Viaţa & opera - în date, cifre şi citate

1925 – Toma Caragiu se naşte la 21 august, în localitatea din Macedonia grecească Hrupisti (Argos Orestiko), într-o familie de aromâni care se va refugia în 1928 în Cadrilaterul românesc la Silistra. („Pe linie de familie am fost ciobani… E adevărat, ciobani cu Homer în traistă. Dar totul mi se trage de la bunica; o bătrînică uscată, mică, Daphna o chema, care mergea tot timpul în negru şi avea un haz nemaipomenit. Era invitată la toate petrecerile din sat; povestea ca nimeni altul, schimbîndu-şi glasul pentru fiecare personaj, imitîndu-l pe fiecare. Maică-mea, Atena (îmi zice şi acum «frate», «Thumuli frate», nu «fiule»), i-a moştenit umorul: eu sînt cel mai slab din familie. La aromâni există un adevărat cult al familiei, eu nu am ieşit niciodată din cuvîntul tatei, Nico. Care e, de altfel, un mare înţelept.“) 

1940 – Familia se mută temporar la Olteniţa, apoi la Bacău („De mic jucam teatru. Acasă. Ca artist amator, am jucat în

piesă mereu prezentată la serbările de sfîrşit de an sau la cele cu scop filantropic“), pentru ca în cele din urmă, în 1942, să se stabilească la Ploieşti. („Am copilărit şi am făcut şcoala la Ploieşti. Sînt deci ploieştean get-beget.“) 

1943 – Este cooptat în trupa de teatru a Liceului „Sfinţii Petru şi Pavel“ (unde i se încredinţează roul Îngerului în versiunea cultă, elaborată de Victor Ion Popa, a

-ului) şi scrie în revista liceului,

. („Făceam şi sport de performanţă: nataţie. Desigur, fondist.“) 

1945 – Se înscrie la Drept (tatăl său îl sfătuise să devină medic veterinar), dar abandonează cursurile de jurisprudenţă şi intră la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, clasa Victor Ion Popa. („Şcoala teatrală încurcă multe şi pe mulţi. Sper să fie altfel acum.“) Realizează spectacolul

de V.I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful Modern din Ploieşti. Astfel ia fiinţă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova“, sprijinită de comitetele de fabrică de la Concordia, CFR Ploieşti-Văleni, Astra-Română şi Macazul. (Din această perioadă datează şi prima filmare a actorului într-un jurnal realizat de Studiourile „Sahia“). Brigada se transformă în Teatrul Sindicatelor Unite (1947), din care se va naşte Teatrul de Stat Ploieşti (1949). 

1947 – Îşi face debutul pe scena studioului Teatrului Naţional din Piaţa Amzei, cînd, încă student în anul al III-lea, i se încredinţează rolul unui scutier în piesa

de Lope de Vega, pusă în scenă de regizorul Ion Şahighian. 

1948 – Obţine diploma de absolvire a IATC şi este angajat la Teatrul Naţional, al cărui director e Zaharia Stancu. („Distrat cum eram, am uitat că trebuie să fac armata. Din spectacolul

de Victor Eftimiu, ordinul de chemare m-a dus direct la Centrul de recrutare, apoi la o şcoală de ofiţeri de rezervă. Am fost un foarte bun militar. Am absolvit al doilea din promoţia mea. Mi se prezicea o strălucită carieră de arme.“) 

1951 – Se angajează la Teatrul de Stat din Constanţa. 

1952 – Se căsătoreşte cu actriţa Maria Bondar, de care va divorţa în 

1962, an în care cuplul adoptă o fetiţă de trei ani, viitoarea Maria-Doina Caragiu. 

1953 – Este numit director al Teatrului de Stat din Ploieşti („Eu n-am vrut să fiu director“), funcţie pe care o va deţine timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieşteană 34 de roluri în aproape două mii de reprezentaţii. („Ploieştiul e un oraş dificil pentru teatru. Spectatorii pasionaţi pleacă să vadă spectacole la… Bucureşti! Şi apoi, jumătate din trupă e formată din navetişti…“; „Profesorul meu, Victor Ion Popa, spunea că desăvîrşirea actorului se face jucînd. Mult. Şi la Ploieşti am jucat mult. Aveam nevoie să joc orice. Chiar director de teatru fiind, duceam tava sau spuneam două-trei cuvinte într-o piesă.“) 

1955 – Joacă în primul din cele 41 de roluri de film din cariera sa, în filmul

regia Gheorghe Tobias. 

1963 – Se căsătoreşte cu actriţa Elena Bickman-Ioachim, stabilită în Statele Unite după moartea actorului, unde s-a şi recăsătorit. 

1964 – Se mută în Bucureşti împreună cu soţia; cumpără o casă rustică în satul Brătuleşti, comuna Periş. 

