„Doamnelor şi domnilor profesori, mîndria judeţului nostru“

Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
„Doamnelor şi domnilor profesori, mîndria judeţului nostru“ jpeg

Întrebarea pe care le-am adresat-o invitaților mei a fost: „Care e cel mai greu examen pe care l-ați dat?“ Emotivi, simpatici, melancolici, și-au adus aminte de momentul cu pricina și cît a contat în viața lor acel episod.

Corina ȘUTEU, consultant cultural

Am dat multe examene destul de grele, de-a lungul vieții, deși, dacă te gîndești că există oameni care au fost deportați, care pleacă în exil pierzînd tot, care au boli grele și incurabile, care suferă de foame, toate par, de fapt, mult mai puțin importante.

Ceea ce cred azi este că cel mai greu examen e, de fapt, cel pe care, de la o vîrstă încolo, îl trecem în fiecare zi. Accep­tînd că nu putem repara trecutul, accep­tîndu-ne cum sîntem, de fapt, acceptînd că ceilalți au o imagine despre noi care nu se potrivește cu ceea ce noi simțim că sîntem, acceptînd că oamenii dragi ne pot trăda și că e decizia noastră dacă iertăm sau nu această trădare… acceptînd, în fine, că această viață scurtă pe care o avem ne pune în fiecare zi cîte o întrebare la care sîntem obligați să răspundem și că acest răspuns depinde numai și numai de noi.

Acesta este examenul cel mai greu.

Dacă răspunsul pe care îl dau are nevoie și de un exemplu mai puțin generalizant, aș spune că cel mai greu examen al meu este să fiu mamă.

 Ana BARTON, scriitoare

Iunie, 1992. Examen de bacalaureat. Limba și literatura română, proba orală. Eu, calmă. Calm indus, emoții mari. Timidă reprimată. Îmi încurajam colegii, le spuneam bancuri, să fie relaxați. Intru, iau biletul, mă duc în bancă, mă uit. Caragiale și Blaga. Ce să-ți dorești mai frumos la un examen? M-apuc să scriu niște idei, una sub alta, cu liniuțe de la capăt, să am o structură cînd mă duc în fața comisiei, să nu divaghez prea mult. Îmi vine rîndul, merg la catedră, încep glorios. „Comisarii“ erau mulțumiți, surîdeau, dădeau aprobator din cap. Brusc, se deschide ușa și intră supracomisia. Șeful supracomisiei, inspectorul de română, domnul Făgărășanu. Mă vede, îmi zîmbește larg și le spune celor din comisie: „Olimpica noastră națională, doamnelor și domnilor profesori, mîndria județului nostru.“ Mai stă nițel supracomisia, timp în care eu tac statuiește, cu suflu de comatos, și pleacă. Îndată ce se închide ușa, „comisarii“ se relaxează instantaneu, în grup, își încrucișează brațele peste piepturile zen și-așteaptă să se producă olimpica. Olimpica se blochează, normal, mîinile i se transformă în două ape, scapă stiloul de care se ținea, ca să facă față momentului, dă să spună ceva, dar gura nu i se mai deschide, mai încearcă o dată, îngaimă niște cuvinte mai mult disparate, se-aude și se-nvinovățește, se consideră pierdută, vorbește intermitent și cu voce mică, citează din cei doi autori și din Călinescu, o dă și-n poncife, considerînd că trebuie să se salveze cumva, i se face rușine de locurile comune și sfîrșește dezastruos, în lacrimi. Olimpica națională, nota 8,55.

 Cristi LUCA, critic de film

Din cauza emotivității, toate examenele pe care le-am avut mi s-au părut grele. La școală, cînd eram trimis în fața clasei să rezolv vreo problemă, eram pierdut de dinainte de a alege vreo bucată de cretă (proces care dura nepermis de mult). Apoi intram într-un fel de transă ce se termina de obicei cu obținerea unei note bune și cu o uitare completă a prestației mele și totodată a cunoștințelor. Sincer, eram fericit de talentul meu înnăscut de a mă debarasa de formule, expresii frumoase sau de compoziția chimică a nu știu cărei substanțe. Trebuia mereu să fac loc altor noi formule, altor vorbe mesteșugite sau informațiilor despre clima din Paraguay. Abia la terminarea liceului, după festivitatea de premiere în care colegii mei se îmbrățișau cu părinții și toți erau fericiți, eu am picat cu adevărat un examen. Nu mi-am invitat mama la o ceremonie la care voiam să cred că s-ar fi plictisit. Și nici nu i-am mulțumit pentru tot ce făcuse. Mi se pare în continuare dificil, dar o fac. Mersi.

