Vinul face omul mai bun

Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
Vinul face omul mai bun jpeg

– o pledoarie pentru vin (I) –

Dintre toate băuturile cîte s-au inventat pe lume, vinul mi se pare băutura supremă (bine, nu punem la socoteală apa, nu e supremă, doar indispensabilă). Dacă stau și mă gîndesc bine, acum, în preajma Crăciunului – cînd oamenii din aproape toată lumea dau iama prin magazine pentru a-și face un stoc respectabil de butelii de vin, închină pahare prin cîrciumi cu licori de un galben-pai sau de un galben intens, ca mierea, rozé, că tot sînt la modă cupajele, sau de un roșu purpuriu, pînă la limita acelui negru greu, taninos, cu vagi tente violacee, cînd românii își amintesc de cîte un văr sau cumătru cu recomandări bune, de pe la țară, de cîte o „sursă“ verificată pentru a-și umple bidoanele –, cele mai fericite întîmplări din viața mea adultă au fost însoțite de cîte o sticlă cu vin. Bine, au mai fost și niște beri de a dreptul remarcabile, acele beri care pică bine și merg direct la suflet, într-o după-amaiază de vară în care ți-e cu adevărat sete, o sete pe care apa n-o poate domoli nicicînd. Însă cînd am avut șansa de a alege a fost mereu vinul. Nu pot pretinde că am ajuns la faza de connoisseur, că pot identifica soiuri, nuanțe, podgorii, brand-uri cu ochii închiși, sînt o diletantă. Dar tot pot face deosebirea între un vin bun și o poșircă, am desfăcut multe sticle la viața mea, cu un tirbușon simplu, din acelea care se înșurubează și tragi pur și simplu de mînerul de lemn sau, în lipsa lui și în situații în care deschiderea sticlei nu mai suporta amînare, am încercat diferite metode mai puțin ortodoxe – de la introducerea dopului în sticlă cu creioane și alte bețe pînă la încălzirea gîtului sticlei cu bricheta pentru a se dilata, treburi delicate care pot lua chiar și o oră întreagă. (Ce-i drept, metoda aia cu lovirea gîtului sticlei de anvelopa mașinii n-am încercat-o!) Astăzi sînt multe butelii de vinuri băubile care au dopuri ce se înșurubează, însă mie, uneia, vinurile astea nu-mi prezintă încredere – dacă dopul din plută nu iese cu un pocnet distinct, parcă nu mai are nici un farmec, așa cum și la fel de mult farmec există atunci cînd pornești la drum, într-o călătorie cu mașina, cu cîteva butelii alese pe sprînceană în portbagaj, sticlele hurducăite se ciocnesc ușor între ele cu un clinchet – taică-miu, de la care am moștenit probabil această dragoste pentru vin, obișnuia să spună: „Asta-i muzica ce-mi place!“ –, în așteptarea unui prim popas unde să desfacem prima sticlă. Dincolo de gust, de savurarea băuturii în sine, beția sau, mă rog, plăcuta amețeleală pe care ți-o dă vinul mi se pare cea mai revigorantă dintre toate. Am trăit destule beții ca să fac diferența. Cea din tărie, din „spirtoase“ – atunci cînd eram mult mai tînără, o beție rea, paranoică sau depresivă, depinde de caz, care te urmărește și a doua zi, nu știi cînd te ia flama, acum ești OK, peste zece minute ești avioane, a doua zi te trezești ori foarte clean, ori încă beat, depinde de cantitate, simți potențialul unei depedențe. Însă vinul nu dă depedență. Beția de bere, molatecă, într-o ultimă fază pleoștită, plină de palavre inutile, de drumuri interminabile pînă la closet, de somn letargic și balonare, a doua zi ți-e atît de rău de parcă ai fi sorbit întreg Oceanul Indian – IPA. Sete mahmură și repaus la pat. Despre amestecuri nu mai vorbesc. În urmă cu aproape 15 ani, pe scara de serviciu a jurnaliștilor fumători din redacția Cotidianul se vorbea despre cum și ce trebuie să bei, ce cantități ca să fii cît de cît funcțional a doua zi, care sînt combinațiile fatale. Erau oameni cu mult mai multă experiență decît mine, iar ideea simpatică care se desprindea din toate aceste discuții nu era în nici un caz cea că trebuie să te lași de băut ca să duci traiul sănătos și ascetic pe care ni-l cere societatea de astăzi ca să nu sucombăm înainte de vreme, ci cum să faci ca să-ți fentezi un pic destinul, să nu mai suporți consecințe după vreo noapte de pomină, să nu-ți mai fie rău, să adaptezi cumva beția vîrstei și necesităților tale. Însă beția de vin e relaxată, e veselă și colocvială, mai ales dacă o combini și cu mîncăruri plăcute, e genul de amețeală benefică, fără urmări prea grave. E drept ce se spune: vinul face omul bun.

