Spune-mi ce brînză mănînci, ca să-ţi spun cine eşti!

Daniela ULIERIU
Publicat în Dilema Veche nr. 691 din 18-24 mai 2017
Spune mi ce brînză mănînci, ca să ţi spun cine eşti! jpeg

De Gaulle: „Franța e un stat atît de dificil... Cum poți guverna o țară care are peste 258 de feluri de brînză?”

Stalin: „Eheheee, ce mare brînză! Va dați semna cum e să guvernezi una care are peste 365 de etnii diferite?!”

Mongénéral, relaxat: „Mai ales cînd nu ai brînză...”

(Tête-à-tête de Gaulle – Stalin)

Si non è vero, è ben trovato! Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, azi sînt înregistrate peste 1500 de brînzeturi franțuzești, iar în Rusia doar 195 de etnii, rușii incluși. Ei bine, ei nu se mai mulțumesc cu sîr sau cu tvorog, celebrele lor varietăți de cottage ușor îndulcite, ci preferă brînză franțuzească, acest produs emblematic, sinonim cu rafinamentul și eleganța. În 2014, Putin a impus embargo asupra produselor alimentare din UE, boicot prelungit pînă la sfîrșitul lui 2017 și mulți producători europeni de brînză au trebuit să spele putina. Rușii însă, mari amatori de fromage, s-au apucat să producă „propria“ brînză franțuzească, unii direct acasă, adaptînd-o pe ici, pe colo gustului autohton. Conform unui sondaj publicat de CNEL (Centre National de l’Économie Laitière), 95% din ei iubesc acest produs și 55% îl adoră. Mă întreb dacă au chestionat și țărani: „Bade, ce preferi, un Emmentaler sau o racletă?“ „Mi-a plăcut Roquefortu’, nepoate, dar acum mănînc doar Coulommiers!“

Parafrazîndu-l pe Umberto Eco, e momentul să trecem „de la Platon la cîrnați în patru mutări“ pentru că eu, de fapt, voiam să vă povestesc despre un prieten de-al meu, Serghei, brînză bună în burduf de cîine. După ce a făcut armata în Afganistan la tancuri, a devenit jurnalist. Cu aparatele lui foto de gît, a colindat cam trei sferturi de lume. Serghei zîmbea rar. Era un bărbat puternic și îndîrjit, nu te-ai fi așteptat să se lase sedus cu una, cu două. Pînă cînd s-a produs întîlnirea. Starul gastronomiei franceze și-a pus toate atuurile la bătaie. Ademenit, jurnalistul s-a recalificat, a cumpărat o bucată de teren lîngă Paris, niște capre și s-a apucat de făcut brînză.

Am greșit de atîtea ori și am aruncat atîta brînză că nici cîinii nu mai aveau chef s o mănînce.“ La o degustare de chèvre, mi-a explicat cum, în lungul drum al laptelui către brînză, pasteurizarea este, pentru acest produs, ceea ce sînt pamperșii pentru mame, o invenție eliberatoare, care a aruncat domeniul într-o nouă eră. Totul e posibil, fermentarea devine esențială, căci brînzeturile, ca și talentele, se maturează… Și eu, care crezusem că pasteurizarea omoară bacteriile și sterilizează gustul…

De ce vă istorisesc eu toate astea? Pentru că am o lungă poveste de dragoste cu subiectul/personajul în cauză.

În cei șapte ani petrecuți la Paris, traseul din fiecare dimineață, mereu același, îmi oferea trei momente distincte de plăcere absolută. Mai întîi, ieșeam din clădire și traversam lent Pont des Arts. Mă opream pe la jumătatea podului, urmărind încîntarea de pe fețele străinilor, fericirea autentică, aproape palpabilă a celor care se plimbau, poate prima oară, cu vaporașul pe Sena.

Urma al doilea popas – o boulangerie care aparținea unui artizan patiser, deținător al titlului „Meilleur Ouvrier de France“. Vitrina, în care străluceau prăjituri și macarons în culori de rochii indiene, mă ținea țintuită în fața ei pentru cîteva minute. Experimentam un fel de sindrom Stendhal bine temperat. Creierul trecea pe modul irațional și, invariabil, cumpăram patru-cinci macarons caramel beurre salé (macaron cu caramel și unt sărat) și vreo două bucăți cu fistic.

Ultima oprire, esențială, fromageria! O adulmecam de pe partea cealaltă a intersecției, de la zeci de metri, amintindu-mi de fiecare dată povestea lui Jerome K. Jerome: brînza adusă cu trenul de la Paris la Londra, al cărei miros putea să străbată ușor trei mile, să doboare un trecător la două sute de yarzi, să golească un compartiment de tren și să transforme o mîrțoagă jigărită și somnambulică într-un avion cu reacție.

