Long Island, vara
Ideea pe care o au majoritatea oamenilor despre vacanţa perfectă – să se tolănească la piscină, cu un cocktail în mînă, sau să se prăjească pe îndelete pe o plajă exclusivistă –, pentru mine seamănă cu un iad. În afara weekendurilor prelungite în Roma sau Florenţa, sau a călătoriilor de lucru în Europa de Est şi cîte o zi în Paris, nu mi-am mai luat o vacanţă de cel puţin douăzeci de ani.
Cînd partenerul meu mi-a spus că a aranjat să vizităm împreună Long Island astă-vară n-am fost tocmai entuziasmat. În primul rînd, părea prea departe. El mi‑a amintit – de parcă aş fi avut nevoie să-mi amintească asta – că Marele Gatsby al lui F.S. Fitzgerald este unul dintre romanele mele preferate, aşa că iată şansa să văd cum arată în prezent acest loc faimos. Una dintre prietenele lui din lumea editorială newyorkeză ne lăsa să stăm în casa ei din Greenport timp de zece zile, şi ar fi fost ridicol să refuzăm oferta.
Am mers.
La Aeroportul JFK mi s-a dat un scaun cu rotile şi am fost împins prin birourile de vamă şi imigraţii de un tînăr simpatic, care părea a-i cunoaşte pe toţi angajaţii. Într-o oră, conduceam către Greenport. Era seară devreme şi în copacii din grădina casei pe care o închiriasem erau păsări cardinal. După weekend, gazda noastră ne-a părăsit, şi ni s-a alăturat, timp de două zile, tatăl partenerului meu – care e cu doar şapte ani mai în vîrstă decît mine – şi mama sa vitregă. Carol, care e un birdwatcher împătimit, a fost cea care ne‑a spus că sînt cel puţin douăsprezece specii diferite în acea grădină înflorită. Aşa că, în fiecare dimineaţă, la 4,40, eram trezit de corul din zori, compus din cardinali, gaiţe, guguştiuci, măcălendri şi altele. După asta, era imposibil să mai dorm. Mă tîram la parter şi reciteam Middlemarch de George Eliot, pe care o găsesc tot mai minunată pe măsură ce trec anii. Trebuie să le mulţumesc păsărilor pentru acest dar, în cea de-a noua decadă a mea.
Am vizitat Mattituck, unde există o stradă numită Aleea Dragostei, şi am mîncat brunch-ul în Bucătăria Aleii Dragostei, cu cafea şi şampanie din zonă. „Dragostea merge mai departe, tot mai departe“ – e înscris pe unul dintre pereţi, cu litere mari. Părea că sîntem la foarte mare depărtare de America lui Donald Trump. La JFK, imediat înainte să ne îmbarcăm pentru zborul de întoarcere, Jeremy a intrat într-o librărie şi a cumpărat cîteva cărţi, un număr din New Yorker şi patru tablete de ciocolată cu lapte „Donald Trump“. „E o glumă“, a zis el în timp ce i le dădea casieriţei. „Chiar sper că da“, i-a răspuns ea, făcîndu-i cu ochiul.
traducere de Cristina ŞTEFAN
Paul Bailey (n. 1937) este un scriitor britanic. În limba română i s-au tradus mai multe romane, cel mai recent fiind Băiatul prinţului (Editura Polirom, 2014), o poveste de dragoste gay românească plasată în Parisul şi Bucureştiul anilor ’30.
