⬆
Societate
Pagina 95
Despre femei, cu dragoste
Pe Eufrosin Poteca îl cunoaştem doar din postura de filozof, arhimandrit şi egumen la mănăstirea Motru, dar puţini dintre noi bănuiesc iubirea lui nemărginită pentru natura feminină. Trăind printre surori, singurul băiat al unei familii de fete, Dimitrie a deprins iubirea, de la jocurile copilăriei lui
Care ne-or lumina anii? – Ruşii? Sau americanii?
Ca de obicei în ultimii ani – de la un scandal petrecut în scara blocului, pînă la marile evenimente internaţionale –, orice fapt care se abate peste noi ne găseşte profund divizaţi. Unii văd chestia asta ca pe un mare cîştig.
Esenţă de anşoa – spitalul ca „hartă a întregii lumi“
Minunatul diarist Jeremy Taylor (1613-1667), prietenul şi mentorul lui John Evelyn, a descris spitalul ca fiind o „hartă a întregii lumi“. Asta rămîne o descriere potrivită şi în zilele noastre, în afară de cazul în care hotărăşti să te internezi ca pacient privat, cu propria cameră şi micile luxuri oferite de infirmiera personală.
La Moşi şi la Mall
Panorame – tricoloruri – bragă – baloane – soldaţi – mahalagioaice – lampioane – limonadă – fracuri – decoraţiuni – decoraţi – doniţe – menajerii – provinciali – fluiere – cerşetori – ciubere – cimpoaie – copii – miniştri – pungaşi de buzunare – hîrdaie – bone – doici – trăsuri – muzici...
O federaţie naţională – cu evantai de muşchi afumat
„Avem membri din toate colţurile ţării“, „luăm parte la deciziile cu privire la învăţămîntul preuniversitar din România“, „zvonurile răuvoitoare sînt alimentate de cei cărora nu le convine că existăm“. Sînt cîteva dintre declaraţiile Federaţiei Naţionale a Asociaţiei de Părinţi şi ale preşedintei acesteia, doamna Mihaela Gună.
Luaţi cu pîine
Textul ăsta se naşte dintr-un vag amuzament. Citeam deunăzi pe undeva că un chef (şef d-ăla în franceză – bucătar, adicătelea) era absolut şocat şi dădea ochii peste cap că lumea e needucată şi mănîncă literalmente sushi cu pîine şi – oroarea ororilor – înmoaie maki-ul în supă!
Casă veche
Cînd te muţi într-o casă nouă, evident că nici prin gînd nu-ţi trece că va ajunge vreodată doar un depozit semiabandonat de obiecte şi că, în cele din urmă, va intra, într-o complet altă formă, pe mîna unor necunoscuţi.
Creveţi iuţi cajun
Ne-am instalat în bucătăria ei mare şi luminoasă, printre plante suspendate şi ustensile din cupru. Era una dintre acele bucătării spaţioase, despre îţi dai seama dintr-o singură privire că aparţine unui cordon bleu. A pus creveţii întregi într-o supă de legume înmiresmată, pînă au prins o tentă roz aprins;
Banii şi redresarea TVR
TVR s-a redresat economic în 2013 – arată cifrele date publicităţii săptămîna trecută de preşedintele-director general interimar, Stelian Tănase. După ce, în perioada 2010-2012, pierduse anual între 32 şi 38 de milioane de euro, anul trecut, postul public a încheiat cu un mic profit, de 566.000 de euro. Pe hîrtie, lucrurile arată foarte bine. Dar nu şi pe ecran.
Unde sînt oamenii de valoare?
La un moment dat, am cunoscut un artist, un pictor. Băiat de la ţară, sărac, de printr-un sat din Moldova, era un talent nativ. Un talent mare – şi o ziceau cei care se pricep – care se naşte o dată la, să zicem, 50 de ani. Teoretic, avea nevoie doar de determinare şi de muncă, pentru a ajunge cunoscut, pentru a-şi confirma valoarea.
