Cultură şi locuire sau cultura locuirii

Vera MARIN
Publicat în Dilema Veche nr. 613 din 12-18 noiembrie 2015
Acasă cu miros de Occident jpeg

Ultimele zece luni au fost o premieră pentru multe oraşe din România: s-au făcut politici locale în domeniul culturii. Competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 a fost un test. Administratorii oraşelor candidate au fost puşi în situaţia – unii, pentru prima dată – să conceapă strategii culturale pe termen lung.

A fost surprinzător pentru mulţi să constate că argumentele în favoarea oraşelor candidate nu sînt legate de dimensiunea oraşului, că nu există indicatori cantitativi sau vreun model de programare pentru anul în care ar fi să fie Capitală Europeană a Culturii, că nu este suficient să se laude cu activităţi culturale existente sau cu un patrimoniu construit, ci că trebuie imaginat un program specific acelui oraş, care să fie strîns legat de viziunea de dezvoltare în viitor a acelui oraş, o viziune împărtăşită de cît mai mulţi locuitori. Tocmai unicitatea fiecărei localităţi este de explorat şi de demonstrat. Deşi statutul de Capitală Culturală atrage turiştii, miza Uniunii Europene nu este turismul, ci promovarea cetăţeniei active, implicarea locuitorilor în viaţa oraşului, în producţia şi consumul de cultură, în sens larg.

Am constatat că, în plan local, nu ştim ce vor şi ce fac cetăţenii sau operatorii culturali din sectorul asociativ, sau firmele private care se ambiţionează să existe în sectorul cultural. Pentru a fundamenta totuşi propuneri pentru dosarul de candidatură, au fost demarate cartografieri ale spaţiilor unde au loc evenimente culturale, ale locurilor unde se în­tîlnesc cetăţenii oraşului să producă şi să consume cultură. Au fost realizate interviuri, chestionare, au fost organizate focus-grupuri, mese rotunde, conferinţe.

Nici problemele şi provocările la care trebuie să facă faţă instituţiile publice de cultură nu sînt cunoscute în detaliu. Sigur că există rapoarte şi proceduri de raportare, planuri şi proceduri de planificare pentru instituţiile de cultură din sectorul public, dar nu cred că a existat pînă acum un cadru în care cele trei sectoare ale societăţii să fi lucrat împreună pentru politici culturale locale. Una din întrebările mari care derivă din încercarea de a clarifica unicitatea oraşului, oferta sa către propriii săi cetăţeni, către restul ţării, către Europa şi către lumea largă, este cea legată de calitatea locuirii. Lucrările numeroase existente pe tematica locuirii ne arată că trebuie luată în consideraţie, bineînţeles, locuinţa (cadru construit – imobilul, dar şi vecinătatea). O vastă literatură şi multiple cercetări pun însă accent pe ceea ce presupune locuirea ca trăire umană, ca practici de apropriere şi de gestiune a spaţiului, ca suport al calităţii vieţii. Cuvîntul locuire înseamnă deci şi locuinţă, dar şi faptul de a locui. D. Harvey a realizat o listă cu posibilităţile de a interpreta locuinţa prin prisma satisfacerii unor trepte ale necesităţilor umane (Society, The City and the Space – Economy of Urbanism). Astfel, locuinţa este în primul rînd adăpost, în al doilea rînd este un spaţiu folosit în intimitatea familiei (folosinţă exclusivă a proprietarului sau a chiriaşului), dar este şi poziţionare în spaţiu în relaţie cu alte spaţii ce pot avea diverse funcţiuni (accesibilitate şi proximitate pentru locuri de muncă, oportunităţi de comerţ, servicii sociale – şcoli, spitale, facilităţi de recreaţie, familie şi prieteni, dar şi proximitate faţă de surse de poluare, zone de congestii de trafic, surse ale crimei, incendii, zgomot, persoane dezagreabile). Raportarea la zona în care este amplasată locuinţa înseamnă apoi referinţe la un anumit statut, la un anume cadru fizic, la o adresă care indică statutul social. Abordarea geografică a locuirii înseamnă relaţionarea cu alte zone ale oraşului, raportarea la reţeaua de transport etc.

Politicile publice din sectorul locuirii au legături foarte strînse cu multiple alte sectoare ale societăţii. În România, timp de aproximativ 15 ani după 1990, datorită dificultăţilor economice inerente tranziţiei, dar şi pentru că eforturile necesare aderării la Uniunea Europeană nu au cuprins cerinţe exprese privind calitatea locuirii şi a dezvoltării urbane, responsabilităţile privind aceste domenii au fost transferate către autorităţile locale, fără a se considera atent capacitatea acestora de a le gestiona. Există însă semne ale schimbării: responsabilităţile care ţin de dezvoltarea locală (inclusiv calitatea mediului de viaţă în zonele rezidenţiale) rămîn în continuare, aşa cum este şi firesc, la autorităţile publice locale, dar există o serie de eforturi pentru iniţierea şi încurajarea utilizării unor instrumente metodologice care pot sprijini primăriile în derularea activităţilor care decurg din asumarea acestor responsabilităţi.

