Cetățeanul turmentat va continua să trăiască printre noi

Revista noastră a lansat în luna aprilie un concurs de eseuri pentru liceenii din toată țara. După cele cîteva sute de texte primite la prima etapă, „Țara mea“, am ales 25 de finaliști, iar tema lor a fost „O scrisoare pentru I.L. Caragiale“. Iată-i pe cei trei cîștigători.

Mult citate domn,

Nimic nou pe balta din Est. Lumea vă invocă mai departe cu aceeași evlavie și unii chiar afirmă că ați rîs atît de bine, de exact, încît ați devenit nemuritor. Dacă m-aș afla printre ei, nu aș avea, totuși, de ce să vă scriu.

Am stat și m-am gîndit: ce a rămas cu adevărat actual din scrisul dumneavoastră? Ar fi confortabil de simplu să spun că totul: fățărnicia, incultura și impostura ne definesc și acum societatea, politicienii arată la fel și fac aceleași jocuri de culise, iar personajele încă ar putea ieși de pe scenă, pe stradă, fără ca nimeni să bage de seamă. Dar auzisem că sînteți un om atent la nuanțe. Sigur, toate acestea rămîn valabile, cum au fost, de altfel, de-a lungul întregii istorii, însă forma și percepția asupra lor se alterează constant – fățărnicia s-a transformat, dintr-o unealtă a celui care vrea să parvină, într-o necesitate a celui care vrea să supraviețuiască (în comunism) și, mai apoi, în obișnuința impusă de o oarecare comoditate (este mult mai simplu să te prefaci de acord decît să argumentezi o idee sau, cum ar spune-o un alt talentat și ludic observator, Living is easy with eyes closed). Despre politicieni nu ar fi prea greu să afirmăm, în aceeași linie, că au făcut trecerea de la „fii ai lui I.L.C.“ la „fii de ILiCi“, îmbogățindu-și repertoriul demagogic și coborînd tot mai mult pragul minimal de cultură și de înțelegere față de nevoile comune.

În ceea ce privește personajele, cred sincer că dacă v-ați fi ales unul care să vă reprezinte opera (ca un ambasador peste timp), acela ar fi fost cetățeanul turmentat. Un personaj secundar care să îi definească pe toți cei care își asumă un rol minor și se complac în ignoranță. Un personaj pentru aparenta lipsă de opțiuni, un personaj al iluziilor. Nu vreau, prin asta, să se înțeleagă faptul că asumarea este definitivă, imuabilă, sau că opțiunea o reprezintă „răul cel mai mic“. Este tot o chestiune de nuanță, iluziile din jurul cetățeanului turmentat sînt, sper să fi intuit bine, ale politicienilor care cred că au păcălit pe toată lumea cu democrația lor mimată – „Votează pentru cine poftești… Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba de poftă…“.

Dar, dacă e vorba de poftă, trebuie să vă mărturisesc, domnule Caragiale, că nu îmi doresc cîtuși de puțin ca societatea noastră să mai fie definită, în majoritatea ei, prin arhetipul acesta al micii complicități. Aș merge mai degrabă pe mîna altui iluzionist, un anume Iona, pescar ghinionist, singur („nemaipomenit de singur“), inconștient că viața lui de zi cu zi se desfășoară pe buza peștelui cel mare (fratelui cel mare?). Dar povestea lui reușește să mă inspire abia după ce este înghițit de pericolul pe care l-a ignorat, cînd ajunge să înțeleagă lumea în care trăiește, cînd rea-lizează că are cu ce să riposteze, cînd, în sfîrșit, se descoperă (sau se regăsește, poate) pe sine și află în interiorul său soluția. Pentru că uneori este necesar să strige toți oamenii de pe mare deodată.

Nu îmi fac iluzii, cetățeanul turmentat va continua să trăiască printre noi și să vadă în democrație un joc de culise pe care nu îl poate combate nicicum. Dar poate se va nuanța și el în cele din urmă, iar atunci ne vom înțelege. Eu mi-am ales alt model.

P.S. Sper ca această scrisoare să nu se piardă, asemenea celorlalte. I-am scris domnului Eminescu de cinci ori pînă să mă conving că mesajele mele s-au blocat în timp. Tehnologia mai are de evoluat.

Cu încrederea că sînteți nemuritor și fără a fi pe deplin actual,

Costin G.

Costin Ghiban are 19 ani și este elev la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu“ din București.