Silicon Valley (II) – circuitul talentului
„Nu exagera cu alcoolul şi marijuana. Mai trebuie să şi înveţi.“ A fost primul sfat şugubăţ primit de Daniel Ha de la tatăl său, cînd a venit timpul să se despartă, după ce îl adusese pe tînăr în campus pentru începerea facultăţii.
Un cadou simbolic
Era cu puţin înainte de începerea sesiunii de examene cînd, într-o seară, la telefon, o voce cunoscută din cadrul departamentului mă anunţa că este o studentă în ultimul an, din Republica Moldova, venită cu bursă, care a picat de trei sau patru ori examenul la cursul ale cărui seminarii le conduceam, şi că aceasta este ultima ei şansă să promoveze; în caz contrar nu va putea absolvi.
Cu ochii-n 3,14
● Medicii spitalului londonez Great Ormond Street şi-au propus să crească urechi, nasuri şi alte cartilagii, pornind de la celule stem recoltate din grăsime. Piftia din urechi (de porc) ar putea deveni noua supă primordială, cum numea Aleksandr Oparin teoria sa despre originea lumii, în proaspăt constituita şi deja înfometata Uniune Sovietică. (M. P.)
● Prin Bucureşti a apărut un lanţ de simigerii numite Zaraza (personaj inventat de Ion Pribeagu pentru un tango din 1931 cîntat de Cristian Vasile
O istorioară cu perucă
Mai totdeauna nemulţumite de darururile oferite de natură, femeile au fost preocupate de artificii complicate pentru a păcăli pe cît se poate oglinda. De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc, obsesia frumuseţii se află la temelia marilor descoperiri ale lumii.
Goliciunea democraţiei
În doar cîteva ore, spectacolul lumii se poate schimba fundamental. E suficientă cunoscuta fîlfîire a aripii unui fluture, undeva, într-un colţ al acestei planete, pentru ca, la nivelul scenei gigantice, la care căscăm ochii cu toţii, să se petreacă o schimbare de proporţii.
Ibsen şi Roşia Montană
La Paris, anul 2014, a debutat, pe plan teatral, cu o extraordinară abundenţă de mari spectacole, de aventuri şi eseuri scenice permiţînd plăcerea de a explora principalele repere europene. Azi, teatrul, în mod esenţial, la cel mai înalt nivel, a redevenit strict european – incluzînd, evident, Rusia – căci altundeva, peste mări, cum se spune, prezenţa sa e diminuată, iar uneori s-a degradat chiar.
O oaie are în intestinele ei un lup urlînd la lună
Preţ: 8 lei. Acesta este desenul numărului 2 din Infinitezimal, cel mai mare ziar pe care l-am văzut în viaţa mea. Este uriaş ca mărime, gras la conţinut. Paginile 2-3 – idee, frate – au serii de citate, o listă de vorbe celebre, de prin cărţi de curînd apărute, din intervenţii media. Infinitezimalul adaos de vorbe cu greutate la brambureala lumii.
Un hotel pentru toată lumea
Am primit cartea Hotel Iris, scrisă de Yoko Ogawa şi publicată de Humanitas, ca pe o invitaţie de a petrece cîteva ore într-o ambianţă japoneză. Sînt, deci, „un turist european“ cu un aparat de fotografiat în mînă, încercînd să surprind frînturi din specificul local.
Pijamale vărgate
Domnul era mai degrabă gras şi, evident, peste poate de obosit. Adormise rezemat într-unul din scaunele de metrou, cu picioarele bine întinse, pînă aproape de mijlocul culoarului. Capul îi alunecase uşor pe un umăr şi dormea de parcă lumea nu avea un început şi un sfîrşit. Dormea tun.
Singurătatea în filme de Oscar
Gravity, filmul pentru care Alfonso Cuaron a luat Oscarul pentru regie, este, printre altele, despre singurătate. Evident că deriva spaţială în care plutesc aşa de măiastru personajele (de altfel, a luat şi Oscarul pentru efecte speciale, şi pentru imagine) e una metaforică, a vieţilor noastre cele de toate zilele.
