„Euroscepticismul e o parte a culturii politice din Europa“ – interviu cu Cristian PREDA

Publicat în Dilema Veche nr. 692 din 25-31 mai 2017
„Euroscepticismul e o parte a culturii politice din Europa“ – interviu cu Cristian PREDA jpeg

Europa și viitorul Franței în Uniunea Europeană au fost teme centrale ale campaniei electorale. Într-un fel, alegerile prezidențiale au semănat cu un referendum la care cetățenii au fost chemați să voteze pentru sau împotriva rămînerii Franței în UE. Pînă la urmă, prin votul masiv pentru Emmanuel Macron, francezii s-au pronunțat pentru o Franță europeană. L-am întrebat pe eurodeputatul Cristian Preda care sînt principalele provocări pentru noul președinte, în plan european.

Care e semnificația victoriei lui Emmanuel Macron pentru Franța și pentru Europa?

Aș nota trei semnificații. E vorba, întîi de toate, despre victoria unui liberal, situat la centrul eșichierului politic. Valéry Giscard d’Estaing a fost ultimul membru al familiei politice centriste trimis de către francezi la Elysée. Exemplul i-ar putea inspira și pe alții, fiindcă sînt liberali și-n alte părți din Europa, dar aceștia fie nu au majoritate (a se vedea Olanda sau Spania), fie – cum e cazul în România ori Suedia – nu sînt la centru. În al doilea rînd, alegerea lui Macron arată că în Franța majoritatea proeuropeană e solidă: două treimi. Nu e singura țară unde finala prezidențială a fost marcată de clivajul care-i separă pe susținătorii și adversarii UE. În Austria, la alegerile de anul trecut, sprijinul pentru candidatul extremei drepte a fost mult mai mare decît cel pentru Marine Le Pen. Europa e diversă, și din acest punct de vedere. În al treilea rînd, aș observa că noul președinte francez a anunțat în programul său că vrea un Parlament, un buget și un ministru de Finanțe al zonei euro. Aceasta ar fi o schimbare majoră în geografia politică a Uniunii. Cum sîntem în plină perioadă de reflecție despre ce va fi UE după plecarea britanicilor, ideea diferențierii politice sporite între statele care fac parte și cele care nu fac parte din zona euro ar putea domina agenda publică în următorii doi ani. După întîlnirea sa cu Macron, Angela Merkel a declarat că Berlinul ar putea susține schimbări instituționale care ar putea necesita modificări ale tratatelor în vigoare.

În logica celor „cinci scenarii“ propuse de Jean-Claude Juncker, asta ar însemna o Europă cu mai multe viteze. Care ar fi consecințele pentru statele care nu fac parte din zona euro?

Nu cred că metafora automobilistică e utilă pentru a înțelege situația prezentă și cum ar putea ea evolua. De fapt, UE e deja scindată în funcție de apartenența la euro. Dacă s-ar crea, însă, o reprezentare politică diferită pentru statele care aparțin acestei zone, dacă acestea ar avea și un buget separat, n-am avea două viteze, cum ziceți dvs., adică o diferențiere în privința cooperării dintre statele membre, ci două Europe. Așa că ar fi sănătos să fixăm un calendar pentru aderarea la euro, ca să fim siguri că nu retrogradăm în divizia B. Cred că asta e o urgență sau un proiect de țară, cum se spune în ultima vreme.

Va reuși mișcarea inițiată de Emmanuel Macron, En marche!, să obțină, la alegerile legislative din iunie, un număr suficient de mandate pentru a-și asigura accesul la guvernare?

Nu sînt profet și nici măcar nu fac pronosticuri, așa că mi-e imposibil să răspund cu „da“ sau „nu“ la această întrebare. În sondaje, în ziua în care Macron își începea mandatul, La République en marche, partidul noului președinte, avea 29%. Cu un asemenea scor, ar putea participa la guvernare doar într-o alianță. E o formațiune abia creată, așa că n ar fi nimic excepțional. E foarte greu să ajungi de la zero mandate la o majoritate monocoloră.

Emmanuel Macron a reușit să seducă electoratul printr-un discurs moderat. Dar este centrismul o formulă cîștigătoare și la legislative?

