Casa: astăzi ca oricînd

Publicat în Dilema Veche nr. 613 din 12-18 noiembrie 2015
Rate fără dobîndă jpeg

Spaţiul privat

Ambianţa retragerii deliberate din locul public, spaţiu al ascunderii – prin chiar acest gest invocînd locul public –, o desemnăm prin sintagma spaţiu privat (sp). Pentru ca să apară un spaţiu privat împrejurul fiinţei noastre, trebuie să avem la dispoziţie cel puţin şansa de a ne izola de jur-împrejur de orice posibilitate de a fi văzuţi (alta decît decizia noastră de a ne expune în chip deliberat). Aşadar, atît în locul public, cît şi în sp, eu pot vedea în afara mea. Diferenţa între Locul public (Lp) şi sp, esenţială, este aceea că, în cel de-al doilea caz, eu am la îndemînă, neîngrădită, opţiunea dacă îngădui sau nu să fiu văzut de celălalt. Locatarii unei case complet transparente nu au acest privilegiu, deci nu se află situaţi într-un sp, ci într-unul public. De aici tensiunile psihice la care sînt supuşi cei ce se simt supravegheaţi (chiar dacă nu sînt neapărat), despre care a scris măiestrit Beatriz Colomina, după Michel Foucault. În cazul cyberspace, privat înseamnă încifrat şi sp este, de fapt, situat pe traiectoria comunicării dintre „adresa“ mea de e-mail şi adresa celuilalt. În acest caz, spaţiul privat este „filamentar“, situat nu local, ci pe traiectorie, traversînd teritoriul public cu care este interconectat şi de care îl desparte doar fortăreaţa pe care o constituie cifrul. Sp poate avea acelaşi caracter temporar ca şi Lp, de vreme ce şi el este dependent de caracterul procesual al întîmplărilor care îl generează. O casă care îndeplineşte criteriile privind controlul vizibilităţii exterioare nu este un sp decît dacă şi atîta timp cît este locuită. Aceasta întrucît şi în sp se întîmplă evenimente, care se definesc însă prin raportare la cele din Lp: cel definitoriu pentru sp este retragerea din Lp, adică reducerea regimului propriei situări în vizibilitate, ascunderea din calea celorlalţi, recluziunea – relaxarea (în somn sau veghe), introspecţia, hrana, cultivarea proprie sau a descendenţilor, iubirea. Aşadar, refuzînd opoziţia între Lp şi sp, propun să discutăm despre o diferenţă de grad de vizibilitate de la biunivoc (Lp) la univoc (sp). Aşa cum este definit aici, relaţiile dintre cei doi termeni sînt următoarele: i) sp este exclusiv situat pe teritoriul Lp, singura localizare care îi permite realizarea uneia dintre trăsăturile esenţiale ale locuirii, anume învecinarea. Locuirea nu există decît ca locuire întreolaltă. Ca un corolar al celor spuse mai sus, trebuie precizat că retragerea în pustiu, dincolo de limitele teritoriului consacrat ca sacru în vederea aşezării, nu duce la instituirea unui sp. Pustnicul este al pustiului, nu al comunităţii, el nu locuieşte, ci se retrage din relaţiile de învecinare pe care le presupune locuirea în lume. Pustnicul este de altfel adeseori un nomad, un nelocalizat decît în raport cu „lumea“ de care fuge. ii) sp este „scobit“ în Lp, este înfiinţat pe seama acestuia, prin ridicarea de bariere în calea posibilităţii de a fi văzut de ceilalţi – condiţie elementară de apariţie a unui sp. Prin intermediul acestor filtre (ele blochează doar accesul spre mine al privirilor celorlalţi – şi aceasta numai dacă, în măsura în care şi în proporţia în care doresc acest lucru –, nu şi al privirii mele către Locul public). Spaţiul privat este teritoriul privirii univoce – a mea către lume –, fiind privilegiul meu de a decide dacă şi cum îngădui lumii să mă privească. iii) sp este cel care impune apoi amenajarea Lp în vederea îngăduirii acestei „ocrotiri de jur-împrejur“, cum o numea Heidegger: dacă Lp poate exista ca simplă suprafaţă a deplierii evenimentului, fără nici un fel de intervenţie, sp nu poate apărea decît în locuri anume amenajate de om în vederea locuirii. Aceste amenajări pot fi oricît de minimale (scobirea unei găuri în pămînt, întinderea unei piei sau pînze pe cîteva beţe dispuse ca generatoare ale unui con sau ale unei prisme triunghiulare [cort], stocarea de frunziş sau de pămînt în calea vizibilităţii etc.) şi nu presupun apariţia încă, cu necesitate, a unei „arhitecturi“, ci doar a unui adăpost. În termeni heideggerieni, sp este, la limita sa inferioară, o simplă „ustensilă“. De aici înainte, pînă la construcţia ca operă de artă, este un drum pe care nici filozoful citat şi nici autorul de faţă nu se încumetă să îl străbată. iv) Întotdeauna există între Lp şi sp zone de „contaminare“ reciprocă, în care, în procente depinzînd de cultura, civilizaţia şi clima locului, cele două aspecte se amestecă şi coexistă. În concluzia celor de pînă aici, trebuie spus că între sp şi Lp, care îl găzduieşte, nu există relaţie de opoziţie şi nici diferenţă de rang, ci doar una de grad. Adăpostirea în sp nu înseamnă ieşirea din Lp, după cum a locui nu înseamnă a face abstracţie de activităţile din Lp, care îşi prelungeşte aura adeseori dincolo de pragul casei. Reciproc, există şi pe teritoriul public spaţii care, prin strategii de obstaculare a privirii, sînt rezervate unei forme mai „diluate“ de Lp (strada în raport cu piaţa publică), sau rezervate – în diferite grade de separare – în raport cu acesta (club; zone preferate doar de anumite grupuri: pensionari, microbişti, şahişti într-un parc; spaţiul interior al unei biserici parcurs de la vest la est etc.). Există aşadar între Lp şi sp o zonă extinsă de „griuri“, de teritorii care conţin, în varii proporţii, ambele ipostaze.

