Subtilităţile propagandei de pe Russia Today
Una din cele două jurnaliste care şi-au dat demisia în direct de pe Russia Today, Liz Wahl, a publicat pe Politico.com un articol în care povesteşte cum „a fost pionul lui Putin“. Relatarea jurnalistei conţine o serie de detalii relevante despre felul cum se face, azi, în lume, propaganda: mult mai subtil decît la noi.
Liz Wahl a ajuns prezentatoare la Russia Today, televiziunea de limbă engleză a Kremlinului, după un început de carieră nememorabil: stagii de intership la NBC şi Fox, urmate de o colaborare cu o televiziune locală din Connecticut şi un job permanent la un post din insula Saipan, una din Marianele aflate în mijlocul Pacificului. Russia Today a însemnat, pentru ea, venirea la Washington, oraş mult mai ofertant pentru un jurnalist decît o insulă din Pacific.
Primul lucru interesant pe care îl spune Wahl în confesiunea ei e că în interiorul Russia Today nu se vorbeşte despre propagandă şi mincinuni. Nici la interviurile de angajare şi nici la şedinţele de redacţie. Cu siguranţă, aşa e şi în alte locuri. Bias-ul politic rezultă mai degrabă dintr-un acord tacit între manager şi producătorul de conţinut. Într-un interviu pe Skype care a prefaţat mutarea la postul rusesc, jurnalista şi-a întrebat potenţialul angajator despre independenţa editorială. Acesta a dat un răspuns evaziv, referitor la ştirile alternative pe care postul le prezintă, dar pe care televiziunile mari americane nu vor să le difuzeze.
La venirea la Russia Today, Wahl a descoperit că boşii erau ruşi, iar angajaţii – americani. Unii dintre conaţionalii ei i-au sugerat că standardele etice nu sînt chiar prima prioritate pentru postul de televiziune. Ce-ar fi putut minţi însă acesta? Că guvernul de la Kremlin, care îl finanţează, păstoreşte o ţară prosperă, mai grozavă decît SUA? Că Barack Obama e un ucigaş şi un mîncător de copii? Bineînţeles că nu. Russia Today nu minte, ci, cel mult, omite unele lucruri, ca de pildă o întrebare dintr-un interviu pe care i l-a luat Liz Wahl lui Ron Paul, referitoare la invazia rusească a Crimeii. Şi, în loc, pune accent pe altele. Cum ar fi mişcarea „occupy“ din SUA, de la care Wahl a fost pusă să relateze in extenso. În jurnalele Russia Today, Statele Unite s-au văzut, la vremea respectivă, ca o ţară aflată pe marginea prăpastiei, din punct de vedere economic – conchide Wahl.
O altă exagerare asemănătoare s-a legat de Gaddafi. După moartea dictatorului, Liz Wahl a primit însărcinarea să facă un material despre relaţiile bune pe care libianul le avusese cu americanii – printre altele, acesta luase cîndva masa cu John McCain. Ce voia să spună Russia Today cu asta? „Tema era ipocrizia americană“, îi spusese producătorul jurnalistei demisionare cînd i-a dat sarcina. Alţi dictatori, ca Bashar al-Assad sau Mahmoud Ahmadinejad, „aveau şi părţi bune“ în relatările postului controlat de Kremlin.
În schimb, la capitolul politicieni americani de primă mărime, opţiunile editoriale ale postului rusesc sînt mai aparte. Candidatul preferat al Russia Today, în campania prezidenţială din 2012, a fost acelaşi Ron Paul. Wahl explică preferinţa postului pentru atipicul republican prin opţiunea neintervenţionistă a acestuia în materie de politică externă. Paul a criticat constant diplomaţia americană şi vede SUA ca pe un fel de jandarm mondial excesiv („huge bully“, în original), lucru care convine Kremlinului.
În alte contexte, ideile de politică externă ale lui Ron Paul sînt, desigur, acceptabile, măcar ca subiect de dezbatere. Dar nu şi în genul de absolutizare pe care a realizat-o Russia Today. La fel se întîmplă şi cu prezenţa unor extremişti ucraineni în Piaţa Maidan, care nu e de negat, dar a fost difuzată cu titlu de generalizare pe postul rusesc.
Propagandă se poate face şi la nivelul sintagmei. Pe lîngă pasajul care conţinea ideea de invazie rusească a Crimeii, dispărut din interviul menţionat, militarii fără însemne statale din Crimeea nu au fost prezentaţi ca ruşi decît în momentul în care a devenit imposibil de negat că este aşa. Atunci, Russia Today i-a numit forţe de autoapărare.
Dacă lista de mistificări de mai sus surprinde prin ceva, e tocmai faptul că nu sînt chiar mistificări. E vorba de o suită de omisiuni şi exagerări (cu baze factuale reale), care transformă cu totul tabloul de ansamblu numit Statele Unite. În ziua de azi, propaganda înseamnă mai puţin minciuni, cît un tablou distorsionat construit din accentul pus pe anumite lucruri.
Iar asta devine cu atît mai interesant dacă facem o comparaţie între Russia Today şi televiziunile partizane din România. O Antena 3 încearcă să acrediteze ideea unui „stat poliţienesc“ controlat de preşedintele Băsescu, în condiţiile în care, pe sfîrşit de mandat şi fără susţinere majoritară, acesta poate cu greu controla ceva. Pe B1, Radu Banciu pescuieşte, el ştie de unde, un studiu conform căruia 70% dintre femeile din Republica Moldova s-au prostituat. Toate acestea merită corelate şi cu stenogramele discuţiilor dintre directori ai Realităţii TV şi Sorin Ovidiu Vântu, în care patronul spune, la un moment dat, despre grupul său de media: „Cînd am vrut să apăs pe buton, n-a funcţionat cum am avut eu nevoie, şi cu asta, basta! Acum va acţiona, va funcţiona în conformitate cu nevoile mele.“ Consideraţiile de acest fel ale lui Vântu veneau în acelaşi timp cu transformarea Realităţii într-o televiziune anti-Băsescu, după cvasineutralitatea din perioada 2005-2008.
Desigur, gogoşile pure şi simple pe care canalele româneşti le servesc telespectatorului în chip de propagandă sînt mai degrabă enervante decît eficiente. Ele satisfac, poate, un public minoritar, lipsit de un minim spirit critic şi deja convins din punct de vedere electoral. E drept – aşa cum îi spunea un coleg american de la Russia Today lui Liz Wahl – în ziua de azi „toată lumea are un plan“. Dar propaganda e cu adevărat pernicioasă cînd acel plan e creat cu inteligenţă.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).