Îmi amintesc de diferite vinuri și de relația mea cu ele cam în toate călătoriile pe care le-am făcut, n-au fost prea multe, dar nici chiar puține. Aș putea chiar să spun că vinul condimentează orice călătorie într-un mod aparte și o potențează, începînd cu paharul de vin pe care îl bei în avion (și care face cît trei din cîte am înțeles, ca efect, din cauza altitudinii) care te detașează de lumea pe care o lași în urmă. Mi-e frică să zbor – paharul de vin (mediocru) din avion, aproape indiferent de ora zborului, pentru mine e un colac de salvare. Ești deasupra norilor și a răutății lumii, ești cuprins brusc de o stare de bine, ești departe de toate și într-o deplină armonie cu tine însuți. Ultima oară cînd am zburat la Cluj și știam că, din cauza timpului scurt petrecut în aer, nu vom primi binemeritatul pahar de vin, mi-am permis luxul de a bea două pahare înainte de zbor (ajunsesem cu aproape două ore înainte), deși pentru banii noștri, ai românilor, vinul băut în aeroport costă o mică avere. Însă n-au fost bani cheltuiți degeaba, mi-au dat o stare aparte, în acel mic acvariu din fața porții de îmbarcare, privind avioane care decolează, cu fiecare înghițitură de vin simțindu-mă mai decuplată de la grijile mele zilnice, de fapt, mai fericită. Căci fericirea se poate măsura în secunde și în înghițituri de vin. A fost cel mai reconfortant zbor de care am avut parte vreodată, am simțit că pur și simplu m-am teleportat la Cluj, într-o lume tot românească, dar poate un pic mai bună.

Prima mea călătorie la Paris, în urmă cu mulți ani, a fost fragmentată de multiple pahare de vin. De fapt, era prima mea ieșire în Occident și eram copleșită de Paris, de oameni, de diferențe. Orice s-ar spune, Parisul este peste așteptările tuturor celor care își imaginează Parisul. Am umblat ca năuca prin tot orașul, zeci de kilometri, pînă cînd mi-am rupt o pereche de espadrile și am cumpărat altele cu cinci euro dintr-un second-hand, cu emoții care mă dădeau peste cap, absolut banale, de altfel (dar importante pentru 20 și ceva de ani) – simți că pielea se încrețește, simți că te lasă genunchii, ești pur și simplu într-o fază de extaz, iar vinul are și el un rost. Pentru că atunci cînd nu mai puteam să merg mă opream la orice terasă, orice bistro ca să beau un pahar de vin, chiar dacă costa 7-8 euro și eu nu mîncasem nimic toată ziua. Era momentul meu de răgaz în care să mă regăsesc cumva în orașul acela magnific și să mă uit pur și simplu la oameni. La cel care compunea în gol în fața mea, fără portative, fără note și bea un pahar de vin, imaginîndu-și că are în brațe o vioară. La cele două doamne trecute de 80 de ani care sorbeau vinul cu duioșie, cu delicatețe, iar vinul umplea din plin supapele unei relații vechi de prietenie. La fata singură care se îmbujorase la față după un pahar, era atît de plină de viață, în căutare. Am revenit cîțiva ani mai tîrziu cu părinții mei și am încercat să bem vin în toate modurile ieftine posibile: cu gazda noastră, doctor psihiatru în vîrstă pe atunci tot de 80 de ani, care își încheia seara înmuindu-și o bucată de baghetă în vin, pe malul Senei, deschizînd noi trei, doi părinți și o fată deja adultă, o sticlă cumpărată de la supermarket – „Asta e muzica ce-mi place!“, spunea Anton –, turnam în pahare din plastic, n-avea nici o importanță, ne uitam la bărcile particulare care treceau pe Sena, pe punte unii beau șampanie și se relaxau, trecea Occidentul pe lîngă noi, noi eram niște turiști din Europa de Est care abia își permiseseră să ajungă la Paris, beam și noi o sticlă de la supermarket, pe o bancă de pe malul Senei, dar era Sena, nu era Dîmbovița, atît ei, cît și noi eram fericiți. Vinul ne unea.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Dmitri Peskov FOTO EPA-EFE
Reacția Kremlinului la „planul de pace” nerealist propus de Elon Musk
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat, marți, față de „planul de pace” cu Ucraina propus de miliardarul american Elon Musk.
aurel balasoiu facebook jpg
Dosare penale în cazul deputatului exclus din PSD. Anchete in rem pentru act sexual cu un minor și viol
Procurorii de la Parchetul General au deschis două dosare penale in rem, pentru viol și act sexual cu un minor, în cazul înregistrărilor cu deputatul Aurel Bălășoiu. Anchetatorii ar fi audiat, luni, un personaj cheie în în acest caz.
Stefan Radu Oprea FOTO Facebook
PSD cere clarificări de la PNL în legătură cu implicarea lui Cătălin Boboc în branșarea ilegală a unui imobil
Purtătorul de cuvânt al PSD solicită clarificări din partea PNL în legătură cu cazul privind branșarea ilegală a unui imobil deținut de fostul secretar de stat, Cătălin Boboc, la rețeaua de energie electrică. Liberalul a reacționat în urma acuzațiilor, făcând public avizul tehnic de racordare.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.