Cum se-ntorc nişte oameni realizaţi la şcoală, ca să devină şi mai realizaţi

Cristian ŞTEFAN
Publicat în Dilema Veche nr. 612 din 5-11 noiembrie 2015
Cum se ntorc nişte oameni realizaţi la şcoală, ca să devină şi mai realizaţi jpeg

Văd pe YouTube un banc nou, care naşte hăhăielile de rigoare la show-uri de stand-up comedy – cică dacă un copil îl face pe om să fie realizat, atunci ţiganii sînt cei mai realizaţi. Cuplurile de majoritari cu maximum un copil în dotare, şi acela împărţit cu bona, care ziua sînt corecte politic, iar seara îşi mai permit o glumiţă, acolo, nu realizează pe deplin dimensiunea „fenomenului realizării“. N-au ajuns în şcoli de la sate sau de la periferii de oraşe, unde chiar dacă romii sînt sub jumătate din populaţie, dau şi 80% din efectivul claselor de şcolari.

win-win situation

.

Şi-a făcut mîna la scris

Sîntem la marginea oraşului Călăraşi, în Oborul Nou. Aici sînt romii săraci şi romii turciţi. Greu de spus cum devine tradiţia cu turciţii şi cum de, la intrare, a apărut o moschee nouă, cu minaret. Mai simplu de explicat e tradiţia cu săracii…

În marea de case din chirpici şi ţărînă, o insulă de „civilizaţie“ – o casă modernă, cu curte aranjată, gard din fier forjat. La interior, gresie, baie curată, cameră cu calculatoare. E Centrul Comunitar, făcut acum zece ani cu bani europeni.

În clasa cu calculatoare intră Ancuţa, Narcisa, Gicuţa, Claudia – fiecare cu un copil în braţe şi încă unul atîrnat de fuste. Mai au acasă cel puţin doi. Vorbeşti cu patru tinere şi nu poţi să nu te gîndeşti că prin ele vorbesc, de fapt, 18 copii.

Tinerele de 20-30 de ani s-au întors la şcoală, prin proiectul „Cu mic, cu mare, din nou la şcoală“, derulat în acest an, cu fonduri europene, de Asociaţia C4C – Communication for Community.

Ancuţa Enache, 28 de ani, are acum atestat că a terminat clasa a IV-a, dar mai mîndră e că are o fată „isteaţă, p-a treia, care a terminat prima de cînd e la şcoală, acum a primit şi un calculator cu programu’ ăla, Euro 200, de la stat“. Fata o ajută acasă (acu’ a lăsat-o cu copilul cel mic de cîteva luni, „face nişte clătite“). A ajutat-o pe maică-sa la şcoală (a vrut să o-nveţe şi cum e cu calculatorul, dar n-a prea mers…).

Pînă la urmă, a fost bine şi pentru Ancuţa că s-a-ntors la şcoală: „Mi-am făcut mîna, şi-a dat mîna drumul pe scris“. Dar important e că acum poate să participe la un curs pe textile şi poate să se angajeze apoi.

Pentru Ion Gicuţa, „treaba asta că te duci undeva, la Primărie, cum ar fi, şi te rogi de cineva să-ţi citească ce scrie acolo… ori te pune să iscăleşti şi tu nu ştii… te face să te simţi, nu ştiu… anormal; ce, nu sînt şi eu om? Apoi, am copil la şcoală şi mă gîndesc, noaptea, Doamne, aş vrea să-l ajut la lecţii, dar nu pot!“.

Gicuţa a terminat clasa I de-abia acum: n-a fost la şcoală cînd era mică, era „tot cu munca“, veneau de la ferme şi îi luau cu maşinile şi-i duceau să muncească.

Narcisa, tot clasa I, zice că ar fi venit la şcoală şi fără bursa de un milion (100 lei noi) pe lună, acordată prin programul „Cu mic, cu mare, din nou la şcoală“, pe toată perioada cursurilor. „Ce să faci azi cu un milion? Cartea nu e pe bani. Banu’ te zăpăceşte.“ Ar vrea să continue să meargă la şcoală. Domnu’ Nicu le-a spus că „e un program de la stat, dar că nu mai sînt locuri“…

Omul care conectează lumi

Domnu’ Nicu, adică Nicolae Arsene, e coordonatorul Centrului Comunitar. Evident că sînt probleme de… coordonare. Sînt 16 locuri în programul „A doua şansă“ de la stat, ocupate deja de cei care vin din anii trecuţi. Tinerele care au mers însă cu programul european rămîn cu întrebările – „Şi noi ce facem?“. Cam asta e întrebarea generală în Oborul Nou.

