Societate

Din septembrie 2001 încoace, am auzit de cîteva ori oameni destul de cultivaţi spunînd că terorismul îşi găseşte în chiar doctrina islamului o anume justificare. Că, în Coran, războiul şi virtuţile combatante sînt lăudate şi, ca atare, islamul incită la luptă, în

În România, peste 75% dintre copii au carii la dinții temporari. În cîteva județe nu mai există nici un cabinet stomatologic de stat. Cele mai multe sate nu mai au medici școlari. Asociația „Zîna Merciluță“ a înființat un cabinet stomatologic mobil, un van echipat cu instrumente stomatologice, care face vizite în zone rurale defavorizate, pentru a face profilaxie dentară și tratament copiilor care nu au acces la un astfel de serviciu. Opt medici voluntari (Asma Battah, Diana

Slavomir are mereu probleme cu cenzura, multe dintre filmele lui trec greu, în cazul unora ajungînd chiar să i se impute costurile de producție. Așa s-a întîmplat, de pildă, cu Uzina (1963) sau cu Romanțe aspre (1965). Versiunile finale ale celor două filme nu îl reprezintă în totalitate. După aceste aventuri cu filmele din realitate, Slavomir hotărăște să facă numai filme de artă și etnografice. Dar și aici, în cazul unora dintre ele, i s-a reproșat că nu sînt gen „Cîntarea României“.

Nici Robi, nici Leo nu învățau carte. La fiecare sesiune se plasau strategic lîngă altruiștii care învățau, adică lîngă fraierii care se chinuiau să aibă ca mai apoi să împartă și altora. Te și anunțau: „Mîine, la examen, stau lîngă tine!“

Orice soț bețiv, care-și bate frecvent soția, visează o situație ideală în care vecinii și poliția să nu intervină. Că doar este „familia lui“, „casa lui“ și, pînă la urmă, „soția lui“. Din această cauză, conform principiului neamestecului în treburile interne, face ce vrea cu ele. Dacă este un pic mai dus de acasă, situația pe care o descriem poate fi chiar susținută cu voce tare în piața publică, unde va mai găsi cîțiva stăpîni de familie turmentați asemenea lui care să-i dea dreptate. Ba mai

Patronul de la Palio Liotrivi, Yorgu Mina, era și pictor, așa încît taverna se dovedise a fi, de fapt, inclusiv un spațiu de expunere a tablourilor. Scoici uriașe plutind deasupra țărmului din Galaxidi sau scoici gigantice în care se găsea culcușit Gal

Prima mea călătorie la Paris, în urmă cu mulți ani, a fost fragmentată de multiple pahare de vin. De fapt, era prima mea ieșire în Occident și eram copleșită de Paris, de oameni, de diferențe. Orice s-ar spune, Parisul este peste așteptările tuturor celor care își im

Am lăsat geamul deschis la balcon ca să-mi scot mirosul de pește mort din slip și din șlapi și, ce crezi, am omorît plante nevinovate. Păi, dacă n-am gîndit? Nu am gîndit. Mi-am spus să nu mai miros a pește mort și, cînd colo, nu m-am uitat la plantele de pe balcon.

M-am pornit așadar pe drumul spre dentist. Nu era nici o filozofie. Iei metroul două stații, te dai jos și mergi în sens opus spre ieșirea din dreapta și apoi ții bulevardul. Mi se explicase de-a fir a păr cum să fac. Am făcut cum am crezut că e bine, am ieșit în bulevard și am început să merg cu ochii după clădire. Îngrozitor, trebuia să ajung la un număr mare, iar în direcția în care o luasem, numerele se micșorau. M-am întors, dar nu era simplu. Al naibii bulevard se bifurca la un sens gir

Conferințele organizate în memoria Ruxandrei Beldiman de către un grup de prieteni în jurul Fundației Secolul XXI și dedicate dimensiunii cultural-artistice a făuririi României Mari au pus în lumină cît de serios a tratat regalitatea românească rolul culturii în definirea conștiinței naționale. Din mijlocul dinastiei a răsărit impulsul pentru definirea unui stil cultural național și tot ei i se datorează reconectarea mișcării sociale modernizatoare cu trecutul inevitabil premodern al Ț

Imaginea noastră despre îngeri nu include, de obicei, referințe la conflict, luptă, război. Ea a devenit, de-a lungul timpului, un reflex al dorinței de pace și armonie, legitimă în sine, dar care amputează configurația lumii angelice transmisă de tradițiile religioa

Ne prind bine cîteva zile libere: ne mai scade un pic „febra cumpărăturilor“, mai lăsăm deoparte „magia“ și ne așezăm pe la casele noastre cît se poate de reale, ne reîntoarcem la măsură și reflecție și le mai dăm liber „îngerașilor păzitori“. ­Măcar pînă la anul.

