Flori de mucegai

În CosmoCaixa din Barcelona, un spațiu dedicat științei susținut de o bancă comercială, Leo – fiul meu în vîrstă de 6 ani și jumătate – se urcă pe un aparat care îi va determina cantitatea de bacterii din organism. E o determinare statistică, nu o măsurătoare precisă, dar rezultatul e impresionant. Aparatul apreciază, în funcție de vîrstă și de greutatea subiectului, că din cele douăzeci de kilograme pe care le cîntărește, un kilogram îl reprezintă bacteriile. Adică 5% din greutatea lui! Practic, nu cresc și dezvolt doar o ființă, ci hrănesc și miliarde și miliarde de alte organisme care îl compun și îl definesc pe el. Nu am doar un copil, am un întreg microunivers. „Un kilogram de bacterii?!“, exclamă Leo și surpriza se amestecă cu groaza pe fața lui.

E vina mea și a celor ca mine că e îngrozit copilul. A celor care îi repetă să se spele pe dinți minimum cinci minute, privind nisipul care se scurge din clepsidră, și să se săpunească bine de fiecare dată pentru a omorî bacteriile și germenii. E vina etichetelor care ne promit că omoară cel puțin „99% din bacteriile și germenii cunoscuți“. E vina medicinei arhaice, nesigură și îngrozită de bacterii și viruși, care propune aproape preventiv tratamentul cu antibiotice pentru a ucide orice risc și, odată cu el, și flora bacteriană, parte integrantă a sistemului nostru digestiv și imunitar.

E vina educației pe care a primit o generația noastră de a respinge și de a anihila tot ce este străin, de a urî și a ignora tot ceea ce îi e străin sau nu înțelege. E vina celor care ne-au predat primele ore de matematică, mințindu-ne – pentru a nu ne bulversa, zic ei – că după egal trebuie să fie un număr pozitiv. Pentru ca după un an sau doi să aflăm că minus și cu minus pot să dea și plus, că după semnul egal poate să fie și un număr negativ. Că nu totul e alb și negru așa cum ne-au spus înainte.

Dar ce îi spun eu acum copilului? Pentru că dincolo de bacteriile cu care îl inoculăm de la naștere, prin sînge, lapte și salivă, sîntem responsabili și de ideile pe care i le transmitem. Pentru că cultivăm deopotrivă, nu de fiecare dată conștient, culturi de idei și bacterii în cei pe care îi creștem. Și de multe ori preferăm să îl ferim pe copil de ce îi face rău pe moment, în loc să-l „construim“ în așa fel încît să se dezvolte și să se protejeze singur, într-o atitudine proactivă, deschisă față de mediul biologic și ideologic.

Să le spunem, de exemplu, că e important să spele fructele și legumele, fără să le ascundem că de multe ori calitatea lor depinde de calitatea fecalelor de animale și chiar umane cu care fertilizăm solul în care cresc. Că o treime din alimentația noastră e formată în urma proceselor de fermentare. Că dacă fierberea omoară bacteriile și sterilizează, fermentarea le dezvoltă și le transformă. Că zaharurile se convertesc în urma fermentației lactice și se metamorfozează în lucrurile care ne plac: pîinea, iaurtul sau brînza, berea sau vinul, murăturile sau socata. Sigur, alcoolul și zahărul ne fac rău în cantități mari, dar vinul și ciocolata, rezultatul fermentării boabelor de strugure și a celor de cacao, au calități incontestabile.

Am crezut în mod eronat că sarea omoară bacteriile din carne și brînză, dar, de fapt, nu face decît să deshidrateze rapid, refuzînd mediul în care bacteriile dăunătoare ar putea să se dezvolte. Iar ce oferă este un teren propice și timpul necesar pentru maturare și multiplicare a bacteriilor bune, care să formeze brînza învechită sau jamon-ul maturat, adică florile și fructele mucegaiurilor.

