Locuim într-o utopie

Cum locuim? Am lansat această întrebare provocatoare unor arhitecţi, antropologi, manageri culturali, activişti sociali şi specialişti în economie. Am primit o mulţime de variante de răspuns din perspective diferite. Locuim scump şi prost, pentru că autorităţile locale sînt corupte şi cetăţenii nu au influenţă asupra măsurilor luate de politicieni. Locuim într-o utopie, pentru că sîntem mîndri proprietari, dar locuitori săraci. Locuim ieftin (în comparaţie cu alţi europeni) şi bine – adică într-o relativă libertate, într-un mediu în care arhitecţii, beneficiarii şi autorităţile găsesc mereu soluţii de compromis.

Boom-ul imobiliar şi criza ce i-a urmat au creat, în cel puţin două privinţe, nedreptate. Într-o primă fază, oraşele s-au dezvoltat rapid datorită investiţiilor masive în construcţii noi: creditul facil i-a făcut pe mulţi să creadă că îşi pot permite o locuinţă proprietate personală. A urmat apoi criza: datornicii s-au văzut cu locuinţele confiscate de bănci şi cu veniturile diminuate. În Europa sînt de trei ori mai multe locuinţe neocupate decît oameni fără adăpost. Disproporţia e uriaşă. Dacă a avea un acoperiş deasupra capului e un drept fundamental, atunci e nevoie de o intervenţie hotărîtă din partea autorităţilor pentru a repara această nedreptate. Fluxurile periodice de refugiaţi care vin în Europa pun la încercare nu numai sistemele sociale ale ţărilor de destinaţie, ci şi stocul de locuinţe sociale disponibile. În Germania, prin­cipala ţintă a refugiaţilor, nou-veniţii sînt cazaţi în adăposturi provizorii: corturi ale Crucii Roşii, săli de sport, clădiri abandonate transformate peste noapte în cămine. Odată cu dobîndirea dreptului de rezidenţă, ei vor intra în competiţie cu oamenii fără adăpost pentru locuri în cămine speciale. Şi locurile sînt puţine. O soluţie ar fi introducerea în circuitul social a locuinţelor private nefolosite. 

În fine, m-am întrebat în ce mă­­su­ră cultura poate fi o resur­să pentru oraş. În ce măsură vi­ta­­­li­ta­tea culturală e un indicator al calităţii vieţii? 15 oraşe din România participă la compe­ti­ţia pentru titlul de Capitală Cul­turală Europeană 2021. Pentru muni­cipalităţi, e o bună ocazie să‑şi (re)gîndească relaţiile cu industriile creative, cu pa­tri­mo­niul, cu creaţia vie şi, pînă la ur­mă, cu cetăţenii. (Matei Martin) 

Ilustraţie de Ion BARBU