Jucată aproximativ de curînd la Teatrul „Tudor Vianu“ din Giurgiu, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrelor Dunărene (FiTeD) 2018. Pentru că mi s-a apărut actuală și fiindcă este novatoare: spectacolul experimentează ideea de tragicommedia dell’arte.

Odată cu Revoluţia, au început să moară şi ultimii martori ai Unirii, ultimii veterani ai Primului Război Mondial şi, odată cu ei, a început să moară şi Unirea, puţin cîte puţin, deşi ziua naţională a devenit 1 Decembrie. Pentru început, Unirea a devenit băutură spirtoasă, apoi doar prilej de mini-vacanţă, de turism, cumpărături sau relaxare. Nimeni nu mai ştie de ce unele străz

Trec adesea pe lîngă un straniu templu al liniştii. Printre bătrînii mesteceni troieniți de zăpadă, zăresc în mijlocul unei pajiști o casă din bîrne groase de lemn, cu acoperiş ţuguiat, ferestre mici, pătrate,

Cînd nu mai regăsești locuri pierdute undeva prin străfunduri de memorie, spații prin care ai trecut întîmplător, itinerarii, trasee, îți dai seama, cu neplăcere, că au trecut ceva ani peste tine. Iar felul în care s

Ești dependent de pat, de pătură, de Netflix. Dacă ieși din casă o să te taie corentul, frigul. Rău a fost să fiu răcit. Și mai rău că n-am știut că-s răcit. Aveam o stare, dar n-o puteam numi răceală. Mi se întuneca gîndul, chiar și prostia mi-era mai proastă și, ce crezi, nu știam că-s răcit. Aveam o stare de neastîmpăr, deși trebuia să zac. Sîmbătă sau duminică? Asta mi-e crucea. Nu știam ce să fac ca să ajung în piață. Ce să fac? M-am bandajat în fulare și căciuli. Degeaba. În

Ultima mea obsesie e legată de analizele ADN pe care le fac deja cîteva companii (din ce în ce mai multe) prin care fiecare își poate afla oarecum originile. Obsesia s-a legat și mă bîntuie mai abitir de anul trecut, după ce am citit în The Washington Post po

Astăzi ni se pare puţin credibil ca istoria şi eternitatea să se întîlnească undeva, la capătul istoriei. Modernitatea a decuplat orizontala istoriei de la transcendentul religios. Utopiile totalitare, care au pretins să realizeze eschaton-ul în istorie, s-au dovedit criminale. Corelate, aceste două fenomene au pus în chestiune, în modernitatea tîrzie, „continuitatea“ între transcendenţă şi istorie. Dar aşa stînd lucrurile, nu avem oare şanse să devenim mai disponibili, mai atenţi faţă de celăl

Cu toții ne dorim să fim mai buni sau măcar să părem mai buni decît sîntem deja. În prezența atî­tor dovezi de îmbunătățire, te miră încordarea tot mai vizibilă din societate. S-ar spune că, pe măsură ce sacrificăm acestei rîvne filantropic

Pînă la urmă, e doar o revistă, nu un mod de viață, veți spune. Da, e adevărat, dar nu e chiar așa. Probabil că nu aș fi putut lucra într-un loc care să nu-mi fi sugerat și un pattern existențial. Cînd am ajuns la Dilema, deși terminasem faculta

Arme de vînătoare, da, muniție de vînătoare, da, dar era totuși o mare răspundere și un semn de încredere din partea statului comunist. Și structura organizațională a silvicultorilor era foarte ierarhizată, iar termenii de adresare erau forma

Dincolo de cele relatate mai sus, sau poate tocmai de aceea, globalizarea rămîne totuși un proces care merită o dezbatere. Eu cred că nu putem discuta despre globalizare decît odată cu descoperirea Americii de către Cristofor Columb, la 1492, și cu descoperirea Indiei de către Vasco da Gama, la 1498. Din acest moment, adică de la sfîrșitul secolului al XV-lea, harta lumii era cunoscută în întregime și a început marea aventură umană a călătoriilor și conexiunilor. Ca proces,

Am înghițit destulă iarnă ca să-mi dau seama că nu e pentru mine. Nu are nici o legătură cu litiul. Singura veste bună e că peste trei săptămîni ziua va începe să crească. Se va simți abia pe la sfîrșitul lui ianuarie.

