Spune-mi ce brînză mănînci, ca să-ţi spun cine eşti!

Daniela ULIERIU
Publicat în Dilema Veche nr. 691 din 18-24 mai 2017
Spune mi ce brînză mănînci, ca să ţi spun cine eşti! jpeg

De Gaulle: „Franța e un stat atît de dificil... Cum poți guverna o țară care are peste 258 de feluri de brînză?”

Stalin: „Eheheee, ce mare brînză! Va dați semna cum e să guvernezi una care are peste 365 de etnii diferite?!”

Mongénéral, relaxat: „Mai ales cînd nu ai brînză...”

(Tête-à-tête de Gaulle – Stalin)

Si non è vero, è ben trovato! Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, azi sînt înregistrate peste 1500 de brînzeturi franțuzești, iar în Rusia doar 195 de etnii, rușii incluși. Ei bine, ei nu se mai mulțumesc cu sîr sau cu tvorog, celebrele lor varietăți de cottage ușor îndulcite, ci preferă brînză franțuzească, acest produs emblematic, sinonim cu rafinamentul și eleganța. În 2014, Putin a impus embargo asupra produselor alimentare din UE, boicot prelungit pînă la sfîrșitul lui 2017 și mulți producători europeni de brînză au trebuit să spele putina. Rușii însă, mari amatori de fromage, s-au apucat să producă „propria“ brînză franțuzească, unii direct acasă, adaptînd-o pe ici, pe colo gustului autohton. Conform unui sondaj publicat de CNEL (Centre National de l’Économie Laitière), 95% din ei iubesc acest produs și 55% îl adoră. Mă întreb dacă au chestionat și țărani: „Bade, ce preferi, un Emmentaler sau o racletă?“ „Mi-a plăcut Roquefortu’, nepoate, dar acum mănînc doar Coulommiers!“

Parafrazîndu-l pe Umberto Eco, e momentul să trecem „de la Platon la cîrnați în patru mutări“ pentru că eu, de fapt, voiam să vă povestesc despre un prieten de-al meu, Serghei, brînză bună în burduf de cîine. După ce a făcut armata în Afganistan la tancuri, a devenit jurnalist. Cu aparatele lui foto de gît, a colindat cam trei sferturi de lume. Serghei zîmbea rar. Era un bărbat puternic și îndîrjit, nu te-ai fi așteptat să se lase sedus cu una, cu două. Pînă cînd s-a produs întîlnirea. Starul gastronomiei franceze și-a pus toate atuurile la bătaie. Ademenit, jurnalistul s-a recalificat, a cumpărat o bucată de teren lîngă Paris, niște capre și s-a apucat de făcut brînză.

Am greșit de atîtea ori și am aruncat atîta brînză că nici cîinii nu mai aveau chef s o mănînce.“ La o degustare de chèvre, mi-a explicat cum, în lungul drum al laptelui către brînză, pasteurizarea este, pentru acest produs, ceea ce sînt pamperșii pentru mame, o invenție eliberatoare, care a aruncat domeniul într-o nouă eră. Totul e posibil, fermentarea devine esențială, căci brînzeturile, ca și talentele, se maturează… Și eu, care crezusem că pasteurizarea omoară bacteriile și sterilizează gustul…

De ce vă istorisesc eu toate astea? Pentru că am o lungă poveste de dragoste cu subiectul/personajul în cauză.

În cei șapte ani petrecuți la Paris, traseul din fiecare dimineață, mereu același, îmi oferea trei momente distincte de plăcere absolută. Mai întîi, ieșeam din clădire și traversam lent Pont des Arts. Mă opream pe la jumătatea podului, urmărind încîntarea de pe fețele străinilor, fericirea autentică, aproape palpabilă a celor care se plimbau, poate prima oară, cu vaporașul pe Sena.

Urma al doilea popas – o boulangerie care aparținea unui artizan patiser, deținător al titlului „Meilleur Ouvrier de France“. Vitrina, în care străluceau prăjituri și macarons în culori de rochii indiene, mă ținea țintuită în fața ei pentru cîteva minute. Experimentam un fel de sindrom Stendhal bine temperat. Creierul trecea pe modul irațional și, invariabil, cumpăram patru-cinci macarons caramel beurre salé (macaron cu caramel și unt sărat) și vreo două bucăți cu fistic.

Ultima oprire, esențială, fromageria! O adulmecam de pe partea cealaltă a intersecției, de la zeci de metri, amintindu-mi de fiecare dată povestea lui Jerome K. Jerome: brînza adusă cu trenul de la Paris la Londra, al cărei miros putea să străbată ușor trei mile, să doboare un trecător la două sute de yarzi, să golească un compartiment de tren și să transforme o mîrțoagă jigărită și somnambulică într-un avion cu reacție.

