Ce ne mai emoţionează astăzi?

Andrei CHIŞCU
Publicat în Dilema Veche nr. 690 din 11-17 mai 2017
Ce ne mai emoţionează astăzi? jpeg

Cu alte cuvinte, ce ne mișcă? Că sînt persoanele dragi, filmele, cărțile, muzica, jocurile, natura, culorile, mîncarea, băutura, politica, ofertele irezistibile, sportul, lumea – toate stîrnesc emoții, plăcute sau neplăcute, care ne spun că ceva s-a întîmplat, că a survenit o schimbare, înăuntrul sau în afara noastră, și că e timpul să facem ceva. Etimologic, dar și din punctul de vedere al corelatelor fiziologice, emoția este sinonimă cu viața. Dar și cu lumea, pentru că ne ajută, prin această funcție de semnal, „Hei, este ceva nou, tare, nasol… aici!!!“, să ne adaptăm ei. E despre noi! Vii și conectați!

„Ai emoții?!“

Înaintea înscrierii în clasa I, înaintea primelor examene școlare importante (treapta întîi, treapta a doua, Bacul), prima încercare nereușită de admitere la facultate și apoi la postliceala sanitară – încercări prin care trecem, mai mult sau mai puțin, cu toții –, mama îmi punea această întrebare. Nu știu ce să-i răspund…

În clasa a IV-a, „tovarășa“ învățătoare m a ridicat în picioare să răspund la una dintre lecții. Întrebarea e grea și, pe măsură ce timpul trece, capul mi se golește. Transpir, iar capul parcă îmi ia foc. Mă uit disperat în jur, în clasă, poate mă ajută cineva. Nimeni nu îndrăznea să-și riște pielea. Încerc să trag de timp, repetînd „…adicaa… adicaa…“. În tăcerea de mormînt din clasă, am auzit-o pe una dintre colege, pe care o plăceam în secret, o diafană cu cosițe, șoptindu-i colegei sale de bancă suficient de tare încît să audă întreaga clasă: „Ce mă enervează ăsta cînd spune «adica»!!!“ Îmi venea să intru în pămînt de rușine! A fost o experiență de moarte socială și de mortificare publică, dar și o eficientă lecție de gramatică, pentru mine.

Abia mai tîrziu, mult mai tîrziu, am aflat că „a avea emoții“ se referă la „a-ți fi frică“, dar ceva din lumea băieților (în cartier) și din lumea sportului (făcînd scrimă, participam deseori la concursuri) m-au învățat repede că e rău să-ți fie frică, reprezintă un semn de slăbiciune. Atît de rău, încît am fost nevoit să accept provocarea unui coleg de a ne bate, deși îmi era frică și nu aveam nici o șansă, doar pentru a nu-i arăta, lui și celorlalți, asta.

Frică, teamă, neliniște, panică, nesiguranță, groază, teroare – erau tot atîtea nume, etichete pentru „emoțiile“, trăirile de atunci și de altminteri.

Dincolo de aceste etichete, un lucru rămîne prezent și mă însoțește și astăzi: felul în care trăiesc emoțiile. În viscere. În mațe. În piept. Palpitații. Căldură în corp, transpirații. Gol în stomac. În corp. Pentru că, așa cum o spune Bessel van der Kolk, psihiatru care se ocupă de studiul și tratamentul traumei, „corpul își amintește“, corpul este tabela de marcaj ce ține scorul experiențelor noastre emoționale.

