Omul cu şopîrla

- argument -

Ideea unui dosar dedicat lui Toma Caragiu îşi are originea într-un vis.

Se făcea că mă aflam într-o drumeţie la munte cu nişte prieteni; ne opriserăm să ne tragem sufletul într-o poieniţă însorită cînd, dintr-un pîlc de copaci, a apărut pe o potecă şi a traversat poieniţa, trecînd chiar prin mijlocul grupului nostru, însuşi Toma Caragiu cîntînd la chitară, ca un trubadur, varianta acustică a piesei

După ce ne-am dezmeticit, unul dintre noi a întrebat dacă aceea fusese „fantoma călătoare“ a lui Toma, dar prietenul meu Mihai Brezeanu (cel pe care îl puteţi citi două pagini mai încolo) a spus că nu, nu fusese fantoma, ci „holograma“ lui Toma Caragiu, parte din „noua campanie de promovare a brand-ului de ţară“. 

Ştiu, visul n-are nici un sens, în afara celui satiric (apropo, întotdeauna mi s-a părut că latura satirică a viselor este insuficient apreciată), dar, în redacţia

fiind, am intrat pe Internet şi astfel am descoperit că în luna august a verii abia trecute, pe 21 august mai exact, s-au împlinit fix 90 de ani de la naşterea actorului. Cum toţi colegii mei dilematici s-au dovedit a fi mari admiratori ai artei lui Toma Caragiu, alcătuirea unui dosar-omagiu s-a impus de la sine. 

În afara filmelor (cele mai multe nu vor fi probabil niciodată difuzate de televiziunile de la noi), nu s-au păstrat integral scenetele de televiziune ale actorului (doar 118 minute de filmare, dacă e să dăm crezare regretatului său textier, Dan Mihăescu, dispărut acum doi ani). Dar, în ciuda inerentelor scandaluri între moştenitori (se pare că posteritatea artiştilor români abundă în trivialităţi), moştenirea artistică a lui Toma Caragiu pare solidă şi e celebrată inclusiv de generaţiile tinere. 

Recunosc, cînd eram mic şi urmăream divertismentul de Revelion, preferaţii mei erau Dem Rădulescu şi Puiu Călinescu. Pe Toma Caragiu l-am descoperit cu adevărat şi am început să-l admir mult mai tîrziu din cauza artei subtilităţii, care necesită un nivel de înţelegere mai educat. (Acum, în ajunul fiecărui Revelion, ca într-un fel de ritual umoristic, revăd scheciul

.) 

Pentru dosarul de faţă am citit cam tot ce s-a scris despre Toma Caragiu (cărţi, interviuri, mărturii, relatări), descoperind nenumărate lucruri interesante, poate prea puţin ştiute. Motiv pentru care, în paginile următoare, veţi găsi deopotrivă lucruri vechi şi noi. Pentru o mai bună înţelegere şi celebrare a personalităţii sale. 

Fotografiile din acest dosar ne-au fost oferite de Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti şi de Teatrul „L.S. Bulandra“ din Bucureşti. Le mulţumim pentru amabilitate.

Ilustraţie realizată de Ion BARBU