Locuinţa: urgenţe contemporane

Dacă m-ar pune cineva să vorbesc liber despre chestiunea locuirii astăzi, cu accent mai cu seamă pe locuirea colectivă, ar trebui să ating, oricît de scurt, măcar următoarele lucruri, pe care le las ca un punctaj care, poate, va naşte discuţii: 1) Criza conceptuală a locuirii colective (la toate nivelurile, locuirea asistată, comunitară, condiţionată de nivelul ridicat de urbanizare, criză a modelului modernist, eşec al gîndirii socializant-colectiviste etc., e foarte puţin discutată critic); 2) Criza gated communities (locuirea protejată de ziduri, izolarea unei comunităţi social „superioare“ de restul oraşului). Prin extindere, criza locuirii individuale de periferie bogată în SUA (cu rezultat: apariţia The New Urbanism. Orice nouă formă de aşezare – cartier-satelit – repetă fractalic complexitatea întregului, adică are toate formele urbane în mic); 3) Noua intimitate post-social media; dedramatizarea ideii de confort, refuzul tipizării prin succesul DIY (a ajuns şi la noi: do it

yourself, bricolaj; vezi Ikea şi celelalte lanţuri de home improvement); 4. Arhitectura „democratică“, „socialismul producţiei de spaţiu privat“: casa nu este un domeniu privilegiat al arhitectului, care nu este mai specialist în locuire decît clientul oarecare (v. Christopher Alexander şi al său A Pattern Language). Informaţia (producerea şi consumul ei) devine componentă a locuirii şi chiar emblemă a statutului social: casa/ecran; 5) La sînul „Mamei Geea“: recuperarea şi autosustenabilitatea energetică legiferată în Occident transformă casa în maşină computerizată de salvat şi produs energia (casa îngropată, pompa de căldură, eficienţă a materialelor, faţadele inteligente, energie solară/eoliană, din deşeuri menajere etc.).

Exemple de bune practici

După care aş da şi exemple de bune practici în arhitecturi locuitale contemporane: a) noul vernacular: Rural Studio, Herzog / De Meuron, Mahti Senaksenaho, Fundaţia Habitat şi Artă în România (i.e. regretatul sculptor Alexandru Nancu and friends); b) minimalism, poverism, materiale „as found“ (nu neapărat naturale, pot fi şi reciclabile), „umile“: revitalizarea materialelor naturale, o nouă întoarcere – culturală – la „natură“: chirpici, lemn, trestie, bambus, dar şi piatră naturală masivă; c) casa-bricolaj: (Casa Herczeg, Timişoara, arh. Radu Mihăilescu); d) aplicarea principiilor filozofice la arhitectură: pliul/faldul (MVRDV, Mecanoo, Rem Koolhas); casa Möbius şi casa anti-oedipiană: o nouă miză a raportului public-privat în sens foucaultian, de bandă a lui Möbius (printr-o nouă dozare a temei transparenţei, relaţii diferite cu exteriorul, disiparea dihotomiei dintre public şi privat şi/sau a activităţilor diurne/nocturne); e) redescoperirea spaţiilor intermediare (curţi, prispe, cursive)…

În încheierea unui astfel de discurs, aş face următoarea observaţie amară. La noi e totul de făcut şi toate erorile se repetă: apar gated communities, nu se discută despre locuirea socială, cei din ştiinţele socio-umane nu sînt teribil de interesaţi de investigarea locuirii colective după 50-60 de ani de aplicare, locuinţa individuală nu este experimentală în sensul noilor modele de locuire, ci doar – rar – în sensul expresiei, iar statul, prin ANL, deşi nu ar trebui să se mai afle pe această piaţă, construieşte aceleaşi blocuri, doar că mult mai prost…

Augustin Ioan este arhitect, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.