Cu delfinii pe muntele Parnas

Publicat în Dilema Veche nr. 775 din 27 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019
Cu delfinii pe muntele Parnas jpeg

Cel dintîi lucru pe care l-am zărit dimineața, cînd am deschis fereastra de la hotelul Lefas, a fost muntele Delfi. O perucă de căpcăun cu șuvițe lînoase care se scurgeau spre mare, pe drumuri pline de dafini, măslini și chiparoși. Se zărea și un colț din golful Corint, un ochi de baltă cuminte. Apoi am pornit-o spre platforma arheologică din Delfi și, la poalele Parnasului, am zărit Gymnasion-ul, ca o arenă de curse, iar în apropiere – Tholos-ul rotund al zeiței Atena Pronaia, adică Atena-cea-aflată-înainte-de-sanctuar. O bijutierie arhitecturală lăsată nouă de zeii părăsitori (sau părăsiți). Templul Tholos, din secolul al patrulea înainte de Hristos, e un mic Stonehenge grecesc, izbutit din marmură adusă de pe muntele Penteli. Vitruviu, în lucrarea lui De architectura, pomenește de această centură sau brățară arhitecturală. Se știe că în exterior avea douăzeci de coloane dorice, iar în interior, zece coloane corintice. Trei dintre coloane au fost reconstruite în 1930, astfel încît privitorul să-și poată imagina frumusețea acestui templu rotund, cu acoperiș conic, care era ornat cu frize reprezentînd centauromahia și amazonomahia. Păpădiile dintre pietrele Tholos-ului își au rostul lor onorific, dar grandoarea vine de la peisaj, de la munții Parnas care nu doar că păzeau acest templu rotund, ci făceau parte din el, se topeau în structura lui, laolaltă cu gardienii-chiparoși și pajii-măslini. O gaură în cer și ansamblul are alura unui Pantheon. Mai jos de Tholos se găsesc munții delphieni, la poalele tunicii zeiței Atena. Pelerinii sosiți dinspre cetatea Atena se ciocneau mai întîi de acest ansamblu aparte și de rotundul Tholos, înainte să ajungă la Apollo. Poate că templul îi era închinat Gaiei, cea pe care Apollo a detronat-o odinioară.

Înainte să poposim în inima sanctuarului din Delphi, ne-am oprit la fîntîna Castalia și ne-am udat mîinile, în sens purificator, așa cum procedau preoții și închinătorii de odinioară. Apa venea printr-o stîncă din munte și era plină de ace ciclamen de pin ruginit. În aeroport, tatăl meu Domițian recitase un psalm din Blaga, iar acesta marcase începutul călătoriei într-un sens meditativ și chiar melancolic. Iată-l aici: „În spinii de-aci, arată-te, Doamne, / să știu ce-aștepți de la mine. / Să prind din văzduh sulița veninoasă / din adînc azvîrlită de altul să te rănească subt aripi? / Ori nu dorești nimic? / Ești muta, neclintita identitate / (rotunjit în sine a este a), / nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea. // Iată, stelele intră în lume / deodată cu întrebătoarele mele tristeți. / Iată, e noapte fără ferestre-n afară. / Dumnezeule, de-acum ce mă fac?/ În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup / ca de-o haină pe care-o lași în drum.“ (Lucian Blaga, „Psalm“, fragment)

La fîntîna Castalia, tatăl meu a recitat din Arghezi; inspirat și profund, cu vocea lui bătrînă acum, la 83 de ani, dar încă atît de vie, spiritual vorbind. O voce de profet, în felul său secret, dinăuntrul senectuții. „La poartă, umbr-aceluiași ștejar / Mă rog, intrînd de domnul grădinar. // Fîntîna curge, ca şi-atunci, mereu, / Tu curgi, fîntînă, pe trecutul meu. // Şi toate sînt precum le-am cunoscut, / Rămase-aşa, ca dintr-un început. // I-am spus că vreau să caut un mormînt,/ Pe care l-am săpat, de mult, cîntînd. // Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui. / E-adevărat. Nu este mormîntul nimănui. “ (Tudor Arghezi, „Oseminte pierdute“, fragment)

A fost ca și cum de fiecare dată tatăl meu, aflat pentru întîia dată în Elada, ar fi sfințit locurile cu poezie. Iar pentru mine, la maturitate, a fost o comuniune aparte cu bătrînul și poeticul meu padre.

