De ce nu avem încredere în presă

Publicat în Dilema Veche nr. 525 din 6-12 martie 2014
Cum a funcționat media în tragedia de la Colectiv jpeg

Fundaţia Konrad Adenauer (KAS) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au prezentat săptămîna trecută rezultatele unui studiu referitor la media din România, din care reiese că numai o cincime dintre români mai cred că presa este independentă. Cum şi de ce s-a prăbuşit acest indicator?

Cele 20 de procente însumează numărul respondenţilor care consideră că presa este „complet independentă“ (7%) şi „mai degrabă independentă“ (13%). Cifra pare mică, dar avem şi dovezi obiective că este aşa. Un studiu CCSB din septembrie 2010 venea cu concluzia că nu mai puţin de 62% dintre români consideră presa autohtonă independentă. Desigur, rezultatele unor studii diferite, realizate pe metodologii diferite, nu pot fi comparate în detaliu. Diferenţa este însă uriaşă. Dar, în perioada 2009-2013, în presa românească au avut loc o serie întreagă de schimbări. În februarie 2010, Ringier ceda fraţilor Păunescu Capital şi Evenimentul zilei. În luna aprilie a aceluiaşi ani, Răzvan Corneţeanu părăsea Adevărul Holding, iar această plecare punctuală imprima grupului media, deţinut de fostul petrolist, o direcţie diferită, descendentă. În martie 2011, Gîndul îşi sista ediţia tipărită, pentru a rămîne doar pe .info. Cam prin aceeaşi perioadă dispăreau de pe tarabă Ziua şi Gardianul, Cotidianul, Business Standard – şi o serie întreagă de titluri cu mai puţină relevanţă în sensul interesului public (reviste).

Dacă e să socotim pe grupuri media, Realitatea-Caţavencu, care a atins expansiunea maximă în 2009, e astăzi istorie. Fără ediţii locale şi cu tiraje mult mai mici – exceptînd Click! –, Adevărul Holding e mult mai puţin masiv. Intact mai scoate încă, pe hîrtie, Jurnalul naţional şi Gazeta Sporturilor, dar a renunţat la o serie întreagă de titluri secundare, în timp ce Adrian Sîrbu şi-a restrîns operaţiunile la Mediafax Group, după ce a cedat şi proprietatea, şi conducerea televiziunilor, americanilor de la CME/Time-Warner. Ringier este concentrat mai degrabă pe reviste şi trecerea pe online, după dispariţia din portofoliu a Pro Sport şi a celor două titluri trecute la fraţii Păunescu, apoi la Dan Andronic. De ce toate aceste schimbări? De vină a fost, în primul rînd, criza care s-a manifestat puternic pe piaţa media. De la 540 de milioane net în 2008, volumul cheltuielilor de publicitate a ajuns la 295 de milioane în 2013.

Cele două cifre sînt o indicaţie despre banii albi din piaţa media. La acest capitol, ar mai trebui contabilizate veniturile din tiraje vîndute şi cele obţinute de televiziuni de la cablişti, pentru retransmisie. Dar dacă ultimele au crescut, într-o oarecare măsură, banii din vînzarea la chioşc sau abonament s-au împuţinat proporţional cu tirajele. La cotidiene, acestea sînt undeva peste 300.000 de exemplare, în total, în timp ce, în 2007-2008, se învîrteau în jurul a 7-800.000 de exemplare.

Cu alte cuvinte, criza media este mai acută decît se vede în scăderea cheltuielilor de publicitate. Deşi concentrarea de proprietate descrisă mai sus poate naşte îngrijorări cu privire la controlul opiniei publice, fărîmiţarea care a venit după a fost mai rea decît fenomenul aşa-numiţilor moguli. Titlurile cedate de grupurile mari din motive de rentabilitate au trecut în proprietatea unor personaje autohtone, cu legături cu mediul politic, şi au căpătat culori partizane remarcate atît de public, cît şi de studiile de specialitate. Rămasă fără bani albi, presa a căutat alte feluri de finanţări. Scandalul Ridzi, în care Ministerul Tineretului a cumpărat ştiri în grila mai multor televiziuni, e o indicaţie bună despre aceste surse. Un studiu ActiveWatch despre care am scris acum cîteva săptămîni, care atestă implicarea financiară a politicienilor de diferite culori în presa locală, e o indicaţie la fel de bună.

La televiziuni, banii politici au provocat mai degrabă agitaţie. Realitatea TV şi Antena 3 s-au replicat într-un număr de posturi asemănătoare, de la România TV-ul pesedistului Sebastian Ghiţă, la TV H 2.0, cea controlată o vreme de consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. În 2012, pe cablu erau peste zece astfel de posturi, dar – din nou, indiciu de bani politici – televiziunile de acest fel au început să se împuţineze după alegerile parlamentare. În 2014, alt an electoral, Giga TV şi Money Channel dau din nou semne de viaţă, iar Digi24, apreciată de public, îşi schimbă managementul şi strategia.

Înapoi la presa scrisă, nu întîmplător, conform studiului KAS-CJI, românii mai cred în obiectivitatea ziarelor, numai în proporţie de 27%, faţă de 41% – televiziunea (tradiţional preţuită), 40% – media online şi tot atît – radioul. Presa scrisă a fost cea mai atinsă de criză, cu o scădere a cheltuielilor de publicitate de la 82 de milioane, în 2008, la 19 milioane, în 2013. Christian Spahr, directorul programului pentru mass-media din Europa de Sud-Est al KAS, spunea, la lansarea studiului: „În special ziarele ar trebui să fie alarmate de aceste rezultate. Ziarele ar trebui să se concentreze asupra jurnalismului de calitate, pentru a deveni o sursă credibilă de informaţii pentru public.“

Singurul indicator la care presa din România stă bine, în ansamblu, este atitudinea critică. Aceasta este preponderentă, conform datelor studiului KAS-CJI. Problema e însă că această atitudine critică e repartizată pe branduri/grupuri media. Cu alte cuvinte, Intact/Antena se ocupă preponderent de preşedintele Băsescu, în timp ce zona B1/Evenimentul zilei îl are în vizor pe Victor Ponta ş.a.m.d., în funcţie de proprietar şi alianţele de moment. Critica de acest fel nu se leagă de rolul de cîine de pază pe care ar trebui să-l aibă presa, ci e o încercare de destabilizare a unuia dintre actorii puterii, venită din partea altuia dintre actori. Să facem un exerciţiu de imaginaţie: dacă, eventual, puterea politică ar fi monocoloră în România, ziarul, site-ul sau televiziunea mică şi gălăgioasă, părtinitoare politic, ar dispărea, fiindcă acea putere monocoloră nu ar avea nevoie de ea, iar opoziţia, privată de resursele din timpul guvernării, nu ar avea din ce să o finanţeze. 

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.