1965 – La invitaţia lui Liviu Ciulei, pleacă la Teatrul „L.S. Bulandra“ din Bucureşti, unde va juca într-un total de 1729 de reprezentaţii. Face prima înregistrare de teatru radiofonic, dintr-un total de 49, în piesa

de James Matthew Barrie, regia Tudor Muşatescu. Face şi prima înregistrare pentru televiziune în montajul „Ai nai, pleci – N-ai nai, stai!“. („Eu particip foarte rar la TV şi o fac cu conştiinţa faptului că trebuie umplut un gol care există independent de voinţa mea şi, pentru că îmi dau seama de asta, atunci m-am angajat să fiu eu cel care să acopere acest gol. Din fericire, lucrurile au avut succes şi au plăcut oamenilor.“) 

1967 – Este distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice“.

1971 – Cel mai prolific an cinematografic din cariera sa: apare în nu mai puţin de şase filme („Rolurile ce mi se dau în film sînt simple înşiruiri de vorbe“). Primeşte Premiul de interpretare teatrală conferit de revista

. („Eu am avut şansă. Prima, că la un moment dat, fiind în pericol de a nu-mi găsi acea cale pentru mersul înainte, l-am întîlnit pe regizorul Valeriu Moisescu care, intuind că sînt într-un impas, m-a obligat să-mi reînnoiesc toate mijloacele. A doua mare şansă a fost că, după un timp, l-am întîlnit pe Liviu Ciulei, care promovează un realism extraordinar de solid, de mare efect teatral. Trebuia obţinută acea dimensiune interioară de trăire sinceră, fără inhibiţii teatrale. După care l-am întîlnit pe Lucian Pintilie, cu marea lui vocaţie pentru semnificaţia satirică, pentru acel tragism al umorului. Ceea ce e cu totul remarcabil la Pintilie este sublimul satirei.“) Cititorii revistei

îl desemnează drept Cel mai bun actor român de teatru. („Mă bucur cînd oamenii se bucură că mă văd! Muncesc enorm: 17 ore pe zi, după care, obosit, duc o viaţă personală destul de izolată, cu gîndul la energiile cheltuite cu grijă.“) 

1974 – Apare la Electrecord discul

pe texte de Dan Mihăescu şi Grigore Pop. („Textele pe care le rostesc sînt scrise în colectiv. Lucrez cu doi oameni care-mi sînt şi foarte buni prieteni, care înţeleg cum trebuie spus. Ei nu se supără cînd cer refacerea textului, nepermis de mult. Eu particip cu idei. Ei sînt cei care le pun pe hîrtie. Nu-i o fericire să lucrezi cu mine în acest sens. Marele lor secret este disponibilitatea permanentă.“) 

1976 – Este interzis la televizor cu excepţia momentelor pre-înregistrate de Revelion (Dan Mihăescu îşi amintea cum, atunci cînd ceva părea prea dur la adresa regimului, scenariştii întrebau: „Tăiem?“, iar actorul răspundea, zîmbind: „Cum să tăiem? Lasă, să taie ei!“). La Revelionul din  1977, a interpretat ultima sa scenetă de televiziune „Sssst! / Toma şi şarpele“, filmare dispărută ulterior, împreună cu altele, din arhiva TVR. 

1977 – Apare la Electrecord discul

pe care recită Toma Caragiu, Matilda Caragiu-Marioţeanu, Ion Caramitru, Chiraţa Jorgovanu, Atanase Nasta şi Decebal Celea. Toma Caragiu moare în timpul cutremurului din 4 martie, împreună cu regizorul de film şi TV Alexandru Bocăneţ, aflat în vizită la actor acasă. Ultimul său film, Gloria nu cîntă, chiar în regia lui Alexandru Bocăneţ, este lansat postum. („Un actor trebuie neapărat să trăiască mult, ca să poată juca toate vîrstele. Peste zece ani vreau să fac un Lear. Poate şi un Ştefan cel Mare. Plus Harpagon.“)  

P.S.: Surorile actorului: Matilda Caragiu-Marioţeanu (1927-2009) a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române, iar Geta Caragiu-Gheorghiţă, născută în 1929, este sculptoriţă, autoare a monumentului funerar al actorului din Cimitirul Bellu (vezi foto).  

Cariera în cifre:

66 de piese de teatru

41 de filme (în 28 a deţinut rolul principal)

49 de piese de teatru radiofonic 

50 de emisiuni „Unda veselă” 

34 de scenete de televiziune 

3 seriale de televiziune

30 de turnee în ţară 

6 turnee peste hotare. 

Poeme şi alte confesiuni de Toma Caragiu,

Carte despre Toma Caragiu

pagină realizată de Marius CHIVU  

Foto: wikimedia commons