Linişte, produs de lux

Publicat în Dilema Veche nr. 528 din 27 martie - 2 aprilie 2014
Mîrlanii cu palat jpeg

A sunat la uşă, să fi fost uşor după 8 seara. Înalt, slab, uscat, cu tinereţile trăite probabil prin anii ’50, a întrebat extrem de amabil: „Nu vă supăraţi, aveţi cumva vreun motoraş prin casă care porneşte noaptea, pe la 1?“ Auzisem eu de prin vecini că domnul acesta era puţin zguduit emoţional şi avea puterea să audă diverse motoraşe şi alte asemenea făcătoare de zgomot mai din senin, aşa. „Nu, nu avem nici un motoraş“, zic la fel de amabil, domnul pare că înţelege şi se retrage tăcut ca un şoarece.

Şi atunci am ascultat un pic în jur. Ding-ding-ding-ding făceau chiar în acel moment mesajele de pe Facebook, pentru care abia instalasem o aplicaţie pe telefon. Dinspre living zornăiau zece voci nervoase, adunate grămadă într-un studio de televiziune. O moderatoare urla literalmente, încercînd să acopere o grămadă de invitaţi isterizaţi, care mai aveau puţin şi se sugrumau unii pe alţii în direct. Din bucătărie mormăia uşor radioul uitat deschis încă de dimineaţă. Maşina de spălat intrase deja în programul de stors şi suna ca un avion pe cale să decoleze. Luate unul cîte unul şi toate grămadă, zgomotul împletea liniştea de acasă. Un balamuc.

Nu aveam un motoraş care se pornea să uruie fix la 1 noaptea, dar trăiam zi de zi în încrengătura sonoră a banalităţii. M-am obişnuit atît de mult cu zgomotul românesc, că o cîrciumă în care auzi doar tacîmurile comesenilor şi un zumzet slab de conversaţie pare nelalocul ei. Sînt locuri în care ajungi să stai sub boxe şi-ţi saltă ciorba în farfurie din cauza muzicii. Ajungi să urli la comeseni ca să te faci înţeles. Asemenea – prin unele magazine unde ai impresia că treci pragul unei discoteci de cămin cultural, cînd tu te-oi fi nimerit pe acolo să-ţi iei o biată pereche de ciorapi. Ajunsă, după o îndelungată pauză, într-o oarecare cafenea nemţească, aveam impresia că am mîncat o amandină în biserică. Puteam să mă aud înghiţind cafeaua.

România e extraordinar de guralivă. Luaţi un taxi. Cel mai probabil că în el e un radio pornit, în fundal auzi pîrîielile şi păcănelile din dispecerat şi vocile doamnelor „Ana 3 cu Costică“ iar taximetristul însuşi vorbeşte infinit la telefon. Sau cu dumneavoastră. Sau de unul singur. Ascultaţi puţin ce se aude dintr-un apartament de bloc. O să vedeţi că toate funcţiunile conlocuirii vorbesc tare. Un vecin face un pipi sănătos şi trage apa. Cineva tîrîie pe parchet o mobilă. Altcineva se uită la televizor şi auzi clar, foarte clar, pe cineva urlînd: „Dar salariile profesorilor cine le-a tăiat?!!“ Dintr-o bucătărie se prăvăleşte o monstruoasă avalanşă de oale – o noră care o fi intrat în blide. Şi se trîntesc uşi. E ţara în care se trîntesc îngrozitor uşile.

M-am gîndit apoi că o efigie a românului comun, trăitor la oraş, ar putea închipui un tip solid, îmbrăcat în trening, care stă drept, cu picioarele uşor depărtate şi cu braţele încrucişate la piept. Deasupra, drept blazon, mîndre însemne, două bormaşini încrucişate din care flutură de-a stînga şi de-a dreapta două steguleţe mici, în culorile Stelei. Bormaşina – unealta noastră dragă. Nu e zi în săptămînă să nu auzi de undeva zuruitul pătrunzător al acestor maşini cu ajutorul cărora lumea merge mai departe, agaţă dulapuri, draperii, aparate de aer condiţionat, jaluzele, rafturi şi Dumnezeu mai ştie ce. Se taie chestii cu flexul, se bat şniţele, se ascultă muzică, se bat neveste, se trăieşte în larmă. Aşa încît liniştea e un lux. Maşinile de spălat silenţioase şi aspiratoarele aşijderea sînt cele mai scumpe. Maşinile – la fel. O casă cu puţini vecini – greu de găsit.

De mîine sînt nevoită să renovez casa. Probabil că voi reprezenta cu cinste blazonul nostru urban al maşinăriilor urlătoare. Mi-e o frică îngrozitoare de vecinul cu motoraşul. O să-l anunţ cu un bilet şi o să-mi cer scuze pentru deranj de la distanţă. Pe tăcutelea, laş. Bunule vecin, te anunţ că am sute de motoraşe în casă, în cap şi în viaţă. Pe aici, altfel nu se poate. Tînjesc după nobila linişte, dar din prea multă, mi-e că mă dilesc şi eu.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.