Cînd o fetiţă vrea să fie doamnă

De la clădirea unde sînt şcoala şi grădiniţa, o luaserăm în linie dreaptă, către două case pe care educatoarea ni le arătase pe coama dealului. 

Urcăm printr-un loc unde pasc vitele satului. Există şi drum, dar e bun numai pentru căruţe şi tractoare.

„Şi, dacă oamenii ăştia au nevoie de Salvare, ce fac?“, o întreb pe educatoare. 

„Păi, n-au ce face… Trebuie să iasă pe-aici, la drumul asfaltat. Şi-acu’ încă e bine. Da’ să vedeţi iarna, cînd sînt nămeţii mari!… Da’ nici atunci nu se lasă săraca femeie! Îşi cară copiii în spate, prin nămeţi, şi tot îi aduce la grădiniţă.“

„Ea-i aduce?“

„Păi, ea-i aduce, că bărbatu-său zice că ce le trebuie grădiniţă…“

„În general, am observat că femeile sînt cele care trag să-i aducă pe ăia mici la grădiniţă. Bărbaţii se cam opun“, intervine tipa de la Asociaţia OvidiuRo.

Educatoarea se scuză că trebuie să mergem pe jos aşa de mult, dar alte familii mai de-aproape n-au vrut să ne primească. Şi tot bărbaţii au fost cei care s-au opus. 

Sîntem în judeţul Braşov, în satul Buzăiel. Cei de la OvidiuRo m-au invitat să particip la programul „Teacher for a Day“, pe care-l realizează, împreună cu Raiffeisen Bank, în judeţele Braşov şi Covasna. Am fost educator la grupa mare a grădiniţei din Vama Buzăului, apoi m-am întîlnit şi cu puştii de la grădiniţa din Buzăiel, iar la sfîrşit cei de la OvidiuRo au zis să mergem acasă la cîteva familii care beneficiază de programul lor „Fiecare copil în grădiniţă“. E vorba de familii sărace, cărora li se dă cîte un tichet social în valoare de 50 de lei pe lună, dacă-şi aduc copiii la grădiniţă. Mi se spune că în toată comuna Vama Buzăului (din care face parte şi satul Buzăiel) sînt 50 de copii prinşi în acest program.

„Pe tichetul ăla pot să ia numai mîncare, nu?“

„Teoretic, da“, îmi zice tipa de la OvidiuRo.

„Şi practic?“

„Practic, sîntem în România…“

„Se înţeleg cu vînzătorul şi le dă şi băutură. Dacă femeia vine fără băutură acasă, vede ea ce păţeşte!“, mă lămureşte educatoarea.

Din vorbă-n vorbă, ajungem la cele două case de pe coama dealului. O femeie în vîrstă stă în poartă şi, cînd ne vede, se bucură: „Ce bine că ne mai caută şi pe noi cineva!“. Aflăm că ea e mama bărbatului, că stă într-una dintre case, iar în cealaltă locuieşte familia cu trei copii. În curte, apare şi mama copiilor, stropită cu var pe haine şi pe păr. Ştia că vom veni şi voise să mai spoiască pe ici, pe colo. E bandajată la mînă cu o cîrpă murdară. O întrebăm ce-a păţit şi ne spune că s-a tăiat cu un şpaclu, că s-ar fi dus la dispensar să o coasă, dar a trebuit să ne aştepte pe noi. La scurt timp, apare şi bărbatul. Nu e deloc stropit cu var. 

Femeia ne invită în casă. De fapt, în singura cameră unde dorm cu toţii – ea, bărbatu-său şi cei trei copii. Casa mai are încă o încăpere – grajdul, unde ţin cei doi cai. Bărbatul, care se exprimă mai bolovănos, ne spune că un cal e al lui, celălalt al maică-sii. Femeia, în schimb, are un discurs destul de articulat. Ne povesteşte cum nu pot beneficia ei de diferite ajutoare, pentru că nu sînt căsătoriţi. „Nu avem două milioane să dăm pe acte.“ 

Are 29 de ani, dar faţa, cu trăsături cîndva plăcute, e obosită şi îmbătrînită. Bărbatu-său pare mai tînăr. Ea e gravidă şi ne spune că va naşte în februarie. 

În cameră, în loc de bec, e atîrnat un felinar, iar în el e un fel de lanternă cu leduri. Femeia mă vede cum mă uit la el şi-mi spune:

„Cînd avem baterii, avem lumină, cînd nu – nu.“

„Nu v-au tras curent?“

„Primarul ne-a cerut 70 de milioane să ne tragă curent…“

Cu primarul ne întîlniserăm înainte, în Vama Buzăului, unde e sediul Primăriei. Grădiniţa de acolo, unde am predat, fusese dată în folosinţă în septembrie şi arăta mai bine decît multe grădiniţe din Bucureşti. Făcută cu banii Primăriei. În Vama Buzăului, oamenii cu care am vorbit ziceau că e un primar activ, că a făcut multe lucruri bune pentru comună. Inclusiv le-a asigurat femeilor testul Papanicolau gratuit.

Cînd am discutat cu el, l-am întrebat ce culoare politică are.

„Eu dintotdeauna am fost roşu“, mi-a zis.

Pe de altă parte, cînd a venit vorba de tichetele sociale, a strîmbat din nas:

„Asta-i mită. Omul trebuie să-şi dea copilul la grădiniţă din convingere că învăţătura e bună, nu că-i dai ceva.“

„Şi dacă nu are convingerea asta?“

„Dacă nu are, îşi merită soarta!“, m-a lămurit primarul, care pînă la sfîrşitul discuţiei noastre mi-a mai băgat şi ceva cu „ăştia se mai şi înmulţesc ceva de speriat!“.

Cu alte cuvinte, teoretic, este un primar de stînga. Practic, sîntem în România.

Cînd i-am întrebat pe copiii sărmani la care am fost acasă ce vor să se facă atunci cînd vor fi mari, un băieţel mi-a zis că vrea să fie poliţist, iar o fetiţă că vrea să se facă doamnă. Singura doamnă pe care-o ştie e, desigur, doamna educatoare.

Programul „Fiecare copil în grădiniţă“ al Asociaţiei OvidiuRo funcţionează din 2010 şi, pînă în 2014, mulţumită lui, 2600 de copii foarte săraci („cu nivel ridicat de risc“) au mers la grădiniţă. Ideea a fost preluată şi de cei care ne conduc şi, pe 7 octombrie 2015, a fost votat în Camera Deputaţilor proiectul care prevede acordarea de tichete în valoare de 50 de lei, din bugetul de stat, pentru copiii din familiile defavorizate, pentru a se stimula participarea la învăţămîntul preşcolar.

Cezar Paul-Bădescu, Marius Chivu şi Cristian Ghinea sînt doar cîţiva dintre cei care au fost învăţători pentru o zi în diferite sate în care acest program funcţionează.

Foto: N. Lungu