Calea sacră din Delphi e anume croită cu serpentine ca rugătorii din alte vremuri (dar și cei de acum) să aibă răgaz să contemple și să fie inițiați cu încetinitorul, să se umple de aerul mistic al locului. Structura aceasta inițiatică este conservată perfect. Dar dincolo de reminiscențele arheologice, peisajul este cel care oferă mireasma locului. Parnasul scoborît ca o umbrelă grea și chiparoșii-santinele, alături de pini, măslini, dafini. Și multă iarbă pîrlită de la cît au ghicit oracolele și Pythia de-a lungul vremurilor. Pe măsură ce urcăm, peisajul ne face să credem că ne înzeim. Oamenii, autocarele ori automobilele se văd ca niște insecte.

Pietroaiele tezaurelor, templelor, agorei și ale altor clădiri sînt ca niște măsele extrase din gura unui căpcăun. Pe acest căpcăun îl chema Python dragonul, iar nu Apollo. Acesta a fost începutul poveștii: Apollo a ajuns aici distrugînd o altă religie, o altă zeitate. Locuri esențiale de făcut popas în sanctuarul central: piatra Omphalos, Tezaurul atenienilor, Vechiul lăcaș de cult al Gaiei (și zidul cu inscripții), Templul lui Apollo, Teatrul, Stadionul. Dar înainte de acestea se cuvin vizitate locurile din afara sanctuarului, pe care deja le-am pomenit: complexul dedicat Atenei Pronaia și fîntîna Castalia. Opțional, Gymnasion-ul care poate fi zărit doar în starea lui sfărîmată de acum. Dezintegrarea sa e un semn al timpului măcinat într-o rîșniță de cafea.

Lumea se oprește pe bună dreptate la resturile Templului lui Apollo, au rămas doar șase coloane ca niște vîrfuri de spadă invizibilă, înfipte în stîncă, sabia celtică Excalibur se va fi inspirat de aici, zic eu aiuritor. Templul arată acum ca o capcană pentru o vînătoare ritualică. Îl străbați, e uriaș, mai exact a fost urieșesc, și după aceea privești în jos spre văile vălurite de măslini, care au culoarea verde petrol, asemenea unui jad încețoșat. Apoi urci și urcăm iar, ajungem la Teatru, apoi mai sus la Stadion unde, odinioară, aveau loc jocurile atletice. Aici ajunge puțină lume, urcușul e anevoios, cu gîfîieli. Dar într-o zi de toamnă ori primăvară sau la începutul verii, aici și numai aici se află liniștea inițiatică din Delphi. Lîngă Stadion e locul potrivit de reflecție după ce călătorul a străbătut toate cotloanele în zigzag ale sanctuarului.

Beatitudine în sanctuar

Tatăl meu Domițian are dreptate: sanctuarul din Delphi se găsește plasat într-o pîlnie muntoasă, cu gura în jos, iar simțămîntul de beatitudine este complet. Delphi nu e un loc unde să te grăbești. Cine îl zărește în pripă îl zărește degeaba. Alături de complexul Akropolis din Atena este ansamblul arheologic cu cel mai mare impact. De-abia apoi urmează Mycene, Eleusis, insula Delos, Olympia, Pella și altele. Ca să-l vezi pe îndelete e nevoie de cinci ceasuri bătute în cuie, fiindcă mai există și un muzeu cu destule lucruri de receptat: piatra Omphalos, de pildă, în forma ei a doua, refăcută, sau fragmente din centauromahie. Nu în ultimul rînd, la muzeu se află statuia minunatului conducător de car în jocurile atletice delphiene, cu ochii săi ca niște bumbi încă aprinși de viață. Doar brațul stîng îi lipsește, în rest torsul său de bronz înverzit-albăstrit de vremuri este perfect. E o călăuză desăvîrșită pentru oamenii de acum, postmoderni sau doar moderni, ajunși la Delphi.

La apus, din balconul înalt al hotelului Lefas, unde am fost primiți în ospeție, marea se zărește ca un celofan care îmbracă colțurile muntelui. Atunci mi-aduc aminte că Apollo a venit din Creta, călare pe delfini, și a ajuns la Delphi călare pe muntele Parnas, unde delfinii au rămas captivi în piatră. Istoria s-a împămîntenit astfel, iar zeul s-a preschimbat în Apollo Delfianul sau Delficul, chiar dacă delfinii nu se știe unde sînt îngropați astăzi. I-am cumpărat, simbolic, mamei mele Aurora un inel de argint cu cei trei delfini de odinioară care l-au purtat pe zeu în spinare și care m-au adus și pe mine aici, pentru a doua oară, după cea dintîi călătorie din 1995.

