Cum murim

În copilărie, am murit de nenumărate ori. Stăteam în după-amiezele leneşe de vacanţă în reverii iscate ori de plictiseală, ori de cîte o supărare teribilă pe ai mei şi-mi imaginam propria moarte. Era frumos şi răzbunarea – dulce. Ce tragic zăceam pe spate, ce nobilă era paloarea morţii de pe obrajii mei şi cîtă suferinţă era în jur! Da, suferinţa celor care mă jeleau îmi făcea inima să tremure şi mă aducea în pragul unui plîns cu sughiţuri de propria-mi milă. Probabil că părinţii erau distruşi acum şi regretau teribil că nu m-au lăsat cu patinele în zăpada afînată. Sau că nu mi-au dat voie în excursia cu autocarul la Cheia. Prietenele mele probabil că erau terminate. Mi le imaginam pe rînd... Carmen, care va rătăci pe aleile dintre blocuri fără să aibă cu cine se juca. Adriana n-o să mai aibă cui împărtăşi secretele. La şcoală o să fiu pomenită ca elev eminent, comandant de detaşament şi creator de texte „Clasa noastră ca o floare“. Tristeţea era insuportabilă, moartea mea căpăta accente eroice, colosale, oraşul plîngea.

Mai încolo, spre adolescenţă, propria moarte devenise subiect de frondă şi un ingredient interesant în compoziţia personalităţii mele. Răzbunarea din copilărie devenea încet-încet mai întîi o moarte artistică, lentă şi tuberculoasă, între dantele şi batiste înroşite, ascunse în mănuşile fine, încheiate cu nasturi, se transforma apoi într-o langoare care se adîncea încetul cu încetul, un fel de stingere lentă de dorul cuiva şi neapărat în decor sepia, cu dealuri pietroase, bătute de vînt. Pe la 15 ani, vîrsta de 30 era imposibilă, improbabilă, în ceaţa unui viitor abstract. Ba chiar o vîrstă bună de murit, după cum citeam noi în liniile din palmă, în şedinţe serioase, de chiromante amatoare. Linia inimii noastre de 15 ani se ducea lungă-lungă, înfăşura de două ori podul palmei şi nu se mai termina, linia vieţii o vedeam întreruptă pe undeva, unde credeam că ajunge aproape de 30. Muream toate ca Jim Morrison şi Jimi Hendrix laolaltă, în diverse excese creatoare.

Cum mă apropiam cu încetul de 30 şi după 30, linia vieţii închidea hiatusul ăla imaginar din adolescenţă. Maturitatea venea liniştită şi, cu cît se apropia de miezul vieţii, nu se mai gîndea la moarte. Maturitatea nu mai avea timp de prostii, avea lucruri de făcut, fapte de împlinit, chestii de dovedit. Iar toate astea consumau timp. Cu cît nu se mai gîndea la moarte, cu atît moartea începea să secere foarte aproape. Bunici, mătuşi, animale de casă. Părinţii începeau cumva să se micşoreze, să se taseze, să se rideze, deşi, în capul tău de copil, rămăseseră la eterna vîrstă care se cuvine s-o aibă un părinte – cam la vreo 40 de ani, aşa. Etern la 40 de ani, ei făceau înainte şi 60, şi 70... Cînd tu, în maturitate, te gîndeşti cum să prelungeşti cu sens o viaţă cît mai mult şi cît mai viu, bătrîneţea începe să-ţi invadeze proximitatea, năvăleşte în lumea din jur şi lasă goluri în familie.

Iar bătrînii încep să se pregătească temeinic. Au şifoniere pline cu prosoape şi batiste şi dulapuri pline de farfurii pentru pomeni. Plicuri cu bani pentru popă. O rînduială zdravănă cu locul din cimitir. Acte puse deoparte şi o eternă litanie în urechile copiilor: „Cînd oi muri, să nu aruncaţi covoarele, să nu daţi casa, să udaţi florile“, să nu mă uitaţi, de fapt. Să mă purtaţi cu voi în fotoliul ăla vechi acoperit un chilim ros, în care obişnuiam să citesc, în actele îngălbenite ale unor naşteri la fine de ani o mie opt sute, în teancurile de taloane de pensie, în obligaţiunile CEC din anii ’60, bune de nimic, să nu aruncaţi, să nu-mi risipiţi viaţa. O viaţă de care nu m-aş despărţi pentru nimic în lume, uite de-aia înghit pilule cu pumnul, pe reţetă, mă pregătesc de dus, dar nu m-aş mai duce, viaţa asta e atît de dulce, cum o risipiţi voi la tinereţe, ce generoşi sînteţi cu ea, cu anii, cu zecile de ani. Cred că mă întorc la credinţă, cred că, de fapt, nici n-am plecat din ea, uite cum mi-am aşternut chibzuit calea spre dincolo, dar n-aş da minunea de aici nici pentru o veşnicie în rai. Mamaie, e cam tîrziu.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.