Cînd răcești e cel mai nasol. De ce?
Pentru că nu poți ajunge în piață. Pur și simplu. Ești dependent de pat, de pătură, de Netflix. Dacă ieși din casă o să te taie corentul, frigul. Rău a fost să fiu răcit. Și mai rău că n-am știut că-s răcit. Aveam o stare, dar n-o puteam numi răceală. Mi se întuneca gîndul, chiar și prostia mi-era mai proastă și, ce crezi, nu știam că-s răcit. Aveam o stare de neastîmpăr, deși trebuia să zac. Sîmbătă sau duminică? Asta mi-e crucea. Nu știam ce să fac ca să ajung în piață. Ce să fac? M-am bandajat în fulare și căciuli. Degeaba. În cap mi-era frică de frigul care o să mă îndoaie. Vai, ce o să mă îndoaie! Da, frigul, frica, afară erau toate indiferente. Așa că, belea, m-am dus repede în Piața Traian. Un jaf de piață. M-am enervat văzînd prețurile. Mi s-a urcat tensiunea în cap. Am călcat moartea pe ochi – așa-s prețurile acolo. Am luat un kil de cartofi de la Mega și o pîine. Pînă și pîinea a zburat cu pompa, frate! Ce era sub leu acum s-a cocoțat la doi. Hai sictir! M-am dus și, pe drum, mi-a căzut fularul de la gură. Nenorocire. Groaznic. M-am speriat. ’R-aţi ai dracului cu prețurile voastre! Am înjurat ca o babă nebună. De fapt, eram răcit și mi-era frică că-s răcit. De ce să fiu răcit? Dumnezeule, nu vezi că înjur ca hoții în piață, ia-mi te rog răceala. Dezastrul nu mi-a fost ascultat. De ce? Simplu. Nu mai aveam nici o pastilă, boul de mine. Du-te iar la piață. Nu, nu mă duc! Ba mă duc, că mor fără pastile. O să mor. O să mor. Și am murit. Astăzi vă scrie și vă salută cartofi prăjiți, dați pe răzătoare, cu pîine pe vatră. Și un kil de Eferalgan. Efervescent. Acum realizez că am fost sub controlul industriei farmaceutice. Ce mi-or fi trebuit efervescentele astea? Păi, de ce efervescente? Băi, da’ pastile nu puteam să-mi iau. Sînt răcit! Sînt în capcana industriei farmaceutice! Sînt mort, deci.
Foto: Nil Hajra, flickr
