Poveste de dragoste cu năbădăi

Mihai DUŢESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 614 din 18-25 noiembrie 2015
Poveste de dragoste cu năbădăi jpeg

– despre relaţia dintre arhitect şi beneficiar –

Contribuţia mea nu poate fi decît ceva schematic şi mai ales foarte subiectiv, venind direct din experienţa mea de lucru. Pe scurt şi foarte abrupt, am să-mi vărs într-o singură frază toată înţelepciunea dobîndită empiric în cei 11 ani de practică, în legătură cu acest subiect: în România de azi singurele 2 (două) instrumente pe care le ai la dispoziţie ca arhitect pentru a contracara atacurile beneficiarului sînt banul şi legea. Atît, şi nimic mai mult. Ce încerc să spun e că beneficiarul face un pas înapoi şi-şi mai temperează pornirile tehnico-artistice doar atunci cînd îi este invocat argumentul financiar („Asta o să vă coste mai mult decît ce v-am propus eu, şi nici nu aveţi vreun cîştig pe alte planuri, ci din contra…“) sau cel juridic („Nu ne permite legea să trişăm cu etajele, riscaţi să fiţi dat în judecată de vreun vecin…“). Restul argumentelor – tehnice, estetice, culturale – în 90% din cazuri sînt cel mult acceptate politicos în cazul unui client mai educat, dar tot el ştie cel mai bine cum să-şi investească banii (banii lui), şi nu tu (că nu-s banii tăi), arhitectule. Tu eşti eventual un băiat simpatic, care a făcut nişte ani de şcoală şi şi-a scos ştampila aia; oricum, zi mersi că te‑a ales pe tine din miile de arhitecţi de pe piaţă: „Acuma, pe criză, e foame, e foame mare, nu? Lasă, că dacă ne înţelegem, o să mai aveţi de lucru! Dacă e, vă recomand şi la alţii, că aşa se face, din recomandare în recomandare, nu?“ De aceea, de cele mai multe ori, pentru a cînta totuşi în strună şi zeului arhitecturii, pentru a-ţi respecta principiile profesionale, cu alte cuvinte, este indicat să nu‑i aduci beneficiarului argumente de natură subiectivă sau chestii prea teoretice, conceptuale, pentru că sînt perfect demolabile din perspectiva lui: „Aha, deci am ajuns să plătesc damblalele tale…“, ci e bine să păstrezi permanent un discurs paralel, cît mai pragmatic, cu referire la buget, permisivităţi legislative şi, eventual, şi ceva despre funcţionalitate – am observat că oamenii lucizi şi cît de cît inteligenţi apreciază şi acest criteriu. Res­tul îl ţii pentru tine şi-ţi faci meseria cît de bine poţi, cu bună-credinţă, ca un chirurg care, atunci cînd trebuie să opereze, nu-i explică pacientului absolut toate dedesubturile tehnice ale intervenţiei, pentru că nu vorbesc aceeaşi limbă.

Pe de altă parte, personal, poate n-ar trebui să mă plîng: aşa cum, acum mai bine de zece ani, pe cînd boboceam într-un birou-garso­nie­ră al unui arhitect mai în vîrstă şi mă miram cum dracului omul ăla avea numai clienţi de cea mai joasă speţă, indivizi dubioşi care îl sunau din Vama Năd­lac (unde descărcau un container cu pui congelaţi, spre exemplu) şi-l ameninţau că-i taie copiii cu sabia dacă nu-i rezolvă urgent nişte manevre pe la sector cu o autorizaţie de construire sau mai ştiu eu ce, aşa şi eu, din contra, am avut cumva noroc de oameni cel puţin dialogabili, dacă nu chiar de bun-simţ – cu unii am oareşce relaţii de amiciţie, deja, după cîţiva ani de servicii prestate în folosul lor, servicii care cel mai adesea s-au tradus în proiecte speculative de pe urma cărora ei au făcut profit, şi atunci m-au apreciat şi mai mult, şi mai mult… Da, e trist, ştiu. Dar nu e cel mai trist cu putinţă – a se vedea exemplul de mai sus, cu săbiile şi puii congelaţi.

Lucrurile ar putea sta însă ceva mai bine în ecuaţia asta, care de fapt e mai complexă decît pare, pentru că nu e vorba doar despre arhitect şi beneficiar. De altfel, sînt convins că deja stau ceva mai bine decît acum 10-15-20 de ani. Sînt mai multe paliere unde e loc de mai bine:

Legea – aici e mult de vorbit, dar în principiu, cu excepţia cîtorva derapaje de tipul Codul Construcţiilor, de prin 2006 (?), blocat din faşă graţie efortului cumulat al organizaţiilor profesionale (Ordinul Arhitecţilor, Uniunea Arhitecţilor, Registrul Urbaniştilor – cu sprijinul organizaţiilor internaţionale de profil), cînd se dorea anularea întregului pachet legislativ din domeniu (arhitectură, urbanism, planificare teritorială, restaurare, proceduri de autorizare, disciplina în construcţii, aparat administrativ, norme de aplicare etc.) şi elaborarea unui Cod unic care să le cuprindă pe toate, Cod care însă omisese – voit sau nu – nenumărate chestii bune şi funcţionale din vechea legislaţie, cu excepţia unor astfel de situaţii, deci, lucrurile au evoluat şi sper să nu se strice, pentru că există permanent presiuni, iar cei care le exercită sînt înarmaţi cu exemple din „ţările civilizate“ în care, într-adevăr, profesia de arhitect a fost aproape complet înghiţită, redusă la zero. E foarte mult de vorbit, cum spuneam.

