„Eu aduc bicicliştii, dumneavoastră faceţi pistele“ - interviu cu Raluca FIŞER

Publicat în Dilema Veche nr. 611 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2015
„Eu aduc bicicliştii, dumneavoastră faceţi pistele“   interviu cu Raluca FIŞER jpeg

Am văzut, de curînd, într-o seară, un pîlc mare de biciclete galbene, în dreptul staţiei de metrou Aviatorilor. Care e povestea lor? 

I’Velo este primul proiect de

şi cel mai mare din România. A început în 2009, cînd, să ne aducem aminte, în Bucureşti, bicicliştii erau un fel de kamikaze. Cînd vedeai că unii se aventurau în trafic, ziceai: „Ori sînt curajoşi, ori sînt nebuni“. 

Trăisem zece ani în Germania, unde mergeam mult cu bicicleta. Eram la o conferinţă de mediu şi l-am întrebat la un moment dat pe primarul de atunci: „Aici de ce nu avem piste?“. Şi ştiu că mi-a răspuns: „Pentru că nu avem biciclişti“. Atunci am decis: „Eu o să aduc bicicliştii, dumneavoastră faceţi pistele“. 

Am reuşit să găsim în Raiffeisen un partener care să creadă în această nebunie a noastră şi am dat drumul la primele 100 de biciclete.  Rezultatul a fost atît de colosal şi cererea atît de mare, că, în acelaşi an, am început să dezvoltăm proiectul, să deschidem centre în mai multe oraşe din ţară. Au trecut de atunci şase ani, iar numărul utilizatorilor care au închiriat biciclete de la noi a ajuns la 1,28 de milioane. În momentul acesta avem 1000 de biciclete în şapte oraşe din ţară, pe care le închiriem şapte zile pe săptămînă, din martie pînă la sfîrşit de octombrie-noiembrie (în funcţie de vreme). 

De unde aţi început? 

Proiectul a început de la ideea de a-i reobişnui pe oameni să meargă pe biciclete. Cum nu avem piste, am mers în parc. Pentru noi e o problemă şi o provocare de mediu, dar pînă acolo e şi una de agrement şi de distracţie. Şi, dacă în 2009 bicicliştii erau răzleţi, în 2015 nu mai sîntem deloc o masă neglijabilă în trafic. 

Sigur că asta a însemnat foarte multă muncă, foarte multe discuţii cu grupuri de mobilitate, cu societatea civilă, cu presa, cu autorităţile. Am bătut lumea la cap, ca să explicăm ce e cu bicicleta asta, că nu e doar simpatic să te plimbi prin parc cu ea, dar că mai sînt valenţele de mediu, ce înseamnă pentru trafic, ce înseamnă pentru poluarea fonică, de noxe, pentru sănătate, cît de mult ne ajută să ne educăm copiii şi să ne responsabilizăm. Aşadar, plecînd de la un simplu vehicul pe două roţi, deschidem o mare cutie a Pandorei şi această bicicletă poate fi declinată în orice fel de idee. 

Şi cred că asta înseamnă implicare în comunitate, şi asta a reuşit Raiffeisen, să investească într-un proiect care era, cum spuneam, în 2009, absolut utopic, iar acum este un act de normalitate care a schimbat total faţa oraşului. Şi nu vorbesc numai de Bucureşti. Ci şi de Oradea, Alba Iulia, Cluj, Timişoara, Constanţa, unde sîntem, şi vedem că s-a schimbat modul în care lumea se plimbă şi se distrează sau circulă. 

Care sînt paşii următori în acest proiect? 

În aceşti şase ani s-a obişnuit şi biciclistul să pedaleze conştient şi responsabil, pentru că nici el nu are numai drepturi, ci şi obligaţii. Au mai început să apară şi nişte piste, astfel încît, acest pedalat de agrement care a fost I’Velo pentru foarte mulţi ani trebuie să ajungă acolo unde ne dorim, de fapt: la bicicletă ca mijloc de transport alternativ. Vorbim despre folosirea bicicletei pentru a te deplasa din punctul A în punctul B, care poate fi birou sau altceva. 

