⬆
Tema săptămînii
Pagina 62
„Și ce fac acum, o iau de la capăt?“
În tabelul acela imens scrie că nu mi-am dat licența din cauza unei restanțe la sport.
„Așa, și? Ai căzut din pod?“
Am cam picat jumătate dintre cele mai importante examene și uite ca viața nu s-a sfîrșit.
Nu un învăţăcel fîstîcit, ci un egal
Orbán nu va putea niciodată să se plimbe pe Nádor utca, unde se află CEU, şi să arate către clădirea goală a CEU ca ducele de Ferrara din poemul lui Robert Browning către tabloul fostei ducese a cărei ucidere a comandat-o fiindcă doamna cu pricina zîmbea prea mult, într-o lume unde zîmbetul trebuia cumpănit cu atenţie.
Listă de truisme despre examene
Faptul că te crezi deștept n-o să fie de ajuns ca să iei examenul, mai trebuie să și înveți.
Cum să fiu eu şeful lor?
Cît am lucrat la Dilema, am avut deseori senzația că sînt într-un soi de examen permanent.
Două mărţişoare
Încerci să n-o scapi din brațe. Mi-a arătat cum să îmi pun halatul, să-mi trag papucii ăia de pînză peste pantofi. Am lipăit încurcat în spatele ei. Prin tot felul de coridoare și camere întunecate am ajuns într-o încăpere mică.
„Doamnelor şi domnilor profesori, mîndria judeţului nostru“
Cel mai greu examen e, de fapt, cel pe care, de la o vîrstă încolo, îl trecem în fiecare zi.
Centrul lumii
Acesta este un loc atît de delicat încît este desemnat în literatura sacră evreiască prin genul feminin – întotdeauna o femeie senzuală, plină de viață, mereu frumoasă, fiind, uneori, o prostituată nerușinată, alteori o prințesă rănită, abandonată de iubiți.“ Să ne apropiem, așadar, de Ierusalim ca de o femeie... Ce fel de femeie, socotește fiecare. După mine, o femeie deplină!
Priveliştea Ierusalimului creştin
Mormîntul Sfînt al lui Iisus Hristos marchează mai puțin evenimentul de acum 2000 de ani și simbolizează mai mult întîlnirea dintre cer și pămînt. Oricine venerează astfel de locuri sacre are acest sentiment al eternității, al ieșirii din timp.
Există pe lume mii de Bagdaduri şi mii de Damascuri, dar Ierusalimul este doar unul
Vai, ţie, Ierusalim, floare a oraşelor! – cum spunea Feiruz, minunata cîntăreaţă a Levantului, într-o la fel de minunată interpretare.
Cetatea de aur
Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul, şi veseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plîns, ca să fiţi săturaţi, bînd laptele mîngîierilor lui, ca să vă desfătaţi în totul de plinătatea slavei lui.
Cum este să fii acasă în excepţional
Locuiesc în partea de sud a oraşului, nu departe de Betleem. Casa este construită pe creasta unui deal care domină valea ce se întinde de la grădina zoologică pînă aproape de şoseaua care urcă înspre mănăstirea Cremisan, construită pe vremea turcilor, stăpîni prin părţile locului, pe ruine care datează din secolul al VII-lea.
3 ore de pace, 6 zile de război, 5 decenii de tensiuni
Era într-o marți cînd am ajuns în Tel Aviv. Se făceau deja pregătiri pentru Yom Haatzmaut (Ziua Independenței), iar cerul era brăzdat de zeci de avioane militare. Cu două zile înainte, patru persoane fuseseră rănite într-un atentat, în zona turistică din apropierea unui hotel de pe faleza Tel Avivului de un tînăr palestinian de doar 18 ani, cu un cuțit. La începutul acestei veri se împlinesc 50 de ani de la Războiul de 6 zile.
Evenimente cu impact pe „durată lungă“: Războiul de 6 zile (5-10 iunie 1967)
Războaiele sînt, chiar mai des decît se crede, evenimente fondatoare, practic formatoare pe „durată lungă“ de făgașe de evoluție istorică distincte și radical deosebite de cele precedente. Formatarea istorică are loc deopotrivă pe planul evoluției fenomenului război, dar și în viața națiunilor sau chiar a lumii.
„Dorinţa evreilor de a supravieţui s-a dovedit mai puternică decît dorinţa altora de a ne distruge“
Ceea ce știm cu siguranță, totuși, e că în sufletele noastre avem o nouă dorință care ne ghidează pașii, iar aceasta este cea pentru o zi de mîine cu pace și înțelegere.
Ultimul asediu al Ierusalimului
Adevărul – Ierusalimul și Palestina sînt consubstanțiale. Adevărul se află în fibra ontologică a poporului meu.
