„Doamnelor şi domnilor profesori, mîndria judeţului nostru“

Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
„Doamnelor şi domnilor profesori, mîndria judeţului nostru“ jpeg

Întrebarea pe care le-am adresat-o invitaților mei a fost: „Care e cel mai greu examen pe care l-ați dat?“ Emotivi, simpatici, melancolici, și-au adus aminte de momentul cu pricina și cît a contat în viața lor acel episod.

Corina ȘUTEU, consultant cultural

Am dat multe examene destul de grele, de-a lungul vieții, deși, dacă te gîndești că există oameni care au fost deportați, care pleacă în exil pierzînd tot, care au boli grele și incurabile, care suferă de foame, toate par, de fapt, mult mai puțin importante.

Ceea ce cred azi este că cel mai greu examen e, de fapt, cel pe care, de la o vîrstă încolo, îl trecem în fiecare zi. Accep­tînd că nu putem repara trecutul, accep­tîndu-ne cum sîntem, de fapt, acceptînd că ceilalți au o imagine despre noi care nu se potrivește cu ceea ce noi simțim că sîntem, acceptînd că oamenii dragi ne pot trăda și că e decizia noastră dacă iertăm sau nu această trădare… acceptînd, în fine, că această viață scurtă pe care o avem ne pune în fiecare zi cîte o întrebare la care sîntem obligați să răspundem și că acest răspuns depinde numai și numai de noi.

Acesta este examenul cel mai greu.

Dacă răspunsul pe care îl dau are nevoie și de un exemplu mai puțin generalizant, aș spune că cel mai greu examen al meu este să fiu mamă.

 Ana BARTON, scriitoare

Iunie, 1992. Examen de bacalaureat. Limba și literatura română, proba orală. Eu, calmă. Calm indus, emoții mari. Timidă reprimată. Îmi încurajam colegii, le spuneam bancuri, să fie relaxați. Intru, iau biletul, mă duc în bancă, mă uit. Caragiale și Blaga. Ce să-ți dorești mai frumos la un examen? M-apuc să scriu niște idei, una sub alta, cu liniuțe de la capăt, să am o structură cînd mă duc în fața comisiei, să nu divaghez prea mult. Îmi vine rîndul, merg la catedră, încep glorios. „Comisarii“ erau mulțumiți, surîdeau, dădeau aprobator din cap. Brusc, se deschide ușa și intră supracomisia. Șeful supracomisiei, inspectorul de română, domnul Făgărășanu. Mă vede, îmi zîmbește larg și le spune celor din comisie: „Olimpica noastră națională, doamnelor și domnilor profesori, mîndria județului nostru.“ Mai stă nițel supracomisia, timp în care eu tac statuiește, cu suflu de comatos, și pleacă. Îndată ce se închide ușa, „comisarii“ se relaxează instantaneu, în grup, își încrucișează brațele peste piepturile zen și-așteaptă să se producă olimpica. Olimpica se blochează, normal, mîinile i se transformă în două ape, scapă stiloul de care se ținea, ca să facă față momentului, dă să spună ceva, dar gura nu i se mai deschide, mai încearcă o dată, îngaimă niște cuvinte mai mult disparate, se-aude și se-nvinovățește, se consideră pierdută, vorbește intermitent și cu voce mică, citează din cei doi autori și din Călinescu, o dă și-n poncife, considerînd că trebuie să se salveze cumva, i se face rușine de locurile comune și sfîrșește dezastruos, în lacrimi. Olimpica națională, nota 8,55.

 Cristi LUCA, critic de film

Din cauza emotivității, toate examenele pe care le-am avut mi s-au părut grele. La școală, cînd eram trimis în fața clasei să rezolv vreo problemă, eram pierdut de dinainte de a alege vreo bucată de cretă (proces care dura nepermis de mult). Apoi intram într-un fel de transă ce se termina de obicei cu obținerea unei note bune și cu o uitare completă a prestației mele și totodată a cunoștințelor. Sincer, eram fericit de talentul meu înnăscut de a mă debarasa de formule, expresii frumoase sau de compoziția chimică a nu știu cărei substanțe. Trebuia mereu să fac loc altor noi formule, altor vorbe mesteșugite sau informațiilor despre clima din Paraguay. Abia la terminarea liceului, după festivitatea de premiere în care colegii mei se îmbrățișau cu părinții și toți erau fericiți, eu am picat cu adevărat un examen. Nu mi-am invitat mama la o ceremonie la care voiam să cred că s-ar fi plictisit. Și nici nu i-am mulțumit pentru tot ce făcuse. Mi se pare în continuare dificil, dar o fac. Mersi.

● Cristina HERMEZIU, jurnalistă și scriitoare

Am avut o restanță, singura din viața de student, în anul cînd m-am măritat. În toamnă mi-a căzut pe bilet Baudelaire, l am scos din pălărie senin, fără spleen și alte doruri, a fost bine. Dar toată vara examenul ăsta codaș m-a înțepat ca un bold uitat în rochia de mireasă.