-ul există în multe capitale din lume, noi am analizat ce am găsit pe piaţa internaţională şi am venit cu acest sistem care să răspundă nevoilor românilor, modului lor de a se deplasa. Anul viitor începem cu un proiect-pilot: zece staţii de biciclete pe axa nord-sud a Bucureştiului, pentru că vrem să vedem cum răspund nevoilor oamenilor, cum trebuie noi să le modificăm pentru a putea să le dezvoltăm mai tîrziu. 

bike-sharing

Acum e aşa: poţi să iei o bicicletă din Herăstrău şi să o laşi în Tineretului, se poate, dar trebuie să fie un om care îţi scanează buletinul. Însă cînd vom trece la acest sistem automatizat, va fi mai uşor: am la Romană o bicicletă, o închiriez cu cardul sau plătind cu telefonul şi nu mai depind de cineva care să centralizeze datele. Pot să o iau 24 de ore 7 zile din 7, nu am un program fix de funcţionare, cum este acum. Bicicleta este permanent la dispoziţia consumatorului. Iau bicicleta, merg cu ea cît am nevoie şi apoi pot s-o las la Universitate, la Tineretului, la Piaţa Presei sau în orice altă staţie de pe traseul acesta. 

Fiind un proiect-pilot, vrem şi noi să vede de unde se iau bicicletele, unde se duc, unde trebuie să le mutăm noi ulterior. Sînt multe variabile pe care le luăm în calcul acum. 

Cît de greu e să negociezi aceste schimbări cu autorităţile? 

Discuţiile pe care noi le purtăm de şase ani sînt atît la nivel central, cît şi local. Pentru că unele decizii se iau la nivel de primărie, altele la nivel de minister sau de guvern, strategii naţionale. Vorbim de trei legi care trebuie modificate, astfel încît să existe un cadru legal, optim şi standardizat – cum arată pista, pe stînga, pe dreapta, nu le facem după ureche. Dacă mergem în oraşele din România, fiecare arată altfel. 

La ora actuală, ce încercăm noi să facem – şi am reuşit împreună cu partenerii Raiffeisen – e să facem o aplicaţie mobilă, descărcabilă gratuit pentru toţi utilizatorii de biciclete, în aşa fel încît să poată vedea tot felul de informaţii legate de locul pe unde circulă. Iar pentru noi, ca ONG, e important să colectăm date din comunitate, prin aplicaţiile sponsorizate de Raiffeisen, şi să punem aceste date la dispoziţia autorităţilor ca să le folosească. Avem în acest moment 190.320 de kilometri monitorizaţi pe hărţi, GPS, pe unde au mers anul acesta bicicliştii din Bucureşti, şi putem să le spunem autorităţilor: poate vreţi dumneavoastră să faceţi piste pe nu ştiu unde, dar, uitaţi, nu pe acolo merg bicicliştii, ci pe aici, cu frecvenţa, cu viteza asta. Mai ales că, ştim toţi, autorităţile se plîng că n-au bani de studii etc. E un proces greu şi anevoios, înţelegem şi dificultăţile cu care se confruntă ele, de la cadrul legal şi lipsa de personal, pînă la automobilişti, care au şi ei frustrările lor în trafic. 

Care e publicul-ţintă al acestui proiect? 

Este orice persoană care ştie să meargă pe bicicletă, are peste 14-15 ani şi ajunge la pedale, poate să le folosească. Eu pot să deţin o bicicletă, dar poate că sînt cu maşina, e foarte mare trafic, sau sînt pe jos şi mă grăbesc, şi atunci pot să închiriez o bicicletă. La ora actuală, tariful de închiriere este de 5 lei pe oră şi de 15 lei pe zi. 

Ce a însemnat, pentru proiect, parteneriatul constant cu Raiffeisen? 

Cred că Raiffeisen e genul acela de partener care a înţeles o nevoie, a identificat-o împreună cu noi şi a pariat pe o asociaţie care era foarte tînără – ne-am înfiinţat în 2009. Aşadar, au avut încredere nu doar în noi, ca echipă, dar au înţeles că este o problemă a comunităţii şi că acesta este viitorul. 

Poate a contat şi faptul că în proiectele de

exista un model care funcţiona şi în alte capitale din lume. Au fost prezenţi, s-au implicat unde au fost probleme, dar ne-au dat mînă liberă, au venit cu idei, a fost un dialog permanent şi acesta există şi astăzi.

Diferenţa dintre Raiffeisen şi alţi parteneri cu care lucrăm este că înţeleg cît de important e să faci parteneriate pe termen mediu. Stabilim împreună unde vrem să ajungem şi atunci putem construi. Ne-au învăţat şi pe noi ce înseamnă să faci antreprenoriat social şi, în timp, proiectul devine autosustenabil financiar. Contribuţia lor scade financiar de la an la an, iar proiectul creşte. Pariază pe partenerii lor pe termen lung şi e important, pentru că în proiectele de mediu nu sînt probleme punctuale şi nu poţi să schimbi mentalitatea în timp scurt. 

Raluca Fişer este preşedinta Asociaţiei GreenRevolution, care a iniţiat cel mai important program de bike-sharing din România.  

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: A. Bulboacă

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.