Marţi, înainte de Nowruz

Publicat în Dilema Veche nr. 528 din 27 martie - 2 aprilie 2014
Marţi, înainte de Nowruz jpeg

„E război, crede-mă. O să fie haos, Teheranul explodează mîine seară. E chiar război, cu bombe şi foc. Eu nu ies din casă, treaba voastră“, zice Mossi cu o mină serioasă. Şi n-a ieşit. Ne-a lipsit Mossi în cea mai nebună seară a călătoriei în Iran. Dar refrenul cu „o să fie război, aveţi grijă“ l-am auzit de la mulţi, începînd cu simpaticul recepţionist de la hotel, continuînd cu toţi taximetriştii şi încheind cu oameni cunoscuţi cu o zi înainte la ski, în Dizin (da, se schiază excelent în Iran!).

Eram convinsă că exagerează – cît de rău poate fi de la cîteva artificii? Preocuparea mea era însă alta în acea zi – cum ajung la un concert nu foarte legal. Cu excepţia muzicii tradiţionale (şi nici atunci întotdeauna), concertele sînt interzise în Republica Islamică Iran. Şi, după ce ratasem unul pentru că taximetristul nu fusese în stare să găsească adresa (dar ajunsesem la final fix cît să-i cunoaştem pe Mossi, Mehdi şi Ahad, cei trei muşchetari iranieni care ne-au făcut Teheranul teribil de interesant şi prietenos), la ăsta chiar plănuiam să ajung. Artificiile mă preocupau mai puţin la ora aia. Am ajuns în cafeneaua cu concertul, puţin înainte să înceapă. Cineva stătea de şase la uşă şi geamurile erau acoperite, dar n-ai fi zis că se chinuiau prea tare să ascundă evenimentul. Părea o sindrofie liniştită, cu oameni stînd cuminţi pe scaune, bînd ceai şi discutînd politicos. Tricourile negre cu trupe metal şi pletele îi mai trădau, deşi în public se aflau şi cîteva doamne respectabile, probabil mamele muzicienilor. Mă rog, muzicieni e mult spus. Cîntau îngrozitor, ocazie cu care am aflat că nici vodka băută pe sub mînă nu poate salva un concert extrem de prost. Probabil fericiţi că poliţia e ocupată cu haosul de pe străzi, au găsit un motiv bun să vîndă nişte alcool la suprapreţ (alcoolul este complet interzis în Iran şi consumul este pedepsit).

Mahdi şi Ahad ascultau, cu nişte feţe pleoştite, cum trupa măcelărea, una după alta, piese rock clasice. După buna ospitalitate iraniană, băieţii suportau eroic concertul pentru a le face pe plac străinilor, care nu ştiau nici ei dacă să se bucure că au ajuns într-un final la un concert sau să se enerveze că au nimerit la unul prost. Cert e că amicii noştri au sărit în sus cînd a venit momentul plecării, fericiţi că în sfîrşit mergem la distracţie.

Mehdi ne-a convins că la el în cartier, în Ekbatan, printre blocuri, e cea mai tare petrecere. Doar uitîndu-te la el, îţi dădeai seama că ştie ce spune: punker, cu un look căutat excentric, haine colorate şi role, părea că vine direct dintr-un club underground din Berlin. Mehdi al nostru era privit dubios de oamenii de pe stradă, ca să nu mai vorbim de propria familie, în care nu era nici măcar oaia neagră, ci eventual una în carouri roşu cu verde. Lîngă el, Ahad părea chiar cuminte – păr creţ şi lung, de Jim Morrison, şi o figură inocentă, în prezenţa căreia fetele dădeau din genele intens rimelate.

E ultima marţi înainte de Nowruz, anul nou iranian, o sărbătoare veche de cîteva mii de ani, care marchează, de echinocţiu, venirea primăverii şi un nou început. Marţea de dinainte de Nowruz înseamnă sărituri prin foc, artificii, bombe artizanale, muzică în stradă sau petreceri de familie. Poartă şi un nume – Chaharshanbe Suri, festivalul focului, o sărbătoare veche, cu rădăcini în zoroastrianism, în care oamenii sar prin foc într-un ritual de purificare şi de pregătire pentru noul an.