Examenele deschid buzunare de timp, buzunare de așteptare.

Mai extrag două anecdote din studenție, una pentru sîmburele de vinovăție pe care mi l-a plantat pînă astăzi, cealaltă pentru seninătatea pe care mi-a făcut-o cadou. Cînd mi-a înmînat teza, profesoara de literatură franceză de secol XVII (Pascal, Les Pensées…) mi-a spus: aveți nota 9, dar îmi cer iertare, v-am rătăcit ultima pagină a tezei, este incompletă. Nu rătăcise nimic.

A doua: superbă jubilația profesorului, la examenul scris de istoria limbii, într un amfiteatru ticsit de studenți încordați. Cînd a rostit subiectul de examen, formula era una cu cifru: opacă, ininteligibilă. Profesorul ne-a declarat apoi: aveți la dispoziție maximum trei ore, dar îmi voi permite să vă eliberez mai repede dacă e cazul. Și a început să se plimbe printre pupitre, trăgînd cu ochiul la ce începeam să caligrafiem. A fost cel mai scurt examen scris din viața mea. Și eu, și alți colegi am părăsit amfiteatrul după cîteva minute, cu nota deja trecută în carnet: profesorul ne elibera pe măsură ce citea, peste umărul nostru, că am identificat corect problematica încifrată în titlu.

Cum ar veni, există probe în urma cărora te alegi cu note maxime puse examinatorului.

Lăsînd la o parte studenția, pe fruntea căreia scrie pe vecie „sesiune de examene“, caut să identific o zonă „civilă“, una profund marcată de așteptarea… rezultatului.

Deși nu pare, te pregătești întruna pentru un examen ca ăsta, te pregătești într-un fel intim, anonim, inconștient, intens, în surdină. Și totuși nu ești niciodată destul de pregătit pentru examenul cînd arunci în lume prima carte.

Ratat sau de succes, primul titlu are o putere nemăsurată, fascinantă, prin faptul că declanșează dimensiunea uriașă a așteptării la infinit. Așteptarea lui Godot. O spun, într-un fel sau altul, toți scriitorii. Toate cărțile ulterioare sînt examene pe care le tot dai la prima carte.

Alexandra COLIBAN, traducătoare

Treapta a doua de liceu (de altfel, sînt ultima promoție care a dat-o). A fost macazul care m-a reînscris pe linia previzibilă a vocației mele de traducător. Înainte de treapta întîi, cochetasem scurt, dar intens, cu artele plastice. În singura lui intervenție în educația mea, tata, ajuns economist după ce picase de șapte ori la regie, mi-a spus că, dacă vreau să desenez, voi desena oricum. În schimb, dacă nu vreau neapărat să desenez, dar fac liceul de artă, se duc pe apa sîmbetei o mulțime de alte posibilități. În paralel, mama, pe care, în timp ce preda deja Limbă engleză contemporană la Facultatea de Limbi Străine, o lovise revelația că lingvistica modernă merge mînă în mînă cu matematica și deci absolvise, între Chomsky și alpinism, și facultatea de matematică, insista că trebuie neapărat să fac liceul la real. După ce eșuasem la treapta întîi, după ce mă sălbăticisem total în clasele a noua și a zecea, fiind mai preocupată de chiulit și de fumat decît de școală, hotărîsem că dau la uman, la limbi străine. Examenul în sine nu părea greu, dar miza era imensă. Paradoxal, revendicîndu-mi dreptul de a decide împotriva mamei, în același timp îi spuneam: „Sînt ca tine“ (și ca bunicul). N-o puteam face decît spectaculos. Am trecut cu bine, am luat 10 la engleză. Ceea ce trebuia demonstrat.

pagină realizată de Ana Maria SANDU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
O pisică gestantă a venit singură la ușa spitalului. Medicii veterinari au ajutat-o să nască VIDEO
Spitalul veterinar Arcadia Vet din Iași a avut parte de un eveniment neașteptat marți, 9 aprilie 2024. O pisică a venit la ușa așezământului medical, iar urmarea a uimit pe toată lumea.
image
Cum ar putea riposta Iranul la atacul israelian asupra consulatului său de la Damasc. Scenarii și implicații
Publicația The Conversation l-a consultat pe expertul în materie de securitate și fost oficial american în domeniul contraterorismului Javed Ali pentru a schița potențiale scenarii și implicații pentru Orientul Mijlociu al unui eventual atac iranian de represalii pe teritoriu israelian.
image
O adolescentă s-a dus la Urgențe cerând să i se facă un avort. Reacția ei după refuz a lăsat-o pe doctoriță în lacrimi
O elevă de 17 ani s-a prezentat la Urgența Spitalului Județean Suceava și a cerut să i se facă un avort. Refuzul doctoriței a dus la deznodământ neașteptat.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.