3 ore de pace, 6 zile de război, 5 decenii de tensiuni

George GÎLEA
Publicat în Dilema Veche nr. 693 din 1-7 iunie 2017
3 ore de pace, 6 zile de război, 5 decenii de tensiuni jpeg

Era într-o marți cînd am ajuns în Tel Aviv. Se făceau deja pregătiri pentru Yom Haatzmaut (Ziua Independenței), iar cerul era brăzdat de zeci de avioane militare. Cu două zile înainte, patru persoane fuseseră rănite într-un atentat, în zona turistică din apropierea unui hotel de pe faleza Tel Avivului de un tînăr palestinian de doar 18 ani, cu un cuțit. La începutul acestei veri se împlinesc 50 de ani de la Războiul de 6 zile.

Zidul

Sîntem la intrarea în Ierusalimul Vechi, la poarta Jaffa. În spatele meu, la cîteva zeci de metri în vale, a fost linia frontului, acum 50 de ani.

Cobor pe aleea David și mai departe pe Hashal Shelet, spre zidul de Vest. În partea dreaptă se întinde mai întîi Cartierul Armean, apoi cel Evreiesc. În stînga, Cartierul Creștin, iar mai jos, Cartierul Musulman.

La Zidul Plîngerii sînt sute de oameni. Mulți dintre ei se roagă. Alții fac poze. Îmi atrage atenția un grup de vreo 30 de băieți de liceu. S-au prins într-o horă și cîntă „Hatikva“ (Imnul Israelului. În română s-ar traduce prin Speranță). Intru în vorbă cu ei și aflu că sînt din Argentina.

„Războiul de 6 zile este foarte important pentru că ne arată cum am reușit să supraviețuim, în fața unor oameni care își doreau să ne distrugă. Prin această victorie am arătat lumii, atunci, că Israelul nu este o țară slabă!“, îmi spune Emilio. Nu are mai mult de 16 ani și, chiar dacă locuiește la 13.000 de kilometri distanță, apartenența sa la Israel, la cultura și istoria poporului său este profundă.

Las în urmă Zidul Plîngerii și pe tinerii care cîntă Hatikva, avînd toată viața înainte. E încă nevoie de speranță pentru pace.

Scurta istorie a păcii

Străbat Sectorul Evreiesc din Ierusalimul Vechi și încerc să-mi imaginez cum arăta în 1948, după ce a fost distrus. Atacul a venit din țările arabe vecine, la doar trei ore de la declararea Independenței Israelului, de către David Ben Gurion, la 14 mai.

După cîțiva pași, șirul gîndurilor se oprește la Campania din Sinai. Israelul decide să se retragă din teritoriul cucerit, lăsînd locul Căștilor Albastre ale ONU. Acestea urmau să garanteze libertatea navelor israeliene de a trece prin Strîmtoarea Tiran. Traseul era și este unul important. Din Golful Aqaba, se trece în Marea Roșie, apoi în Oceanul Indian.

Aflat la conducerea Egiptului, tînărul ofițer Gamal Abdel Nasser își dorea înlăturarea trupelor de menținere a păcii din Sinai și obține un acord din partea ONU, în acest sens, în mai 1967.

Tensiunile erau deja la nivel maxim, iar războiul părea iminent, odată cu alăturarea Iordaniei și a Siriei la planurile lui Abdel Nasser de eradicare a Israelului.

Istoria a arătat însă altfel

Termin de urcat aleea David, iar dincolo de Poarta Jaffa mă așteaptă fostul meu profesor, de la care am învățat, între altele, despre Mișcarea Haskala (cunoscută ca Iluminismul evreiesc).

Lucian Zeev Herșcovici este originar din Galați, iar în timpul Războiului de 6 zile era student la Iași. A emigrat în Israel în 1972, iar acum locuiește în Ierusalim.

„Aici, în fața noastră, a fost linia frontului. Apoi luptele s-au dus pe străduțele înguste din Orașul Vechi, chiar în spatele nostru. Pentru a nu se distruge monumentele și locurile sfinte, lupta a fost mult mai grea, iar mulți soldați israelieni au căzut aici“, îmi spune Lucian Herșcovici.

Trei avioane militare brăzdează cerul. Mai sînt șase zile pînă la celebrarea a 69 de ani de la Independență.

„Îmi amintesc că eram student și stăteam la cămin, în acea perioadă. Căutam mult ziarele străine, pentru a afla ce se mai întîmplă. Citeam și ziare românești, dar nu găseam în ele toate informațiile, pentru că România încerca să păstreze o poziție de neutralitate.

Citeam mult Le Monde și L’Humanité. Vorbeam mult între noi și ne era teamă să nu înceapă un nou război mondial“ – își amintește Lucian Herșcovici.

„Desfășurarea și deznodămîntul războiului au adus însă un entuziasm general, poate chiar exagerat, uneori. Acest entuziasm s-a pierdut la Războiul de Yom Kipur, în 1973, atunci cînd Israelul a fost atacat prin surprindere“ – îmi spune în final Lucian Herșcovici.