● Cristina HERMEZIU, jurnalistă și scriitoare

Am avut o restanță, singura din viața de student, în anul cînd m-am măritat. În toamnă mi-a căzut pe bilet Baudelaire, l am scos din pălărie senin, fără spleen și alte doruri, a fost bine. Dar toată vara examenul ăsta codaș m-a înțepat ca un bold uitat în rochia de mireasă.

Examenele deschid buzunare de timp, buzunare de așteptare.

Mai extrag două anecdote din studenție, una pentru sîmburele de vinovăție pe care mi l-a plantat pînă astăzi, cealaltă pentru seninătatea pe care mi-a făcut-o cadou. Cînd mi-a înmînat teza, profesoara de literatură franceză de secol XVII (Pascal, Les Pensées…) mi-a spus: aveți nota 9, dar îmi cer iertare, v-am rătăcit ultima pagină a tezei, este incompletă. Nu rătăcise nimic.

A doua: superbă jubilația profesorului, la examenul scris de istoria limbii, într un amfiteatru ticsit de studenți încordați. Cînd a rostit subiectul de examen, formula era una cu cifru: opacă, ininteligibilă. Profesorul ne-a declarat apoi: aveți la dispoziție maximum trei ore, dar îmi voi permite să vă eliberez mai repede dacă e cazul. Și a început să se plimbe printre pupitre, trăgînd cu ochiul la ce începeam să caligrafiem. A fost cel mai scurt examen scris din viața mea. Și eu, și alți colegi am părăsit amfiteatrul după cîteva minute, cu nota deja trecută în carnet: profesorul ne elibera pe măsură ce citea, peste umărul nostru, că am identificat corect problematica încifrată în titlu.

Cum ar veni, există probe în urma cărora te alegi cu note maxime puse examinatorului.

Lăsînd la o parte studenția, pe fruntea căreia scrie pe vecie „sesiune de examene“, caut să identific o zonă „civilă“, una profund marcată de așteptarea… rezultatului.

Deși nu pare, te pregătești întruna pentru un examen ca ăsta, te pregătești într-un fel intim, anonim, inconștient, intens, în surdină. Și totuși nu ești niciodată destul de pregătit pentru examenul cînd arunci în lume prima carte.

Ratat sau de succes, primul titlu are o putere nemăsurată, fascinantă, prin faptul că declanșează dimensiunea uriașă a așteptării la infinit. Așteptarea lui Godot. O spun, într-un fel sau altul, toți scriitorii. Toate cărțile ulterioare sînt examene pe care le tot dai la prima carte.

Alexandra COLIBAN, traducătoare

Treapta a doua de liceu (de altfel, sînt ultima promoție care a dat-o). A fost macazul care m-a reînscris pe linia previzibilă a vocației mele de traducător. Înainte de treapta întîi, cochetasem scurt, dar intens, cu artele plastice. În singura lui intervenție în educația mea, tata, ajuns economist după ce picase de șapte ori la regie, mi-a spus că, dacă vreau să desenez, voi desena oricum. În schimb, dacă nu vreau neapărat să desenez, dar fac liceul de artă, se duc pe apa sîmbetei o mulțime de alte posibilități. În paralel, mama, pe care, în timp ce preda deja Limbă engleză contemporană la Facultatea de Limbi Străine, o lovise revelația că lingvistica modernă merge mînă în mînă cu matematica și deci absolvise, între Chomsky și alpinism, și facultatea de matematică, insista că trebuie neapărat să fac liceul la real. După ce eșuasem la treapta întîi, după ce mă sălbăticisem total în clasele a noua și a zecea, fiind mai preocupată de chiulit și de fumat decît de școală, hotărîsem că dau la uman, la limbi străine. Examenul în sine nu părea greu, dar miza era imensă. Paradoxal, revendicîndu-mi dreptul de a decide împotriva mamei, în același timp îi spuneam: „Sînt ca tine“ (și ca bunicul). N-o puteam face decît spectaculos. Am trecut cu bine, am luat 10 la engleză. Ceea ce trebuia demonstrat.

pagină realizată de Ana Maria SANDU

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.