„La început a fost cuvîntul“

În teorie, cu cît învățăm să dezvoltăm un vocabular mai bogat referitor la emoții, cu atît avem șanse mai mari să le putem identifica și, astfel, să le putem controla, gestiona, și apoi trăirile noastre devin mai nuanțate, prin urmare mai complexe. Nu putem controla ceva ce nu cunoaștem, iar primul pas în dobîndirea autocontrolului îl reprezintă învățarea numelor stărilor noastre. La fel ca în Geneză, a da nume stărilor noastre ne ajută să dăm sens unui univers interior haotic și nediferențiat, pentru a-l organiza și stăpîni. Mulți copii, dar și adulți traumatizați nu pot pur și simplu descrie ceea ce simt pentru că nu pot da un sens senzațiilor corporale pe care le au. Psihiatria denumește această incapacitate a persoanelor de a denumi ce simt „alexitimie“. Ele descriu ceea ce simt în termeni de acțiuni, de exemplu, la întrebarea „Cum v-ați simțit cînd X v-a înjurat?“, răspunsul lor este: „Nu știu, l-am lovit…!“

Mintea și corpul constituie o unitate, „Mind-Body“, iar ca să se poată proteja de sentimentele copleșitoare pe care trauma le aduce cu sine, mintea „rupe“ legătura cu corpul, decuplează corpul, e o formă de autoprotecție adaptativă, mai ales în relațiile abuzive de lungă durată, din care nu se poate ieși, cum este o relație abuzivă copil-părinte. Acest prototip de relație se poate repeta la vîrsta adultă în situațiile în care, ipotetic, cineva ar putea să iasă sau să se apere activ, dar nu o poate face: relația de cuplu cu un partener abuziv, relația cu un șef-tiran. Ceea ce într-o perioadă poate fi adaptativ, mai tîrziu se demonstrează a fi disfuncțional. Pentru că această ruptură poate duce la următoarele tipuri de consecințe:

● Nu mai sîntem în contact cu ceea ce simțim în corp, amorțim, împietrim, prin urmare mintea nu mai poate sesiza modificările survenite în stările noastre și, respectiv, nu le poate modula sau regla (probleme de reglare emoțională).

● Emoția, principala forță organizatoare a creierului (D. Siegel), înseamnă energie, care, nemaifiind accesată de minte, rămîne blocată în corp, ea caută să se manifeste, producînd somatizări, cu un consum enorm de servicii medicale, fără nici un beneficiu real în sensul ameliorării simptomelor, poate doar un „beneficiu secundar“, al căutării unui profesionist de sănătate care să mă asculte (probleme ale serviciilor de sănătate publică).

● Dacă nu sînt în contact cu emoțiile mele, nu pot înțelege emoțiile altei persoane (probleme de relaționare socială, lipsa empatiei).

În școala de psihoterapie pe care am urmat-o, prima lecție pe care am învățat-o de la profesorii noștri este că obiectul muncii noastre este „disconfortul“ clientului. Un termen generic, care cuprinde ca o umbrelă generoasă diverse tipuri de probleme: anxietate, depresie, lipsa motivației, probleme de relație în cuplu, dar și părinți-copii sau părinte-adolescent. În lucrul cu copiii și tinerii, dar și cu adulții, un indicator important al locului unde ne aflăm, de unde plecăm în demersul terapeutic, îl reprezintă răspunsul la întrebarea-clișeu „Cum vă simțiți?“. „Mă simt prost!“, cu variantele de „rău“, „nașpa“, „aiurea“, „nasol“. Asta cînd, de fapt, vrem să spunem plictisit, fără chef, respins, jignit, umilit, izolat, singur, descurajat, deprimat, inutil, confuz etc. etc. Dimensiunea redusă a vocabularului emoțional al persoanelor cu care lucrăm ne pune deseori în fața unor istorii dureroase de abuz și neglijare, de perpetuare a unor vulnerabilități din generație în generație. În aceste cazuri, un obiectiv de lucru îl reprezintă dezvoltarea unui astfel de vocabular al emoțiilor, împreună cu clientul, pe care să le poată asocia unor situații, unor senzații fizice și unor gînduri. A diferenția aceste stări și a le autoobserva oferă clientului un grad de control asupra sa și a deciziilor sale, un sentiment de competență și încredere în sine, experiențe noi.