În oraşele mari ale României, majoritatea populaţiei locuieşte în apartamente de bloc. În cazul Bucureştiului, procentul este de aproximativ 75%. Vorbim de un parc de locuinţe care prezintă multiple provocări: construite într-un context de maximă centralizare a deciziilor şi de eficientizare forţată care punea în prim‑plan cantitatea şi nu calitatea, aceste locuinţe au devenit proprietate privată după căderea regimului comunist. S-a încercat rezolvarea din mers a aspectelor complexe legate de gestiunea spaţiilor comune la nivel de imobil. Terenurile din aceste zone de locuit au fost şi mai sînt încă obiect al unor negocieri dificile. Deşi ar fi foarte necesar să fie folosite în comun, ca spaţii şi dotări publice, multe din ele au făcut obiectul procesului de retrocedare. Au fost privatizate astfel bucăţi de spaţiu public din cartiere care sînt deja foarte dense.

Nici locuirea la casă nu stă prea bine: cu două rînduri de proprietari în casele care au fost naţionalizate (cei care au cumpărat de la Primărie şi cei care au drepturi de retrocedare după legea 10/2001), şi cu probleme de întreţinere şi reparaţii, care au lipsit vreme de decenii, locuirea în centrul oraşului este scumpă şi cu un grad de confort destul de redus. Dar măcar aici e un nivel de accesibilitate mai bun pentru funcţiunile complementare locuirii. Simplificînd foarte mult discuţia, zonele de case de la periferie s-ar înscrie în două mari categorii: cele de dinainte şi cele de după 1990. Cele de dinainte sînt afectate de presiuni imobiliare incredibile (în cazul Bucureştiului: Dămăroaia, Bucureştii Noi, Primăverii), iar cele noi sînt lipsite de cea mai mică preocupare pentru spaţiu public şi sînt evident expresia unui individualism extrem, dar şi a lipsei de planificare şi proiectare urbană.

În orice fel de zonă de locuire ne-am uita, calitatea locuirii poate fi îmbunătăţită. Dar cine trebuie să gîndească şi să facă aceste îmbunătăţiri? Sîntem într-o situaţie paradoxală: pe de o parte, sînt mulţi arhitecţi, urbanişti, peisagişti care nu au de lucru, iar pe de altă parte, spaţiile interioare din construcţiile pe care le avem şi spaţiile oraşului în toate tipurile de cartiere au mare nevoie de optimizare. Tot aşa, sînt artişti şi manageri culturali care nu au oportunităţi să facă proiecte interesante, şi sînt locuitori care ar aprecia o ofertă culturală mai bogată şi mai aproape de cartierul lor. Pe aceste constatări, şi conform unor principii de politică urbană promovate şi de concursul pentru Capitală Culturală Europeană, se poate să schimbăm ochelarii cu care ne uităm la oraş.

Nu prea există o conştiinţă a comunităţii de vecinătate. Oamenii nu sînt obişnuiţi să vadă interesele lor comune la nivel de spaţiu pe care îl împart cu ceilalţi. Dar există speranţă: din ce în ce mai des, auzim de grupuri de iniţiativă cetăţenească, de petiţii către primării care nu sînt semnate de un singur om şi nu sînt numai despre propriul interes. Poate că o cale prin care creativii ar putea contribui la consolidarea acestei schimbări în bine ar fi dacă arhitecţii, urbaniştii, peisagiştii, artiştii, managerii culturali ar aduce vorba mai des de cartier chiar dacă este un concept încă neclar definit. Ar trebui să vorbim interdisciplinar despre cartier. Termenul de „cartier“ este foarte utilizat în viaţa curentă şi mass-media, dar este destul de imprecis pentru un sociolog sau pentru un geograf, şi evident că şi pentru un arhitect sau urbanist. Calitatea locuirii se declină însă la nivel de cartier, iar cultura este un serviciu public ce ar trebui oferit la nivel de cartier.

Vera Marin predă la Universitatea de Ar­hitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bu­cureşti. Este preşedinte al Asociaţiei pentru Tranziţie Urbană (www.atu.org.ro) şi vice­preşedinte al Asociaţiei De-a Arhitectura. În prezent, coordonează proiectul „Cultura car­tierelor bucureştene – reflecţie şi acţiune pentru nuclee culturale în marile ansambluri de locuinţe colective“, proiect finanţat de ARCUB, în programul „Eşti Bucureşti“, în parteneriat cu Asociaţia Metru Cub. Re­sur­se pentru cultură şi cu echipa URBOTECA (www.urboteca.ro).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.