Nicolae Arsene, 40 de ani, face un tablou realist al cartierului cu case din chirpici, drumuri nepietruite şi minaret la intrare. El e omul care conectează realităţile dintre lumea din afară şi-năuntrul comunităţii din Oborul Nou. Înalt şi zvelt, aduce puţin a Connect-R şi, apoi, are o istorie parcă anume croită pentru a concilia lumi. „Ţigan vătrar“, adică dintr-o familie integrată în lumea majoritarilor, cu părinţi angajaţi (tata la combinat, mama la confecţii), cu disciplina şcolii („tata venea după mine cu cureaua să vadă dacă sînt la şcoală“), cu o lume normală („veneau acasă prieteni români şi mîncam împreună, că ştiau că mama face mîncare bună“)… Se hotărăşte să meargă şi la facultate, după o experienţă de tipul „Ghici cine vine la cină“ avută cu socrii români. Apoi nimeni nu i-a mai putut spune că „nu are şcoală“.

Între timp, lumea s-a schimbat. Sigur, există şi azi copii şi părinţi ambiţioşi, cum erau odată în copilăria lui Nicu. Dar, în primul rînd, au dispărut ancorele de stabilitate (combinatul, fabricile). Apoi, cum mai pot fi numiţi „vătrari“ oameni care nu au acte pe casele în care stau, nu pot să-şi facă nici măcar buletin?

Şi-aduce aminte că, atunci cînd s-a deschis Centrul Comunitar, primii copii care au venit la

s-au speriat de apa care ţîşnea din duş. Apoi, în fiecare zi, primul lucru pe care îl întrebau era „Dar noi cînd mai facem baie?“…

Realitatea din Oborul Nou de azi e departe de fi schimbată doar prin simple acte de voinţă. Nicolae Arsene poate să vorbească despre cum, luna trecută, a venit o delegaţie de la Comisia Europeană în cartier şi a văzut că s-au cheltuit atîţia bani în ultimul timp şi că nu se vede mai nimic – oamenii tot în ţărînă stau, nu e nici o infrastructură… Se pare că, de data asta, cei de la Comisie au fost mai duri, pînă acolo încît unii din cartier, mai recalcitranţi de felul lor, au sărit pe omul comunităţii, „că de ce i-a adus pe ăia de la Europa aici“. Adică nu cumva să se ajungă la sistarea amărîtelor de ajutoare care mai picau pînă acum.

„Ne amăgim“, spune Nicolae Arsene, „atîta timp cît nu există o viziune integrată a zecilor de proiecte punctuale şi nu ai răspunsul la întrebarea esenţială: „Şi ce-o să se întîmple mîine cu oamenii ăştia?“. Îi vedem, trăiesc, dar din ce trăiesc nu ne-ntrebăm. Fier, PET-uri, cerşit, alocaţii, cantina socială, care se pare că e preferată chiar şi în schimbul ajutorului social: ciorba măcar e o sursă sigură!

Dreptul la bovarism

„Şcoala porneşte de la primele litere şi continuă pînă la maturitate! Ce credeţi, aşa e? Ce spui, Laura?“ – întreabă învăţătoarea, reluînd

-ul trimis de videoproiector. Din spatele videoproiectorului, Laura trimite un răspuns ca un fascicul de lumină: „Pentru că tot timpu’ avem de învăţat… că a¬şa putem să trăim mai bine… că şcoala e o prioritate…“

Eleva Maria Dumitrache, pe care lumea o ştie drept Laura, care are 35 de ani, patru copii (dintre care trei la şcoală) şi care tocmai a terminat clasa a IV-a, explică ce a vrut să spună prin acest „prioritar“: „adică mergi pe un drum important“.

Sîntem în sala de ştiinţe „Thomas Edison“, din şcoala de ţară „Laurenţiu Fulga“, din Fulga (Prahova), unde pe un perete e o planşă care prezintă „Piramida nevoilor individuale“, alături de o altă planşă cu „Etapele şi ciclurile de pregătire în scopul formării profesionale“. Aici, în primăvară, s-au ţinut lecţiile din cadrul proiectului „Cu mic, cu mare, din nou la şcoală“.