Întrebarea dacă e posibilă o majoritate de centru va fi un test, în primul rînd, pentru Macron, dar și pentru regimul francez. Într-adevăr, cînd s-a făcut reforma constituțională care a scurtat mandatul președintelui de la șapte la cinci ani, s-a decis ca alegerile pentru Adunarea Națională să aibă loc imediat după cele prezidențiale. De ce? Pentru a evita situațiile de coabitare, cînd președintele și majoritatea parlamentară au culori diferite. Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy, François Hollande au beneficiat de pe urma acestui dispozitiv electoral, obținînd un sprijin larg în Adunarea Națională, imediat după alegerea lor ca în cea mai înaltă demnitate publică. Dacă La Républiqe en marche nu va obține o majoritate, președintele Macron va trebui să negocieze o formulă de colaborare. Deocamdată, el l-a desemnat premier pe republicanul Edouard Philippe, un apropiat al lui Alain Juppé, iar în guvern regăsim miniștri din mișcarea creată de noul președinte, dar și de la Republicani sau socialiști. E evident că noul președinte vrea să folosească diviziunile din sînul partidului de centru-dreapta. El și-a propus să recupereze moderații, care nu au susținut apropierea de tezele extremei drepte nici în 2012, cînd Sarkozy voia să fie reales, nici acum, cînd François Fillon i-a fost preferat centristului Alain Juppé. Pe de altă parte, Macron transferă în propriul partid politicieni din PS. Nu pe toți. Pe fostul premier Manuel Valls, care i s a raliat înainte de turul întîi, nu l-a sprijinit pentru a fi candidatul La République en marche. Dar a promis să nu desemneze un concurent în circumscripția în care acesta se va prezenta.

Cum mai poate fi relansat Partidul Socialist după scorul infim atins de Hamon în primul tur al alegerilor prezidențiale?

Benoît Hamon a slăbit PS, la fel cum Fillon a diminuat încrederea în Republicani. Din păcate, alegerile primare organizate de cele două mari partide au condus la un dezastru electoral: pentru prima dată în istoria celei de-a cincea Republici, finala prezidențială s-a disputat fără reprezentanții socialiștilor și gaulliștilor. Dacă Fillon a strîns totuși aproape o cincime din voturi, în cazul PS scorul e un minim istoric: 6,3%. În schimb, candidatul situat la stînga stîngii – Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii La France insoumise – a obținut de trei ori mai mult decît Hamon. Va avea el mai mult sprijin la legislative decît socialiștii? Imposibil de făcut predicții. Ce se vede cu ochiul liber este că în tabăra socialistă e mare derută. O exprimă foarte bine reacția unora dintre membrii PS la inițiativa susținută de Anne Hidalgo, Martine Aubry și Christiane Taubira, trei figuri emblematice pentru identitatea PS din ultimii ani. Acestea au propus o mișcare intitulată Dès demain, care s ar traduce prin: Începînd de mîine. Unii dintre colegi le-au răspuns: de ce începînd de mîine, și nu chiar de azi? Au trecut, însă, mai multe zile și nu s-a petrecut nimic, exceptînd apelurile la urgența schimbării. Uneori, ai impresia că francezii sînt puțin români: le place să se lamenteze și să amîne schimbarea pe care, altfel, o anunță ca absolut necesară.

S-a vorbit mult, în timpul campaniei electorale, despre „moartea“ celei de-a cincea Republici. Mai e valabilă această sintagmă?

Nu e prima dată cînd se anunță decesul Republicii fondate de Generalul de Gaulle. Și-n vremea lui Mitterrand, și cînd la Palatul Elysée s-au aflat Chirac, Sarkozy sau Hollande s-a vorbit despre dispariția Republicii a cincea! Ei bine, n-a murit nici de data asta! Dar nu toate anunțurile de deces spun același lucru: unii regretă că nu mai există azi lideri cu autoritatea generalului, alții au în vedere renunțarea la regimul semi-prezidențial. Pe de altă parte, cînd a fost ales Macron, el a fost comparat mai curînd cu Louis Napoléon decît cu Charles de Gaulle, fiindcă s-a ținut seama de vîrsta lui, nu de profilul politic.

Marine Le Pen a pierdut alegerile la scor, dar euroscepticismul rămîne un fenomen important în Franța și nu doar acolo. Ce pot face liderii politici pentru a restabili încrederea cetățenilor în UE?

