Oamenii invizibili

Adrian BENEA
Publicat în Dilema Veche nr. 775 din 27 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019
Oamenii invizibili jpeg

Frumos și nobil sună preceptul moral care ne îndeamnă să ne iubim aproapele, însă atunci cînd vine momentul să îl punem în practică ne lovim de o problemă serioasă: ca să îți iubeșți aproapele, trebuie mai întîi să îl vezi și nu este deloc evident că vedem oamenii cu care ne intersectăm în viața de zi cu zi. Ba dimpotrivă, experiență ne învață – iar studiile confirmă – că sîntem în general orbi la ceea ce se întîmplă în jurul nostru. Se vor găsi, desigur, voci care să conteste această realitate, oameni care vor susține, cu vehemență, că își tratează semenii în mod egal; să nu îi judecăm prea aspru, probabil că sînt sinceri cînd susțin acest lucru, vorbește latura nobilă a personalității lor, însă altă latură, cea pragmatică, se manifestă în cea mai mare parte a timpului, iar această latură este tributară legii minimului efort.

Faptul că, pînă de curînd – din perspectivă evoluționistă –, am fost maimuțe are consecințe adînci. Putem înțelege ci­vi­li­zația ca fiind un software avansat instalat pe un hardware primitiv: oricît de morali și corecți politic ne-am declara, atunci cînd privim lumea nu percepem mai mult decît este necesar pentru ca planurile și acțiunile noastre să funcționeze, iar noi să ne putem păstra pe linia de plutire. Percepem carevasăzică doar utilitatea funcțională a ființelor cu care intrăm în contact.

Capacitatea creierului nostru de a jongla cu informații este limitată, de aceea categoriile, șabloanele sînt absolut necesare, reprezintă modul cel mai eficient de a sistematiza realitatea. Avem nevoie de ele ca să putem sorta indivizii cu care avem de-a face, trebuie să știm cum să ne purtăm cu ei, în funcție de cît rău sau bine ne pot face.

Cînd înțelegi implicațiile acestei idei, realizezi că sîntem înconjurați de o uriașă armată mută de oameni insignifianți, invizibili, oameni care nu contează suficient de mult pentru ca ceilalți să facă eforturi să îi trateze cu politețe, care își trăiesc viața în anonimat și nu apar pe radarul semenilor decît atunci cînd le produc neplăceri: muncitori necalificați, aflați la doar o beție cruntă distanță de a rămîne fără muncă și fără adăpost, taximetriști care riscă să își piardă singura sursă de venit odată cu permisul, țărani cu pensie simbolică, care practică agricultura de subzistență și pentru care orice boală mai serioasă poate însemna condamnarea la moarte, zilierii, muncitorii din comerț, cei pe care dacă îi schimbi cu alții, clienții nici nu vor băga de seamă: într-un experiment al unui profesor al universității Illinois, un vînzător (experimentator) se apleacă să ia ceva de sub tejghea, unde rămîne ascuns, iar locul îi este luat de un coleg. În mai mult de jumătate din cazuri, clienții nu observă schimbarea, unii nici măcar atunci cînd vînzătorul alb este înlocuit cu unul negru.

E deprimant să fii invizibil. La propriu. Studii solide ne indică faptul că rata de depresie este mai mare decît media în cazul celor cu o situație instabilă. Este și periculos. Invizibilitatea îți confirmă că nu însemni suficient de mult în lume încît să meriți să fii luat în seamă. Iar dacă nu ești suficient de important, cercul tău social tinde să fie mai restrîns, căci oamenii sînt mai puțin entuziaști să aibă de-a face cu tine, ai mai puține resurse, mai puțini bani, dacă ajungi la spital ți se acordă mai puțină atenție, poliția te tratează cu mai puțin respect, cu alte cuvinte te afli într-o situație precară, ești în no man’s land și toată lumea trage în tine.

În plus, de parcă nu era îndeajuns, intri într-un cerc vicios, ești atras într-o spirală descendentă, căci mizeria omoară în tine orice aptitudine pentru relația cu celălalt și te transformă în prototipul individului acrit și antipatic de care toată lumea se ferește.

