Omul sfinţeşte locul

Crișan ATANASIU
Publicat în Dilema Veche nr. 614 din 18-25 noiembrie 2015
Omul sfinţeşte locul jpeg

Îmi place că „a locui“ derivă din „loc“ (locus), că are şi înţelesul „a exista, a persista, a dăinui“, că sugerează o acţiune asupra locului, de a pune stăpînire pe el şi a-l sfinţi. Din această perspectivă, locuirea nu mai e o simplă aşezare primitivă, ci, odată ce a depăşit stadiul de adăpostire, o înţeleg ca pe un act de civilizaţie şi, de ce nu, de cultură. Cultura locuirii înseamnă a şti ce pretenţii să ai de la locuinţă, a-ţi defini stilul de viaţă, a discerne ce e valoros şi ce e derizoriu, a avea gust, savoir-vivre.

Două noţiuni relative apar frecvent şi confuz cînd e vorba despre locuinţe: lux şi confort. Confortul – orientat către viaţa interioară, destinat traiului bun, comodităţii, igienei, sens introvertit, luxul – orientat către viaţa publică, destinat imaginii afişate, prestigiului, sens extrovertit. Mai relativă decît confortul, categoria de lux e dependentă de observator, de sistemul acestuia de referinţă.

Există case confortabile fără a fi luxoase şi case luxoase fără a fi confortabile. România de azi e plină de vile contemporane, costisitoare, care nu sînt nici luxoase, nici confortabile. Căci nu e lux să ai baluştri de ipsos, acoperiş Lindab, balustrade de inox, după cum nu e confort să ai 14 camere pe trei niveluri.

În moştenirea imobiliară a deceniilor interbelice găsim, în ţară, ambele ipostaze ale locuinţei: în sud şi est, vechile conace boiereşti – de un lux ostentativ, dar lipsit de confort şi funcţionalitate – au devenit model urmat, la o scară meschină, de locuinţe burgheze larg răspîndite în oraşe şi chiar sate: case pe parcele înguste, nefuncţionale, dar cu faţade pretenţioase, din materiale ieftine. Falsul lux prevalează asupra confortului. În nord şi vest, modul de viaţă şi de construire al saşilor şi austriecilor a dat naştere unor case solide, cu atenanse şi curţi generoase, confortul prevalează asupra luxului, se trăieşte bine, e loc pentru toate.

În Bucureşti sînt multe case frumoase, de factură clasică sau modernă, vile, apartamente elegante şi chiar „locuinţe ieftine“ alcătuind cartiere sau parcelări. Nu toate aparţineau „burghezo-moşierimii“, multe au fost construite pe credit de clasa mijlocie, în formare în anii ’30. Locuirea în aceste clădiri de clasă de construcţie superioară urma modelele civilizatoare occidentale – garaj, lift, centrală termică, acces de serviciu, suprafeţe mari, dependinţe şi terase generoase, faţade îngrijite ce rezistă şi azi.

Nomenclatura comunistă a pus ochii pe ele, le-a ocupat imediat, în mod abuziv, vechii proprietari au fost daţi afară sub pretextul „naţionalizării“, transformaţi în chiriaşi şi relocaţi abuziv în alte case.

Atunci a început declinul locuirii şi s-a instaurat ceea ce aş numi „locuire forţată“. Apartamente împărţite la două sau trei familii, cu „acces“ la baie şi bucătărie sînt termeni ce doar cu greu pot fi înţeleşi azi. Exodul de la sat la oraş – fenomen de voinţă politică – a accelerat şi a înrăutăţit criza de locuinţe. Locuinţele proprietate de stat puteau fi ocupate pe bază de repartiţii, conform listelor centralizate la locul de muncă, în funcţie de nevoi, posibilităţi, pile, bacşiş. Un lagăr!

S-a instituit „norma sanitară“, adică 8 mp/persoană arie locuibilă (living + dormitoare), impusă şi proiectării. Efortul financiar pentru construirea de locuinţe „la bloc“ putea fi suportat numai prin limitarea suprafeţei camerelor (living 16 mp, dormitor 10 mp, baie 4 mp) şi restricţii la materialele de construcţie.

E normal că mulţi locatari au adus modificări apartamentelor încercînd să scape din strîmtoarea pereţilor şi standardelor. Apare „apartamentul cu îmbunătăţiri“ – înlocuiri de finisaje interioare: linoleumul cu parchet, cimentul cu dale de gresie, vopseaua cu plăci de faianţă, setea ancestrală de pămînt a românului se manifestă în foame de spaţiu – se extinde antreul pe palier, WC-ul de serviciu devine debara, se sparg ziduri despărţitoare, se închide balconul… În blocurile socialiste, desfiinţarea pereţilor din cărămizi subţiri sau BCA nu a adus prejudicii rezistenţei clădirilor cu structuri din cadre şi diafragme de beton. Ca dovadă, la cutremur, acestea nu au avut de suferit, iar cele două-trei cazuri nefericite de prăbuşiri au avut alte cauze. Azi, nu mai concepem astfel de modificări fără autorizaţii de construire pe bază de expertize şi proiect de arhitectură. În schimb, închiderea balcoanelor – o calamitate şi o crimă altădată interzisă – a devenit politica obligatorie generalizată a primăriilor.