Fenomenul Macron
Noul preşedinte al Franţei este, fără îndoială, o forţă. A reuşit ceea ce puţini credeau că este posibil.
Fără precedent, fără echivalent
Primul și cel mai evident motiv este că noul șef al statului nu a cîștigat susținut de unul din partidele tradiționale care au asigurat atît președinția, cît și alternanța la putere în ultimii cincizeci de ani.
Moştenirea lui François Hollande
Ce rămîne din cincinalul Hollande, președintele „normal“? Să fie un fiasco? Ca adesea, cu timpul, istoria va putea fi mai îngăduitoare cu succesorul lui Sarkozy, cu cel care a contribuit atît de mult la desacralizarea figurii de „monarh republican“ pe care au încarnat-o un De Gaulle sau un François Mitterrand.
Sfîrşitul unei republici?
Unii oameni politici numesc chiar aceste alegeri „turul trei“ al alegerilor prezidențiale. Guvernul rămîne unul dominat de președinte.
Franţa noastră cea de toate zilele (electorale)
Marine Le Pen are un talent pe care noi, cei din Estul Europei, îl cam știm: amestecă lucruri reale cu altele discutabile, astfel încît cetățeanul turmentat din Franța nu mai știe ce să creadă.
În vîrtejul controverselor privind politica de securitate
Teroriştii, neputînd elimina facil ţinte „oficiale“ tradiţionale, precum autorităţi statale, politicieni, militari de rang înalt, au deplasat violenţa către ţintele „soft“, cetăţenii obişnuiţi, vulnerabili.
Un centru incert
Cine a citit cu atenție programul lui Emmanuel Macron va fi observat, cred, că pe lîngă o serie de propuneri inofensiv-generoase, măsurile ce ar trebui să amorseze reforme de substanță sînt vagi.
Orice naş îşi are naşa
Am început să pariez politic din 2012. Eram la o emisiune la România TV, la sfîrșitul lui iulie, și am avansat procentul participării la vot: 47-48%. Au rîs de mine Marius Pieleanu și un demnitar PSD. A doua zi aveam confirmarea.
„Euroscepticismul e o parte a culturii politice din Europa“ – interviu cu Cristian PREDA
S-a ajuns aici fiindcă și partide de centru-dreapta, și unele de centru-stînga vînează voturile euroscepticilor, ale celor care afirmă că extinderea la Est a fost o greșeală.
Caseus valachicus
Atît succesul demersului paideic, cît și reușita fabricării unei brînze depind de calitatea materiei prime, a „datului“ (învățăcelul, laptele), dar și de competența și priceperea dascălului (sau brînzarului). Brînza Praid – o brînză tînără pe piață, dar deja veche și cu „caracter“ format – este un bun exemplu.
Farmecul discret al patinei
Referitor la învechire, îmi amintesc că înainte de 1989, cînd ne cumpăram, pe sub mînă, blugi noi aduși din Occident, ne străduiam din răsputeri să îi frecăm cu peria, să îi tocim cu o cărămidă pentru a-i face să arate vechi, purtați de cînd lumea. Prin acest detaliu încercam poate să obținem o anume nonșalanță, ne ajuta să ne imaginăm liberi.
Caracterul şi brînza
Misiunea complicată a junelui Coppola consta în faptul că trebuia să-l convingă cumva pe marele Brando să dea o probă pentru rolul Don Vito Corleone.
Despre vechimea persoanei umane, numită bătrîneţe
Cu mîna pe inimă, cunosc persoane care, la vîrste înaintate, și-au dat la o parte propriile interese pentru a susține dezvoltarea unor ființe, comunități și instituții.
Educaţia: formare sau informare?
A învăța înseamnă, în primul rînd, să înveți să înveți. Astăzi, accesul la informație nu mai ridică mari dificultăți, problema e ce facem cu acest bombardament de informații, cum navigăm prin oceanul informațional cotidian. Cum știm ce este relevant și autentic, cum integrăm și folosim în mod eficient ce învățăm?
Brînza-i bună, dar cine ne-o mănîncă?
Dacă ai lapte și dacă e zi de dulce, îl mînii pe Dumnezeu dacă lîngă un boț de mămăligă nu pui și o bucată de brînză, cît pentru un dejun strașnic.
Spune-mi ce brînză mănînci, ca să-ţi spun cine eşti!
Împreună cu soțul meu, om cu armata făcută înainte de Revoluție, am hotărît să mergem la un celebru restaurant de fondue, aflat în Montmartre. Eram în perioada romantică și el mi-ar fi îndeplinit orice capriciu (Caprice des Dieux, Caprice des Anges).