Poate părea o celebrare firească a revelionului. Ei bine, în Iran, ziua asta este unică. E ziua în care convenţiile cad, poliţia închide ochii şi oamenii se distrează. „Poate nu înseamnă mult pentru voi, aveţi atîtea petreceri“, îmi spune Ahad zîmbind, „dar pentru noi, ăsta e gustul libertăţii. E singura dată cînd vezi aşa ceva în Iran.“ Într-adevăr, sînt a doua oară în Iran şi nu mi-aş fi imaginat vreodată nebunia şi euforia din acea marţi.

Oamenii sar prin focurile ce ard la fiecare colţ de stradă. Muzica răsună din boxe imense, din maşinile cu portabagajele deschise, pe care dansează frenetic tinerii iranieni. Pocnitorile şi artificiile sună peste tot, inclusiv la tine-n buzunar sau în şalul ce abia mai acoperă părul. Oameni de toate vîrstele se adună în stradă, dansează, rîd, aruncă peste tot cu artificii şi se îmbrăţişează. Uită de restricţii, uită de criza economică ce-i afectează din ce în ce mai rău. E o euforie generalizată şi toată energia acumulată se descarcă acum într-o petrecere vie, veselă, suprarealistă pentru Iran.

Senzaţia serii erau aşa-numitele „grenade de mînă“, nişte chestii artizanale care, aruncate în peretele unui bloc, scoteau un zgomot infernal şi lăsau o pată mare neagră. După o reţetă moştenită şi modificată din războiul cu Irakul – îmi explică Mehdi după ce se asigură că nu mă aflu în raza de acţiune a vreuneia.

Băieţii fac rapid rost de bere de la un amic de-al lor care o prepara acasă (şi-i ieşea foarte bine, aş putea zice) şi decid că sticla cel mai bine stă la mine-n poşetă, că doar n-o să controleze poliţia un oaspete, mai ales femeie. N-au controlat, ba chiar cîţiva poliţişti s-au dus la Ahad să-l întrebe dacă nu cumva avem alcool, că vor şi ei, iar alţii dansau şold la şold cu mulţimea. O doamnă respectabilă coboară din bloc cu o tavă pe care stătea un set de cristal cu sticlă şi pahare, şi îşi serveşte vecinii. Îndrăznesc să cred că nu era ceai. Fetele dansează fără hijab şi cuplurile se ţin în braţe. Lucrurile mici au aici o altă valoare iar toate gesturile lor poartă simbolurile unor libertăţi greu cîştigate, volatile şi uşor de pierdut.

Aşa am început noul an al calendarului persan, alături de oamenii frumoşi ai Iranului, într-o ţară atît de contradictorie, de plină de surprize şi de fascinantă. La mulţi ani, 1393, la mulţi ani, Iran! 