Euroscepticismul e o parte a culturii politice din Europa. De fapt, sîntem atît de toleranți, încît îi acceptăm nu doar pe sceptici, ci și pe adversarii înrăiți ai Uniunii. Inclusiv în Parlamentul European, unde și deputații care se îndoiesc de UE, și criticii radicali ai acesteia sînt foarte vocali. În ultima vreme, familiile care erau în mod tradițional proeuropene au fost timorate. Au pierdut teren electoral, așa că au preferat să fie ambigue sau să nu mai vorbească deloc despre chestiuni importante. Cel mai bun exemplu e extinderea UE, despre care la nivel oficial nu se mai spune decît că va continua. De fapt, e amînată sine die. S-a ajuns aici fiindcă și partide de centru-dreapta, și unele de centru-stînga vînează voturile euroscepticilor, ale celor care afirmă că extinderea la Est a fost o greșeală. Exemplul acesta ne-ar putea da o sugestie despre ce-i de făcut. Două cuvinte ar putea rezuma atitudinea necesară: curaj și moderație. Cred că avem nevoie de curaj, ca să înfruntăm dificultățile, și de moderație, pentru a defini soluții practicabile. Dacă lipsește curajul, ești măturat de pe scena publică, iar dacă vrei să seduci (a se citi: să sfidezi) lumea cu radicalisme, mai devreme sau mai tîrziu ajungi să crezi că singura soluție e ghilotina. În Europa, această invenție franceză a fost abolită. Curajul moderației – iată soluția păstrării libertăților! 

Cristian Preda este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti. Este deputat european din 2009.

a consemnat Matei MARTIN

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

elon musk sam altman jpg
Jurnalul secret care a ajuns probă în conflictul dintre Elon Musk și OpenAI
Un jurnal personal ținut ani la rând de Greg Brockman, președintele și cofondatorul OpenAI, a devenit una dintre cele mai neașteptate probe în procesul intentat de Elon Musk companiei la a cărei fondare a contribuit.
RomanianPMMarghilomanSigningBucharestPeaceTreaty1918 jpeg
Unul dintre cele mai umilitoare episoade din istoria României. Ziua în care țara a fost redusă la statutul unei adevărate colonii
Pe 7 mai 1918, la Palatul Cotroceni a fost semnată cel mai umilitor tratat din istoria românilor.
Regele Carol I   portret sepia jpeg
11 mai, prima zi de domnie a lui Carol I, după depunerea jurământului
La 11 mai 1866, Carol I își începea oficial prima zi ca domnitor al României, după proclamarea sa pe tron. Venirea principelui german a deschis una dintre cele mai importante perioade din istoria modernă a țării.
horoscop martie  iunie logo webp
Norocul bate la ușă pentru 5 zodii! Până pe 30 iunie au parte de reușite pe plan profesional, bani cu nemiluita și schimbări în viața amoroasă
Astrologii aduc vești excelente pentru șase zodii, care se vor bucura de o perioadă plină de noroc până la sfârșitul lunii iunie. Potrivit astrologului Amy Demure, influența lui Jupiter aflat în mers direct în zodia Racului favorizează succesul, echilibrul emoțional și apariția unor oportunități imp
tata in sala de nasteri FOTO Pexels
Experiența nașterii s-ar putea schimba: mai multă intimitate și prezența unei persoane dragi în sală. „Este cea mai bună veste din ultima perioadă!”
Un proiect de lege stârnește entuziasm în rândul femeilor din România. Inițiativa legislativă prevede dreptul garantat la un însoțitor ales în timpul travaliului și al nașterii, în orice maternitate din România.
Donald Trump FOTO AFP
Trump anunță eliberarea a doi cetățeni moldoveni și a trei polonezi din Belarus și Rusia: „SUA își respectă angajamentele față de aliații și prietenii noștri”
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat duminică, 10 mai, că administrația americană a reușit eliberarea a doi cetățeni moldoveni și a trei cetățeni polonezi din centre de detenție din Belarus și Rusia, în urma unor negocieri diplomatice desfășurate prin intermediul emisarului special John Coale.
Andreea Tonciu, răsfăț de lux în Dubai   "Dacă știi cât valorezi să nu îți faci griji niciodată..."
Așa nu ai mai văzut-o pe Andreea Tonciu! Ținuta purtată în mall a atras privirile celor din jur: „Noua modă pe 2027”
Andreea Tonciu și-a surprins fanii cu o apariție neașteptată într-un mall din Capitală. Obișnuită să apară în atenția publicului cu ținute sofisticate și elegante, de această dată vedeta a optat pentru un look relaxat și „rebel”.
Gradinita FOTO Shutterstock
Actele necesare pentru înscrierea la creșă și grădiniță în 2026. Când se depun dosarele
Perioada de înscriere la creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2026-2027 stă să înceapă, iar părinții care vor un loc pentru copilul lor trebuie să pregătească din timp documentele necesare.
CRIN ANTONESCU DECLARATIE 004 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Crin Antonescu acuză presiuni politice din partea taberei lui Bolojan: „Vor să pună o presiune maximă asupra lui Nicușor Dan”
Fostul lider PNL, Crin Antonescu, susține că în spatele negocierilor politice pentru formarea guvernului se afla o strategie de menținere a puterii, în care Ilie Bolojan și susținătorii săi vor să pună presiune pe președintele Nicușor Dan.