Unui romancier – să-l luăm, de exemplu, pe autorul

, Laurenţiu Ionescu, cunoscut ca Laurenţiu Fulga – i‑ar fi luat puţin timp să construiască verosimilitatea unei scene precum cea de mai sus. Unei vieţi însă, care nu trebuie să-şi justifice în vreun fel scenariul, i-a luat mai bine de 25 de ani să facă un om să-nţeleagă că drumul capătă prioritate cînd ai şcoală.

Pentru Laura, ca şi pentru ceilalţi 23 de colegi reîntorşi acum, la maturitate, să descopere primele litere, drumul e la fel de sinuos ca înainte, nu ştii unde te poartă. Dar începe să semene a drum. Ar putea să le ducă undeva unde „să se poată angaja“, cum zice Mariana Dragomir, care, la 42 de ani, se bucură că poate să le spună celor patru copii că are „clasa întîi“.

„Am avut şi cîteva cursuri extracurriculare, în care le vorbeam şi despre alimentaţia sănătoasă, despre igienă, despre cum să aplaneze conflictele de acasă etc. Le vedeam pe femei cum, înainte să vină la şcoală, se întîlneau la o cafea şi discutau acum şi despre temele copiilor, că

socializau altfel, era deja o altă atmosferă“ – spune directoarea Mihaela Ene.

O elevă avea peste 40 de ani, alta a venit însărcinată la cusuri, alta ştie ce înseamnă

, un bărbat a venit să facă prima clasă (că nevastă-sa avea opt), au venit douăzeci de romi din Fulga de Jos şi patru români din Fulga de Sus… şi aşa s-a făcut o clasă.

Iar cînd învăţătoarea Florina Vişan i-a pus să citească

-ul cu propoziţia „Îmi iubesc şcoala natală“, „copiii“ au fost de acord, „pentru că aici venim să ne-ntîlnim colegii!“.

La plecare, mai dau de o planşă pusă de directoarea Ene, care este profesoară de română şi ţine cercul de lectură din şcoală: „Decalogul cititorului“, reprodus după un scriitor francez contemporan. La punctul şase e trecut „dreptul la bovarism“.

Undeva în Bărăgan: Adriana şi Marius

„Aici era cîmp, erau ciulinii Bărăganului. În acel an, i-au împroprietărit pe veteranii şi urmaşii veteranilor din 1877 şi astfel a luat fiinţă această vatră de sat numită Răzvani Culcaţi. Li se spunea aşa pentru că stăteau întinşi în bordeie“ (undeva pe site-ul Parohiei Răzvani).

„Nu aveţi Facebook? De ce nu aveţi Facebook?“ Adriana din Răzvani (lîngă Lehliu, Călăraşi) rămîne de-a dreptul contrariată de „analfabetismul“ meu modern. Tocmai îmi spunea că pot să văd acolo, pe cont, o poză de acum 25 de ani, cu ea şi cei doi fraţi mai mici. Adriana avea pe atunci opt ani şi rămăsese pe post de mamă pentru sora cu doi ani mai mică şi fratele cu patru ani mai mic.

Pe cont nu e şi povestea, care ar primi, desigur, multe

-uri din partea sufletelor pioase. Mama lor i-a părăsit pentru că s-a dus după bărbat, vorba cîntecului rostit de cerşetorii din tramvaiele bucureştene. Dar Adriana şi-a ţinut strîns mica familie ca să nu ajungă cerşetori. Mai cu un ajutor pentru mîncare de la o vecină, mai cu lucrul cu ziua, pe la ferme, la Ostrov… trec anii. Pe ea cădea greutatea, fraţii erau mai mult cu joaca – „ştiţi cum sînt copiii… că eu nu mă mai vedeam copil“. Evident, de şcoală nu mai poate fi vorba. Adriana cea maturizată atît de devreme a fost prinsă, probabil, în statisticile care îi numără pe copiii care părăsesc timpuriu şcoala.

La 14 ani rămîne gravidă şi de-abia prin luna a opta se sesizează cineva că ar trebui s-o vadă un doctor. Se mută la bărbat, totuşi continuă să aibă grijă de fraţii rămaşi în casa părintească.