Foto: C. Foarfă

image png
Cum apare uitarea
„Spune-mi ce nu poți uita, ca să-ți spun cine ești” ar fi o temă potrivită cînd vrei să cunoști un om.
image png
Valorile arhitecturii
Wright militează pentru subordonarea ideilor de bani, proprietate și guvernare ideii de ființă umană.
image png
Seri marine
Noroc că la întoarcerea de pe dig ne aștepta un carusel.
image png
p 20 WC jpg
Ce mai este astăzi
o viață creștină
Pericopa ioaneică poate fi acum înțeleasă, probabil, doar dinamic.
image png
Cunoașterea îngerilor și odihna lui Dumnezeu
(...) Este deci de ajuns să observăm că numărul trei este primul număr întreg impar, că patru este un număr întreg par şi că împreună fac şapte.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
În scenariul crimei de la Mangalia, tot mă intrigă un detaliu: cum e posibil, totuși, ca nimeni să nu audă nimic într-un hotel în care o fată de 18 ani își omoară prietena și o bagă apoi într-o valiză?
image png
Cînd ați fost liberi ultima dată?
Am crezut că astfel de ritualuri nu se pierd și îmi vor aduce mereu la fel de multă bucurie.
image png
Plutire și pai
În halatul meu cu pitici, cocoțată pe scaunul rotitor, trăgeam încet din pai și mă legănam.
image png
Este România o „petardă” de țară?
Locuiești sau nu într-o „petardă” de țară?
image png
Noua cenzură
Astfel se creează o furtună de paranoia socială, care provoacă atît cenzura, cît și autocenzura.
p 20 WC jpg
Actualizarea unui mit
A te aşeza pe locul mitului poate fi infantil, fantast sau criminal.
image png
Patericul siriac
Tot ce putem face e să ne lăsăm adoptați „la distanță” de acești trăitori îndepărtați, a căror luciditate sfidează timpul.
p 24 2A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Am ieșit lăsîndu-i în căldura mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Poveștile pe care ni le spunem
Ne punem inima la loc cum putem mai bine și ieșim la defilat cu ea prin lume.
image png
Álvaro Siza
În sfîrșit, acordarea premiului Pritzker lui Siza în 1992 a însemnat o recunoaștere internațională cu un potențial financiar remarcabil pentru municipalitatea orașului Porto.
Zizi și neantul jpeg
Castele de nisip
Mama nu făcea lucrurile la întîmplare și nu mă lăsa nici pe mine să le fac așa.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțele de altădată
Vama Veche o regăseşti cam aşa cum o ştiai, parcă un pic mai fadă, mai „plictisită“.
E cool să postești jpeg
De ce Barbie și nu Ken?
„Femeile își construiesc singure lanțurile cu care bărbații nu vor să le împovăreze”.
p 20 WC jpg
Crucea. Cît de frumoasă poate fi o fereastră
Cu greu pot fi aduse la un numitor comun textele din această mapă.
foto BTC DV bis jpeg
O inimă curată
E ca o sămînță a vieții contemplative sădită în plin efort de purificare, reluat cu vigilență și încredere, sau ca o oglindă a luminii interioare în care se reflectă lumina lui Dumnezeu.
p 24 M  Chivu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cercetătorii din China și Germania au studiat relațiile și „divorțurile“ dintre păsări.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Italia, pe drumuri
Scriam, nu demult, că obstacolele care apar pe drum sînt, de fapt, povestea.
Zizi și neantul jpeg
La plajă
Te-ntorceai cu ele, puneai cearșaful sau cearșafurile.

Adevarul.ro

image
„Turiști, plecați acasă!“ De ce impun destinațiile populare tot mai multe restricții pentru vizitatori FOTO
Presa internațională semnalează o problemă acută întâlnită la nivelul turismului european care pleacă de la penuria de locuințe, trafic, zgomot, poluare și gunoi - efecte ale turismului de masă, supraturismul.
image
Cum prăjești pește fără să faci miros în casă. Trucuri ieftine la îndemâna oricui care vă vin în ajutor
Orice gospodină știe cât este de dificil să elimini mirosul de pește prăjit din casă. Deși este delicios, de multe ori evităm să-l gătim pentru că în urmă rămâne un miros pregnant. Din fericire, există câteva trucuri simple care ne vin în ajutor.
image
Cine sunt românii care au murit în cumplitul accident din Grecia. Ce obișnuiau să facă în fiecare an
Sfârșit cumplit pentru doi soți, care se întoarceau din concediul petrecut în Grecia, alături de copiii lor. Au murit fulgerător într-un teribil accident petrecut miercuri, 16 august, pe autostrada Salonic- Serres, iar fiii lor au fost grav răniți.

HIstoria.ro

image
Un caz real, demn de Hercule Poirot
Când spui Orient Express, te gândești la celebrul tren de lux care a unit Parisul de Constantinopol și, imediat, la nu mai puţin celebra carte a Agathei Christie, Crima din Orient Express, apărută în 1934.
image
Aurel Vlaicu, în campania din Bulgaria
Mobilizarea Armatei Române din vara anului 1913 a întrerupt pentru o perioadă realizarea avionului „Vlaicu nr. III”.
image
Secvențe din Bucureștiul ocupat: „Oamenii s-au sălbăticit cu totul în acești ani grei”
Imediat după intrarea României în război, frica de bombardamentele aviației germane se instalează în inimile bucureștenilor. Cei care nu au pornit spre Moldova în căutarea siguranței, s-au conformat măsurilor din ce în ce mai stricte impuse de autorități.