul din acest motiv. Deci, pînă la un punct, era și o problemă de verticalitate, de rezistență la astfel de presiuni, plus acceptarea faptului că nu vei ocupa „funcții de răspundere“ (unde ajungeau, de regulă, cei obedienți, nu neapărat cei competenți). Pe de altă parte, eu, ca profesor, nu eram format, nu eram pregătit să fac lecția atractivă, plăcută pentru elevi – de unde și dezinteresul lor. 

În plus, și atunci se dădeau și se luau bani, cadouri, servicii în schimbul notelor și al promovării. Să nu ne închipuim că mesele întinse și cadourile pentru directori, inspectori sau controlori, condiționarea promovării cu bani sau servicii sexuale, fondul clasei și „împroprietărirea“ cu bunul public au apărut, peste noapte, în 1990. Dimpotrivă, din acest punct de vedere societatea românească (inclusiv sistemul de învățământ) a fost incredibil de coerentă cu sine…

Șerban Iosifescu este președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar – ARACIP. 

a consemnat Adina POPESCU

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?