Pîine pe țest. Am mîncat una, cît roata soarelui. Plămădită de Lidia. Și vin gros, gras. Lăsat zile să fermenteze. De nu trece picătură de bec, soare, lumînare prin el. Un kil juma’ am băut cu sete, să scot răul din mine. De la Marian. Pîine și vin-binecuvîntare. Nu-mi trebuie mai mult. Și e un singur drum care mă vindecă așa: drumul la Piscu Vechi, la cinci kilometri de Dunăre. Cu Lidia ne-am crescut adolescența. Și nu cred că știam de capul meu, dar cînd venea tatăl Lidiei din Piscu Vechi la B

M-am trezit stînd ca o momîie la o masă încleștată într-o rochie (!!), cu ochii într-un aranjament culinar în fața căruia, în mod normal, aș fi rîs. Nu mai știu exact ce era treaba aia din farfurie; dincolo de picăturile artistice de sos verde răspîndite pollockian prin farfurie, din mijlocul învălmășelii presupus comestibile ieșeau un soi de antene rigide, răsucite haotic, care arătau cumva primejdios. Dacă te aplecai mai mult spre farfurie îți scoteai ochii în ele, Doamne ferește.

Faptul că, în procesul traducerii Sfintei Scripturi în limba română, traducătorii nu s-au mărginit la o traducere a textului slavon din cărțile de cult pe care le aveau în folosință, ci au apelat la originale grecești denotă o preocupare pentru autentic

Este, cu siguranță, sfîntul cel mai popular din istoria creștinismului. O ierarhie, știm, e greu de stabilit. Criteriile sînt numeroase și cartografia lor rămîne extrem de laborioasă. Vechime, frecvență, continuitate, număr de biserici dedicate, forme conexe d

În București locuiesc în mod discret (uneori aproape invizibil) cîteva mii de imigranți chinezi. Vreo 20.000, cam așa, din datele neoficiale, dar statisticile nu contează prea mult în cazul ăsta, pentru că unii pleacă, alții vin, înlocuindu-i pe ce

ROBOR-ul e în creștere, Dow-Jones-ul nu se simte prea bine. Covrigul urcă la un leu și jumătate. Incredibilă lovitură pe piața nimicului, a nimicniciei, a prostiei în care înotăm. S-o fi scumpit făina, nu s-a făcut făina îndestul, grîul nu s-a ridica

Ai sta acasă, orașul te obosește și deseori nici măcar nu-l mai înțelegi. Las că nu mai înțelegi nici măcar cum vorbesc copiii ăștia de liceu. Nu înțelegi ce spun, dicția asta abruptă, cuvintele amestecate unul într-altul. Îți vine să le zici:

Pe de o parte, postul înţeles drept mortificare, drept performanţă (contra naturii?) a corpului. Pe de altă parte, postul înţeles – tot maximalist – ca „salt“ brusc în idealul „omului perfect“. Pe cînd alternanţa abstinenţă-belşug dă suport persoanei în ef

Nu e mai puțin drept că timpurile s-au schimbat. În anii ’90, a susține o rubrică la Dilema implica un soi de aură acum estompată. Duse sînt vremurile cînd „lumea bună“ (din marile orașe) proceda la rituala lectură „sabatică“ a noului număr, în formatul clasic de pri

E o secvență-cheie în relația dintre adolescenți și adulți, între adolescenți și lume. Nu scapă nimeni de ea, nici cei aflați la început independent de drum, nici cei care le supraveghează începutul de drum independent. O secvență care, bine asumată, creează anticorpi împotriva alegerilor

Pomana de viu, obicei al acelei părți de Oltenie, încă se păstrează. „Mortul“ își orchestrează propria-i pomană, e de față la slujbă și la petrecere. Doar că acum nu se mai dă de pomană orice: ci, cel puțin în Dolj, mobilă, multă mobilă. Bună și nouă.

Îmi dă să țin în mînă un diamant cît o unghie. Între mine și pietricica asta sclipitoare stă o avere. Îi spun că, dacă am noroc și cîștig la loterie, îmi iau ceva frumos de la el. „Nu aștepta prea mult“, îmi răspunde fatalist, zîmbind cu toată gura.