Marţi, înainte de Nowruz

Publicat în Dilema Veche nr. 528 din 27 martie - 2 aprilie 2014
Marţi, înainte de Nowruz jpeg

„E război, crede-mă. O să fie haos, Teheranul explodează mîine seară. E chiar război, cu bombe şi foc. Eu nu ies din casă, treaba voastră“, zice Mossi cu o mină serioasă. Şi n-a ieşit. Ne-a lipsit Mossi în cea mai nebună seară a călătoriei în Iran. Dar refrenul cu „o să fie război, aveţi grijă“ l-am auzit de la mulţi, începînd cu simpaticul recepţionist de la hotel, continuînd cu toţi taximetriştii şi încheind cu oameni cunoscuţi cu o zi înainte la ski, în Dizin (da, se schiază excelent în Iran!).

Eram convinsă că exagerează – cît de rău poate fi de la cîteva artificii? Preocuparea mea era însă alta în acea zi – cum ajung la un concert nu foarte legal. Cu excepţia muzicii tradiţionale (şi nici atunci întotdeauna), concertele sînt interzise în Republica Islamică Iran. Şi, după ce ratasem unul pentru că taximetristul nu fusese în stare să găsească adresa (dar ajunsesem la final fix cît să-i cunoaştem pe Mossi, Mehdi şi Ahad, cei trei muşchetari iranieni care ne-au făcut Teheranul teribil de interesant şi prietenos), la ăsta chiar plănuiam să ajung. Artificiile mă preocupau mai puţin la ora aia. Am ajuns în cafeneaua cu concertul, puţin înainte să înceapă. Cineva stătea de şase la uşă şi geamurile erau acoperite, dar n-ai fi zis că se chinuiau prea tare să ascundă evenimentul. Părea o sindrofie liniştită, cu oameni stînd cuminţi pe scaune, bînd ceai şi discutînd politicos. Tricourile negre cu trupe metal şi pletele îi mai trădau, deşi în public se aflau şi cîteva doamne respectabile, probabil mamele muzicienilor. Mă rog, muzicieni e mult spus. Cîntau îngrozitor, ocazie cu care am aflat că nici vodka băută pe sub mînă nu poate salva un concert extrem de prost. Probabil fericiţi că poliţia e ocupată cu haosul de pe străzi, au găsit un motiv bun să vîndă nişte alcool la suprapreţ (alcoolul este complet interzis în Iran şi consumul este pedepsit).

Mahdi şi Ahad ascultau, cu nişte feţe pleoştite, cum trupa măcelărea, una după alta, piese rock clasice. După buna ospitalitate iraniană, băieţii suportau eroic concertul pentru a le face pe plac străinilor, care nu ştiau nici ei dacă să se bucure că au ajuns într-un final la un concert sau să se enerveze că au nimerit la unul prost. Cert e că amicii noştri au sărit în sus cînd a venit momentul plecării, fericiţi că în sfîrşit mergem la distracţie.

Mehdi ne-a convins că la el în cartier, în Ekbatan, printre blocuri, e cea mai tare petrecere. Doar uitîndu-te la el, îţi dădeai seama că ştie ce spune: punker, cu un look căutat excentric, haine colorate şi role, părea că vine direct dintr-un club underground din Berlin. Mehdi al nostru era privit dubios de oamenii de pe stradă, ca să nu mai vorbim de propria familie, în care nu era nici măcar oaia neagră, ci eventual una în carouri roşu cu verde. Lîngă el, Ahad părea chiar cuminte – păr creţ şi lung, de Jim Morrison, şi o figură inocentă, în prezenţa căreia fetele dădeau din genele intens rimelate.

E ultima marţi înainte de Nowruz, anul nou iranian, o sărbătoare veche de cîteva mii de ani, care marchează, de echinocţiu, venirea primăverii şi un nou început. Marţea de dinainte de Nowruz înseamnă sărituri prin foc, artificii, bombe artizanale, muzică în stradă sau petreceri de familie. Poartă şi un nume – Chaharshanbe Suri, festivalul focului, o sărbătoare veche, cu rădăcini în zoroastrianism, în care oamenii sar prin foc într-un ritual de purificare şi de pregătire pentru noul an.

Poate părea o celebrare firească a revelionului. Ei bine, în Iran, ziua asta este unică. E ziua în care convenţiile cad, poliţia închide ochii şi oamenii se distrează. „Poate nu înseamnă mult pentru voi, aveţi atîtea petreceri“, îmi spune Ahad zîmbind, „dar pentru noi, ăsta e gustul libertăţii. E singura dată cînd vezi aşa ceva în Iran.“ Într-adevăr, sînt a doua oară în Iran şi nu mi-aş fi imaginat vreodată nebunia şi euforia din acea marţi.

Oamenii sar prin focurile ce ard la fiecare colţ de stradă. Muzica răsună din boxe imense, din maşinile cu portabagajele deschise, pe care dansează frenetic tinerii iranieni. Pocnitorile şi artificiile sună peste tot, inclusiv la tine-n buzunar sau în şalul ce abia mai acoperă părul. Oameni de toate vîrstele se adună în stradă, dansează, rîd, aruncă peste tot cu artificii şi se îmbrăţişează. Uită de restricţii, uită de criza economică ce-i afectează din ce în ce mai rău. E o euforie generalizată şi toată energia acumulată se descarcă acum într-o petrecere vie, veselă, suprarealistă pentru Iran.

Senzaţia serii erau aşa-numitele „grenade de mînă“, nişte chestii artizanale care, aruncate în peretele unui bloc, scoteau un zgomot infernal şi lăsau o pată mare neagră. După o reţetă moştenită şi modificată din războiul cu Irakul – îmi explică Mehdi după ce se asigură că nu mă aflu în raza de acţiune a vreuneia.

Băieţii fac rapid rost de bere de la un amic de-al lor care o prepara acasă (şi-i ieşea foarte bine, aş putea zice) şi decid că sticla cel mai bine stă la mine-n poşetă, că doar n-o să controleze poliţia un oaspete, mai ales femeie. N-au controlat, ba chiar cîţiva poliţişti s-au dus la Ahad să-l întrebe dacă nu cumva avem alcool, că vor şi ei, iar alţii dansau şold la şold cu mulţimea. O doamnă respectabilă coboară din bloc cu o tavă pe care stătea un set de cristal cu sticlă şi pahare, şi îşi serveşte vecinii. Îndrăznesc să cred că nu era ceai. Fetele dansează fără hijab şi cuplurile se ţin în braţe. Lucrurile mici au aici o altă valoare iar toate gesturile lor poartă simbolurile unor libertăţi greu cîştigate, volatile şi uşor de pierdut.

Aşa am început noul an al calendarului persan, alături de oamenii frumoşi ai Iranului, într-o ţară atît de contradictorie, de plină de surprize şi de fascinantă. La mulţi ani, 1393, la mulţi ani, Iran! 

Foto: C. Foarfă

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.