Bourride provençale la Cannes
S-a plimbat o vreme pe Croisette. Simţea cum i se face o foame teribilă, căci nu adusese ofrandă sacrosanctei gustări matinale. A ezitat, ca un bun lionez, pe alei, între mai multe restaurante; la „Chez Astoux“, fructele de mare ar ajunge, în ciuda reputaţiei, mai tîrziu ca la Lyon.
De ce nu avem încredere în presă
Fundaţia Konrad Adenauer (KAS) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au prezentat săptămîna trecută rezultatele unui studiu referitor la media din România, din care reiese că numai o cincime dintre români mai cred că presa este independentă. Cum şi de ce s-a prăbuşit acest indicator?
Sînt client, am voie să urlu!
Există două mari categorii de clienţi: clientul veşnic nemulţumit, care îşi închipuie că totul i se cuvine, şi clientul umil, în banca lui, care crede că i se face o onoare cînd este servit. Din păcate, fac parte din ultima categorie, detestînd-o oarecum pe prima.
Cavalerul cerului
Despre americanul de origine română Nicholas Dimăncescu am auzit pentru prima dată la sfîrşitul anului 2010. Venise în România pentru a-şi lansa filmul Knights of the Sky/Cavalerii cerului, un documentar despre confruntările aeriene dintre piloţii români şi cei americani, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Partide şi lideri în România anului electoral 2014
Există un aer de schimbare şi de răzvrătire faţă de felul în care s-a făcut politică după Revoluţie. Asta se vede în evenimentele din toamna trecută, în #uniţisalvăm, în candidaturi independente care, fie şi nereuşite în final – precum cea a lui Nicuşor Dan la Primăria Bucureştiului –, au dat un semnal de implicare în „sistem“. Independenţii din toată ţara îşi dau seama însă că au nevoie de o maşinărie de „război politic“ şi că trebuie „să se echipeze“ cu un partid, dacă vor să aibă cu adevărat
Cu ochii-n 3,14
● După ce, într-un magazin, am văzut „dres cu fermoar“ (adică rochie cu fermoar), la un magazin online găsesc următorul sfat: „Ca să obţineţi un outfit glamour, combinaţi blugii oversized cu o pereche de şlapi.“ Curat glamour românesc. (S. G.)
● Într-un Top 10 al cărţilor care au influenţat omenirea cel mai mult, se află aşa: Arta războiului de Sun Tzu, Guerilla Warfare de Che Guevara, Mein Kampf de Adolf Hitler, Brave New World de Huxley, Biblia, Geografia lui Ptolemeu, Republica lui Platon, Ma
Lumina vie
„Să fie lumină!“ a spus Omul (peşterilor, din Antichitate, din secolul XXI) şi tot ce-a reuşit să facă a fost căldură. Focul, lumînările, lămpile cu gaz, becul electric – toate generează lejer mai multă căldură decît lumină. E drept, în ultima parte a istoriei, ne-am deşteptat şi am inventat lampa cu fluorescenţă.
„Update al memoriilor“ – interviu cu psihologul Dragoş CÎRNECI
"Trebuie spus că, deocamdată, este o ipoteză teoretică. Ea urmează a fi testată în laborator. Totul a plecat de la o observaţie de natură psihologică, şi anume că reamintirea a ceva la care nu ne-am gîndit de mult, sau revederea a ceva/cuiva pe care nu am avut ocazia să-l vedem de mult timp ne provoacă plăcere."
Să comasăm şi să dăm foc...
Cum nu prea mai avem bani de cultură, aşa cum nu prea mai sînt bani de cercetare, şi nici pentru educaţie – valori importante pentru orice ţară, dar nu şi pentru ţara mea –, propun stimaţilor guvernanţi să începem cu bibliotecile, că oricum nu folosesc la nimic.
Napoleon şi robinetul de aur
Piaţa în care se desfăşoară revoluţia de la Kiev arată ca un gigantic platou de cinema, unde se lucrează la un film de acţiune. În ultimele luni, locul acela a devenit un subiect constant al ştirilor. Apeşi pe un buton şi ai acces direct la un soi de reality show în care producătorii nu se joacă de-a realitatea, ci o livrează de-a binelea, ambalată bizar, în nişte straie vintage, dar, cumva, extrem de la modă.