Ei bine, în acest magazin mi-am investit asiduu o mare parte din puținii mei bani, încercînd fel de fel de titluri, de stiluri, de forme, de origini: de oaie, de capră, de vacă, de care mai de care. Nu mi-am cumpărat nici măcar o pereche de pantofi, deși aș fi putut! Detest expresia „Ce mare brînză?!“ Brînza e mare, chiar așa, e uriașă, e o instituție. E artă! Și, ca să dau cezarului ce e al cezarului (căci nu vreau să fiu zgîrie-brînză), trebuie să amintesc una dintre celebre fraze ale autorului Psihologiei gustului, renumitul gastronom, magistrat și om politic Brillat-Savarin: „Spune-mi ce mănînci, ca să-ți spun cine ești!“ Cu mîna pe inimă, recunosc că am mîncat zi de zi, cu religiozitate, cu pasiune, cu devotament și cu bucurie brînză, inclusiv o delicioasă varietate normandă care a împrumutat numele celebrului gastronom (în ciuda opoziției familiei acestuia, care era totuși mîndră de prăjitura omonimă: savarina!). Dacă tot vorbim de Brillat-Savarin, el denumește brînza Époisses regina brînzeturilor! E un „soi“ produs încă de pe la 1500, într-o abație cisterciană (am avut și noi una, la Cîrța). Ce diferă? Crusta este spălată într-un amestec de saramură și rachiu. Napoleon era mare fan, și nu numai el. Cazută în dizgrație după război, a fost reinventată în anii ’50.

În topul preferințelor mele se află camembert-ul de Normandia în varianta Papillon și brînza Saint-Marcellin, a cărei atestare documentară datează din vremea lui Ludovic al XI-lea, de pe ale cărui mese regale era nelipsită. Ar trebui totuși spus că atunci, cu mici excepții, brînza era pentru sărăntoci, înalta societate evita consumul acestui aliment rezervat persoanelor cu venituri modeste, de unde și expresia: „Fromage et pain est repas de villain.“ („Neamul prost mănîncă pîine cu brînză.“)

Tot printre preferatele mele mai e și Saint-Nectaire, urmat de Brie de Meaux și de vreo două varietăți de brînză bască, dintre care inconfundabila Ossau-Iraty. Încăpățînată această brînză, care se laudă cu trei milenii de istorie (șapte, după basci) și un gust ușor fructat! Vreo trei luni am mîncat numai Boursin, ediția cu usturoi. Dar, categoric, brînza mea preferată e cea de capră. Am făcut multe excursii gastronomice pe la ferme, unde capre nelămurite mă priveau direct în ochi, mestecîndu-și paiele agale. Ani în șir am fost în fruntea eșalonului de mîncători de brînză, cu peste 30 de kilograme pe an, francezul mediu consumînd 25, iar chinezul sub un kilogram. Am mîncat-o simplă, în salată, în tartă, la microunde, la cuptor, ca antreu, între mese, ca masă principală și ca desert, căci tot marele Savarin zicea: „Un desert fără brînză este ca o femeie frumoasă cu un singur ochi.“ Am acompaniat-o cu vin de toate culorile, cu șampanie, cu cidru, cu pîine neagră, cu nuci, cu struguri, cu smochine, cu dulceață de cireșe negre și – Doamne, iartă-mă! – chiar și cu roșii!

Mi-amintesc că, odată, fostul meu partener, fiind în criză de timp, a cumpărat brînză din aeroportul cu numele generalului cu care începe articolul. A îndesat-o într-o valiză de mînă plină cu acte și dosare, pe care a pus-o din greșeală la cală. Valiza a ajuns la Sofia, de aici în Dubai și apoi s-a plimbat un pic prin Kuweit. Cînd am recuperat-o, la București, vameșii ne-au privit oripilați. „Cu ce vă ocupați?“ – s-a răstit unul dintre ei. „Cu vînătoarea de carcalaci“, am răspuns amîndoi, în același timp. Acasă, am băgat brînza în frigider. Apoi am mîncat-o. Minunată! Ce caracter, ce savoare, ce aromă, ce senzații! Mult timp după ce am terminat-o, frigiderul gol încă mai mirosea. Iar geanta? Geanta a fost spălată insistent de mai multe persoane, inclusiv de un portar cu o rinită cronică și, ulterior, aruncată. Trei ani mai tîrziu, contractele ușor verzi încă duhneau.