Ce e de făcut? 

Copilul, de aproximativ 3 ani, se tăvălește pe jos, urlînd roșu la față, în fața magazinului cu jucării. Mama, încruntată, strigă la el: „Fii cuminte, termină cu prostiile, că-ți dau două la fund de nu te vezi! Ai grijă că te las aici!“ Probabil mulți dintre noi am văzut scene similare, dacă nu cumva le-am trăit chiar ca personaje principale. În spatele acestei scene, să ne imaginăm două „bule“ în care sînt scrise emoțiile lor. În bula de deasupra copilului ar scrie probabil „furie, frustrare, pentru că nu pot să am jucăria asta, acum“, în bula de deasupra mamei, „furie, iritare“, dar pentru un alt motiv: copilul ăsta nu mă ascultă, face asta ca să mă scoată din sărite, mă face de rîs, trebuie să înceteze, acum.

Rewind. Copilul, de aproximativ 3 ani, se tăvălește pe jos, urlînd, roșu la față, înaintea magazinului cu jucării. Mama, calmă, se duce lîngă el, se apleacă, și îi spune: „Văd că ești foarte supărat. Îmi pare rău că te simți așa, dar astăzi nu putem cumpăra jucării. O să aștept să te liniștești“. Aceeași situație, dar cu un deznodămînt diferit, nu pentru că mama nu se înfurie, ci pentru că observă și înțelege furia copilului, vede și înțelege propria furie, se poate opri din a reacționa cum îi dictează emoția și, în schimb, controlîndu-și starea, face ceva ca să-l ajute pe copil să se liniștească și să-i reorienteze atenția spre altceva. Înainte de dobîndirea limbajului, copiii își exprimă emoțiile prin comportamente, acționînd și reacționînd, emoțiile la această vîrstă fiind intense și greu „de dus“ de un sistem nervos imatur, aflat în dezvoltare.

Totul începe în mica copilărie sau în preșcolaritate cu „psihoeducația emoțiilor“, procesul prin care părinții îi pot învăța pe copii să asocieze un cuvînt unei stări. Mai întîi, pornind de la cele patru emoții de bază (tristețe, frică, furie, bucurie), părinții le arată copiilor, în cărțile cu imagini, pe desene, păpuși și alte personaje (ursulețul este trist), ce emoții trăiesc, apoi spunîndu-le, în diverse situații, precum în exemplul anterior, cum observă ei că se simt copiii („Văd că ești supărat“). Acest proces de oglindire, care începe mult mai devreme în relația dintre mamă și sugar (cînd copilul e supărat, mama face o față supărată, cînd e vesel, îi zîmbește), are un rol de învățare (învăț copilul să pună în cuvinte felul în care se simte), dar și de reglare emoțională, prin intermediul părintelui, a stării copilului, care observă că cineva îl vede și înțelege. În pasul al doilea, părintele îl învață pe copil să facă legătura dintre o emoție și o cauză: „Sînt supărat pentru nu pot avea jucăria!“ Dacă știu ce anume îmi produce o anumită emoție, pot învăța și ce să fac pentru a o schimba, dacă vreau asta. De multe ori, însă, cei mari transmit mesaje de tipul „M-ai supărat, nu mai vorbesc cu tine!“ sau „Ce ai?!? De ce plîngi?! Dacă nu încetezi imediat, o să-ți dau eu motive să plîngi!“, dînd de înțeles copilului că nu este în regulă ce simte, invalidînd experiența trăită. Acest lucru ne învață de timpuriu că unele emoții sînt acceptabile, iar altele, nu. În realitate, nu există emoții bune sau rele, toate emoțiile ne ajută să ne cunoaștem pe noi, ce este important pentru noi, pentru ceilalți și pentru lumea în care trăim, despre valori, cum să facem față problemelor și să depășim obstacolele. 

Andrei Chișcu este psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamentalist.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.