Pentru că asta e, în fond, diferența dintre educația rigidă și anacronică pe care am primit-o și cea modernă pe care trebuie să o transmitem mai departe. Că nu trebuie să fim mai răi, în sensul războinic al cuvîntului, față de cei cu care intrăm în competiție, ci mai buni, la modul calitativ, decît ei. Să cultivăm probiotic, nu antibiotic.

Am văzut cu propriii ochi cît de stupidă poate să fie dorința aseptică a spiritelor slabe și nevoia lor exagerată de igienă, pornită din nesiguranță, cînd am scris, acum 15 ani, despre singura brînză fermentată, cu mucegai, din România, maturată într-o grotă. Legenda spune că efectul mucegaiului din grotă, care se imprimă și se dezvoltă natural pe cașul pus la maturat, fără a fi nevoie de cultivarea lui artificială, cum se întîmplă cu alte brînzeturi, a fost descoperit întîmplător de ciobanii care depozitau brînza acolo. În grota originară, bacteria a fost omorîtă de către comuniști, care au „igienizat-o“ cu var. Și tot ei au încercat, fără succes, să spoiască cu bacterii un tunel din beton construit în apropiere, pentru a crește producția de brînză, limitată inițial la dimensiunile mici ale grotei originare.

Generația mea și cele anterioare au crescut cu mitul igienizatorului absolut care este varul, cel care omoară toate bacteriile, pe care trebuie să-l pui pe pereți și în apa de fîntînă, pentru a o purifica. Eu aș vrea să-l învăț pe Leo că apa este cea care întreține viața. Că primul semn al faptului că apa este potabilă nu este faptul că e sterilă, ci faptul că poate întreține viața, că poate hrăni, și chiar e populată de plante și pești.

Jared Daimond, cîștigător al premiului Pulitzer, a dezvoltat, în cartea sa Viruși, arme și oțel, teoria potrivit căreia cucerirea Americii de Sud de către conchistadorii spanioli a fost facilitată, printre altele, de decimarea numeroaselor armate de băștinași de germenii aduși de coloniști (inferiori numeric) și în fața cărora aceștia nu erau imunizați. Germeni care nu ar fi afectat nici un copil european au reușit să doboare mari războinici de pe continentul sud-american. O civilizație a fost cucerită de cultura de viruși adusă de noii veniți…

Probabil nu e întîmplător faptul că Louis Pasteur, cel care a definit procesul de fermentație a zaharurilor, este totodată și cel care a inventat procesul de sterilizare a produselor alimentare care îi poartă numele (pasteurizarea), dar, mai ales, vaccinul împotriva holerei și a rabiei, cel care ne-a învățat că singura șansă pentru a lupta împotriva virușilor este să ne folosim chiar de viruși.

Iar analogiile între inocularea de bacterii/viruși și idei se contopesc aproape fizic în campaniile antivaccinare, în care bagajul redus de informații și cunoștințe cu care fiecare a fost inoculat la un moment dat produce un anumit tip de reacție și idei. Dar, așa cum se întîmplă în natură, cel mai ușor ne răpun virușii și ideile cu care nu am venit niciodată în contact și pentru care nu am dezvoltat un răspuns imunitar. Ignoranța e cel mai fertil teren pentru intoleranță, la fel cum lipsa bacteriilor din sistemul imunitar ne lasă expuși în fața celor din exterior. Unicul răspuns e dezvoltarea bacteriilor și ideilor care să ne mențină sănătoși.

Multiculturalismul, înainte de a fi o coexistență a ideilor și a oamenilor proveniți din culturi și regiuni diferite, a fost cu siguranță o coexistență a culturilor bacteriologice, atunci cînd simplul contact dintre oameni proveniți din regiuni diferite nu mai reprezintă risc epidemiologic. Oamenii, indiferent cît de diferiți, ajung să coexiste atîta timp cît reușesc să se pună în acord bacteriologic și ideologic. De aceea este foarte important ce bacterii și idei cultivăm în copiii noștri. Și, mai apoi, cu ce fermenți îi hrănim. 

Emanuel Ciocu este scriitor și editor al cevabun.ro.