Știm cu toții lucrul acesta instinctiv, de aceea ne străduim să ne sfîșiem mantia invizibilității. Vrem să însemnăm ceva în lumea asta nu doar pentru că lucrul acesta vine la pachet cu avantaje materiale, ci și pentru că ne așază într-o poziție de relativă siguranță, atunci cînd ni se va întîmpla ceva teribil.

Dacă ai reușit să te faci vizibil, oamenii se vor strădui să te servească, vor dori să se împrietenească cu tine, îți vor ușura viața în nenumărate feluri, vei fi ca acel personaj al lui Mark Twain care se plimbă cu o bancnotă de un milion de dolari în buzunar și este servit fără să fie nevoit să plătească, căci toți sînt bucuroși să îl crediteze.

Există grade de insignifianță, desigur. Cu cît este mai absolută, cu atît persoana este supusă unui risc mai mare. Cu cîteva seri în urmă, în metrou, am asistat la o scenă tulburătoare: un individ a atacat, fără vreun motiv anume, o persoană fără adăpost. Instinctiv, a ales persoana cea mai puțin dispusă să riposteze și, în același timp, cea mai lipsită de resurse, cea care ar fi fost cel mai puțin probabil să îi creeze complicații legale sau de oricare altă natură. Și m-am gîndit atunci la trista soartă a unei ființe care a pierdut deja tot ce avea și, pierzînd totul, a devenit victima perfectă. Căci e ușor să agresezi pe cineva pentru a cărui soartă nu se îngrijorează nimeni, a cărui singură relație afectivă e pisica pe care o poartă mereu cu el. Nu are cine să îl apere sau să îl răzbune, se situează în afară societății, rețeaua lui de sprijin este inexistentă. Utilitatea sa funcțională, în cazul acesta, este cea a unei ținte ușoare.

Oricît de echitabil ne-am structura societatea, oricîte reguli și legi vom inventa, nu o să fim nicio­dată capabili să ne depășim limitările constitutive. Să luăm, de pildă, legile, în fața cărora sîntem, teoretic, egali: ne indignăm atunci cînd un om bogat, puternic sau celebru agresează pe cineva, cazul va ține prima pagină a ziarelor săptămîni de-a rîndul, dar dacă un bețiv agresează în metrou o persoană fără adăpost, nu vrem decît să ne îndepărtăm cît mai repede de scena respectivă, îi lăsăm să își rezolve singuri problemele.

Insignifianța tinde să devină boala secolului XXI, nu exploatarea sau sărăcia. Cînd ești exploatat ai un dușman cu care să te lupți, cînd ești sărac ai o orînduire socială de blamat, cînd ești invizibil, însă, ești pus în situația de a-ți înfrunta propriii demoni. Iar aceasta nu este o sarcină facilă. 

Adrian Benea este sociolog.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

aurel balasoiu facebook jpg
Dosare penale în cazul deputatului exclus din PSD. Anchete in rem pentru act sexual cu un minor și viol
Procurorii de la Parchetul General au deschis două dosare penale in rem, pentru viol și act sexual cu un minor, în cazul înregistrărilor cu deputatul Aurel Bălășoiu. Anchetatorii ar fi audiat, luni, un personaj cheie în în acest caz.
cum sa ne vindecam de boli si nefericire jpeg
Diana Vasile, psiholog: Stresul la cote maxime aduce boală și nefericire
“Vai, ce o să se întâmple”este modul de gândire pe care îl au cei mai mulți oameni. El reprezintă stresul la cote maxime care aduce boală și nefericire
NIS Petrol
NIS Petrol, reacție după acuzațiile DIICOT: Respectăm reglementările din ţările unde operăm
Compania Naftna Industrija Srbije (NIS) a anunțat că respectă cu stricteţe reglementările locale din ţările unde operează, după ce în România a fost lansată o anchetă penală privind patru angajaţi ai NIS Petrol.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.