Există pe lume mii de Bagdaduri şi mii de Damascuri, dar Ierusalimul este doar unul

Laura SITARU
Publicat în Dilema Veche nr. 693 din 1-7 iunie 2017
Există pe lume mii de Bagdaduri şi mii de Damascuri, dar Ierusalimul este doar unul jpeg

„Ierusalimul şi arabitatea sa reprezintă consolarea mea pentru toate nedreptăţile vieţii! Există pe lume mii de Bagdaduri şi mii de Damascuri, dar Ierusalimul este doar unul! Evreii mi-au cerut să le ofer un coridor prin care să poată ajunge la „zidul“ lor, dar am refuzat; Vaticanul a cerut acces internaţional la locurile sfinte, dar am refuzat; Marea Britanie a dorit să pun în aplicare decizia de partajare a Ierusalimului, însă nu am fost de acord; pînă şi Liga arabă a solicitat retragerea Iordaniei din oraşul sfînt, iar eu am refuzat.“

Aceste rînduri îi aparţin regelui Abdallah I, fondatorul Regatului Haşemit al Iordaniei, care, printr-o ironie a destinului, este ucis chiar la Ierusalim în Moscheea al-Aqsa. La acea dată (1951), Regatul iordanian exercita controlul asupra părţii de Est a Ierusalimului, în vreme ce partea Vestică a oraşului fusese declarată capitală de către statul Israel, pe 23 ianuarie în 1950.

Acesta este doar un episod din istoria tumultuoasă a Ierusalimului, o istorie de revendicări, războaie şi cuceriri care a lăsat puţine momente de linişte locuitorilor cetăţii. Nu aş numi surprinzătoare această istorie, date fiind conotaţiile religioase şi spirituale pe care cetatea Ierusalimului le are pentru cele trei mari monoteisme, iudaismul, creştinismul şi islamul, ca să nu aducem în discuţie şi multiplele subdiviziuni confesionale care complică şi mai mult tabloul revendicărilor asupra locurilor sfinte.

Al-Quds (numele arab al Ierusalimului) este cel de-al treilea loc sfînt al religiei islamice, după Mecca, locul naşterii profetului Muhammad şi a islamului, şi Medina, oraşul în care s-a coagulat prima comunitate de musulmani (umma). Direcţie iniţială a rugăciunii pentru musulmani în primii ani ai islamului, Ierusalimul, mai precis locul pe care se înălţa cîndva templul lui Solomon, este în tradiţia islamică punctul din care profetul Muhammad şi-a început călătoria nocturnă către Ceruri (al-mi’raj), unde a primit revelaţia. Tot aici, pe locul templului lui Solomon, Muhammad s-a rugat împreună cu profeţii Abraham, Moise şi Iisus – afirmă tradiţia islamică –, în timpul miticei călătorii nocturne a fondatorului islamului (al-isra’). În amintirea acestor momente din viaţa şi profeţia lui Muhammad, califul omeyyad Abd al-Malik construieşte, peste cîteva decenii, Domul Stîncii (în 691) şi Moscheea al-Aqsa (705). Ierusalimul a avut o importanţă covîrşitoare pentru primele generaţii de musulmani, oraşul fiind cucerit în 638, la numai patru ani de la preluarea frîielor noului stat din Peninsula arabă de către califul Umar ibn al-Khattab (634-644). Istoriografia islamică manifestînd o evidentă preferinţă pentru cel de-al doilea calif al islamului, Umar ibn al-Khattab, acordă spaţii largi intrării lui Umar în Ierusalim, în urma negocierilor cu patriarhul Sofronie. Comportamentul exemplar al califului Umar, care refuză invitaţia de a se ruga alături de patriarhul Ierusalimului în biserica Sfîntului Mormînt, pentru a preveni implicaţiile viitoare ale gestului său, este intens subliniat de sursele istorice islamice. Pactul pentru Ierusalim asupra căruia au convenit cei doi conducători, califul Umar şi patriarhul Sofronie, este prezentat de către istoriografia islamică ca fiind un exemplu de convieţuire şi relaxare în relaţiile intercomunitare şi interconfesionale. Califii islamului nu au scăpat din atenţie cetatea Ierusalimului, chiar dacă centrul de putere al statului s-a deplasat geografic dinspre centrul Peninsulei arabe către Damasc, Bagdad, Cairo sau Istanbul. Califul omeyyad Abd al-Malik construieşte mai întîi în Ierusalim splendidul Dom al Stîncii, una dintre emblemele vizuale ale cetăţii pînă în zilele noastre, şi abia apoi este proiectată construirea Marii Moschei Omeyyade din capitala Damasc (705) de către fiul său, califul al-Walid, moment care coincide şi cu debutul lucrărilor la ridicarea Moscheei al-Aqsa din al-Quds. Nici abbasizii, legaţi mai ales de oraşele Mesopotamiei – Bagdad, Kufa, mai apoi Samarra’ –, nu au neglijat Ierusalimul, refăcînd sau întreţinînd monumentele de cult ale islamului. În 771, califul abbasid al-Mansur reface Moscheea al-Aqsa, serios avariată în urma unui cutremur; în 1187, sultanul Salah ad-Din (cunoscut nouă ca Saladin) reface moscheea după ce fusese anterior modificată de către cruciaţi. Otomanii sînt deopotrivă preocupaţi de Ierusalim; este cunoscută acţiunea de reconstrucţie a Domului Stîncii şi a Moscheei al-Aqsa, sub atenta supraveghere a sultanului Suleiman Magnificul. Nici dinastiile şiite (referinţa priveşte explicit dinastia fatimidă, 909-1171), care au stăpînit vremelnic Ierusalimul, nu s-au dovedit lipsite de interes faţă de cetatea istorică. Califul al-Aziz (975-996), care reprezintă apogeul dinastiei fatimide, era înconjurat de creştini care ocupau poziţii importante în ierarhia statului (soţia rusoaică a vizirului său creştin era şi sora celor doi patriarhi, al Alexandriei şi al Ierusalimului). Toate acestea nu şterg, desigur, episoadele de violenţă iraţională îndreptată împotriva Ierusalimului creştin din partea unor califi, precum fatimidul al-Hakim (996-1021), care a ordonat demolarea bisericii Sfîntului Mormînt în 1009, iar creştinilor şi evreilor din cetate le-a impus o serie de particularităţi vestimentare (purtarea de veşminte negre, iar la băile publice, creştinii erau obligaţi să poarte o cruce, iar evreii – un fel de jug cu clopoţei, consemnează istoricul Philip Hitti).