Adventismul românesc – sau patologia unei confesiuni
Cartea Biserica prin pustiul roşu. Rezistenţă şi compromis în adventismul din România în perioada comunistă (1944-1965), scrisă de dr. Gheorghe Modoran şi tipărită chiar la Editura Cultului Adventist este o apariţie surprinzătoare.
Frica, un specimen
Acum am curaj. Am lichidat orice relaţie cu Piraeus Bank. M-a decis inducerea deliberată în eroare a băncii. Pe un cont pe care de doi ani de zile nu aveam decît maximum 50 de lei la două luni, bancherii mi-au pus un card cu comision de un milion de lei. Bun, să nu spun vorbă neînţeleaptă, mi-am semnat singur ordinul de execuţie.
Vocea părinţilor din toată ţara
Am aflat, de pe Internet, că există Federaţia Naţională a Asociaţilor de Părinţi din Învăţămîntul Preuniversitar. Citind informaţia, nu m-am gîndit decît că, în condiţiile unui sistem de învăţămînt precar, există o voce în plus, cea a părinţilor, care ar putea susţine reformarea imediată a educaţiei instituţionale din România.
Nymphomaniac doi şi publicul
Am fost unul dintre cei care s-au agitat cînd CNC a plănuit să interzică vizionarea în locuri publice a ultimei producţii von Trier. La presiunea publică, experţii şi expertele din Consiliu au făcut un pas înapoi. Asta e altă discuţie, bine că s-a întîmplat aşa.
Poveste de iarnă
Am văzut, de curînd, un film care mi s-a părut un fel de cumul a mai tot ce au început să însemne poveştile în lumea de azi: Poveste de iarnă (Winter’s Tale, 2014, în regia lui Akiva Goldsman, cu Colin Farrel, Russel Crowe, Jessica Brown Findlay, Jennifer Connely, după romanul lui Mark Helprin).
Ţîri fripţi
„Bună ziua. Cum merge pescuitul?“ „Nu trage deloc.“ „Pescuiţi de multă vreme?“ „De vreo două ore. Am înconjurat deja o jumătate de lac, mai mult ca să mă aflu în treabă. Dacă există bibani mari în acest lac, nu eu sînt acela care o va dovedi.“
Cum a ajuns Mircea Badea substantiv comun
În timpul cît nu l-am băgat în seamă, Mircea Badea a devenit, din substantiv propriu, substantiv comun. Sau, mai frumos zis, din persoană – gen publicistic. Cea mai clară dovadă în acest sens este Radu Banciu, care îi insultă pe prietenii lui Badea cu aceeaşi furie cu care Badea îi insultă pe prietenii lui Banciu.
Fetiţele corporatiste
Aveam o „prietenă“ pe Facebook, cu 8 ani, poate cu 10 ani mai tînără decît mine, care mă scoatea din minţi. De multe ori am fost tentată s-o şterg din listă, însă de fiecare dată m-am oprit, curioasă pînă unde poate să ajungă cu self-esteem-ul şi autosuficienţa ei.
Silicon Valley (I) – în căutarea transparenţei
Google, Google, Google şi, încă o dată, Google. E un nume de care cu greu îmi pot feri privirea în campusul în care îşi are sediul compania americană, din oraşul californian Mountain View.
Cu ochii-n 3,14
● Aflăm că pentru interjecţia pisicească „miorlau“ există şi versiunea mai neobişnuită „mîrlamiau“; ca în „Pîn-o zice mîţa miau / Şi cotoiul mîrlamiau.“ (Materialuri folkloristice, Bucureşti, 1900). Este o contaminare între mîr, miorlau şi miau. Adică o parte cîine şi două părţi pisică. (M. P.)
