Acasă la bloc

Andra-Mitia DUMITRU
Publicat în Dilema Veche nr. 614 din 18-25 noiembrie 2015
Acasă la bloc jpeg

Dincolo de realităţile emoţionale şi empirice pe care „a te simţi acasă“ le are, termenul este poate cea mai potrivită unitate de măsură pentru a putea cîntări o formă sau alta de locuire. Cu ocazia unui studiu mai amplu despre diversitatea locuirii din București, mi‑am propus să aflu ce înseamnă acasă în contextul apartamentelor de bloc construite în perioada socialistă. Un demers ce s-a dovedit în egală măsura banal şi complicat…

Fie că eşti doar în trecere prin Bucureşti sau locuieşti în Capitală, n-ai cum să nu observi redundanţa standardizată a unui model ideologic de locuire care îndeamnă la egalitate: de spaţiu, de clasă, de structură familială, stil de viaţă, intimitate sau număr de camere. Multiplicarea faţadelor de bloc pare să se fi insinuat secvenţial în rutina urban-vizuală a fiecăruia dintre noi. Dar ce se întîmplă în spatele uşilor închise ale acestor locuinţe urbane atît de larg răspîndite? Cîţi de acasă încap în spatele acestor spaţii locative uniforme? În ce măsură individualitatea interioarelor de apartamente poate să schimbe centrul de greutate al percepţiei locuirii? Ce reprezintă acasă în contextul spaţiilor asemănătoare şi cum se construieşte acest sentiment pentru indivizi diferiţi? A vorbi despre specificul de locuire caracteristic apartamentelor de bloc din Bucureşti se traduce, de fapt, printr-o discuţie despre capacitatea individuală şi colectivă de adaptare la o normă de locuire.

În noiembrie 2014, un studiu al pieţei imobiliare din Bucureşti (homefinders.ro) releva faptul că cel mai căutat apartament din Capitală este situat în cartierul Tineretului, are trei camere, peste 70 de metri pătraţi şi este situat la etaje intermediare. Pînă să ajung să cunosc mai bine stilul de locuire caracteristic acestui cartier de blocuri, pe care l-am luat drept etalon în analiza locuirii în apartamentele de bloc, mi-a revenit în minte o informaţie obţinută întîmplător de la tatăl meu, privitoare la calitatea locuinţelor din acele blocuri. În anii studenţiei, una dintre practicile impuse de la facultate, alta decît UTC, a presupus un fel de ucenicie în construcţia unor apartamente de bloc din acest cartier. Practica propriu-zisă a avut loc imediat după cutremurul din 1977 şi s-a terminat la fel de abrupt, exact ca zidul pe care el şi colegii lui l-au ridicat. Cele două informaţii incongruente despre acelaşi tip de spaţiu m-au făcut să îmi îndrept atenţia către acest cartier de locuinţe colective, în căutarea lui acasă de bloc.

De fapt, cea mai mare parte a moştenirii urbanistice din cartierul Tineretului – rezultat al sistematizării urbane a Capitalei – însumează 150 de blocuri de locuinţe în regim P+8 şi P+10 şi 10.800 de locuinţe, construite în marea lor majoritate după 1977, în diferite etape, pînă în 1989. În august 2015, toate aceste locuinţe figurau ca domiciliu stabil pentru 17.981 de persoane. Media de 1,6 persoane care ocupă o locuinţă explică probabil cererea mare şi preţurile peste medie pentru apartamentele din blocurile acestui cartier.

În primă fază, imediat ce au fost date în folosinţă, apartamentele de bloc nu întruchipau obiectul dorinţelor locative nutrite de cei care aveau să le locuiască, pentru că statul îndeplinea în avans această dorinţă pentru categorii prestabilite de indivizi, în funcţie de originile sociale ale acestora, mediul de provenienţă, performanţele de lucru sau numărul de membri ai familiei din care aceştia făceau parte.

La aproape 40 de ani de existenţă, cartierul a făcut deja cunoştinţă cu cea de‑a doua generaţie de proprietari care şi-au achiziţionat un apartament în aceste blocuri (argumentul supraproprietăţii al lui Liviu Chelcea m-a determinat să exclud din analiza mea cazurile de locuinţe închiriate). Dacă înainte de 1989 nu era nevoie, şi nici de dorit, să ai prea multe cerinţe în legătură cu tipul apartamentului pe care ţi l-ai fi putut dori spre a deveni acasă, astăzi situaţia e puţin diferită. Argumente precum proximitatea faţă de centrul oraşului, parcul care a dat şi numele cartierului, data construirii ceva mai recente a blocurilor de locuinţe (+1977) şi infrastructura diversificată de transport în comun sînt motivaţiile principale care îi determină pe cei care formează middle-class-ul bucureştean să îl caute pe acasă în acest cartier. Mulţi dintre noii proprietari îşi construiesc stilul de viaţă în jurul programului de lucru de cel puţin opt ore (plus două ore dus/întors) şi fac din apartament un spaţiu de consum. În esenţă, această realitate îi reactualizează cartierului, în definiţia sa informală, atributul de dormitor… şi ceva în plus. Acel ceva în plus reprezintă o anumită dezirabilitate de a locui în Tineretului şi un prestigiu al locuirii aici pentru că locuitorii sînt mulţumiți şi chiar satisfăcuţi cu ceea ce cartierul are de oferit.

