⬆
oraşul şi oamenii: cum locuim? (ii)
Realitate negociată
Blocurile construite de stat în anii ’70-’80, după principiile unui spaţiu locativ calculat pe măsura „omului nou“, reprezintă astăzi, în marile oraşe şi mai ales în Bucureşti, esenţialul fondului de locuit. Oamenii au încercat în fel şi chip să îmblînzească betonul, să transforme un bloc dezumanizant într-o casă locuibilă.
Poveste de dragoste cu năbădăi
„Acuma, pe criză, e foame, e foame mare, nu? Lasă, că dacă ne înţelegem, o să mai aveţi de lucru! Dacă e, vă recomand şi la alţii, că aşa se face, din recomandare în recomandare, nu?“
Omul sfinţeşte locul
Există case confortabile fără a fi luxoase şi case luxoase fără a fi confortabile. România de azi e plină de vile contemporane, costisitoare, care nu sînt nici luxoase, nici confortabile. Căci nu e lux să ai baluştri de ipsos, acoperiş Lindab, balustrade de inox, după cum nu e confort să ai 14 camere pe trei niveluri.
Acasă la bloc
Fie că eşti doar în trecere prin Bucureşti sau locuieşti în Capitală, n-ai cum să nu observi redundanţa standardizată a unui model ideologic de locuire care îndeamnă la egalitate: de spaţiu, de clasă, de structură familială, stil de viaţă, intimitate sau număr de camere.
Acasă cu miros de Occident
În ultimul deceniu, Bucureştiul s-a extins tentacular, schimbînd geografia urbană a locuirii şi reinterpretînd valoarea simbolică şi economică a spaţiului. Construcţiile noi de la periferie, destinate locuirii, îmblînzesc şi apropie spaţii care pînă nu de mult erau puncte albe în relaţia noastră cu harta socială a oraşului.
Reţeaua
După stilul în care păşesc, am intuit că vecinele de deasupra sînt bulimice. Seara, înainte să adorm, îmi imaginez cum ar fi dacă s-ar rupe tavanul în două şi ar cădea peste mine. Senzaţia că o greutate cărnoasă şi călduţă mă poate sufoca mă face să dorm mereu pe-o parte, cu faţa spre perete.
Casa pe roţi
De doi ani dormim pe alei, prin diverse curţi, lîngă parcuri sau aproape de centrele pietonale ale oraşelor. Căutăm mereu o stradă liniştită, cu un singur sens, unde să ne parcăm autorulota. În noiembrie 2013, eu şi fotograful Cosmin Bumbuţ ne-am mutat într-un camper după ce am cîştigat o bursă de jurnalism.
Viaţa în zero gravitaţie
E foarte amuzant să trăieşti în gravitaţie zero. Poţi să faci tot felul de acrobaţii şi să profiţi de întreg volumul navetei spaţiale. Dar sînt şi unele dezavantaje. Lucrurile au tendinţa s-o ia din loc dacă nu sînt legate (cu arici, de pildă) de o structură stabilă.
Haiti, după cutremur
Haiti, Caraibe: cea mai săracă ţară din emisfera vestică. Din pădurea care acoperea odată munţii insulei a mai rămas 1%, restul a fost defrişat, întîi de coloniştii spanioli, apoi de cei francezi şi la urmă de propriul guvern, pentru a face loc trestiei de zahăr.
Oamenii se mobilizează pentru probleme concrete – interviu cu Oana PREDA
Locuinţa e, prin excelenţă, spaţiu privat. Locuim însă în egală măsură şi în spaţiul public, în oraş, pe care îl învestim cu propriile noastre reprezentări ale bunei locuiri. Uneori, aceste reprezentări intră în conflict. Sau nu sînt înţelese ori asumate de autorităţi.
„Accesibilizarea începe, dar nu se termină cu o rampă“ – interviu cu Alexandru MĂNĂILĂ
Deşi legea obligă statul să accesibilizeze spaţiile publice, persoanele cu dizabilităţi locomotorii se deplasează în continuare cu dificultate. Legea nu s-a aplicat pentru că nu există sancţiuni. Dacă ai un handicap, e greu să locuieşti în România.