● Am aflat, de pe rafturile din supermarket, că pe lîngă cele patru gusturi fundamentale – amar, dulce, acru şi sărat – au apărut şi unele complementare. Astfel, avem chipsuri de cartofi cu gust de shaor
Şi totuşi, izvoare există...
Comoditatea este lucrul care dăunează cel mai tare cercetării. De ani buni, eu şi voi toţi auzim sloganul: „Asta nu se poate face la noi, nu avem documente.“ Bineînţeles că afirmaţia nu are acoperire documentară.
Trei legume cu efecte miraculoase
Staţi liniştiţi, n-aţi greşit revista! Cele trei legume miraculoase sînt isteria, scandalul şi harababura. Iar efectele lor miraculoase – e drept, dincolo de alea perverse – sînt vizibile cu ochiul liber. Adică, e evident, ca pumnu’ la ochi, că unora le fac foarte bine chestiile astea. Îi înviorează.
Ancăi Cristina Râpeanu, director al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti
De fapt, scrisoarea de faţă ar trebui adresată DacoRomanicei, bibliotecii digitale a Bucureştiului, şi să-i spun cu mîndrie şi bucurie că este tot ce este mai bun din ce s-a făcut în România digitală, de la începuturi pînă astăzi.
Şcoala dezbaterii libere
Am în preajmă un părinte care îmi vorbeşte entuziasmat despre competiţiile-dezbateri la care participă fiica sa: această formă de exersare a exprimării libere, civilizate, organizate, a propriilor opinii a pătruns, de mult, şi în instituţiile şcolare din România. Mai mult decît atît, echipele româneşti au mari succese în străinătate.
Copii la crîşmă
Decorul era tipic unei cîrciumi care strică definitiv o casă mare, interbelică. O casă într-adevăr frumoasă, în sensul pur al cuvîntului, indiferent cărei epoci ar fi aparţinut şi dincolo de toate nostalgiile care-i lasă pe mulţi în visare oarbă, doar la auzul cuvîntului „interbelic“.
Eficienţă şi empatie
Cînd am fost pentru prima dată în Italia, în Toscana, am simţit că acolo e „locul“ pentru mine. Locul în care mi-ar plăcea să trăiesc, locul în care nimic nu mi se părea urît, obişnuit, lipsit de farmec sau valoare. Vorbind cu unii şi cu alţii, am constatat că nu sînt, nici pe departe, singura care gîndeşte şi simte aşa.
Li Lan sau puiul roşu chinez
„Pui cu alune şi ardei iuţi roşii“ – a auzit-o spunînd pe Li Lan. A ridicat capul şi a văzut-o aşezînd un platou aburind pe masă. „Ardeii nu se mănîncă“, a mai adăugat ea, „sînt doar pentru gust.“ Mîncarea de pui aţîţa focul mocnit din gîtlejul lui Neal şi îl făcea să lăcrimeze.
Securistul, deus ex machina
Dintre toate teoriile conspiraţiei care circulă aici şi acum, cea mai răspîndită e şi cea mai neglijată: a securistului. Neluată în seamă, poate, fiindcă e lipsită de orice fel de exotism şi nearticulată, se poate rezuma simplu: România e la cheremul (moştenitorilor) securiştilor, care îşi pasează de la unii la alţii privilegiile economice ale capitalismului clientelar în care trăim.
Un cîntec pentru colonel
În blocul de garsoniere în care am locuit, aveam un vecin colonel în rezervă. Trecut de 75 de ani, un om serios, liniştit, aproape că nu-l auzeam niciodată, deşi stăteam perete-n perete. În aparenţă, pensionarii sînt vecinii ideali. Au tabieturi, dorm mult, nu te deranjează cu nimic.
„În urma acului“ – cîteva note pe marginea expoziţiei de la MŢR
„Studiul feluritelor ramuri ale aceluiaşi trunchi etnic este firesc şi dătător de energii pentru cei care-l întreprind. Cultura naţională, în care se varsă în cele din urmă toate informaţiile astfel adunate (…), îl hrăneşte binevenit şi darnic pe fiecare cu bucurii şi întristări care-i adîncesc şi lămuresc identitatea."