Rurala oftică, urbana tuberculoză
„Trecutul este cheia viitorului nostru.“ – F. Leakey
Un sondaj printre studenții mediciniști din anii începători: marea majoritate se văd chirurgi cardiovasculari, neurochirurgi, anesteziști-reanimatori; nici un igienist, specialist în medicina muncii, nici unul nu se vede ftiziolog sau (mai nou) pneumolog, deși sînt cei care au fost „vrăjiți“ de Th. Mann (pentru tuberculoza pulmonară (TB)) sau de A. Maurois (pentru TB osoasă).
Am terminat studiile de medicină la Universitatea de Medicină „Grigore T. Popa“ din Iași, în 1956, și am fost repartizat la „Sanatoriul Rotunda“ din comuna Cîrlibaba („Cara“ = negru, „Ali“ = nume propriu, „baba“ = viteazul). Unitatea sanitară, pe care Ministrul Sănătății o proiectase pentru 200 de bolnavi, era de interes regional, dar faimoasă prin altitudine (1100 m) și izolare (40 km la Vatra Dornei și 8 km la Cîrlibaba). Nu aveam telefon, nici legătură cu vreun mijloc de transport regulat, exceptînd autosanitara și camionul de aprovizionare. Erau vremurile cînd Ministerul Sănătății credea că TB poate fi eradicată ca sifilisul: două-trei serii de injecții și „oleacă“ de cură de repaus. De fapt, cura de repaus avea două efecte: asigura o viață relativ regulată bolnavului și totodată îl izola; venea apoi colapsoterapia, ale cărei baze le-a pus Carlo Forlanini. Era urmată de alte metode de tratament pe același principiu și a avut un impact major în lupta anti-TB în vestul Europei, și, în fine, antibioterapia clasică (rezultate pozitive cca. 90%). Premii Nobel în domeniul luptei anti-TB: Röntgen, Koch, Waksman. Lipsesc H. Brehmer (primul sanatoriu, în 1859) și C. Forlanini.
Ieși din Cîrlibaba pe șoseaua ce trece munții spre Borșa, în dreapta, șerpuind strîns de poalele Obcinei Mari, și ai impresia că molizii îți intră în mașină, cu ram și cu parfum cu tot. În stînga șoselei, vrăjitul argintiu învolburat al Bistriței Aurii. Cu secole în urmă, căutători de aur spălau pietrișul apei în speranța decantării unei pepite care să-i mai scoată din sărăcie. Stau mărturie grămezile de pietriș înierbate, împrăștiate pe malul apei.
După ultimul cot al drumului, în noaptea ce se ridică încet, apar deodată ferestrele luminate ale sanatoriului, o fostă cazarmă maghiară, clădire cu două etaje, și altele mai modeste de jur împrejur. Ne întîmpină un glas subțirel: „Sanatoru, sanator / N-am venit aici să mor! / Mă fac eu bine / Vine taica după mine!“.
Cîteva lătrături. Sora-șefă, Malvina, încearcă să se impună cu un glas ce seamănă izbitor cu cel al cîntecului: „Liniște! Toată lumea la culcare!“. Dimineața, prima mea dimineață de medic, pe Bistrița treceau cele dintîi plute. Vreo 15-20 de bolnavi de pe mal le făceau semne de „drum bun“ plutașilor, care cu multă îndemînare fereau plutele de „căsoaie“ și „pinteni“, amenajări primitive ale albiei rîului, spre a feri plutașii de „zahată“, încurcătura plutelor…
În jurul grupului de spectatori priveau scena şi şapte-opt cîini ciobănești. Intendentul mi-a explicat prezența lor: „Unii bolnavi nu vin cu autosanitara, fac, cînd nu găsesc un mijloc de transport, drumul pe jos. Vin rupți de oboseală, transpirați. Cîinii, aciuați la noi de pe la stîne, sar fioroși, dar cînd de departe adulmecă transpirația bolnavului, se gudură pe lîngă el, parcă s ar bucura de un nou prieten.“
Mi-am făcut ucenicia la Rotunda. Apoi la Putna (hotelul de odihnă pentru preoți a fost transformat în spital pentru tuberculoși), la caravana RF Oradea, dispensarul anti-TB Beiuș, Spitalul de Pneumologie Baia Mare. Îmi dau seama cîte sacrificii a făcut societatea spre a combate TB! O parte utile, dar foarte multe inutile. Prin 1960, la Ministerul Sănătății era un „director“ care se ocupa de TB. Se numea Alexandru Bulla și a scris și o carte, Eradicarea tuberculozei. Pînă în 1975, TB era eradicată în România. Cred că cele trei etape armonizate – cura de repaus, colapsoterapia și utilizarea cu discernămînt a drogurilor – ar putea constitui o soluţie în reducerea morbidității. În nici un caz nu utilizați metode „heirupiste“, „în flacără“, acestea au dat greș nu numai la noi…
Vladimir Dobre este medic primar pensionar.