Ei bine, în acest magazin mi-am investit asiduu o mare parte din puținii mei bani, încercînd fel de fel de titluri, de stiluri, de forme, de origini: de oaie, de capră, de vacă, de care mai de care. Nu mi-am cumpărat nici măcar o pereche de pantofi, deși aș fi putut! Detest expresia „Ce mare brînză?!“ Brînza e mare, chiar așa, e uriașă, e o instituție. E artă! Și, ca să dau cezarului ce e al cezarului (căci nu vreau să fiu zgîrie-brînză), trebuie să amintesc una dintre celebre fraze ale autorului Psihologiei gustului, renumitul gastronom, magistrat și om politic Brillat-Savarin: „Spune-mi ce mănînci, ca să-ți spun cine ești!“ Cu mîna pe inimă, recunosc că am mîncat zi de zi, cu religiozitate, cu pasiune, cu devotament și cu bucurie brînză, inclusiv o delicioasă varietate normandă care a împrumutat numele celebrului gastronom (în ciuda opoziției familiei acestuia, care era totuși mîndră de prăjitura omonimă: savarina!). Dacă tot vorbim de Brillat-Savarin, el denumește brînza Époisses regina brînzeturilor! E un „soi“ produs încă de pe la 1500, într-o abație cisterciană (am avut și noi una, la Cîrța). Ce diferă? Crusta este spălată într-un amestec de saramură și rachiu. Napoleon era mare fan, și nu numai el. Cazută în dizgrație după război, a fost reinventată în anii ’50.

În topul preferințelor mele se află camembert-ul de Normandia în varianta Papillon și brînza Saint-Marcellin, a cărei atestare documentară datează din vremea lui Ludovic al XI-lea, de pe ale cărui mese regale era nelipsită. Ar trebui totuși spus că atunci, cu mici excepții, brînza era pentru sărăntoci, înalta societate evita consumul acestui aliment rezervat persoanelor cu venituri modeste, de unde și expresia: „Fromage et pain est repas de villain.“ („Neamul prost mănîncă pîine cu brînză.“)

Tot printre preferatele mele mai e și Saint-Nectaire, urmat de Brie de Meaux și de vreo două varietăți de brînză bască, dintre care inconfundabila Ossau-Iraty. Încăpățînată această brînză, care se laudă cu trei milenii de istorie (șapte, după basci) și un gust ușor fructat! Vreo trei luni am mîncat numai Boursin, ediția cu usturoi. Dar, categoric, brînza mea preferată e cea de capră. Am făcut multe excursii gastronomice pe la ferme, unde capre nelămurite mă priveau direct în ochi, mestecîndu-și paiele agale. Ani în șir am fost în fruntea eșalonului de mîncători de brînză, cu peste 30 de kilograme pe an, francezul mediu consumînd 25, iar chinezul sub un kilogram. Am mîncat-o simplă, în salată, în tartă, la microunde, la cuptor, ca antreu, între mese, ca masă principală și ca desert, căci tot marele Savarin zicea: „Un desert fără brînză este ca o femeie frumoasă cu un singur ochi.“ Am acompaniat-o cu vin de toate culorile, cu șampanie, cu cidru, cu pîine neagră, cu nuci, cu struguri, cu smochine, cu dulceață de cireșe negre și – Doamne, iartă-mă! – chiar și cu roșii!

Mi-amintesc că, odată, fostul meu partener, fiind în criză de timp, a cumpărat brînză din aeroportul cu numele generalului cu care începe articolul. A îndesat-o într-o valiză de mînă plină cu acte și dosare, pe care a pus-o din greșeală la cală. Valiza a ajuns la Sofia, de aici în Dubai și apoi s-a plimbat un pic prin Kuweit. Cînd am recuperat-o, la București, vameșii ne-au privit oripilați. „Cu ce vă ocupați?“ – s-a răstit unul dintre ei. „Cu vînătoarea de carcalaci“, am răspuns amîndoi, în același timp. Acasă, am băgat brînza în frigider. Apoi am mîncat-o. Minunată! Ce caracter, ce savoare, ce aromă, ce senzații! Mult timp după ce am terminat-o, frigiderul gol încă mai mirosea. Iar geanta? Geanta a fost spălată insistent de mai multe persoane, inclusiv de un portar cu o rinită cronică și, ulterior, aruncată. Trei ani mai tîrziu, contractele ușor verzi încă duhneau.

Îmi mai amintesc cum altă dată, împreună cu soțul meu, om cu armata făcută înainte de Revoluție, am hotărît să mergem la un celebru restaurant de fondue, aflat în Montmartre. Eram în perioada romantică și el mi-ar fi îndeplinit orice capriciu (Caprice des Dieux, Caprice des Anges). Era o seară de noiembrie cu o ploaie suavă, dar persistentă, și o coadă la intrare de vreo douăzeci de metri. În timpul așteptării de vreo trei sferturi de ceas, am văzut mai mulți turiști ieșind grăbiți, albi la față, evident fără să fi terminat consumația. Nu o să o uit pe doamna care leșinase și care a fost scoasă pe brațe. Soțul meu făcea haz, dar, pe măsură ce coada înainta, umorul îi era tot mai stins, iar culoarea din obraji tot mai palidă. În final, cînd ne-a venit rîndul, Vlad a deschis ușa hotărît, a intrat în restaurant și apoi s-a întors brusc și, cu o față pămîntie, mi-a zis: „Am auzit de-o braserie alsaciană excelentă. Tare aș mînca un ciolan cu varză! Mergem acolo.“ V-am povestit asta ca să înțelegeți că o brînză puternică necesită mai mult decît o iubire la fel de puternică. 

Daniela Ulieriu este jurnalist și gastronom (danielaulieriu.ro).

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.