Mai jos de orașul Delphi, care e și el etajat, iar de pe creastă dîmburile cu măslini și dafini curg la vale, se găsește satul Chrisso, iar aici, într-un conac boieresc, se află Muzeul etnologic și folcloric. Femeile (manechine costumate), indiferent dacă sînt grecoaice insulare sau continentale, au toate podoabe capilare și faciale vrednice de împărătesele bizantine, chiar dacă sînt în opinci. Nu-ți ia mai mult de 40 de minute să vizitezi micul muzeu, gîndit ca o cunună rustică, dar bine plasată în pieptul zonei Delphi.

Apoi am ajuns, la 30 de kilometri de Parnas, în Galaxidi, orășel pitoresc și discret, tihnit, fără forfota turistică obișnuită, unde ne-a călăuzit Ellie Kotsanou, femeie tînără, plăcută și vioaie, doldora de dorința de a împărtăși lucruri delphice cu mine și tatăl meu. Lîngă Galaxidi, chiar la ieșirea din oraș, se găsesc mici golfuri (de 3-4-5 m) apte să adăpostească un cuib de familie sau de cuplu, cu pofta de plajă ori înot. Galaxidi seamănă cu o insulă, de fapt, nu cu un orășel continental. Amiaza era pustie de oameni, clădirile erau tăcute, dar toată această liniște era binecuvîntată. O scaldă aici e binevenită, iar după scaldă un prînz sau o cină la taverna Palio Liotrivi, care se găsește pe locul vechii căpitănii de la 1800. Palio Liotrivi înseamnă „Locul unde se face uleiul de măsline“, iar în tavernă încă se mai păstrează presa la care erau stoarse măslinele, cu ajutorul cailor ori catîrilor care învîrteau presa. Meșteșugul acesta al facerii uleiului de măsline a fost valabil aici pînă în 1963. În Galaxidi, în Mitilene (din insula Lesbos), în Samos și în insula Egina au existat singurele prese unde uleiul de măsline era produs direct în port și încărcat pe vapoare. De aceea, taverna Palio Liotrivi este, de fapt, și un muzeu, dar unul unde poți degusta caracatiță în oțet, horiatiki (salata cea mai sănătoasă din lume, după gustul meu) și pește gătit în fel și chip. Galaxidi e faimos și pentru prăjitura numită Ravani (făcută din praf de orez, zahăr ars, scorțișoară), dar noi nu am avut noroc, patiseriile erau închise în după-amiaza aceea.

Patronul de la Palio Liotrivi, Yorgu Mina, era și pictor, așa încît taverna se dovedise a fi, de fapt, inclusiv un spațiu de expunere a tablourilor. Scoici uriașe plutind deasupra țărmului din Galaxidi sau scoici gigantice în care se găsea culcușit Galaxidi, corăbii cu pînză-oglindă pe care era gravat orășelul, arca lui Noe plutind în fața portului ca o balenă enigmatică, uși aeriene plutind deasupra mării prin care se intra magic în Galaxidi, scoici paleolitice, insule-scoică, bărci scorojite, dar devenite mistice. Și, statornic, orășelul alb, de parcă ar fi fost scufundat într-o mare de sidef, suspendat în tăcerea lui misterioasă. L-am invitat pe Yorgu Mina să-și expună picturile fantastice (în sens tehnic și tematic) și în galeria electronică a Centrului de Cercetare a Imaginarului, Phantasma, din Cluj. Nădăjduiesc că invitația va fi onorată.

După Galaxidi, am ajuns cîteva ceasuri în Itea, orășel maritim, cu faleză pentru plimbare, taverne, patiserii, plaje cu pietricele. Un oraș nou, așa că raita de o jumătate de oră ar fi fost de ajuns, dar ne-am dedulcit cu prăjiturile ekmé (favoritele mele) și tiramisú, degustată de tatăl meu Domițian. Un motan roșcat stătea pe dig și privea amurgul. A fost cea mai melancolică pisică pe care am văzut-o vreodată. Privea intens amurgul vinețiu și felul în care se topeau culorile cerului, încetul cu încetul. Era un motan uman.

Înainte să plecăm din Delphi, a treia zi, dimineața, am făcut din nou o plimbare tihnită pînă în fața sanctuarului central. Liniștea zorilor era potrivită pentru rămasul bun. Am privit cu răgaz melancolic muntele Parnas, văile adînci cu măslini, ciuperca Tholos a Atenei Pronaia și ansamblul terasat. Dimineața e cea mai potrivită pentru a doua răsuflare mistică, de fapt, după ce cea dintîi a rămas în piept ca o inscripție antică. 

Ruxandra Cesereanu este scriitoare și profesoară la Departamentul de literatură comparată al Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj. Cea mai recentă carte publicată este volumul de poezie Scrisoare către un prieten și înapoi către țară – un manifest, Editura Paralela 45, 2018.

Foto: R. Cesereanu

IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.