Educaţia arhitecţilor – personal, cred că indiferent de contextul în care evoluezi, dacă ai o educaţie profesională cît mai solidă, rezultatul muncii tale nu are cum să nu aibă unele calităţi. E ca la gimnastică: te antrenezi pentru o săritură de 8, sari, mai greşeşti, aluneci un pic, iei 7 şi ceva. În schimb, dacă tragi tare şi te antrenezi pentru o săritură de 10, oricît ai greşi, tot îţi rămîne de un 9. Legat de asta, probabil că e important ca media să fie cît mai ridicată, pentru ca mulţimea de lucrări anonime care umple oraşele să fie cît mai decentă – vezi exemplul cel mai des invocat al Austriei sau al altor ţări mai de la vest, ale căror sate sau suburbii, fără a avea clădiri singulare, cu valoare arhitecturală, prezintă totuşi un fond general absolut acceptabil, departe de caracterul toxic al localităţilor noastre.

Educaţia clienţilor – de obicei, clienţii care apelează la serviciile unui arhitect, slavă Domnului, au mai ieşit din ţară în ultimii ani şi, chiar dacă n-au vrut, tot s‑au lovit de exemple de bună practică în afară. În plus, în mediul online există suficient de multe site-uri de popularizare a arhitecturii. În urmă cu vreo 15 ani, am rămas puţin perplex cînd un coleg mi-a zis că, după părerea lui, revistele acelea de consum de tipul Casa de Lux chiar au făcut un serviciu profesiei noastre, deşi erau pline de proiecte care ţipau de atî­ta prost gust. Cum aşa? – am întrebat. „Păi, măcar îi educă pe oameni şi le arată că pentru a face un proiect aşa frumos ca-n revistă e nevoie să apeleze la un arhitect.“ Cam acolo eram acum 15 ani, la conştientizarea diferenţei dintre arhitectură, agricultură, arheologie; azi lucrurile stau în mod evident un pic mai bine. 

Administraţia publică – organele de avizare şi autorizare, corupţia, faptul că legea, atît cît e, nu se aplică, din motive de corupţie sau pur şi simplu din neprofesionalism – care e din cauză că salariile din administraţie sînt cu adevărat mici şi prea puţini specialişti sînt tentaţi să lucreze în atare condiţii, motiv pentru care legea, spre exemplu, nu impune ca arhitectul-şef al unei localităţi să aibă studii de arhitectură sau urbanism –, legea spune ceva de genul că este recomandabil. De aceea, există arhitecţi-şefi ai unor localităţi deloc lipsite de însemnătate (Bran, spre exemplu – ştim cu toţii halul în care a ajuns să arate, în doar cîţiva ani), oameni absolut onorabili, dar cu studii de silvicultură, sau medicină veterinară, sau foşti excavatorişti. De altfel, pînă şi în Bucureşti există sectoare în care arhitectul-şef nu are studii de specialitate, arhitectură sau urbanism, ci ceva, orice, dintr-un domeniu aşa-zis complementar. E greu de crezut că cineva cu studii dintr-un domeniu complementar poate înţelege problematica deloc lipsită de complexitate a dezvoltării urbane, a planificării teritoriale sau a calităţii construcţiilor. Asta aşa, ca cerinţe minime, înainte de a începe să vorbească aceeaşi limbă cu un arhitect care îi încredinţează un proiect, pentru a i-l evalua şi a i-l autoriza.

În fine, închei aici – pe tema asta se poate scrie, bine-mersi, un roman.

Mihai Duţescu este arhitect şi scriitor. Autor al romanului Uranus Park, o carte în care e vorba, printre altele, despre relaţia dintre arhitect şi clienţi.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Vine gerul: Cât scad temperaturile și unde continuă să facă viscolul prăpăd. Când scăpăm de frigul cumplit
Vreme deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața, anunță meteorologii în următoarele zile în România. Ninsorile nu se opresc prea curând.
image
Lupul dacic, steagul de luptă dispărut din Dacia. Controversele celui mai enigmatic simbol al anticilor
Lupul dacic, cel mai enigmatic simbol atribuit dacilor, a fost ilustrat pe Columna lui Traian, însă rămășițe ale sale nu au fost descoperite pe teritoriul României.
image
Pe urmele fostei soții a lui Putin: ce s-a ales de proprietățile sale de lux din Europa FOTO
După destrămarea mariajului de 30 de ani cu președintele rus Vladimir Putin, Liudmila Oceretnaia și actualul său soț au acumulat proprietăți de lux în Europa care valorează milioane de dolari.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.