Acum, fraţii sînt „pe picioarele lor – unu’ e în Spania, altu’ la Bucureşti“ – şi s-au împăcat cu mama lor, care „a înţeles greşeala“ făcută în tinereţe. Cît despre sora-mamă Adriana, acum are şase copii. Pe toţi i-a dat la şcoală, mî¬nîn¬du-i de la spate cu o lecţie de viaţă: „Nu toţi copiii au norocul să aibă o familie care să aibă grijă de ei“. Cei mari au terminat opt clase, iar cel mic a mers toamna trecută la şcoală, odată cu mama sa. Cu o voinţă care se citeşte pe faţa ei, Adriana a făcut, în două semestre, clasele a III-a şi a IV‑a de primară, folosindu-se de acelaşi proiect „Cu mic, cu mare, din nou la şcoală“.

Vrea să meargă chiar mai departe, să ajungă educatoare la grădiniţă. „Altceva nu mă văd. Cred că ştiu să lucrez cu copiii…“ Adriana are acum primul „salar“ din viaţa ei, la o benzinărie de pe autostradă, unde aranjează marfa pe rafturi. Acum poate să citească etichetele.

Investiţia care-şi scoate banii

Coleg de şcoală cu Adriana, Marius a terminat a IV-a acum, la 33 de ani, pentru că, mic fiind, „m-am luat după părinţi, cu munca… ştiţi cum era atunci“.

Am avut noroc că l-am prins pe acasă, fiindcă, în cîteva zile, avea să umble după acte, ca să plece în străinătate, la muncă. E un bun meseriaş, poate să-mi arate case făcute în Răzvani cu mîna lui, de la zero. Vorba lui – „sînt pe şantier de la 19 ani şi singura chestie e că nu sînt calificat. În rest, pot să mă cert cu oricine pe meserie“.

„Şcoala te ajută să ai o calificare şi d‑aia vreau să merg mai departe, să am o calificare.“ Dar, „dom’le, ajungi, cîteodată, într-o postură, vorbeşti cu cineva şi parcă nu înţelegi toate cuvintele… Apoi lumea zice: păi, ce, cîte clase ai tu?“

Cum ar veni, nu poţi

ca să‑ţi

ştiinţa / ceea ce ştii. „I-am rezolvat copilului (are un băiat care a trecut acum într-a IV-a) o problemă la matematică: uite, îţi dă atît… – păi, de unde ştii, zice băiatul, că tu n-ai şcoală? Şi s-a dus la socru-meu să-l întrebe, că a fost contabil. Şi tot atît i-a dat!“

Mă gîndeam să-i propun să citească

Însă doar Wikipedia mai ştie azi că: „În mănăstire, Răzvan a învăţat să scrie şi să citească, acest nivel de educaţie fiind în acea vreme doar la îndemîna fiilor de nobili şi a clerului. Răzvan scrie un pamflet la adresa domnitorului, pe care-l afişează în piaţă. Tîrgoveţii îl citesc şi rîd“.

Au trecut aproape două luni de cînd l‑am întîlnit prima dată pe Marius. Aflu că, între timp, s-a-ntors acasă… a cam luat ţeapă cu firma care-i dusese „în afară“. Nu ştiu dacă a apucat să-şi recupereze investiţia făcută. Dar aş zice că societatea şi-ar scoate banii dacă ar continua să investească în aceşti urmaşi de Răzvani Culcaţi, aflaţi cu zecile de mii în sate şi la margini de oraşe. Dar mi-e să nu fiu acuzat de – mai ştii? – tezism, în barurile unde te prăpădeşti de rîs auzind de oameni realizaţi.

Cristian Ştefan este jurnalist freelancer.

Foto: C4C

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Prețuri de infarct pe litoral. Cât a plătit un turist pentru o masă la autoservire în Mamaia: „Incredibil! 70 de lei kilogramul de cartofi” VIDEO
Cei care vor să-și petreacă concediul pe litoralul românesc vor fi nevoiți să bage mai adânc mâna în buzunar. Asta a trăit și un român care a decis să ia masa la un restaurant cu autoservire.
image
De ce i-au cerut Regele Charles și Regina Camilla Prințesei Catherine să își schimbe numele. „Prea mulți C”
Prințesa de Wales, cunoscută pe plan mondial ca Kate Middleton, a fost rugată să își schimbe modul de scriere a numelui de către regele Charles și regina Camilla, dezvăluie prințul Harry în cartea sa, „Spare”.
image
Ce a răspuns ÎPS Teodosie când a fost întrebat despre donațiile din banii câștigați la pariuri, loto sau păcănele VIDEO
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, afirmă că cei care vor să doneze Bisericii sau celor nevoiaşi bani din sumele câştigate la pariuri sau la loto pot face acest lucru fără nici un fel de problemă.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.