Creveţi iuţi cajun

Publicat în Dilema Veche nr. 526 din 13-19 martie 2014
Hopping John – ciolan sudist jpeg

Ne-am instalat în bucătăria ei mare şi luminoasă, printre plante suspendate şi ustensile din cupru. Era una dintre acele bucătării spaţioase, despre îţi dai seama dintr-o singură privire că aparţine unui cordon bleu. A pus creveţii întregi într-o supă de legume înmiresmată, pînă au prins o tentă roz aprins; boiaua iute şi celelalte mirodenii s-au lipit de crustacee ca nişte solzi de un roşu întunecat. A făcut şi un sos, din aceleaşi condimente intense şi închise la culoare, şi a turnat bere rece în halbele aburite. „Trebuie să-ţi spun…“, am început eu, mestecînd un crevete, în timp ce-l decorticam deja pe următorul. „E bun?“ „Puţin spus!“ „Puştiul care mi i-a vîndut spunea că dimineaţa asta încă mai înotau în mare.“ „Şi sosul“, am plusat eu, „e unic!“ „E adevărat, chiar îţi place?“ „N-am mîncat ceva mai bun în viaţa mea.“ „Într-o zi, o să-ţi arăt cum se face. E o nimic toată. E gata în cinci minute.“ Jessie a decorticat un crevete cu unghia lungă şi ascuţită a arătătorului, l-a contemplat pentru o clipă, aşa cum un bijutier examinează un diamant, apoi l-a înmuiat în sos, l-a băgat în gură şi a început să mestece. Şi-a şters cu dosul palmei o picătură de sos care-i zăbovea în colţul gurii.

Procuraţi 1 kg de creveţi cruzi, întregi, proaspeţi şi decorticaţi-i. Tocaţi fin 5 fire de arpagic verde. Decojiţi o bucată de 3 cm de ghimbir proaspăt şi tăiaţi-l în bastonaşe subţiri. Daţi creveţii prin mălai şi prin ou bătut, şi prăjiţi-i trei minute într-un wok fierbinte. Puneţi-i deoparte, la scurs. Între timp, încingeţi în wok o lingură de ulei, două de bulion de roşii, o linguriţă de zahăr, una de boia iute, o priză de piper Sichuan măcinat, ghimbirul şi arpagicul tocat. Adăugaţi din nou creveţii şi frigeţi-i încă două minute.

Bucătăreasa de ligă mare e Jessie Beaudreaux, o frumuseţe cajună bogată şi iubita, din cînd în cînd, a detectivului Morgan Hunt, eroul creat de Geoffrey Norman şi protagonistul romanului Sweetwater Ranch (1991).

spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...

Parteneri

ChatGPT FOTO Shutterstock jpg
Tot mai mulți americani cer ajutorul ChatGPT pentru a se decide pe cine să voteze la alegerile intermediare
Chatboții bazați pe inteligență artificială sunt folosiți de alegători americani pentru a-și studia buletinele de vot, însă experții avertizează că aceștia pot fi subtil persuasivi și pot spune utilizatorilor ce vor să audă.
diagnosticat cu Alzheimer Foto   Shutterstock png
Ai trecut de 50 de ani? Numărul de ore de somn care ar putea conta pentru sănătatea creierului
Un studiu realizat pe aproape 39.000 de persoane arată legătura dintre durata somnului, performanța cognitivă și modificările cerebrale asociate bolii Alzheimer.
Dezvoltator jocuri video gaming FOTO Shutterstock
Cum au devenit jocurile video instrumente pentru recrutare, spionaj și război
Războiul și jocurile video au fost mult timp considerate domenii complet diferite. În ultimele decenii însă, granița dintre ele s-a estompat.
cantina, foto shutterstock jpg
Tichet de masă sau masă caldă: ce taxe plătești pentru fiecare și care variantă este mai bună pentru angajat
Pentru angajatori, acordarea unui beneficiu de hrană poate însemna fie bani puși pe cardul de masă, fie o masă oferită efectiv la locul de muncă. Cele două variante au însă reguli fiscale diferite, iar diferențele nu se văd doar în fluturașul de salariu.
Salvador Dali GettyImages 1014189888 jpg jpeg
Lovitură spectaculoasă într-un muzeu din Franța! Hoții au furat opera unică a lui Salvador Dalí
O operă unică realizată cu participarea lui Salvador Dalí a fost furată dintr-un muzeu din Franța. Coperta din bronz și aur cântărește 150 de kilograme.
René Lévesque Fidel Castro Montreal 1959 jpg
„Mașinile de sex” ale istoriei. Bărbații care au avut sute de copii și au lăsat urme în ADN-ul lumii
De-a lungul istoriei au existat bărbați care au intrat în legendă. Au fost mari cuceritori, dictatori, întemeietori de națiuni sau scriitori. Dar o parte dintre aceștia au rămas faimoși și pentru calităților lor la pat. Trei au fost adevărate mașini-sexuale, populând lumea cu copii.
Camioane aprovizionare FOTO EPA-EFE
Haosul TollRo, nerezolvat la o săptămână de la lansare. Transportatorii cer prelungirea perioadei fără sancțiuni
TollRo continuă să aibă probleme la o săptămână de la intrarea în vigoare. În primele zile au fost raportate blocaje la accesarea conturilor, dificultăți la efectuarea plăților și la emiterea tichetelor de rută, erori privind calcularea tarifelor și probleme de comunicare între sistemele informatice
Woody Harrelson jpg
Cum prepari supa preferată a lui Woody Harrelson. Rețeta are doar 4 ingrediente simple
Cum prepară Woody Harrelson supa de cartofi cu doar patru ingrediente. Rețeta rapidă de care ai nevoie în această toamnă
Jean Paul Sartre jpg
De ce Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel. Decizia care a împărțit lumea între admirație și ironie
Jean-Paul Sartre a făcut în 1964 un gest rămas în istoria literaturii: a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură.