O istorioară cu perucă
Mai totdeauna nemulţumite de darururile oferite de natură, femeile au fost preocupate de artificii complicate pentru a păcăli pe cît se poate oglinda. De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc, obsesia frumuseţii se află la temelia marilor descoperiri ale lumii. Astăzi, multe dintre aceste artificii sînt atît de la îndemînă, că nu ne mai gîndim nici măcar o singură clipă de pe unde vin şi cum au străbătut secolele, istoria. Să vă dau un singur exemplu: peruca. Termenul a ajuns la noi pe filieră franceză: perruque. Informaţii prea multe nu avem, doar impozanta coafură-perucă a domnului, istoricului, savantului Dimitrie Cantemir stă mărturie vizuală a folosirii ei. Dar, la 1716, cînd îşi aşază portretul pe Descrierea Moldovei, domnul cu pricina se afla în Rusia.
O scurtă istorioară de pe la început de secol XVIII ne arată peripeţiile acestui artificiu, dorit şi de cucoanele de prin părţile Craiovei.
„Iute, şi mîniindu-se de fieştece“, după cum este descrisă de soacra Dumitrana Ştirbei, Catinca, soţia vornicului Barbu Ştirbei întreţine o asiduă corespondenţă cu negustorul Constantin Hagi Popp de la Sibiu. Printre seminţe de flori şi romineală de obraz, printre gazete şi sticle de vin, Catinca Ştirbei cere şi o perucă, dar... nu una oarecare; ci o perucă ce să ascundă imperfecţiunile unei coafuri nu tocmai în pas cu moda, să uniformizeze un păr rebel, care nu vrea să asculte de canoanele unui aranjament artificial. Inexistenţa unor meşteri peruchieri la Bucureşti, şi supunîndu-se aşadar nu unui canon intern, ci unui model preluat de pe aiurea, Catinca cere să i se aducă o perucă ce nu prea mai era la modă prin alte părţi ale Europei. După succesul din vremea regelui Ludovic al XIV-lea, cînd peruca se înălţase şi se diversificase, după masculinizarea şi profesionalizarea ei în secolul al XVIII-lea, secolul al XIX-lea o va împinge către scopul ei iniţial: împodobirea aristocratelor bătrîne. Catinca o fi fost una dintre ele. Pe un model cunoscut, peruca cucoanei Marghioliţa, Catinca aşază propriile dorinţe şi idei de frumuseţe: „Mă rog pentru hatîrul şi dragostea mea să chemi dumneata (Hagi Popp – n.n.) pă perucaş şi să-i porunceşti ca să-mi facă o perucă şi, după cum arăt dumitali, părul să fie ales după faţa părului care trimisăi.“ Urmează apoi consideraţii la adresa modelului văzut, peruca cucoanei Marghioliţa: frumoasă perucă, dar prost aranjată, aşa că meşterul peruchier ar trebui să mai ţeasă părul că prea se smulge de cum îl atingi, şi e cam rar pe ici, pe acolo, şi cam scurt şi culoarea cam nepotrivită cu tenul dumneaei. („Faţa părului iaste tot ca cel care au fost la perucile coconi Marghioliţăi, tot aşa să fie dă închisu, forma să fie tot ca acelea, şi de largă, şi de naltă, tot ca aceia, şi după cum este forma aceia, aşa să fie şi aciasta, că mi-au plăcut; numai atît nu mi-au plăcut că părul nu este ţesut tare, ci, de unde îl apuci, dă acolo iese.“) Şi ca să fie sigură că va ieşi ce trebuie, Catinca trimite o şuviţă de păr, însoţită de instrucţiuni precise şi mai puţin exacte: „După cum este proba părului, cît să va putea, şi mai închisă, fiindcă acesta este din vîrf, şi din vîrf este totdeauna mai dăşchis părul… cel din dărătu să fie lungu, iar numai cel care vine denainte să fie mai scurtu, iar cel care vine de dindărăt să fie tot o potrivă.“ Vremea perucilor pudrate şi a buclelor artificiale îşi cam trăise ultimele clipe de glorie prin saloanele pariziene şi vieneze, şi poposeau acum printre cucoanele valahe, ajutîndu-le să-şi aranjeze frumuseţea.
Ce va fi înţeles meşterul perucaş din sfaturile cam confuze ale cucoanei nu e greu de imaginat. De la Sibii, cucoanei i-a ajuns la Craiova un monstru de perucă. Revolta nu se lasă mult aşteptată: „N-a fost după cum am scris eu, că ai grămădit păr foarte mult… ar fi fost destul cel care este pe spate să fie lîngă cel din frunte... este o batjocură prea mare… este un lucru care nu’l poci purta, fiind păr prea mult şi să face capul cît o baniţă şi nu sînt obicinuită acest feli...“ Urmează alte indicaţii, trimise la pachet cu peruca: „Vei vedea dumneata care este alesu dă mine, să să scoaţă, că l-am legat cu aţişoară să-l cunoşti dumneata, fiind scurt şi ciupit... Toată peruca să fie 50 dramuri, cu scufă cu tot, fiindcă această modă iaste după cum purtăm.“
Pînă va fi primit Catinca Ştirbei peruca perfectă, moda va fi apus, înlocuită fiind de bucle, cîrlionţi, zulufi. Zinca Samurcaş, Smaranda Catargi, Elena Miclescu apar în tablouri cu zulufii ce se revarsă pe umeri sau ies cu îndrăzneală de prin bonete, lăsîndu-ne să ne întrebăm ce fel de instrument „fierbinte“ i-ar fi modelat.
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.