Principal motiv de dispută între musulmani şi cruciaţi, Ierusalimul a trecut pe rînd de la o stăpînire la alta, cunoscînd tot atîtea episoade sîngeroase care au pus la grea încercare buna funcţionare a relaţiilor interconfesionale, iar uneori însăşi existenţa oraşului. În 1099, cruciaţii cuceresc Ierusalimul din mîinile unei garnizoane fatimide care nu rezistă foarte mult asediului creştin, intră în oraş şi masacrează populaţia. (Pe străzile oraşului, zăceau munţi de capete, de braţe şi de picioare, notează deopotrivă cronicile creştine şi islamice, citate de istoricul Philip Hitti.) „Aceste animale curajoase şi bătăioase“, cum sînt numiţi cruciaţii în cronicile musulmanilor, au devenit ulterior aliaţi ai diferitelor state musulmane, stabilind relaţii trainice cu acestea. Deşi mare cuceritor al Ierusalimului (în 1187), figură-simbol în istoria islamului clasic, recuperată mai tîrziu, în secolul XX, de către discursul naţionalist arab, Salah ad-Din (Saladin) şi a căpătat faima şi datorită manierei rafinate în care a negociat şi interacţionat cu regii creştini, mai ales cu Richard Inimă de Leu.

Căderea Imperiului Otoman schimbă configuraţia geopolitică a Orientului Mijlociu, iar Ierusalimul devine obiectul disputelor locale şi internaţionale, în contextul mandatului britanic asupra fostei provincii otomane a Palestinei şi, ulterior, al apariţiei în regiune a statului Israel, începînd cu anul 1948. Statutul internaţional special propus de Liga Naţiunilor, în 1947, pentru Ierusalim nu este agreat de părţile vizate de planul de partiţie a Palestinei între evrei şi palestinieni. Identitatea religioasă a Ierusalimului capătă concreteţe şi relevanţă teritorială atît pentru palestinieni, cît şi pentru evrei, mai ales pe fondul exacerbării ideii de structurare naţională, adică în naţiuni de sine stătătoare. Dimensiunea spirituală covîrşitoare a Ierusalimului face din acesta – în proiecţia statală ideală – capitala prin excelenţă a noului stat Israel, dar şi a proiectului statal palestinian. Discursurile radicale, şi dintr-o tabără, şi din cealaltă – dar nu numai cele radicale – nu renunţă la ideea unei capitale la Ierusalim, împărţit deja între partea sa vestică, evreiască şi cea estică, arabă şi palestiniană. Ierusalimul, astăzi ca şi altădată în istoria sa, pare să plătească preţul sacralităţii sale şi al locului central, fundamental, pe care îl ocupă în structura de profunzime a celor trei mari monoteisme. Dacă disputele între creştini şi musulmani s-au atenuat întrucîtva, a venit rîndul celor dintre evrei şi musulmani, dar, de data aceasta, factorii teritorial şi geopolitic dau o greutate în plus situaţiei. Vai, ţie, Ierusalim, floare a oraşelor! – cum spunea Feiruz, minunata cîntăreaţă a Levantului, într-o la fel de minunată interpretare. 

Laura Sitaru este conferenţiar la secţia de arabă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
O pisică gestantă a venit singură la ușa spitalului. Medicii veterinari au ajutat-o să nască VIDEO
Spitalul veterinar Arcadia Vet din Iași a avut parte de un eveniment neașteptat marți, 9 aprilie 2024. O pisică a venit la ușa așezământului medical, iar urmarea a uimit pe toată lumea.
image
Cum ar putea riposta Iranul la atacul israelian asupra consulatului său de la Damasc. Scenarii și implicații
Publicația The Conversation l-a consultat pe expertul în materie de securitate și fost oficial american în domeniul contraterorismului Javed Ali pentru a schița potențiale scenarii și implicații pentru Orientul Mijlociu al unui eventual atac iranian de represalii pe teritoriu israelian.
image
O adolescentă s-a dus la Urgențe cerând să i se facă un avort. Reacția ei după refuz a lăsat-o pe doctoriță în lacrimi
O elevă de 17 ani s-a prezentat la Urgența Spitalului Județean Suceava și a cerut să i se facă un avort. Refuzul doctoriței a dus la deznodământ neașteptat.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.