Poveste de dragoste cu năbădăi

Mihai DUŢESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 614 din 18-25 noiembrie 2015
Poveste de dragoste cu năbădăi jpeg

– despre relaţia dintre arhitect şi beneficiar –

Contribuţia mea nu poate fi decît ceva schematic şi mai ales foarte subiectiv, venind direct din experienţa mea de lucru. Pe scurt şi foarte abrupt, am să-mi vărs într-o singură frază toată înţelepciunea dobîndită empiric în cei 11 ani de practică, în legătură cu acest subiect: în România de azi singurele 2 (două) instrumente pe care le ai la dispoziţie ca arhitect pentru a contracara atacurile beneficiarului sînt banul şi legea. Atît, şi nimic mai mult. Ce încerc să spun e că beneficiarul face un pas înapoi şi-şi mai temperează pornirile tehnico-artistice doar atunci cînd îi este invocat argumentul financiar („Asta o să vă coste mai mult decît ce v-am propus eu, şi nici nu aveţi vreun cîştig pe alte planuri, ci din contra…“) sau cel juridic („Nu ne permite legea să trişăm cu etajele, riscaţi să fiţi dat în judecată de vreun vecin…“). Restul argumentelor – tehnice, estetice, culturale – în 90% din cazuri sînt cel mult acceptate politicos în cazul unui client mai educat, dar tot el ştie cel mai bine cum să-şi investească banii (banii lui), şi nu tu (că nu-s banii tăi), arhitectule. Tu eşti eventual un băiat simpatic, care a făcut nişte ani de şcoală şi şi-a scos ştampila aia; oricum, zi mersi că te‑a ales pe tine din miile de arhitecţi de pe piaţă: „Acuma, pe criză, e foame, e foame mare, nu? Lasă, că dacă ne înţelegem, o să mai aveţi de lucru! Dacă e, vă recomand şi la alţii, că aşa se face, din recomandare în recomandare, nu?“ De aceea, de cele mai multe ori, pentru a cînta totuşi în strună şi zeului arhitecturii, pentru a-ţi respecta principiile profesionale, cu alte cuvinte, este indicat să nu‑i aduci beneficiarului argumente de natură subiectivă sau chestii prea teoretice, conceptuale, pentru că sînt perfect demolabile din perspectiva lui: „Aha, deci am ajuns să plătesc damblalele tale…“, ci e bine să păstrezi permanent un discurs paralel, cît mai pragmatic, cu referire la buget, permisivităţi legislative şi, eventual, şi ceva despre funcţionalitate – am observat că oamenii lucizi şi cît de cît inteligenţi apreciază şi acest criteriu. Res­tul îl ţii pentru tine şi-ţi faci meseria cît de bine poţi, cu bună-credinţă, ca un chirurg care, atunci cînd trebuie să opereze, nu-i explică pacientului absolut toate dedesubturile tehnice ale intervenţiei, pentru că nu vorbesc aceeaşi limbă.

Pe de altă parte, personal, poate n-ar trebui să mă plîng: aşa cum, acum mai bine de zece ani, pe cînd boboceam într-un birou-garso­nie­ră al unui arhitect mai în vîrstă şi mă miram cum dracului omul ăla avea numai clienţi de cea mai joasă speţă, indivizi dubioşi care îl sunau din Vama Năd­lac (unde descărcau un container cu pui congelaţi, spre exemplu) şi-l ameninţau că-i taie copiii cu sabia dacă nu-i rezolvă urgent nişte manevre pe la sector cu o autorizaţie de construire sau mai ştiu eu ce, aşa şi eu, din contra, am avut cumva noroc de oameni cel puţin dialogabili, dacă nu chiar de bun-simţ – cu unii am oareşce relaţii de amiciţie, deja, după cîţiva ani de servicii prestate în folosul lor, servicii care cel mai adesea s-au tradus în proiecte speculative de pe urma cărora ei au făcut profit, şi atunci m-au apreciat şi mai mult, şi mai mult… Da, e trist, ştiu. Dar nu e cel mai trist cu putinţă – a se vedea exemplul de mai sus, cu săbiile şi puii congelaţi.