Calamitate: locatarii sînt izolaţi de aerul de afară şi ambalaţi în plastic, balconul ermetic împiedică aerisirea încăperilor şi devine o crescătorie de muşte, vara geamlîcurile cresc temperatura din apartamente, creşte consumul şi uzura aparatelor de aer condiţionat, aspectul blocurilor de locuit revine la sinistrele „cutii de chibrituri“ împînzite de colivii albe.

Crimă: cum vor rezista, la un cutremur, amărîtele de panouri din PVC şi geam fixate cu spumă şi cîteva dibluri? Cîţi se vor pomeni cu ele în cap? Cine va plăti reparaţiile? Dar vieţile?

Locuirea începe de afară. Urbanismul socialist propune conceptul cartier-parc cu alei şi arbori înzestrat cu dotări social-culturale, idee bună teoretic, dar degenerată în cartier-dormitor. O idee mai bună decît campania de „placări“ (1980) – fronturi de blocuri închid enclave tradiţionale şi creează lungi bulevarde fără personalitate. O idee mai bună decît campania de „îndesiri“ (1985) – printre blocuri noi s-au plantat blocuri şi mai noi, micşorînd pînă la absurd distanţa dintre faţade.

Se găsea o idee şi mai proastă? Da. Construcţia de apartamente „confort redus“ a coborît pînă la gradul 4 condiţiile de locuire şi a înjosit pretenţiile locatarilor la o viaţă civilizată.

S-a construit mult şi prost. Ce risipă! Atunci, ca şi acum, banii statului, cheltuiţi cu mînă largă, erau banii noştri din venitul naţional. Ce păcat! Ce case bune – dar mai puţine – s-ar fi clădit fără intervenţia păguboasă a politicii partidului!

După 1990, fenomene sociale accelerate au venit peste reminiscenţe nefaste ale epocii anterioare (ghetoizarea, cutremurul, demolările abuzive). Reacţiile locatarilor sînt pe măsura noilor provocări ameţitoare: restituiri de terenuri, case „pe pămînt“, locuinţe mai mari, mai înalte, acoperişuri mai sigure, Legea 50, stufoasă şi confuză, liberalizarea profesiei de arhitect, avalanşa de oferte imobiliare, echipamente şi materiale, evadarea din oraş, casele de vacanţă, gardurile şi, de curînd, „reabilitările“, „modernizările“ care nu pot fi apreciate de-a valma. Rostul lor depinde de proporţia intervenţiilor, nu e vorba de proporţii geometrice, ci de dilema fundamentală între ce se doreşte şi ce se poate. E şi dilema arhitectului (specialist) în relaţia cu clientul (proprietar). E şi dilema noilor cartiere, dezvoltate în „banlieue“, fără infrastructură – străzi, reţele, canalizare. Revin la relaţia lux/confort: e nefiresc contrastul între marmura din băi şi puţul absorbant din curte.

Ca arhitect, deplîng:

- proliferarea centralelor termice de apartament în locul soluţiilor inteligente – centrale termice de bloc, de tronson, de scară – ce au numai avantaje: investiţii şi consumuri mai mici, control şi întreţinere calificate, pericol mai mic de accidente;

- reabilitarea termică cu polistiren – anihilează transferul de aer prin porozitatea pereţilor, locuinţa devine o nesănătoasă cutie etanşă din plastic, vaporii din condens rămaşi captivi în pereţi formează mucegai, nu e stabilit pericolul de foc al polistirenului şi nici comportarea sa în timp; asociaţia producătorilor recunoaşte că 50% din polistirenul din piaţă nu corespunde standardelor;

- cromatica faţadelor rămasă la mîna primarilor.

Deplîng, de asemenea, desconsiderarea mediului profesionist de către mediul administrativ şi, în special, amestecul politicii în administraţie.

Și, pînă la urmă, cum locuim?

1) Mai bine decît acum 30 de ani.

2) Voinţa de a locui bine/frumos e în fiecare din noi. Sau nu e.

3) Locuirea civilizată nu cere musai cheltuială. Vorbă populară de bun-simţ, cu tot agramatismul ei: „Curat şi aranjat, faci din colibă palat“.

4) Hai să dăm afară masa cu flori de plastic din mijlocul camerei de zi.

Nu trebuie să aşteptăm să ne creeze alţii condiţii bune de locuit. Şi totuşi, nu avem loc de parcare şi pe ţevile de căldură vine frig. Dilema e: oare astea, pînă la urmă, nu depind tot de noi?

Crişan Atanasiu este arhitect. 

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

WhatsApp Image 2022 09 15 at 15 42 13 jpeg
Experiența unei studente Erasmus în Perugia. Care sunt diferențele față de București
Să obții o bursă Erasmus poate fi un vis pentru un student român. Totuși, numărul aplicanților nu este foarte mare, însă cei care studiază în străinătate spun că au parte de o experiență de neuitat
bani
Cuantumul indemnizaţiei de şomaj, majorat. Klaus Iohannis a promulgat Legea
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede majorarea cuantumului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, acesta urmând să fie egal cu valoarea indicatorului social de referinţă.
Alexandru Arsinel
Alexandru Arșinel a murit. Actorul a lăsat o moștenire impresionantă
Averea pe care regretatul actor Alexandru Arșinel a lăsat-o în urmă este compusă din nenumărate roluri pline de umor, dar și de o sumă de bani impresionantă.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.