Îmi iau rămas bun de la fostul meu profesor și mă îndrept spre Tel Aviv, unde îl voi întîlni pe regizorul Judd Ne’eman.

Povestea unui erou

De la Yarid HaMirah iau un taxi spre Piața Rabin. Îl întreb pe David, taximetristul meu, ce părere are despre război. Îmi spune că victoria a fost un miracol, dar că armata Israelului era și este puternică și că nu vede o țară mai sigură în care să poată trăi.

Pe Judd Ne’eman îl aștept pe o bancă a Memorialului Itzhak Rabin. Unul dintre cei mai importanți lideri ai Israelului, fost prim-ministru, Itzhak Rabin a fost comandantul Statului Major al armatei israeliene, în timpul Războiului de 6 zile. Pe 4 noiembrie 1995 a fost asasinat de un evreu, extremist de dreapta, în această Piață, care acum îi poartă numele. S-a întîmplat în timpul unei manifestări de susținere a politicii sale de pace cu palestinienii. Cu un an în urmă, primise Nobelul pentru Pace.

Mă ridic de pe bancă și mă îndrept către un domn care părea să aștepte, ca mine. Era cunoscutul regizor și profesor al Universității Tel Aviv, Judd Ne’eman. Un domn cu înfățișare de intelectual, care nu arăta deloc așa cum îmi imaginasem. Acest om a fost în prima linie a războiului, în acele zile de la începutul lui iunie, 1967. A înfruntat moartea de mai multe ori și a salvat mulți soldați. A fost apoi decorat pentru fapte de curaj.

„Am luat parte la două bătălii. Prima a fost la granița cu Egiptul, iar a doua la granița cu Siria“ – își amintește fostul medic de război, acum regizor de film.

„Batalionul meu a fost amplasat lîngă granița internațională cu Egiptul. Cu o noapte înainte de izbucnirea războiului, întregul batalion a traversat granița și a trebuit să parcurgem, pe jos, aproximativ 15 kilometri, prin dune de nisip, cu tot echipamentul la noi. Misiunea era să atacăm o poziție egipteană, care gestiona armament anti-tanc.

La un moment dat, am auzit zgomotul unor mașini. Bănuiam că sînt vehicule militare ale egiptenilor, care veneau pentru un contra-atac, așa că eram în alertă. Comandantul nostru a dat ordin de foc asupra vehiculului, pentru a-l opri. Imediat, au izbucnit o serie de explozii, pentru că, de fapt, acel camion era încărcat cu muniție. Era într-o misiune de rutină. Nici măcar nu știau că noi deja cucerisem acea poziție.

În același timp, însă, mulți soldați au fost uciși sau răniți. Am fost nevoiți să tratăm soldații răniți grav, în apropierea exploziilor, pentru că acea încărcătură de muniții continua să explodeze“ – își amintește Judd Ne’eman.

În dimineața de după această cucerire, a urmat atacul fulgerător al aviației israeliene, care a distrus aviația Egiptului, la sol. Această victorie imensă avea să ducă la cîștigarea războiului de către micul stat, înconjurat de inamici.

Pentru Judd Ne’eman a urmat însă ieșirea din Egipt. Un drum greu, prin deșert, în care a trebuit să-și care colegii morți și în același timp să-i trateze pe cei răniți.

Apoi o altă luptă, la granița de nord, cu Siria.

Războiul văzut din România

Pentru evreii din toată lumea, a fost un parcurs dificil, de la îngrijorare și tensiune extremă, la ușurare și entuziasmul victoriei.

„Am trăit puternic acele evenimente, pentru că o parte mare a familiei mele se afla în Israel. Nu aveai cum să nu îți faci griji…, ce fac fratele, sora, nepoții“ – își amintește președintele Federației Comunităților Evreiești din România, dr. Aurel Vainer.

Eu am aflat multe informații de la radio. Se transmitea detaliat ce se întîmplă, iar pentru noi, evreii care mai eram aici, a fost o adevărată sărbătoare, distrugerea la sol a aviației egiptene, care era gata să pornească la atac.

„Situația în Israel s-a îmbunătățit fundamental după război. Iar dincolo de evoluțiile economice și sociale, efectele acestui război se simt încă, mai ales în armată, pe care o fac și băieții, și fetele și în care se investește mult. Apoi, este colaborarea cu Statele Unite ale Americii și faptul că Israelul este văzut ca un pilon important în regiune, sub aspect militar, dar și ca o democrație stabilă“ – a mai spus Aurel Vainer.

Pe 5 iunie, se vor împlini 50 de ani de la Războiul de 6 zile, un conflict care își face încă simțite efectele. Realitatea este că deși au trecut cinci decenii, procesul de pace stagnează, iar o soluție pare să rămînă în seama altei generații. La fel de adevărat este că, cei aproape 2 milioane de palestinieni care locuiesc în Israel trăiesc mult mai bine decît cei din Fîșia Gaza și din West Bank, dar mai puțin bine decît majoritarii evrei, deși au drepturi egale.

Shalom! Salam Alaikum! Pace! 

George Gîlea este jurnalist la Radio România Cultural, iar acest reportaj a fost realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.