Lucrurile ar putea sta însă ceva mai bine în ecuaţia asta, care de fapt e mai complexă decît pare, pentru că nu e vorba doar despre arhitect şi beneficiar. De altfel, sînt convins că deja stau ceva mai bine decît acum 10-15-20 de ani. Sînt mai multe paliere unde e loc de mai bine:

Legea – aici e mult de vorbit, dar în principiu, cu excepţia cîtorva derapaje de tipul Codul Construcţiilor, de prin 2006 (?), blocat din faşă graţie efortului cumulat al organizaţiilor profesionale (Ordinul Arhitecţilor, Uniunea Arhitecţilor, Registrul Urbaniştilor – cu sprijinul organizaţiilor internaţionale de profil), cînd se dorea anularea întregului pachet legislativ din domeniu (arhitectură, urbanism, planificare teritorială, restaurare, proceduri de autorizare, disciplina în construcţii, aparat administrativ, norme de aplicare etc.) şi elaborarea unui Cod unic care să le cuprindă pe toate, Cod care însă omisese – voit sau nu – nenumărate chestii bune şi funcţionale din vechea legislaţie, cu excepţia unor astfel de situaţii, deci, lucrurile au evoluat şi sper să nu se strice, pentru că există permanent presiuni, iar cei care le exercită sînt înarmaţi cu exemple din „ţările civilizate“ în care, într-adevăr, profesia de arhitect a fost aproape complet înghiţită, redusă la zero. E foarte mult de vorbit, cum spuneam.

Educaţia arhitecţilor – personal, cred că indiferent de contextul în care evoluezi, dacă ai o educaţie profesională cît mai solidă, rezultatul muncii tale nu are cum să nu aibă unele calităţi. E ca la gimnastică: te antrenezi pentru o săritură de 8, sari, mai greşeşti, aluneci un pic, iei 7 şi ceva. În schimb, dacă tragi tare şi te antrenezi pentru o săritură de 10, oricît ai greşi, tot îţi rămîne de un 9. Legat de asta, probabil că e important ca media să fie cît mai ridicată, pentru ca mulţimea de lucrări anonime care umple oraşele să fie cît mai decentă – vezi exemplul cel mai des invocat al Austriei sau al altor ţări mai de la vest, ale căror sate sau suburbii, fără a avea clădiri singulare, cu valoare arhitecturală, prezintă totuşi un fond general absolut acceptabil, departe de caracterul toxic al localităţilor noastre.

Educaţia clienţilor – de obicei, clienţii care apelează la serviciile unui arhitect, slavă Domnului, au mai ieşit din ţară în ultimii ani şi, chiar dacă n-au vrut, tot s‑au lovit de exemple de bună practică în afară. În plus, în mediul online există suficient de multe site-uri de popularizare a arhitecturii. În urmă cu vreo 15 ani, am rămas puţin perplex cînd un coleg mi-a zis că, după părerea lui, revistele acelea de consum de tipul Casa de Lux chiar au făcut un serviciu profesiei noastre, deşi erau pline de proiecte care ţipau de atî­ta prost gust. Cum aşa? – am întrebat. „Păi, măcar îi educă pe oameni şi le arată că pentru a face un proiect aşa frumos ca-n revistă e nevoie să apeleze la un arhitect.“ Cam acolo eram acum 15 ani, la conştientizarea diferenţei dintre arhitectură, agricultură, arheologie; azi lucrurile stau în mod evident un pic mai bine. 

Administraţia publică – organele de avizare şi autorizare, corupţia, faptul că legea, atît cît e, nu se aplică, din motive de corupţie sau pur şi simplu din neprofesionalism – care e din cauză că salariile din administraţie sînt cu adevărat mici şi prea puţini specialişti sînt tentaţi să lucreze în atare condiţii, motiv pentru care legea, spre exemplu, nu impune ca arhitectul-şef al unei localităţi să aibă studii de arhitectură sau urbanism –, legea spune ceva de genul că este recomandabil. De aceea, există arhitecţi-şefi ai unor localităţi deloc lipsite de însemnătate (Bran, spre exemplu – ştim cu toţii halul în care a ajuns să arate, în doar cîţiva ani), oameni absolut onorabili, dar cu studii de silvicultură, sau medicină veterinară, sau foşti excavatorişti. De altfel, pînă şi în Bucureşti există sectoare în care arhitectul-şef nu are studii de specialitate, arhitectură sau urbanism, ci ceva, orice, dintr-un domeniu aşa-zis complementar. E greu de crezut că cineva cu studii dintr-un domeniu complementar poate înţelege problematica deloc lipsită de complexitate a dezvoltării urbane, a planificării teritoriale sau a calităţii construcţiilor. Asta aşa, ca cerinţe minime, înainte de a începe să vorbească aceeaşi limbă cu un arhitect care îi încredinţează un proiect, pentru a i-l evalua şi a i-l autoriza.

În fine, închei aici – pe tema asta se poate scrie, bine-mersi, un roman.

Mihai Duţescu este arhitect şi scriitor. Autor al romanului Uranus Park, o carte în care e vorba, printre altele, despre relaţia dintre arhitect şi clienţi.

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.