Marţi, înainte de Nowruz

Publicat în Dilema Veche nr. 528 din 27 martie - 2 aprilie 2014
Marţi, înainte de Nowruz jpeg

„E război, crede-mă. O să fie haos, Teheranul explodează mîine seară. E chiar război, cu bombe şi foc. Eu nu ies din casă, treaba voastră“, zice Mossi cu o mină serioasă. Şi n-a ieşit. Ne-a lipsit Mossi în cea mai nebună seară a călătoriei în Iran. Dar refrenul cu „o să fie război, aveţi grijă“ l-am auzit de la mulţi, începînd cu simpaticul recepţionist de la hotel, continuînd cu toţi taximetriştii şi încheind cu oameni cunoscuţi cu o zi înainte la ski, în Dizin (da, se schiază excelent în Iran!).

Eram convinsă că exagerează – cît de rău poate fi de la cîteva artificii? Preocuparea mea era însă alta în acea zi – cum ajung la un concert nu foarte legal. Cu excepţia muzicii tradiţionale (şi nici atunci întotdeauna), concertele sînt interzise în Republica Islamică Iran. Şi, după ce ratasem unul pentru că taximetristul nu fusese în stare să găsească adresa (dar ajunsesem la final fix cît să-i cunoaştem pe Mossi, Mehdi şi Ahad, cei trei muşchetari iranieni care ne-au făcut Teheranul teribil de interesant şi prietenos), la ăsta chiar plănuiam să ajung. Artificiile mă preocupau mai puţin la ora aia. Am ajuns în cafeneaua cu concertul, puţin înainte să înceapă. Cineva stătea de şase la uşă şi geamurile erau acoperite, dar n-ai fi zis că se chinuiau prea tare să ascundă evenimentul. Părea o sindrofie liniştită, cu oameni stînd cuminţi pe scaune, bînd ceai şi discutînd politicos. Tricourile negre cu trupe metal şi pletele îi mai trădau, deşi în public se aflau şi cîteva doamne respectabile, probabil mamele muzicienilor. Mă rog, muzicieni e mult spus. Cîntau îngrozitor, ocazie cu care am aflat că nici vodka băută pe sub mînă nu poate salva un concert extrem de prost. Probabil fericiţi că poliţia e ocupată cu haosul de pe străzi, au găsit un motiv bun să vîndă nişte alcool la suprapreţ (alcoolul este complet interzis în Iran şi consumul este pedepsit).

Mahdi şi Ahad ascultau, cu nişte feţe pleoştite, cum trupa măcelărea, una după alta, piese rock clasice. După buna ospitalitate iraniană, băieţii suportau eroic concertul pentru a le face pe plac străinilor, care nu ştiau nici ei dacă să se bucure că au ajuns într-un final la un concert sau să se enerveze că au nimerit la unul prost. Cert e că amicii noştri au sărit în sus cînd a venit momentul plecării, fericiţi că în sfîrşit mergem la distracţie.

Mehdi ne-a convins că la el în cartier, în Ekbatan, printre blocuri, e cea mai tare petrecere. Doar uitîndu-te la el, îţi dădeai seama că ştie ce spune: punker, cu un look căutat excentric, haine colorate şi role, părea că vine direct dintr-un club underground din Berlin. Mehdi al nostru era privit dubios de oamenii de pe stradă, ca să nu mai vorbim de propria familie, în care nu era nici măcar oaia neagră, ci eventual una în carouri roşu cu verde. Lîngă el, Ahad părea chiar cuminte – păr creţ şi lung, de Jim Morrison, şi o figură inocentă, în prezenţa căreia fetele dădeau din genele intens rimelate.

E ultima marţi înainte de Nowruz, anul nou iranian, o sărbătoare veche de cîteva mii de ani, care marchează, de echinocţiu, venirea primăverii şi un nou început. Marţea de dinainte de Nowruz înseamnă sărituri prin foc, artificii, bombe artizanale, muzică în stradă sau petreceri de familie. Poartă şi un nume – Chaharshanbe Suri, festivalul focului, o sărbătoare veche, cu rădăcini în zoroastrianism, în care oamenii sar prin foc într-un ritual de purificare şi de pregătire pentru noul an.

Poate părea o celebrare firească a revelionului. Ei bine, în Iran, ziua asta este unică. E ziua în care convenţiile cad, poliţia închide ochii şi oamenii se distrează. „Poate nu înseamnă mult pentru voi, aveţi atîtea petreceri“, îmi spune Ahad zîmbind, „dar pentru noi, ăsta e gustul libertăţii. E singura dată cînd vezi aşa ceva în Iran.“ Într-adevăr, sînt a doua oară în Iran şi nu mi-aş fi imaginat vreodată nebunia şi euforia din acea marţi.

Oamenii sar prin focurile ce ard la fiecare colţ de stradă. Muzica răsună din boxe imense, din maşinile cu portabagajele deschise, pe care dansează frenetic tinerii iranieni. Pocnitorile şi artificiile sună peste tot, inclusiv la tine-n buzunar sau în şalul ce abia mai acoperă părul. Oameni de toate vîrstele se adună în stradă, dansează, rîd, aruncă peste tot cu artificii şi se îmbrăţişează. Uită de restricţii, uită de criza economică ce-i afectează din ce în ce mai rău. E o euforie generalizată şi toată energia acumulată se descarcă acum într-o petrecere vie, veselă, suprarealistă pentru Iran.

Senzaţia serii erau aşa-numitele „grenade de mînă“, nişte chestii artizanale care, aruncate în peretele unui bloc, scoteau un zgomot infernal şi lăsau o pată mare neagră. După o reţetă moştenită şi modificată din războiul cu Irakul – îmi explică Mehdi după ce se asigură că nu mă aflu în raza de acţiune a vreuneia.

Băieţii fac rapid rost de bere de la un amic de-al lor care o prepara acasă (şi-i ieşea foarte bine, aş putea zice) şi decid că sticla cel mai bine stă la mine-n poşetă, că doar n-o să controleze poliţia un oaspete, mai ales femeie. N-au controlat, ba chiar cîţiva poliţişti s-au dus la Ahad să-l întrebe dacă nu cumva avem alcool, că vor şi ei, iar alţii dansau şold la şold cu mulţimea. O doamnă respectabilă coboară din bloc cu o tavă pe care stătea un set de cristal cu sticlă şi pahare, şi îşi serveşte vecinii. Îndrăznesc să cred că nu era ceai. Fetele dansează fără hijab şi cuplurile se ţin în braţe. Lucrurile mici au aici o altă valoare iar toate gesturile lor poartă simbolurile unor libertăţi greu cîştigate, volatile şi uşor de pierdut.

Aşa am început noul an al calendarului persan, alături de oamenii frumoşi ai Iranului, într-o ţară atît de contradictorie, de plină de surprize şi de fascinantă. La mulţi ani, 1393, la mulţi ani, Iran! 

Foto: C. Foarfă

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.