Probabil că vă întrebaţi ce s-a întîmplat cu acasă din spatele uşilor de apartament. Tot cu ajutorul locuitorilor acestui cartier am aflat că acest sentiment se manifestă în primă faza şi exterior, prin aproprierea dotărilor acestui spațiu-tampon (cartierul) dintre oraş şi intimitatea locativă a fiecăruia. Dar acasă înseamnă, în primul rînd, tot ceea ce se în­tîm­plă odată ce ai închis uşa apartamentului şi ai ajuns acasă.

Relaţia interioarelor cu identitatea fiecărui locatar este puternic influenţată de obiectele materiale cu care alegem să ne înconjurăm în acest spaţiu eminamente privat. Gradele de manifestare a fanteziei locative sînt consumate în texturi de materiale (lemn, gresie, sticlă, marmură, faianţă, cuarț), ţesături, forme, culori, tipuri de perdele şi sisteme de prindere a lor, obiecte funcţionaliste de mobilier sau intervenţii geometrice la nivelul structurii spaţiului locuibil. Toate aceste personalizări ale spaţiului îl transformă în loc tocmai prin înţelegerea celui care îl locuieşte. Tot în acest moment al redefinirii spaţiului pe care îl bănuim capabil de a deveni acasă se conturează şi ataşamentul faţă de acel loc, manifestat de cel care îl redesenează în reprezentarea proprie prin învestirea sa afectivă.

Ieşind din zona psihologică, paradoxal este faptul că efortul financiar (considerabil) presupus de aceste reinterpretări ale spaţiului, adăugat preţului apartamentului, este deja calculat într-un potenţial preţ de vînzare chiar dinainte ca apartamentul să fie cumpărat de noul proprietar. Am avut ocazia să observ aceste lucruri deoarece multe dintre cazurile analizate erau ale unor subiecţi care s-au mutat recent într-un astfel de apartament. Deci, în acest caz, statornicia lui acasă tinde să devină tranzitorie chiar dacă ariile ceva mai generoase ale apartamentelor de bloc din cartierul Tineretului oferă spaţiul necesar familiilor în extindere, definirii de sine pentru generaţia carierelor în afirmare sau modelului nou de familie semitradiţională. Tranzitoriu şi pentru că majoritatea proprietarilor de apartamente din Tineretului, deşi mulţumiţi cu stilul de viaţă la bloc, îşi doresc ca, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, să îşi permită să locuiască într-o casă cu grădină şi curte. Cert este faptul că nevoile noilor generaţii de proprietari exced capacitatea de regenerare a spaţiului locativ pe care apartamentele de bloc din cartierul Tineretului o oferă.

În multe dintre situaţiile de locuire pe care le-am analizat, moştenirea locativă puternic încărcată ideologic şi-a pierdut ceea ce sociologii numesc memoria locului. Interesul sau informaţiile cu privire la istoria apartamentului sau a locului pe care blocurile de locuinţe au fost construite sînt cvasi-inexistente în mentalul şi preocupările noului tip de proprietari din Tineretului. Capitolul vecinătăţii la bloc din cartier tinde şi el să se dilueze în eticheta sociologică a străinului familiar, cu vagi sclipiri de bună vecinătate prin obiceiurile apuse ale proprietarilor din vechea gardă: pomeni sau vizite reciproce între vecini.

Oraşul se schimbă, cel mai probabil şi noi odată cu el, însă moştenirea urbanistică pe care fiecare regim politic o imprimă înfăţișării urbane este o realitate pe care locuitorii oraşului o asimilează la nivel intim, locuind-o.

Andra-Mitia Dumitru este redactor la Ra­­dio România. În 2008 a absolvit Facultatea de Sociologie din Bucureşti şi în 2010 s­‑a specializat în Antropologie Socială la Uni­versitatea Bucureşti.

Foto: B. Cazacioc

Notă: Articolul de faţă rezumă şi conti­nuă studiul „Case Vii. Diversitatea culturală a spaţiilor de locuit din Bucureşti şi împrejurimi“, realizat în cadrul Programului PA17/RO13 „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european“, finanţat prin in­termediul Granturilor SEE 2009-2014. Pro­iectul este coordonat de Asociaţia VIRA, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţă­ranului Român şi cu Asociaţia Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Lucrările pe Valea Oltului la structura DN7 în Sibiu Foto DRDP Brașov jpg
Alternative pentru șoferii prinși în capcana lucrărilor de pe Valea Oltului și A1 Sibiu-Pitești VIDEO
De multe luni, din cauza lucrărilor începute în mai multe puncte pe DN7 / E 81 - Valea Oltului, dar și pe A1 Sibiu – Pitești, traficul rutier pentru trei județe este sufocat de ambuteiajele din Sibiu.
cuc wikipedia jpg
Cucul, în cultura poporului român. O mulțime de credințe populare sunt legate de pasărea sacralizată
Vechile credințe românești fac din cuc o pasăre sacră, care poate prevesti momente în viața celui care-l aude cântând. Legendele vorbesc despre doi frați, dintre care unul s-a transformat în pasăre.
Alexandru Arsinel
Arșinel a murit la 83 de ani. O ghicitoare îi spusese că va trăi 89 de ani
După o viaţă petrecută pe scenă, Alexandru Arşinel a murit pe 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.