Flori de mucegai
E vina mea și a celor ca mine că e îngrozit copilul. A celor care îi repetă să se spele pe dinți minimum cinci minute, privind nisipul care se scurge din clepsidră, și să se săpunească bine de fiecare dată pentru a omorî bacteriile și germenii. E vina etichetelor care ne promit că omoară cel puțin „99% din bacteriile și germenii cunoscuți“.
Puţină înduioşare, pur şi simplu
Se pare că mai mulți dintre noi avem o nevoie acută de sentimente: ne-am săturat să mai fim doar observatori cool, documentați și vigilenți ai lucrurilor, vrem să le și trăim, intens, dacă se poate, să ne înduioșăm la ele, dacă e cazul, și nu doar să le analizăm docți.
Ce ne mai emoţionează astăzi?
Ceva din lumea băieților (în cartier) și din lumea sportului (făcînd scrimă, participam deseori la concursuri) m-au învățat repede că e rău să-ți fie frică, reprezintă un semn de slăbiciune. Atît de rău, încît am fost nevoit să accept provocarea unui coleg de a ne bate, deși îmi era frică și nu aveam nici o șansă, doar pentru a nu-i arăta, lui și celorlalți, asta.
„Eşti aşa mamă!“
Înainte credeam că toţi părinţii sînt enervanţi, scot la înaintare copiii pentru că nu au făcut nimic cu viaţa lor; după ce am născut şi am văzut cum e, îi cred pe toţi nişte eroi, chiar dacă unii continuă să fie enervanţi.
O zi cu oamenii străzii
Bucureștiul îi ține-n marsupiul compus din alei, ganguri, coridoare și trotuare. Îi numim oamenii străzii. Ca și cum am spune Omul din Lună. Sînt cei pe care-i zărești fugar. Poate nici nu-i vezi pe unii dintre ei. La fel cum nici la Lună nu te uiți în fiecare noapte.
Manuale şi emoţii
Chiar dacă finalul basmelor este unul previzibil, de care elevii sînt conștienți, aceștia se bucură de povestea în sine și de modelul uman promovat. Astfel, rețeta basmului rămîne una de succes.
Efectul de telenovelă
Serialele de tipul soap opera sau telenovelă contrabalansează fantezia cu realitatea. Pe de o parte, avem acea perspectivă din care dispar problemele existenței culturale a femeii – în seriale, femeile sînt independente, iar bărbații sînt sensibili –, pe de alta, însă, ne întoarcem în realitatea patriarhală cu toate problemele tradiționale la care sînt supuse femeile.
O fire emotivă – interviu cu Steluţa GOGU, pensionară
M-am uitat și la Tînăr și neliniștit, care a durat douăzeci de ani, te ținea în suspans, să mai vezi cine cu cine rămîne, știam personajele. M-am uitat și la Dallas, și acolo era o situație… Era bun și aveai ce să vezi: scene din realitate. Sue Ellen care se-mbăta, ăla care o înșela pe Pamela…
Lacrimi şi film
Să plîngi în sala de cinema este o cu totul altă experiență față de plînsul pe tastatură. Te rușinezi, zîmbești celor care te-au văzut, îți ascunzi lacrimile sau te lași mai jos pe scaun.
Ham-ham! Ghici cine miaună pe ecran?...
Pisica egipteană pe care Poirot i-o oferă lui Miss Lemon, sub privirile neîncrezătoare ale Căpitanului Hastings, e la fel de vie precum siameza mea, care toarce și se cuibărește mai bine pe canapea, visînd probabil la eternele cîmpuri de vînătoare din paradisul pisicilor.
Un liant subtil şi misterios
Am cedat şi am cîntat alături de toţi ceilalţi „Comfortably Numb“. Mi s-a părut peste puterile mele să nu admit că muzica aceasta face parte din mine, într-un mod care întrece mijloacele teoriei şi ale criticii.
„Tuşa umană“ în reclame
O galerie întreagă de lelițe și uncheși, unul mai sfătos, altul mai hîtru, vin să-și spună replica. De cîțiva ani, sloganul „prea bun, prea ca la țară“ al Coanei Chiva e preluat sporadic de către tarabagiii din piețe. Să aveți poftă, boierilor!
Walt Disney, „cu ochi lungi, cu gene lungi“
Prințesele Disney sînt binecunoscute pentru faptul că își ascund chipul atunci cînd plîng. Cenușăreasa plînge pe genunchii zînei sale, Belle plînge cufundată în patul său, Ariel își sprijină capul de o stîncă, iar Jasmine plînge pe marginea unei fîntîni. Ele plîng, dar noi?