Îmi mai amintesc cum altă dată, împreună cu soțul meu, om cu armata făcută înainte de Revoluție, am hotărît să mergem la un celebru restaurant de fondue, aflat în Montmartre. Eram în perioada romantică și el mi-ar fi îndeplinit orice capriciu (Caprice des Dieux, Caprice des Anges). Era o seară de noiembrie cu o ploaie suavă, dar persistentă, și o coadă la intrare de vreo douăzeci de metri. În timpul așteptării de vreo trei sferturi de ceas, am văzut mai mulți turiști ieșind grăbiți, albi la față, evident fără să fi terminat consumația. Nu o să o uit pe doamna care leșinase și care a fost scoasă pe brațe. Soțul meu făcea haz, dar, pe măsură ce coada înainta, umorul îi era tot mai stins, iar culoarea din obraji tot mai palidă. În final, cînd ne-a venit rîndul, Vlad a deschis ușa hotărît, a intrat în restaurant și apoi s-a întors brusc și, cu o față pămîntie, mi-a zis: „Am auzit de-o braserie alsaciană excelentă. Tare aș mînca un ciolan cu varză! Mergem acolo.“ V-am povestit asta ca să înțelegeți că o brînză puternică necesită mai mult decît o iubire la fel de puternică. 

Daniela Ulieriu este jurnalist și gastronom (danielaulieriu.ro).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

vremea umbrela vant lapovita ploi pixabay jpg
Prognoza meteo, 4 octombrie. Vreme ploioasă la început de weekend, însă cu temperaturi mai ridicate decât valorile obișnuite
Meteorologii anunță că vremea va fi predominant ploioasă în majoritatea regiunilor țării. Temperaturi maxime vor fi între 20 și 29 de grade Celsius, mai ridicate decât valorile obișnuite pentru această perioadă.
Soldat israelian din fortele speciale ale IDF Foto AFP jpg
Armata israeliană anunţă că a ucis un comandant Hamas într-un atac asupra unei cafenele din Cisiordania soldat cu 18 morţi
Cel puţin 18 palestinieni au fost ucişi într-un atac israelian asupra taberei de refugiaţi Tulkarem din Cisiordania ocupată, a declarat joi Ministerul Sănătăţii palestinian, în timp ce armata israeliană a anunţat că a ucis un comandant Hamas, relatează Reuters.
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
Biden spune că nu crede că va exista un „război total” în Orientul Mijlociu: „Cred că îl putem evita”
Președintele Joe Biden a declarat că nu crede că va exista un „război total” în Orientul Mijlociu, o regiune care a fost tensionată pe fondul atacurilor Israelului în Gaza și Liban și al escaladării tensiunilor dintre aliatul american și Iran.
GY sXvEXsAAvFrD jpg
Explozii puternice în Beirut. Ținta atacurilor israeliene ar fi Hashem Safieddine, succesorul lui Nasrallah
Hachem Safieddine, presupusul succesor al lui Nasrallah ca lider al Hezbollah, a fost ținta atacurilor aeriene israeliene asupra Dahiyeh, suburbiile de sud ale Beirutului, de la miezul nopții.
Hackmageddon mp4 thumbnail png
Interviu cu Raoul Chiesa, cel mai cunoscut hacker din Italia: „Poți să închizi o țară în 7 zile și să o cucerești”
Raoul Chiesa, cel mai cunoscut hacker italian, a făcut, acum 10 ani, o prezentare la NATO despre securitatea cibernetică. Elemente din prezentarea lui despre cum închizi o țară în 7 zile prin atacuri cibernetice vedem azi în Liban și Ucraina. L-am întrebat dacă Rusia poate fi învinsă cibernetic.
Ursula von der Leyen, înconjurată de candidați la postul de comisar european și eurodeputați . FOTO:X
Declarațiile de avere ale viitorilor comisari europeni. Cine are cele mai multe proprietăți, bani și influență
Cât de curată este noua echipă de comisari care speră să lucreze pentru Ursula von der Leyen? Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European, cunoscută sub numele de JURI, a analizat declarațiile de interese ale tuturor înalților funcționari UE pentru a afla.
armata israel foto reuters
Dezvăluirile unui luptător român din trupele speciale israeliene. „Cineva trebuie să vorbească despre acest infern”
David Maxim a fost luptător în trupele speciale israeliene și a luat parte la misiuni speciale în Gaza și Liban. Într-un interviu pentru „Adevărul”, Maxim vorbește despre ororile războiului provocat de teroriști și despre felul în care vor decurge ostilitățile.
Cardiologul David Sabgir din Ohio fondatorul mișcării „Walk with a Doc” Colaj DMS
Alimentul secret al unui cardiolog. Ce consumă între mese pentru a-și proteja inima, dar românii ignoră
Mâncatul între mese are o reputație negativă, dar nu ar trebui să fie așa. Aperitivele și gustările pot face parte dintr-o dietă sănătoasă, dacă optăm pentru alimentele potrivite. Dar ce alegeri fac medicii atunci când li se face foame între mese?
Diabet FOTO Shutterstock
Revoluție în tratarea diabetului: „Acum pot să mănânc zahăr”
Știrea că oamenii de știință chinezi au tratat cu succes un pacient cu diabet de tip 1 a început să facă înconjurul lumii. „Este remarcabil,” a declarat Daisuke Yabe, cercetător în domeniul diabetului la Universitatea din Kyoto. „Dacă această metodă se poate aplica și altor pacienți va fi minunat!”.