Walt Disney, „cu ochi lungi, cu gene lungi“

Ana-Maria NICULESCU-MIZIL
Publicat în Dilema Veche nr. 690 din 11-17 mai 2017
Walt Disney, „cu ochi lungi, cu gene lungi“ jpeg

„Cu ochi lungi, cu gene lungi“, scrie Macedonski. Și bine mai scrie, deși nu îl bănuiesc c-ar fi fost vreun împătimit al filmelor de animație produse de studiourile Walt Disney. Nu de alta, dar Macedonski a murit la 24 noiembrie 1920, cu nu mai puțin de optsprezece ani înainte de apariția primului film de animație al lui Walt Disney, Snow White and the Seven Dwarfs (1938). Deși nu l-a prins pe Macedonski, Albă ca Zăpada are „ochi lungi, cu gene lungi“, mîini de Madonă și răspîndește acea aură de fascinație, soră cu vrăjitoria, cu care cineastul știe să-nveșmînteze personajele lumii Disney alături de care noi, copiii mileniului al treilea, am rîs, am plîns și, inevitabil, ne-am maturizat. Să fim serioși, noi nu am crescut cu cheia la gît, ci cu telecomanda în mînă, și nu am bătut decît maidanele imaginare pe care le sorbeam șezînd turcește, cu ochii înlăcrimați în fața unei cutii magice pentru care ne trezeam la șapte într-o sîmbătă dimineață. De Bach, Goethe și Spărgătorul de nuci am aflat în timp ce priveam o tînără-centaur cum se lasă împletită de trei îngerași dolofani cu freze punkiste; tot de la ea am aflat și cît de seducătoare poate fi o femeie cînd se privește absentă într-un lac.

De altfel, seducția exercitată de filmele de animație produse în studiourile Walt Disney prinde consistență la nivelul „proximității cu cotidianul“, definită de John Fiske drept una dintre formele intertextualității, dar care poate fi tratată, după cum susține Monica Spiridon, drept o caracteristică de sine stătătoare a popular culture. Reflecțiile teoretice asupra parcurilor tematice Disneyland sau Disney World, cum este cea a lui Umberto Eco, atrag atenția asupra naturii lor paradoxale: lumea proiectivă triumfă în fața celei reale, cea dintîi propunînd drept canon o versiune îmbunătățită a celei de-a doua. În mod paradoxal, seducția începe tocmai cu acele mici stîngăcii, care atenuează perfecțiunea „ochilor lungi cu gene lungi“ și apropie personajele Disney de failibilitatea umană. Ceea ce ne suscită empatia, adică posibilitatea unei transpuneri simpatetice, este tocmai naivitatea adorabilă a unor personaje precum Ariel, mezina aiurită care omite să se prezinte la o celebrare de importanță pentru tatăl său și întreg regatul, fiind preocupată să cotrobăie printr o epavă după furculițe, pipe și alte obiecte ale lumii uscatului, pe care o găsește fascinantă. Neîndemînarea lui Bambi de a învăța să meargă, bîlbîiala lui Sebastian în fața autorității regale a lui Triton sau aerul nepriceput și imperativ, de mic-burghez, al domnului Darling ne seduc prin naturalețe, anulînd distanțele dintre universul proiectiv și cel real. Prin acestea, filmele de animație produse de studiourile Walt Disney angrenează comicul, cultivînd tradiția milenară a rîsului. Putem vorbi, așadar, în cazul producțiilor Disney despre ceea ce Bahtin numește „cultura rîsului“, dar avem de a face și cu o cultură a plînsului?

Prințesele Disney sînt binecunoscute pentru faptul că își ascund chipul atunci cînd plîng. Cenușăreasa plînge pe genunchii zînei sale, Belle plînge cufundată în patul său, Ariel își sprijină capul de o stîncă, iar Jasmine plînge pe marginea unei fîntîni. Ele plîng, dar noi? Poate vreo Margaret Thatcher să fii ca să nu te fi surprins vreodată un film de animație Disney cu nasu’ într-o batistă. Eu una-s o femeie în toată firea, la cei douăzeci și șapte de ani ai mei, și îmi amintesc că nu-i un an de cînd plîngeam într-o ca-meră de hotel din îndepărtata Japonie, aflîndu-mă într-unul dintre nodurile decisive ale vieții cu celebrul „Let It Go“ pe repeat, un fel milenar de a-mi spune: „Zoe, fii bărbată“. Parol că mi-ar fi plăcut să am și eu la dispoziție niște hăuri de zăpadă și ceva puteri magice, posibil distructive, să nărui cîțiva nămeți sau, dacă nu, un tomberon-două, cît să mă calmez, sau măcar un păr lung, împletit, pe care să-l descătușez din prinsoare într-un efort eliberator. Ah, ce bine ar fi fost.

Am mai plîns și de drag, ce să le faci, ale naibii stereotipuri feminine! Am plîns în fața unei mogîldețe cu codițe roșcovane care s-a trîntit peste soră-sa în speranța că aceasta o s-o scoată la joacă. Da, e chiar Anna din Frozen, cea care-a stîrnit toată nebunia cu „Hai afară la zăpadă“. Cel mai adesea am plîns din cauza nedreptății: pentru că omul chinuiește animalele și îl lasă pe Bambi fără mamă, pentru că omul se teme de necunoscut și o îndepărtează pe Elsa de cele ale lumii, pentru că răul ia chipuri înșelătoare – precum Ursula pe al Vanessei, și binele-i pus totdeauna la încercare. Am plîns pentru bunătate. Am plîns pentru sacrificiu. Am plîns în fața încercărilor, ba din frustrare, ba întru eliberare. Iar cine n-a plîns nu știe ce-a pierdut. Poate-i spune Corina Chiriac. Începe cam așa: „Inimă, nu fi de piatră, inimă nu fi haină!“

Cert e că a noastră n-a fost. Noi, copiii mileniului al treilea, am plîns. Ah, ce-am mai plîns cu fiecare dintre eroii și eroinele „cu ochi lungi, cu gene lungi“ și ce-am mai palpitat alături de inimile acestea cineanimate care ne-au invadat sufrageriile și idealurile cu visele lor despre dragoste și vitejie, despre cum să învingi imposibilul, despre o lume ticsită de pericole unde triumfă infailibil binele! Binele „cu ochi lungi, cu gene lungi“ la care eu, una, încă sper. Altfel, toate lacrimile ar fi în van. 

Ana-Maria Niculescu-Mizil este sociolog și doctorandă în Științele Comunicării la Universitatea din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.